Maastricht: drumul catre o moneda unica

Maastricht: drumul catre o moneda unica

In iunie 1988, Summit-ul Consiliului European de la Hanovra a delegat presedintelui Comisiei Europene, Jacques Delors, responsabilitatea organizarii unui comitet care urma sa alcatuiasca un plan vizand crearea U.E.M. Din acest comitet faceau parte 12 guvernatori ai bancilor centrale ale U.E., care trebuiau sa stabileasca un set de masuri clare in directia realizarii U.E.M. Raportul comitetului, numit si Raportul Delors, a fost prezentat in aprilie 1989. Acest raport cuprindea trei etape necesare desavarsirii U.E.M.:

~ in prima etapa, ce urma sa se desfasoare pana la 1 iulie 199, era prevazuta inlaturarea controlului schimburilor in scopul asigurarii liberei circulatii a capitalurilor in C.E. (unele tari precum Grecia, Spania, Irlanda si Portugalia beneficiau de o derogare de la aceasta prevedere);

~ a doua etapa cuprindea o mai buna coordonare a politicilor economice si monetare si crearea Sistemului European al Bancilor Centrale (S.E.B.C.) care urma sa inlocuiasca Comitetul guvernatorilor;

~ in cea de-a treia etapa, S.E.B.C. inlocuia bancile centrale Nationale iar paritatile de schimb erau fixate irevocabil.

Raportul nu recomanda explicit crearea unei monede unice, dar propunerea unui spatiu monetar in care paritatile ratelor de schimb erau fixate irevocabil nu erau foarte departe de aceasta. Opozitia britanicilor, care au vazut in aceste masuri un masiv transfer de suveranitate, a determinat necesitatea ajungerii la un compromis. La intrunirea Consiliului European de la Madrid din iunie 1989, s-a stabilit ca prima faza sa inceapa la 1 iulie 1990, urmand ca fazele ulterioare sa fie stabilite in urma unor conferinte interguvernamentale. Rezultatul conferintei interguvernamentale asupra U.E.M., impreuna cu Raportul Delors, au format bazele acordurilor stabilite la Maastricht.

Tratatul asupra Uniunii Europene de la Maastricht, semnat la 7, februarie 1992, a fixat doua date pentru introducerea monedei unice: cel mai devreme 31 decembrie 1997 si cel mai tarziu 1 ianuarie 1999. De asemenea, a fixat o constitutie pentru banca centrala a Uniunii si un set de criterii de convergenta pentru economiile statelor membre. Constituirea U.E.M. a fost prevazuta sa se desfasoare in trei faze:

a) Faza I (1 iulie 1990 = 31 decembrie 1993).

Elementele principale ale primei faze au fost stabilite inaintea T.U.E., in cadrul Raportului Delors. Aceasta faza cuprinde eliminarea completa a tuturor restrictiilor in calea miscarii libere a capitalurilor, reducerea fluctuaitiilor ratelor de schimb si o si mare coordonare a politicilor economice si monetare.

Politicile economice ale statelor membre sunt un subiect de 'atentie comuna'', trebuind sa fie coordonate in interiorul Consiliului U. E. Marile care vor intra in uniunea monetara vor trebui sa indeplineasca criteriile de convergenta monetara si bugetara.

b) Faza a-II-a (1994-1997 sau 1994-1999).

In aceasta faza este creat Institutul Monetar European (I.W. E.), in cadrul caruia guvernatorii bancilor centrale se reunesc pentru a asigura tranzitia catre Banca Centrala Europeana. I.E.M., avand sediul la Frankfurt, isi incepe activitatea la 1 ianuarie 1994. Responsabilitatile I.E.M. sunt urmatoarele: intarirea coordonarii intre bancile centrale ale statelor membre, a cooperarii in cadrul politicilor monetare, supravegherea functionarii S.M.E., facilitarea folosirii ECU (ulterior EURO).

Doar statele care indeplinesc criteriile de convergenta vor intra in faza a treia. Acest lucru se stabileste pe baza rapoertelor Comisiei si ale I.M. E., urmate de votul prin majoritate calificata a Consiliului U.E. Parlamentul European, impreuna cu Consiliul, vor inainta recomandarile mai departe, catre Consiliul European.

c) Faza a-III-a (1997)

Aceasta faza include stabilirea unei rate irevocabile de schimb si adoptarea unei monede unite: Consiliul va putea impune sanctiuni statelor care nu respecta criteriile prevazute.

Banca Centrala Europeana, creata la 1 iulie 1998, inlocuieste I.M.E. si fomeaza, impreuna cu bancile centrale nationale, Sistemul European al Bancilor Centrale (S.E.B.C.). Acest sistem este bazat pe modelul german, in care Bundesbank decide politica monetara urmata de bancile centrale ale landurilor. B.C.E. va fi independenta si nu va primi ordine de la institutiile U.E. sau de la guvernele statelor membre. Obiectivul principal al S.E.B.C. va fi mentinerea stabilitatii preturilor, el va defini si implementa politica monetara in cadrul Uniunii, va executa operatiile de schimb valutar si operatiile sistemului de plati, va pastra rezervele in valuta straina ale statelor membre.

Eseu: Protocolul de la Geneva Eseu: Domnia lui Alexandru Ioan Cuza 1859-1866

Criterii de convergenta:

l. Inflatie scazuta: rata inflatiei nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5% media primelor trei state cu cele mai bune performante in sensul stabilitatii preturilor, in anul anterior examinarii.

Acest criteriu implica o inalta convergenta a politicilor monetare. Este importanta convergenta ratelor inflatiei in interiorul unei Uniuni monetare, deoarece statele cu inflatie ridicata vor suferi o pierdere de competitivitate comparativ cu cele avand inflatia scazuta, care nu va mai putea fi corijata printr-o devalorizare.

2. Rate ale dobanzii pe termen lung scazute: nu vor trebui sa depaseasca cu mai mult de 2% media primelor 3 state avand inflatia cea mai redusa. Acest criteriu cuprinde, doua puncte esentiale: rata dobanzii, care. este determinata de legile cererii si ofertei, si rata anticipata a inflatiei. Cand un credit va fi rambursat peste, sa zicem, 3 ani, mult mai importanta decat rata actuala a inflatiei va fi rata anticipata a acesteia, inclusa in rata pe termen lung a dobanzii. In consecinta, convergenta ratelor dobanzii pe termen lung este legata de convergenta ratelor anticipate ale inflatiei.

3. Criteriile bugetare de convergenta:

un deficit bugetar care sa nu depaseasca 3% din P.I.B.

o datorie publica mai mica sau cel mult egala cu 60% din P.I.B.

Aceste criterii sunt strans legate de criteriile monetare. Deficitul public este compus din deficitul primar si serviciul datoriei. Un stat al carui deficit creste va trebui sa se imprumute. In momentul rambursarii, va trebui sa obtina un excedent primar, prin reducerea cheltuielilor si cresterea impozitelor . Daca acest lucru nu este intreprins, datoria va creste progresiv si odata cu ea si rambursarile anuale. Un serviciu al datoriei publice ridicat este inevitabil asociat cu o rata a dobanzii ridicata.

4. Stabilitatea cursului de schimb: moneda unei tari membre trebuie sa fi respectat limitele normale de fluctuatie ale Mecanismului Ratelor de Schimb fara sa fie devalorizata din proprie initiativa cu cel putin 2 ani inaintea examinarii cererii de aderare la U.E.M..

Realizarea acestui criteriu ridica o problema dificila. O devalorizare prea deasa ar eroda credibilitatea S.M.E., care ar incepe sa semene cu regimul cursurilor flotante. Dar, in cazul in care monedele nu se devalorizeaza, apare problema divergentei ratelor inflatiei si a ratelor reale de schimb, care ar incita piata la lansarea unor atacuri speculative. Solutia optima o reprezinta coordonarea politicilor economice.

Conform parerii unor analisti2, criteriile de convergenta au mai degraba ratiuni politice decat economice, in sensul de a demonstra angajamentul ferm al statelor pe cale 'curateniei fiscale', si de a conferi dreptul de a participa la U.E.M. unui grup select de tari. De regula tarile cele mai sarace (Grecia, Portugalia sau Spania) vor face cele mai grele si mai impopulare eforturi necesare indeplinirii criteriilor de convergenta. Dar aceste masuri nu sunt apanajul exclusiv al tarilor cele mai sarace: spre exemplu, programul de austeritate introdus de guvernul francez in 1995 s-a lovit de o puternica rezistenta in cadrul sectorului public, manifestata: prin demonstratii si greve.

La data semnarii Tratatului de la Maastricht., doar Franta si Luxembourg indeplineau criteriile de convergenta. In 1995, nu a mai ramas decat Luxembourg, existand riscul unei Europe (in doua viteze). Aceasta Europa risca sa se construiasca si in detrimentul statelor central si est-europene aflate in tranzitie deoarece, pe de o parte, ele vor trebui sa treaca prin aceasta tranzitie dificila si prelungita fara a se bucura de avantajele monedei unice, iar pe de alta parte, nu vor beneficia de credibilitatea aferenta unei uniuni monetare si, in consecinta, convergenta cu rezultatele economice ale altor state va deveni si mai dificil de realizat.

La data de 1 ianuarie 1999, odata cu inceputul fazei a treia a Uniunii Economice si Monetare, moneda unica europeana a intrat in circulatie. Banca Centrala Europeana a anuntat urmatoarele rate oficiale de schimb ale celor 11 monede eropene fata de EURO:

De asemenea, a fost stabilita si cotatia pentru dolarul S.U.A.: 1 EURO=1,170 US$.

Monedele nationale vor circula in paralel cu EURO, pana la implementarea acesteia ca moneda unica (cel mai tarziu 1 iulie, 2002). Perioada in care bancnotele si monedele EURO vor circula in paralel cu monedele nationale nu va fi mai mare de 6 luni, incepand cu l ianuarie 2002.

Iata in continuare calendarul evenimentelor premergatoare trecerii la moneda unica - EURO⁵:

~ decembrie 1995 - adaptarea scenariului de trecere la moneda unica, inclusiv data finalizarii acestui proces (1 iulie 2002) si numele noii monede

~ 31 decembrie 1996 - specificarea cadrului organizational, regulamentar si logistic pentru Banca Centrala Europeana pentru functionarea in etapa a-III-a.

Pregatirea legislatiei pentru B.C.E./S.E.B.C. si pentru noua moneda.

Inceputul anului 1998 - Decizia cu privire la statele participante: Austria, Irlanda, Olanda, Finlanda, Belgia, Luxembourg, Spania, Portugalia, Germania, Italia, Franta; Grecia nu a reusit indeplinirea criteriilor de convergenta, iar Marea Britanie, Suedia si Danemarca au refuzat deocamdata introducerea monedei unice.

~ Numirea Consiliului Executiv -al- B.C.E., stabilirea datei de introducere a bancnotelor si monedelor EURO, inceperea productiei noilor bancnote si monede

~ 1 ianuarie 1999 - Fixarea irevocabila a ratelor de schimb si intrarea in vigoare a legislatiei privitoare la introducerea EURO

~ 1 ianuarie 1999 - 1 ianuarie 2002 - Schimbul in EURO al valutelor statelor membre folosind cursurile fixe, irevocabile.

~ Monitorizarea impactului schimbarilor asupra sistemului financiar si bancar.

~ Cel tarziu 1 ianuarie 2002 - Intrarea in circulatie a bancnotelor si monedelor EURO si retragerea bancnotelor si monedelor nalionale.

~ Cel tarziu 1 iulie 2002 - Finalizarea schimbarilor necesare in administratie.

~ Anularea circulatiei legale a monedelor nationale