Evolutia politicii externe si de securitate a U.E dupa atentatele de la Londra si Madrid

Evolutia politicii externe si de securitate a U.E dupa atentatele de la Londra si Madrid

Consiliul European adopta, in decembrie 2003, Strategia europeana de securitate, document ce realiza o analiza solida a mediului de securitate existent si stabilea obiectivele strategice ale Uniunii Europene. In cadrul Strategiei, terorismul era identificat drept una din amenintarile-cheie la adresa intereselor Uniunii, alaturi de existenta armelor de distrugere in masa, crimei organizate si slabirea institutiilor statului. Printre cauzele terorismului, Strategia identifica presiunile fortelor modernizatoare, crizele culturale, sociale si politice, precum si alienarea tinerilor ce traiesc in societati straine[1]

Strategia adoptatǎ de cele 25 de state membre in decembrie 2003 constituie de fapt actul de identitate strategicǎ a Uniunii: un jucǎtor global in domeniul securitǎtii, vigilent in ceea ce priveste domenii cum ar fi terorismul si proliferarea armelor de distrugere in masǎ sau sursele de instabilitate considerate a fi mai traditionale cum ar fi conflictele regionale, state falimentare, crima organizatǎ, structuri care se sustin reciproc in diferite colturi ale lumii.

Reactia in fata amenintarilor exterioare, deci si a terorismului, era unul din obiectivele strategice incluse in documentul adoptat la 12 de­cembrie 2003, iar aceasta reactie trebuia sa urmareasca cele patru principii stabilite in cadrul strategiei: mai activ, mai capabil, mai coerent si cooperand cu partenerii[2]. Cu alte cuvinte, in atingerea obiectivelor, Uniunea Europeana trebuia sa promoveze politici tot mai active pentru a putea raspunde noilor si dinamicelor amenintari la adresa securitatii sale, sa isi dezvolte capabilitatile militare si sa le transforme astfel incat sa devina mai flexibile si sa utilizeze cat mai eficient resursele disponibile, sa isi coordoneze cat mai bine posibil actiunile si, nu in ultimul rand, sa actioneze impreuna cu statele partenere si sa colabo­reze cu acestea in cadrul organizatiilor internationale.

In ciuda masurilor legislative adoptate si a ridicarii standardelor de securitate la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, cu scopul de a preveni noi acte teroriste, la 11 martie 2004 un nou atentat a zguduit Europa si intreaga lume, atacul fiind de aceasta data indreptat impotriva Spaniei, stat sustinator al campaniei Statelor Unite impotriva Irakului. Reactia statelor membre ale Uniunii in fata celui mai sangeros atentat din Europa nu a intarziat sa apara. In cadrul intrunirii Consiliului European intre 25 si 26 martie, a fost adoptata Declaratia privind combaterea terorismului, document important care prezenta instrumentele existente utilizabile in lupta impotriva terorismului si semnala masurile cele mai potrivite pentru eficientizarea acestei actiuni.

Documentul accentua necesitatea de a lua pozitie si de a actiona pentru prevenirea terorismului prin eliminarea cauzelor acestuia. In acest scop, Consiliul European a cerut dezvoltarea unei strategii pe termen lung care sa se aplice factorilor ce favorizeaza dezvoltarea terorismului si accentua pe necesitatea ca Uniunea Europeana sa isi intensifice implicarea in eforturile comunitatii internationale pentru prevenirea si stabilizarea conflictelor regionale si pentru promovarea bunei guvernari si statului de drept[3]

In vederea combaterii terorismului, Consiliul European recomanda dezvoltarea cadrului existent la nivel european prin masuri asupra celor doua componente ale sale - cea legislativa si cea operationala.

La nivel legislativ, Consiliul European a cerut statelor membre sa actioneze pentru implementarea neintarziata a urmatoarelor masuri legislative[4]

Decizia-cadru privind mandatul european de arestare;

Decizia-cadru privind echipele de investigatie comune;

Decizia-cadru privind combaterea terorismului;

Decizia-cadru privind spalarea banilor;

Decizia-cadru infiintand Eurojust;

Decizia privind implementarea masurilor specifice pentru cooperarea judiciara si politieneasca cu scopul combaterii terorismului.

Consiliul European propunea dezvoltarea cadrului legislativ, mai ales in ceea ce priveste retinerea datelor de comunicare si informatiile referitoare la condamnari. Pe langa aceasta, Comisia trebuia sa elaboreze si o propunere pentru crearea unui program european de protectie a martorilor in cazurile de terorism.

A fost abordata si problema victimelor crimelor internationale. Inca din 1999, Consiliul European de la Tampere cerea stabilirea unor "standarde minime de protectie a victimelor crimelor, in special in ceea ce priveste accesul acestora la justitie si dreptul lor de a fi compensate pentru daunele suferite'[5]. Prin urmare, in 2002, Comisia a elaborat o propunere pentru o Directiva a Consiliului privind compensarea victimelor. Unele state membre au sustinut propunerea inaintata de Comisie, altele insa s-au opus acesteia, ceea ce a determinat intarzierea adoptarii acesteia. A fost nevoie de un eveni­ment tragic - atentatul de la Madrid - pentru a se grabi adoptarea Directivei, Consiliul european din 25-26 martie 2004 impunand o data limita pentru aceasta - 1 mai 2004[6]

Consiliul European a urmarit consolidarea coope­rarii intre state si intre institutiile specializate ale statelor membre (servi­ciile de securitate, politia, autoritatile vamale), precum si folosirea optima a structurilor europene create, in special a Europol-ului si Eurojust-ului[7]

Un accent deosebit a fost pus pe revigorarea rolului Europol-ului in combaterea terorismului, prin cresterea capacita­tilor anti-teroriste ale acestuia si prin asigurarea tuturor informatiilor referitoare la infractiunile cu caracter terrorist.

Un alt factor urmarit in Declaratia privind combaterea terorismului era intensificarea controlului frontierelor si securitatea docu­mentelor, ca elemente cu un rol important in combaterea terorismului. In sprijinul acesteia era solicitata crearea unei Agentii a Frontierelor Europene, care sa fie operationala incepand cu 1 ianuarie 2005.

Consiliul European a rectificat lacunele din Planul de actiune pentru comba­terea terorismului, stabilind obiectivele strategice ale acestuia[8]

- amplificarea consensului international si cresterea eforturilor pentru combaterea terorismului;

- reducerea accesului organizatiilor teroriste la resurse financiare si economice;

- intensificarea capacitatii structurilor Uniunii Europene si a sta­telor membre de a detecta, investiga si judeca teroristii si de a preveni atacurile teroriste;

- protectia securitatii transportului international si asigurarea unor
sisteme de control al frontierelor eficace;

- eficientizarea capacitatii statelor membre de a trata consecintele atacurilor teroriste;

- distrugerea factorilor care contribuie la dezvoltarea terorismului
si sporesc adeptii acestui fenomen;

- indreptarea actiunilor, in domeniul relatiilor externe, catre state terte in care capacitatea sau angajamentul in lupta impotriva teroris­mului necesita imbunatatire.

Accentuand necesitatea eficientizarii coordonarii tuturor actiunilor indreptate im­potriva terorismului, Consiliul European a decis crearea functiei de Coordonator Anti-terorism (Counter-Terrorism Coordinator), avand rolul de a coordona activitatea Consiliului in combaterea terorismului[9]

Un alt factor important al Declaratiei privind combaterea terorismului il reprezinta Declaratia de solidaritate impotriva terorismului. Prin aceasta, statele membre in Uniunea Europeana se obliga, conform clauzei de solidaritate inclusa in Art. 42 al proiectului de tratat pentru o Constitutie Europeana, sa actioneze impreuna, in spirit de solidaritate, daca unul dintre ele este victima a unui atac terorist. Declaratia prevede ca ele trebuie sa isi foloseasca toate instrumentele disponibile, inclusiv resursele militare, pentru a:

- preveni amenintarile teroriste pe teritoriul unuia dintre ele;

- apara institutiile democratice si populatia civila de orice atac terorist;

- acorda sprijin unui stat membru sau candidat, pe teritoriul acestuia, la cererea autoritatilor politice ale statului respectiv, in cazul unui atac terorist.