Tratatul Uniunii Europene

Tratatul Uniunii Europene

In ciuda obiectiilor premierului britanic Margaret Thatcher, Consiliul European din decembrie 1989. care a avut loc 1a Strasburg a pus bazele unei conferinte interguvernamentale asupra Uniunii Economice si Monetare (U.E.M.). In iunie 1990, la Dublin, Consiliul European a infiintat o conferinta interguvernamentala paralela asupra uniunii politice. Rezultatele celor doua C.I.G. care au inceput in decembrie 1990 la Roma au format bazele negocierilor asupra uniunii politice si monetare din decembrie 1991, la Consiliul European de la Maastricht. La acest Consiliu a fost convenit tratatul asupra U.E., semnat in februarie 1992.

Tratatul Uniunii Europene (cunoscut si sub denumirea de Tratatul de la Maastricht) este de o importanta cruciala in procesul integrarii europene. Structura sa cuprinde 7 capitole, 17 protocoale si 33 de declaratii. Cele mai. importante protocoale fac referire la politica sociala, aspecte operationale asupra U.E.M. si asupra coeziunii economice si sociale. Declaratiile acopera o gama larga de subiecte, incepand cu rolul parlamentelor nationale in cadrul U.E. si terminand cu dreptul de acces la informatie.

Cele 7 capitole au urmatoarea structura:

Cap. I: Articolele A-F. Prevederi comune:

Art. A si B stabilesc obiectivele uniunii;

Art. C, D, E - structura institutionala si atributiile principalelor institutii;

Art. F obliga U.E. sa respecte identitatea nationala a statelor membre si drepturile fundamentale ale omului.

Cap. II: Articolele G (G₁-G₈₆). Prevederi care amendeaza Tratatul C.E.E. Termenul de Comunitate Europeana il inlocuieste pe cel de Comunitate Economica Europeana. Include prevederi asupra cetateniei europene, responsabilitatilor politice ale Comunitatii, politicii economice si monetare. Cap. III: Articolele H (H₁-H₂₁). Prevederi referitoare la C.E.C.O.

Cap. IV: Articolele I (I₁-I₂₉). Prevederi legate de EURATOM.

Cap. V: Articolele J (J₁ -J₁₁). Reglementarea politicii externe si de securitate comune.

Cap VI: Articolele K (K₁-K₉). Prevederile privind cooperarea si domeniul justitiei si afacerilor interne (migratie clandestina, terorism, droguri, criminalitate, etc.)

Cap. VII: Articolele L-S. Prevederi finale, referitoare la diverse masuri institutionale si legale. Articolul O stabileste faptul ca orice stat european depune o cerere de aderare la U.E.

Termenul de Uniune, stabilit in articolu: A.E.L.S., este destul de vag descris. Uniunea aceasta nu reprezinta o organizatie distincta. Nu are institutii proprii, cu exceptia Consiliului European, nici nu inlocuieste Comunitatea Europeana (care cuprinde cele 3 comunitati C.E.C.O., C.E.E. si EURATOM). Obiectivele sale, cuprinse in articolul B, sunt urmatoarele:

~ promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil, in special prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin infiintarea unei uniuni economice si monetare, incluzand o moneda unica;

Afirmarea identitatii sale pe scena internationala, in particular prin implementarea unei politici externe si de securitate comune, inclusiv implementsrea in timp a unei politici de aparare comune;

~ Intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre prin introducerea unei cetatenii a Uniunii;

~ Dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul afacerilor interne si justitiei;

~ Mentinerea completa a "acquirs"-ului comunitar (tratatele Comunitatii, legislatia, declaratile, rezolutiile si acordurile internationale) si construirea pe baza acestui.

Cele mai importante amendamente ale Tratatului de la Maastricht asupra Tratatului de la Roma privesc principiul subsidiaritatii si vintegrarea economica si monetara, o agenda concreta si detaliata referitoare la convergenta economiilor nationale si crearea unei monede unice. Alte amendamente importante includ acordarea dreptului de a respinge numiri de membri in Comisia Europeana Parlamentului European, introducerea notiunii de ,,cetatenie europeana', fondul de coeziune menit sa ajute statele mai sarace ale Uniunii, un Protocol Social (la care Marea Britanie. nu a aderat), Gonstruirea de. Retele transeuropene, cooperarea in domeniul cercetarii tehnologice. Curtea Europeana de Justitie are puterea de a impune sanctiuni financiare statelor membre care nu respecta legislatia Uniunii. Aceasta legislatie se extinde in domeniile protectiei consumatorului, politicii industriale, energiei, turismului, trasnsportului si protectiei mediului inoonjurator.

Principiul subsidiaritatii care incearca o clarificare a granitelor intre responsabilitatile nationale si cele ale Uniunii, este definit. in modul urmator in cadrul tratatului:

'Comunitatea va actiona in limitele puterilor conferite prin acest tratat si conform obiectivelor sale. In domenii care nu tin de competenta sa exclusiva, Comunitatea va actiona in concordanta cu principiul subsidiaritatii, doar daca si atat timp cat obiectivele actiunii propuse nu pot fi atinse intr-un mod satisfacator de statele membre: si pot f mai bine, indeplinite de Comunitate.' (Art. 3b)

Definirea exacta si continutul principiului subsidiaritatii erau de o importanta cruciala datorita efectelor-asupra distributiilor puterii la nivel regional, national si european. O interpretare comuna este cea conform carei deciziile ar trebui luate la cel mai scazut nivel cu putinta (local, regional sau national), atat timp cat lucrul acesta este posibil si nu exista motive bine intemeiate de a se proceda altfel. Premierul britanic John Major a vazut in acest principiu un soi de pavaza impotriva federalismului, dand posibilitatea guvernelor locale si nationale de a inteprinde actiuni in domenii in care legile Comunitatii nu pot fi si nici nu ar trebui aplicate. Dar acest principiu a fost vazut si ca un pas pe. 'calea federalizarii, permitand impartirea responsabilitatilor intre diversele niveluri ale guvernarii (local, national sau european).

Tratatul trebuia sa intre in vigoare la 1 ianuarie 1993 in urma ratificarii sale de catre Parlamentele nationale si de catre Parlamentul European, dar acest lucru nu a fost posibil. Opinia publica din statele membre nu era intr-o foarte mare masura pregatita pentru a aproba acest tratat, in parte datorita necunoasterii sale, dar si datorita opozitiei ferme a celor ingrijorati de scopurile Uniunii Europene.

In Danemarca, referendumul organizat in iunie 1992 a respins, cu o stransa majoritate (50,7%), tratatul. Referendumurile organizate in aceeasi luna in Irlanda si in septembrie in Franta au avut un relativ succes, demonstrand insa inca o data existenta unei puternice opozitii (31% in Irlanda respectiv 49,3% in Franta). Unele concesii facute Danemarcei (spre exemplu, neobligativitatea participarii la o politica de aparare comuna sau a inlocuirii cetateniei daneze cu cea a U. E.) au determinat ca un al doilea referendum organizat in mai 1993 sa se soldeze cu un rezultat favorabil: 56,8% au spus 'da' ratificarii.

In Marea Britanie, ratificarea a fost sprijinita de toate cele trei partide principale (liberalii si laburistii Criticand chiar guvernul conservator pentru neacceptarea integrala a prevederilor tratatului). Totusi o opozitie inversunata a venit din partea unui grup de conservatori 'eurosceptici', al carui purtator de cuvant era fostul premier Margaret Thatcher. Guvernul conservator a ratificat tratatul in august 1993. Germania a ratificat tratatul cateva luni mai tarziu in octombrie 1993. In final tratatul a intrat in vigoare in noiembrie 1993.

In continuare, iata cateva din drepturile de a se abtine de la prevederile tratatului obtinute de citeva state membre:

Marea Britanie - Protocolul Social, moneda unica, Acordul Schegen;

Irlanda - Acordul Schengen;

Danemarca - Acordul Schengen, moneda unica, apararea comuna,cetatenia europeana, politica in domeniul justitiei si afacerilor interne comuna.

Datele referitoare la P.I.B. si populatia statelor membre ale U.E., in momentul intrarii in vigoare a tratatului, sunt prezentate in tabelul urmator:

SECTIUNEA III - Structura institutionala a Uniunii Europene.

Cadrul institutional al Uniunii este determinat, in absenta unei constitutii propriu-zise, de tratatele existente asupra acesteia. Institutiile U.E. au puterea de a actiona in limitele stabilite atat de Tratatul asupra Uniunii Europene, cat si de cele anterioare (Roma, Paris). In acest cadru coexista atat institutii interguvernamentale, cat si institutii supranationale. De exemplu, in timp ce Consiliul European este un organism interguvernamental, cuprinzand reprezentanti ministeriali din statele membre, Parlamentul : European, Curtea de Justitie sau Comisis Europeana sunt institutii supranationale. Aceasta structura duala reflecta conflictele existente si astazi intre adeptii unei federalizari mai acentuate si abordarii interguvernamentale a Uniunii;

Datorita numarului in crestere de institutii, o clasificare a acestora este absolut necesara; criteriul utilizat va fi cel al bazelor pe care acestea actioneaza si al rolurilor avute de acestea. Situatia obtinuta este prezetata in tabelul urmator:

Tab. 2 Principalele institutii ale U.E.

Sursa: Jones, Robert A. - 'The Politics and Economics of the European Union', Edward Elgar Publishing Co, Cambridge, U.K., 1996