Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.).

Asociatia Europeana a Liberului Schimb (A.E.L.S.).

La sfarsitul anilor '50, fragmentarea economiei europene a devenit tot mai evidenta prin crearea unor alte organizatii economice. Multe din tarile traditional nepartenere ale Europei de Vest, conduse de Marea Britanie, au infiintat, in 1959, Asociatia Europeana a Liberului Schimb. Initial, din aceasta faceau parte 8 state: Austria, Danemarca, Islanda, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Suedia si Elvetia. Obiectivele sale erau mult mai limitate decat cele ale C.E.E.: comertul liber doar cu produse industriale, spre deosebire de Tratatul de la Roma care extindea libertatea comertului si in servicii, agricultura, transporturi, capital, forta de munca. S-a creat o singura institutie, Consiliul A.E.L.S. Deciziile fiind luate prin unanimitate, princilpalul suveranitatii nationale nu suferea nici o incalcare.

Europa se vedea astfel divizata, in timpul celui de-al saptelea deceniu, in trei grupari majore: Comunitatea Economica Europeana, A.E.L.S. si Consiliul pentru Asistenta Economica Reciproca (C.A.E.R.), care cuprindea tarile din est si sud-est aflate sub dominatie sovietica, creat in 1949. De-a lungul anilor '60 insa, unele state membre ale A.E.L.S. au depus cereri de aderare la C.E.E. in 1901 Irlanda, Danemarca si Marea Britanie, reinoite in 1967; in 1962 Norvegia, a carei cerere a fost reinnoita in 1967.In ianuarie 1972 au fost semnate acordurile de aderare ale Marii. Britanii, Irlandei, Norvegiei si Danemarcei. In acelasi an insa un referendum organizat in Norvegia a determinat retragerea sa. Astfel, in ianuarie 1973, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au devenit membri ai C.E.E.

Efectele economice petrecute au fost considerate spectaculoase: comertul intracomunitar creste de 6 ori, in timp ce schimburile CEE cu terte tari sporesc de 3 ori. Are loc un proces de specializare, cu deosebire in domeniul bunurilor de consum, ceea ce sporeste performanta economica si competitivitatea la export a produselor din cadrul comunitatii[6].

Uniunea Europeana s-a dorit inca de la inceput o putere economica, care sa poata concura ceilalti poli emergenti de putere de la nivel mondial (conform viziunii parintilor fondatori- Jean Monnet, Robert Schuman, Alcide de Gasperi, Konrad Adenauer pentru a numi doar cativa dintre ei) si acest obiectiv este clar definit in Cap. Principii, Art. 1 "Prin prezentul tratat, Inaltele Parti Contractante

instituie intre ele o COMUNITATE ECONOMICA EUROPEANA." Deocamdata, influenta SUA in diferite zone ale lumii pare sa fie hotaratoare. Un cunoscut specialist in probleme internationale, John Ikenberry, afirma ca Administratia Americana si-a fixat o strategie pentru a "mentine o lume unipolara in care Statele Unite nu au nici un concurent pe masura"[7].

In intreaga perioada moderna, Europa a fost adevaratul centru al lumii. Secolul XX a fost martorul unui proces de decadere a Europei de la pozitia de lider mondial, de continent pe care se aflau principalele puteri ale lumii, de adevarat centru al unor imperii coloniale ce depaseau cu mult intinderea si granitele sale. Zbigniew Brzezinski avea dreptate sa remarce ca "primul razboi mondial", de fapt, ultimul razboi european, purtat de puteri europene de insemnatate mondiala"a slabit considerabil forta continentului, in timp ce a doua conflagratie mondiala a "desavarsit sinuciderea istorica a Europei. In timpul acestui razboi, Europa a incetat sa mai fie centrul real al politicii mondiale devenind, in schimb, locul efectiv de desfasurare a unei competitii globale, purtate de doua puternice state extraeuropene. Amandoua au inteles ca obtinerea controlului geostrategic

asupra Europei ar echivala, in cele din urma, cu controlul asupra Eurasiei, iar acesta din urma, odata realizat, ar asigura suprematia mondiala. Prin urmare, in perioada razboiului rece care a urmat, Europa a constituit pentru fiecare dintre ele miza centrala

Din subiect al intrecerii globale, Europa a devenit acum obiectul acesteia" (Z. Brzezinski, "Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei",

pag. 157). Divizarea Europei a fost simbolizata de divizarea uneia dintre cele mai puternice tari ale continentului - Germania. Aceasta tara simboliza oarecum sfasierea continentului.

Pornind de la aceasta realitate, care avea si o puternica incarcatura simbolica, Brzezinski considera ca sfarsitul divizarii Germaniei reprezinta "cea

mai insemnata schimbare geopolitica produsa de sfarsitul razboiului rece" (Z. Brzezinski, "Europa Centrala si de Est in ciclonul tranzitiei", pag. 165). Odata cu infiintarea CEE se pun astfel bazele crearii in Europa a unui nou pol geopolitic important care se va impune treptat, mai intai in plan continental si apoi in plan mondial.

Aparitia unor regiuni economice reprezinta un fenomen cu totul nou de care trebuie neaparat sa tinem seama. Mai intai, pentru ca aceste regiuni includ cele mai importante tari din punct de vedere economic ale lumii. Apoi pentru ca ele inaugureaza un alt tip de evolutie, care porneste de la premisa ca nici un stat, oricat de puternic, nu mai poate face fata, singur, problemelor dezvoltarii contemporane. Nici chiar SUA, care impreuna cu Canada si Mexicul au format NAFTA (North American Free Trade Agreement). Prima asemenea regiune a aparut pe continentul european si a fost reprezentata de ceea ce s-a numit Comunitatea Europeana, actuala Uniune Europeana. Este mai putin important ca, potrivit unor declaratii oficiale, NAFTA a aparut ca o reactie la Comunitatea Europeana. Semnificativ este faptul ca aceasta forma de evolutie, sub forma unor regiuni economice, constituie o modalitate din ce in ce mai imbratisata in diferite zone ale lumii. Astfel, pe langa cele trei mari regiuni - Europa, Asia Pacific, NAFTA - au mai aparut si alte regiuni de integrare, cum ar fi MERCOSUR (un gen de acord comercial al Americii de Sud), Pactul Andin, Regiunea Marii Negre etc.

Fiecare dintre cele trei mari regiuni de integrare dispune de unlider, de o "locomotiva": NAFTA de SUA, Asia-Pacific de Japonia, iar Uniunea Europeana de Germania. Cand vorbim de competitia dintre aceste zone trebuie sa luam in calcul si capacitatea "locomotivei" de a asigura puterea de inaintare a regiunii in ansamblu. Prin urmare, ar merita o analiza comparativa a regiunilor ca atare, dar si a "locomotivelor" sale, in care sa intre nu numai atuurile fiecarei asemenea tari fanion, ci si relatii