Contextul istoric al Organizatiei Natiunilor Unite

Contextul istoric al Organizatiei Natiunilor Unite

"In intreaga lume data de 24 octombrie este cunoscuta ca fiind ziua Organizatiei Natiunilor Unite, insa la distinsul si modernul sediu din New York nu au loc celebrari elaborate, deoarece organizatia creste pe calea cea grea, inconjurata de nenumarate dificultati si pericole si vesnic necesitand bani. Carta originala a fost schitata prin consimtamntul si sfaturile a 51 de natiuni. A fost creata pentru a promova prosperitatea, progresul dar si, mai presus de toate, pentru a mentine pacea in lume."[1]

Dupa cum bine este mentionat in fragmentul de mai sus crearea cat si functionarea Organizatiei Natiunilor Unite a fost si este un proces greu, uneori chiar lent, impovarat de tot felul de dificultati atat financiare cat si procedurale. Cu toate acestea proiectul Organizatiei Natiunilor Unite a fost pus la cale si acceptat initial de catre 51 de tari pentru ca gradual sa incorporeze in cadrul sau un numar de 192 de tari unite sub stindardul prosperitatii, progresului social, securitatii colective, pacii, respectarii drepturilor fundamentale si demnitatii umane, si a suveranitatii nationale.

Pentru a putea vorbi clar despre inceputurile Natiunilor Unite va trebui sa facem referinta la adresa organizatiei denumita Liga Natiunilor, care a fost precursoarea Organizatiei Natiunilor Unite. Liga a fost creata dupa Primul Razboi Mondial in anul 1919; bazata pe conceptul de securitate colectiva si tinand seama de ceea ce Ernst Hass numeste "principiul aliantelor antagonice si mecanismul imperfect al balantei puterilor."[2]

Liga a pornit de la planul presedintelui american Woodrow Wilson, plan prezentat la conferinta de la Versailles care presupunea sau mai degraba propunea ca toate tarile invingatoare sa se uneasca impotriva agresiunii; ca disputele sa se rezolve pe cale pasnica, nu prin forta. Consiliul acestei organizatii avea de gind sa reprezinte justitia in lume. Aceste idealuri au fost primite cu bunavointa de acele tari care vazusera ororile razboiului, care nu mai doreau ca asa ceva sa se mai intample vreodata, crezi[IC1] nd si sperind ca sacrificiile facute deja nu au fost in van si ca acesta din urma fusese primul si ultimul razboi total. Din nefericire lucrurile nu aveau sa fie asa si dupa 25 de ani de existenta Liga s-a destramat neefiind in stare sa indeplineasca sau sa respecte promisiunile facute. Statele Unite ale Americii nu se alaturasera acestui indraznet plan; Marea Britanie si Franta s-au dezarmat insa multe alte tari au decis sa nu le urmeze exemplul. In anul 1931 Japonia a atacat si preluat Manciuria iar in 1935 Italia cucereste Etiopia. In 1936 Germania lui Adolf Hitler incalca tratatul de la Versailles trimitind armata germana sa ocupe "Tara Rinului". In cele din urma totul a decurs cum nu se putea mai rau, evenimentele care au urmat apoi au facut din Al Doilea Razboi Mondial o realitate de netagaduit, subliniind clar esecul Ligii Natiunilor.

Toate acestea insa au ajuns la un bun sfarsit odata cu incheierea razboiului iar unul din rezultatele acestui final a fost crearea Organizatiei Natiunilor Unite. Inca din anul 1944 reprezentanti ai Statelor Unite ale Americii, Chinei, Marii Britanii si Rusiei s-au adunat la Dumbarton Oaks in Washington D.C. pentru a purta discutiile de pace preliminare, pentru ca 6 luni mai tarziu, alaturi de Franta, sa aiba loc o noua intalnire de data aceasta la Opera House din San Francisco. Aceste cinci tari supranumite si "the big five" au fost cele care au jucat cea mai importanta parte in razboi; ele cunosteau foarte bine slabiciunile pe care Liga Natiunilor le-a avut si au fost "determinati sa creeze, pe baza discutiilor de la Dumbarton Oaks, o mai buna, mai curajoasa si mai inteleapta metoda de a conduce lumea. Natiunile iubitoare de pace dintre ele au sperat ca o noua organizatie avea sa le protejeze impotriva razboiului, injustitiei, saraciei si opresiunii."[3] De asemenea cele cinci invitasera la conferinta 46 alte state toate, in afara de Polonia, acceptind sa participe, Polonia trimitind un reprezentant mai tarziu pentru a semna Carta.

Carta este mai mult ca sigur baza O.N.U. fiind semnata pe data de 26 Iunie 1945 si intrand in vigoare pe data de 24 Octombrie 1945, aceasta zi devenind astfel onomastica organizatiei. Preambulul Cartei spune totul despre dorintele si idealurile autorilor de asemenea reflectind situatia lumii in acel moment:

"Preambul

NOI, POPOARELE NATIUNILOR UNITE, 

hotarate sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate, 

SI IN ACESTE SCOPURI 

sa practicam toleranta si sa traim in pace unul cu celalalt, ca buni vecini, sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decat in interesul comun, sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor, 

AM HOTARAT SA NE UNIM EFORTURILE PENTRU INFAPTUIREA ACESTOR OBIECTIVE. 

Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentantii lor, reuniti in orasul San Francisco si avand depline puteri, recunoscute ca valabile si date in forma cuvenita, au adoptat prezenta Carta a Natiunilor Unite si infiinteaza prin aceasta o organizatie internationala care se va numi Natiunile Unite."[4]

Urmarind cu atentie Carta in intregimea sa putem observa ca se insista pe ideea folosirii fortei doar pentru scopuri clar defensive, si de preferat in mod colectiv; ca se urmareste crearea unui sistem de securitate colectiva, facand totusi precizarea ca statele au dreptul de a se apara si individual. Ceea ce ne permite sa observam ca se pastreaza anumite principii apartinind statului de drept si principiul foarte important al suveranitatii statului.

Carta de asemenea specifica si descrie clar fieacare organism institutional, O.N.U. fiind impartita dupa cum urmeaza: Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic si Social, Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justitie si Secretariatul, fiecare avind atributiile sale si respectiv organismele subsidiare necesare.