Atributiile Parlamentului european

Parlamentul are competente bugetare, de control si legislative.

A) Competentele bugetare ale Parlamentului

Parlamentul nu are aceleasi puteri ca adunarile nationale in stabilirea structurii bugetului. Proiectul de buget e elaborat de Consiliu, in baza propunerii Comisiei. Consiliul are ultimul cuvant in privinta cheltuielilor obligatorii, ce cuprind mai ales sumele pentru politica agrara comuna3. Parlamentul poate propune modificarea bugetului in privinta cheltuielilor obligatorii si are ultimul cuvant in privinta cheltuielilor neobligatorii (legate mai ales de fondurile structurale, utilizate pentru dezvoltare regionala). Acestea nu trebuie sa depaseasca nivelul maxim de crestere anuala, determinat de Comisie.

Daca nu poate interveni decat partial in structura bugetului, Parlamentul pastreaza puterea de a-l respinge in bloc si de a cere prezentarea unui nou proiect, lucru petrecut in 1980 si 1985. Aceasta prerogativa constituie un mijloc eficient de presiune fata de Consiliu.

Parlamentul controleaza modul de executare a bugetului de catre Comisie, dand acesteia descarcare de executarea acestuia (art. 276 TCE).

B) Puterile de control ale Parlamentului

1)  Mijloacele  de  control  politic:  

Parlamentul aproba desemnarea presedintelui Comisiei si apoi acorda votul de investitura Comisiei ca organ colegial.

Adunarea este consultata la nominalizarea membrilor Curtii de Conturi, a  presedintelui, vicepresedintelui si a membrilor directoratului Bancii Centrale Europene.

Parlamentul controleaza activitatea Comisiei prin intrebarile scrise, intrebarile orale cu sau fara dezbatere. In practica, ele au fost extinse si asupra Consiliului. Intrebarile privesc orice subiect din aria de competenta a Uniunii.

A fost preluat de la Camera Comunelor britanica sistemul Question time: in fiecare perioada de sesiune, se aloca o ora pentru intrebari. Fiecare deputat poate adresa Comisiei si Consiliului, in cursul unei perioade de sesiune, o singura intrebare scurta asupra unui subiect de actualitate.

Procedura comisiilor de ancheta este un alt mijloc eficient de control, la care se adauga numeroasele rapoarte pe care Comisia este obligata sa le supuna Parlamentului.

Parlamentul poate sanctiona Comisia prin motiunea de cenzura, ce poate fi adoptata cu 2/3 din voturile exprimate, care trebuie sa reprezinte majoritatea parlamentarilor (art. 201 TCE). In caz de admitere, Comisia e obligata sa demisioneze in bloc. Adunarea a recurs rar la acest instrument energic, pentru ca principala tinta a nemultumirilor Parlamentului nu e Comisia, ce nu detine puterea de decizie, ci Consiliul. Motiunea de cenzura cea mai aproape de reusita a fost suportata de Comisia Santer in ianuarie 1999.

Prevederile art. 21 coroborate cu cele ale art. 194 TCE dau dreptul cetatenilor Uniunii de a adresa Parlamentului petitii.

2)  Mediatorul  European  (Ombudsmanul)  

Mediatorul este numit de Parlament dupa alegeri, iar mandatul sau se intinde pe o legislatura. El primeste plangeri de la orice cetatean al Uniunii sau de la orice persoana fizica sau juridica cu resedinta sau sediul intr-un stat membru. Obiectul plangerilor e limitat la cazurile de administrare defectuoasa din activitatea institutiilor sau a organelor comunitare, cu exceptia Curtii de Justitie si a Tribunalului de Prima Instanta, in situatia cand acestea exercita functii jurisdictionale. Exemple de administrare defectuoasa: practici inechitabile, discriminari, abuz de putere, refuzul informarii, intarzieri nejustificate etc.

Mediatorul are dreptul de a intreprinde anchete si din oficiu, dar nu poate face cercetari asupra faptelor supuse unor proceduri judiciare. Cand constata o situatie de proasta administrare, Mediatorul sesizeaza institutia in cauza, care dispune de un termen de 3 luni pentru a raspunde. In continuare, el isi prezinta concluziile intr-un raport adresat atat Parlamentului, cat si institutiei, informandu-l si pe petent asupra rezultatelor anchetei. Anual, Ombudsmanul intocmeste un raport pentru Parlamentul European.

C) Competenta legislativa a Parlamentului

Spre deosebire de parlamentele nationale, Parlamentul European nu detine puterea legislativa, principalul legiuitor fiind Consiliul. Totusi, Parlamentul are un rol din ce in ce mai important in procesul de decizie comunitara.

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

1)  Procedura  de  consultare  

Mecanismul este urmatorul: Comisia propune, iar Consiliul decide, dupa consultarea Parlamentului si, eventual, a Comitetului Economic si Social sau a Comitetului Regiunilor. In prima etapa a dezvoltarii comunitare era singura modalitate de participare a Parlamentului la procesul legislativ, dar treptat aria de aplicare a scazut, prin dezvoltarea procedurii de cooperare si a celei de codecizie.

Procedura se aplica in domeniile prevazute de tratate, cum ar fi: politica agrara  comuna, concurenta, protectia sociala, mediul inconjurator etc.

In ipotezele stipulate de tratate, desi avizul Parlamentului are doar o valoare consultativa, obtinerea sa este obligatorie. Neindeplinirea formalitatii atrage ilegalitatea actului, afara numai daca Parlamentul refuza deliberat eliberarea avizului, pentru a bloca decizia. In paralel cu procedura avizului consultativ obligatoriu, s-a dezvoltat consultarea optionala: prin acorduri interinstitutionale, Parlamentul a obtinut de la Comisie comunicarea initiativelor legislative, iar de la Consiliu solicitarea de avize chiar si in domeniile pentru care tratatele nu impun o asemenea consultare.

2)  Procedura  avizului  conform  

Prin aceasta procedura, Parlamentul nu poate formula amendamente la propunerea pe care o examineaza, ci doar o accepta sau o respinge. Avizul conform a fost introdus prin AUE, pentru acordurile de asociere cu state terte si pentru cele de aderare. Acum mai intalnim aceasta procedura la acordurile internationale cu implicatii importante de ordin institutional, bugetar sau legislativ (art. 300 alin. 3 TCE), la sanctiunile luate impotriva unui stat membru, in caz de violare grava a drepturilor fundamentale (art. 7 § 2 TUE).

3)  Procedura  de  cooperare  

Aceasta procedura, introdusa prin AUE, acorda un rol mai insemnat Parlamentului in sistemul decizional al Comunitatii, dar lasa ultimul cuvant Consiliului. Nu o mai prezentam, pentru ca astazi se intalneste extrem de rar, in sfera politicii economice si monetare.

4)  Procedura  de  codecizie  

Aceasta procedura, prin care Parlamentul capata puteri apropiate de cele ale Consiliului, a fost introdusa de Tratatul de la Maastricht si modificata de Tratatul de la Amsterdam, fiind in prezent cel mai des intalnita in practica legislativa.

Reglementata de art. 251 TCE, se aplica in numeroase domenii: interzicerea discriminarii intemeiate pe nationalitate (art. 12 TCE), facilitarea exercitarii dreptului de sedere (art. 18 alin. 2 TCE), realizarea liberei circulatii a lucratorilor (art. 40 TCE), protectia consumatorilor (art. 153 TCE) etc.

Procedura este destul de complicata (suficient sa aratam ca se poate ajunge la examinarea in a treia lectura la Parlament si la Consiliu). Este de retinut ca propunerea nu poate fi adoptata decat daca este acceptata de ambele institutii. Daca intre acestea persista divergente dupa doua lecturi ale proiectului, se va intruni Comitetul de conciliere, format din 27 de membri ai Consiliului si un numar egal de parlamentari. Acest comitet este insarcinat cu elaborarea un proiect comun, ce va fi din nou supus aprobarii Consiliului si Parlamentului.

Comisia transmite propunerea sa Consiliului si Parlamentului. Acesta din urma trimite Consiliului avizul sau asupra propunerii Comisiei.

Daca Parlamentul nu modifica propunerea Comisiei sau Consiliul isi insuseste amendamentele Parlamentului, actul poate fi adoptat de Consiliu cu majoritate calificata. Nu mai este nevoie de o a doua lectura.

Cand Consiliul nu accepta, total sau partial, amendamentele Adunarii, el adopta, cu majoritate calificata, o pozitie comuna motivata, pe care o transmite acesteia.

Parlamentul are la dispozitie un termen de 3 luni:

Daca nu se pronunta in acest interval sau daca aproba pozitia comuna, cu majoritatea voturilor exprimate, actul este considerat adoptat in conformitate cu acea pozitie comuna.

Daca Parlamentul respinge in intregime pozitia comuna, cu majoritatea absoluta a membrilor sai, propunerea este respinsa definitiv.

Daca Parlamentul propune amendamente pozitiei comune a Consiliului, cu majoritatea absoluta a membrilor sai, proiectul amendat este transmis Consiliului si Comisiei. Aceasta din urma emite un aviz pozitiv sau negativ asupra modificarilor propuse de Adunare, aviz pe care il inainteaza Consiliului.

In acest caz, Consiliul urmeaza a se pronunta intr-un termen de 3 luni:

Cand avizul Comisiei este pozitiv, Consiliul poate aproba actul cu toate amendamentele sale, cu majoritate calificata, situatie in care actul este considerat adoptat.

In caz de aviz negativ al Comisiei, cand Consiliul aproba actul cu toate amendamentele sale, votand in unanimitate asupra acelor amendamente cu care Comisia nu a fost de acord, actul este considerat adoptat in forma din pozitia comuna astfel amendata.

Indiferent de avizul pozitiv sau negativ al Comisiei, cand Consiliul, hotarand cu majoritate calificata, e in dezacord in tot sau in parte cu amendamentele propuse, presedintia Consiliului, in acord cu presedintele Parlamentului, convoaca fara intarziere Comitetul de conciliere.

Comitetul de conciliere, format din membri ai Consiliului si un numar egal de parlamentari, dispune de un termen de 6 saptamani pentru a ajunge la un text comun:

In situatia in care Comitetul de conciliere nu reuseste sa puna la punct un proiect comun, propunerea este considerata ca respinsa definitiv.

Daca se ajunge la un proiect comun, Parlamentul si Consiliul dispun de 6 saptamani pentru a-l adopta in a treia lectura. Parlamentul adopta textul cu majoritatea absoluta a voturilor exprimate, iar Consiliul, cu majoritate calificata. In lipsa aprobarii uneia dintre aceste institutii, actul propus este considerat in mod definitiv ca neadoptat.

In final, facem observatia ca termenele mentionate, de 3 luni si de 6 saptamani pot fi prelungite cu maximum o luna, respectiv 2 saptamani, la initiativa Parlamentului sau a Consiliului.