GEOPOLITICA EUROPEANA - tratatul de la Roma si rolul sau geopolitic

GEOPOLITICA EUROPEANA

Tratatul de la Roma si rolul sau geopolitic

Tratatul de la Roma sau Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana, din 25 martie 1957, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, fiind semnat de sase state: Germania (Republica Federala), Franta, Italia, Belgia, Luxemburg si Olanda[1]. Sunt puse astfel bazele Uniunii Europene pentru care putem avea acum o viziune mai ampla asupra evolutiei 'visului european'[2], in cei cincizeci de ani de la debut. S-au propus si s-au executat in anii urmatori operatiuni ca abrogarea tuturor tarifelor interne, formularea unei politici comune in domeniul comertului exterior, armonizarea agriculturii, transporturilor, taxelor, eliminarea barierelor din calea competitiei libere, incurajarea mobilitatii fortei de munca, a capitalului, a spiritului intreprinzator si a productivitatii intreprinderilor. In pofida unui boicot incipient dirijat de britanici prin Aria Comertului European Liber, s-a vazut in scurt timp ca economiile din Piata Comuna erau mai prospere decat celelalte si pana la urma, Anglia, Irlanda si Danemarca intra si ele in formatie, parasind Aria separatista in 1973. Le urmeaza Grecia (1981), Spania si Portugalia (1986), Suedia, Finlanda si Austria (1995). La 1 mai 2004 au aderat la UE inca 10 state: Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Cipru. Iar la 1 ianuarie 2007 au fost incluse Bulgaria si Romania.

Principiile generale care guverneaza Comunitatea sunt prevazute in articolul trei al Tratatului C.E.E.[3]:

eliminarea piedicilor vamale ;

organizarea unei bune functionari a concurentei ;

crearea unui tarif vamal comun ;

armonizarea legislatiilor nationale ;

instituirea de fonduri speciale si a unei banci de investitii ;

asocierea cu alte tari la obiectivele Comunitatii ;

abolirea tuturor obstacolelor in calea liberei circulatii .

Sintagma 'Piata comuna' a fost definita intr-o hotarare a Curtii de Justitie ca vizand:

'eliminarea tuturor piedicilor in calea schimburilor intracomunitare in vederea fuziunii pietelor nationale intr-o piata unica, realizand conditii pe cat posibil destul de apropiate de acelea ale unei adevarate piete interioare.

Uniunea vamala s-a realizat treptat, incepand cu o reducere tarifara de 10% la 1 ianuarie 1959.

A triumfat astfel abordarea pe cale economica, intr-o conceptie liberala a integrarii europene.

Tratatul C.E.E. a determinat aparitia unei noi ordini juridice integrate in dreptul intern al statelor membre. Comunitatea a fost dotata cu atributii proprii, cu personalitate juridica, cu capacitate de reprezentare internationala, cu puteri reale izvorate din limitarea unor competente ale statelor membre sau din transferul de atributii ale acestora in favoarea Comunitatii.

C.E.E. este o comunitate de drept, ceea ce inseamna ca nici statele membre si nici institutiile lor nu pot scapa controlului de conformitate a actelor lor si nici prevederilor din Tratat.

Initiativa legislativa a fost incredintata unei Comisii independente de guverne. Comisia dispune si de putere executorie, precum si de a negocia tratate bilaterale sau multilaterale. Consiliul de ministri detine esentialul deciziei normative si este asistat de un Comitet al reprezentantilor permanenti (COREPER).

Parlamentul are un rol deliberativ si de control, iar Curtea de Justitie un rol jurisdictional.

Inca din 1948 a fost creata uniunea vamala Benelux, care a definit o liberalizare a schimburilor comerciale reciproce si a lansat o politica comerciala comuna fata de terti, ceea ce a venit ca baza pentru ce a urmat sa devina, dupa 10 ani: Comunitatea Economica Europeana. Tarile Benelux sunt privite de foarte multe ori ca un tot prin relatiile traditionale care s-au dezvoltat.

Germania, cat si Franta, prin statutul lor de mari puteri, nu comporta termen de comparatie sub aspectul evolutiei pe scena europeana, literatura de specialitate atribuind de cele mai multe ori axei germano-franceze statutul de 'motor' al Comunitatii.

Analistul american Zbigniew Brzezinski sublinia la mijlocul secolului trecut ca Germania a devenit din nou un factor-cheie pe scena Europei Centrale si observa ca puterea sa economica generala influenta politica[4]. Credea ca acest fapt, implicit, va conduce la o sfera/spatiu de dominatie germana,

ceea ce nu s-a confirmat. Nu s-a realizat o hegemonie germana asupra Europei Centrale si de Sud-Est.

Germania si Franta au devenit un binom economic si de securitate ceea ce a condus la sporirea prestigiului UE si a marit atractivitatea pentru celelalte state de a adera la acest nou pol de putere. UE se va impune tot mai mult ca un jucator strategic credibil pe tabla de sah a resurselor de hrana si

energie in secolul al XXI-lea.

Italia, pe de alta parte, a cunoscut o evolutie economica reflectata in cresterea nivelului de trai

odata cu depasirea perioadei de criza generalizata de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Fiind in categoria tarilor invinse, prezenta Italiei si a Germaniei in grupul pilot al tarilor care au demarat

procesul de integrare economica in Europa, pare a fi surprinzatoare. Cu atat mai interesanta este 'acceptarea' Italiei in planul de relansare a continentului, la care a contribuit substantial SUA prin Planul Marshall (exemplu de ajutor post-conflict eficient[5]), cu cat numerosi istorici si analisti pun pe seama factorului politic acest fapt.

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Efectele economice petrecute au fost considerate spectaculoase: comertul intracomunitar creste de 6 ori, in timp ce schimburile CEE cu terte tari sporesc de 3 ori. Are loc un proces de specializare, cu deosebire in domeniul bunurilor de consum, ceea ce sporeste performanta economica si competitivitatea la export a produselor din cadrul comunitatii[6].

Uniunea Europeana s-a dorit inca de la inceput o putere economica, care sa poata concura ceilalti poli emergenti de putere de la nivel mondial (conform viziunii parintilor fondatori- Jean Monnet, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer pentru a numi doar cativa dintre ei) si acest obiectiv este clar definit in Cap. Principii, Art. 1 "Prin prezentul tratat, Inaltele Parti Contractante

instituie intre ele o COMUNITATE ECONOMICA EUROPEANA." Deocamdata, influenta SUA in diferite zone ale lumii pare sa fie hotaratoare. Un cunoscut specialist in probleme internationale, John Ikenberry, afirma ca Administratia Americana si-a fixat o strategie pentru a "mentine o lume unipolara in care Statele Unite nu au nici un concurent pe masura"[7].

In intreaga perioada moderna, Europa a fost adevaratul centru al lumii. Secolul XX a fost martorul unui proces de decadere a Europei de la pozitia de lider mondial, de continent pe care se aflau principalele puteri ale lumii, de adevarat centru al unor imperii coloniale ce depaseau cu mult intinderea si granitele sale. Zbigniew Brzezinski avea dreptate sa remarce ca "primul razboi mondial", de fapt, ultimul razboi european, purtat de puteri europene de insemnatate mondiala"a slabit considerabil forta continentului, in timp ce a doua conflagratie mondiala a "desavarsit sinuciderea istorica a Europei. In timpul acestui razboi, Europa a incetat sa mai fie centrul real al politicii mondiale devenind, in schimb, locul efectiv de desfasurare a unei competitii globale, purtate de doua puternice state extraeuropene. Amandoua au inteles ca obtinerea controlului geostrategic

asupra Europei ar echivala, in cele din urma, cu controlul asupra Eurasiei, iar acesta din urma, odata realizat, ar asigura suprematia mondiala. Prin urmare, in perioada razboiului rece care a urmat, Europa a constituit pentru fiecare dintre ele miza centrala

Din subiect al intrecerii globale, Europa a devenit acum obiectul acesteia" (Z. Brzezinski, "Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei",

pag. 157). Divizarea Europei a fost simbolizata de divizarea uneia dintre cele mai puternice tari ale continentului - Germania. Aceasta tara simboliza oarecum sfasierea continentului.

Pornind de la aceasta realitate, care avea si o puternica incarcatura simbolica, Brzezinski considera ca sfarsitul divizarii Germaniei reprezinta "cea

mai insemnata schimbare geopolitica produsa de sfarsitul razboiului rece" (Z. Brzezinski, "Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei", pag. 165). Odata cu infiintarea CEE se pun astfel bazele crearii in Europa a unui nou pol geopolitic important care se va impune treptat, mai intai in plan continental si apoi in plan mondial.

Aparitia unor regiuni economice reprezinta un fenomen cu totul nou de care trebuie neaparat sa tinem seama. Mai intai, pentru ca aceste regiuni includ cele mai importante tari din punct de vedere economic ale lumii. Apoi pentru ca ele inaugureaza un alt tip de evolutie, care porneste de la premisa ca nici un stat, oricat de puternic, nu mai poate face fata, singur, problemelor dezvoltarii contemporane. Nici chiar SUA, care impreuna cu Canada si Mexicul au format NAFTA (North American Free Trade Agreement). Prima asemenea regiune a aparut pe continentul european si a fost reprezentata de ceea ce s-a numit Comunitatea Europeana, actuala Uniune Europeana. Este mai putin important ca, potrivit unor declaratii oficiale, NAFTA a aparut ca o reactie la Comunitatea Europeana. Semnificativ este faptul ca aceasta forma de evolutie, sub forma unor regiuni economice, constituie o modalitate din ce in ce mai imbratisata in diferite zone ale lumii. Astfel, pe langa cele trei mari regiuni - Europa, Asia Pacific, NAFTA - au mai aparut si alte regiuni de integrare, cum ar fi MERCOSUR (un gen de acord comercial al Americii de Sud), Pactul Andin, Regiunea Marii Negre etc.

Fiecare dintre cele trei mari regiuni de integrare dispune de unlider, de o "locomotiva": NAFTA de SUA, Asia-Pacific de Japonia, iar Uniunea Europeana de Germania. Cand vorbim de competitia dintre aceste zone trebuie sa luam in calcul si capacitatea "locomotivei" de a asigura puterea de inaintare a regiunii in ansamblu. Prin urmare, ar merita o analiza comparativa a regiunilor ca atare, dar si a "locomotivelor" sale, in care sa intre nu numai atuurile fiecarei asemenea tari fanion, ci si relatiile tarii respective cu ansamblul regiunii, gradul sau de acceptare.

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economica a lumii. Un edificiu economic ridicat treptat, in spirit pragmatic, astfel incat atractivitatea sa a sporit in timp. Dupa incheierea razboiului rece si prabusirea sistemului socialist a aparut o situatie politica noua fata de care Uniunea nu putea sa nu adopte o pozitie. Are loc un proces de accelerare a extinderii, care cunoaste doua faze. In prima adera la Comunitate tari dezvoltate, cu democratii mature, cum ar fi Austria (in iunie 1994), Finlanda (octombrie 1994), Suedia (noiembrie 1994), in timp ce referendumul organizat in Norvegia se

soldeaza cu un rezultat negativ (52% de voturi impotriva). Europa devine Europa celor 15 (harta 15).

Practic cu doua exceptii - Norvegia si Elvetia - ea cuprindea toate statele continentului care nu apartinusera defunctului sistem socialist[8].

In discursul tinut in martie 1991 la Institutul International pentru Studii Strategice, Jacques Delors, presedintele Comisiei Uniunii Europene intre 1985 si 1995, subliniaza cu pregnanta ideea ca Europa ar trebui sa constituie "o comunitate bazata pe uniunea dintre popoare si pe asocierea dintre statele - natiuni care urmaresc obiective comune si dezvolta o identitate europeana". In acest context, Europa va trebui sa-si dezvolte si o politica de aparare proprie, un sistem de securitate care sa reprezinte "un al doilea pilon al aliantei atlantice".

Iata cum infatisa Jean-Francois Poncet, fost ministru de externe al Frantei, aceasta dilema: "Spatiu economic sau putere mondiala - aceasta este intrebarea centrala; de raspunsul care i se va da depind toate celelalte. Daca Europa se va multumi sa fie doar o zona a liberului schimb, atunci nu este nevoie sa-si intareasca institutiile, atunci Europa nu are nevoie de o moneda comuna, de o diplomatie comuna si nici de o aparare comuna. Daca insa Europa doreste sa devina un actor cu puteri depline in arena internationala, trebuie ca pentru aceasta sa-si construiasca mijloacele necesare: cele politice, institutionale si monetare" (Z. Brzezinski, "Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei",pag.

191)[9].

In noul secol este posibil sa asistam la aparitia unei noi matrici identitare si transformari de esenta in ceea ce definim a fi constiinta nationala. Nu ingroparea/disparitia statului, ci modernizarea lui, redefinirea spatiilor de suveranitate si termenii in care acest atribut se vor exercita in viitor. Statul

va continua sa-si exercite atributiile si competentele conform transformarilor impuse de procesele de tip integrator si acceptate de populatie prin exercitiul democratic, iar cele care vor putea fi exercitate mai eficient in interesul cetateanului le va ceda organismelor transnationale sau regionale[10].

Fluctuatiile inregistrate insa in plan economic, cu efecte vizibile in plan social, politic, etc. ne pot conduce la concluzia ca nu exista o reteta a 'fericirii continue', in calitate de stat membru a Uniunii Europene. Acest statut atrage avantaje evidente, dar realitatea este complexa si in continua schimbare, iar garantia succesului nu este stipulata in Tratatul de aderare.

Tratatul EURATOM nu a fost aplicat decat partial pana in prezent, in principal din cauza caracterului sau prea specializat si neincrederii Frantei la adresa sa.

BIBLIOGRAFIE:

1. Documente de baza ale Comunitatii si Uniunii Europene, Ed. Polirom, Iasi, 1999

2. Jeremy Rifkin, The European Dream, Penguin Group, New York, 2004

3. P. Collier, D. Dollar, Aid Allocation and Poverty Reduction, European Economic Review, 2002

4. Sergiu Tamas,G eopolitica, Ed. Noua Alternativa, Bucuresti, 1995, p. 55.

5. Paul Dobrescu, Alina Bargaoanu,G eopolitica, Bucuresti, Ed. Comunicare, 2003

6. Z. Brzezinski, Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei,Bucuresti, 1995

7. Constantin Hlihor, Geopolitica si geostrategia in analiza relatiilor international contemporane, Ed. Universitatii Nationale de Aparare "Carol I", Bucuresti, 2005

http://www.ier.ro/Tratate/11957E_ROMA.pdf

http://www1.pmb.ro/pmb/primar/cpresa/2006/comunicate/com_2006-05-05_b.htm

http://ro.wikipedia.org/wiki/Italia#Economie

http://ideas.repec.org/p/cpr/ceprdp/877.html