Maria montessori (1870-1952)

MARIA MONTESSORI (1870-1952)

Repere bibliografice

Maria Montessori (n. 31 august 1870, Ancona - d. 6 mai 1952, Noordwijk) a fost medic si pedagog italian, care a creat o metoda speciala de educare a copiilor foarte tineri, Metoda Montessori, infiintand peste tot in lume scoli care aplicau metoda sa (Scoli Montessori).

Maria Montessori s-a nascut la 31 august 1870 in Ancona, Italia si a studiat medicina la Universitatea din Roma. A fost una din primele femei care au absolvit facultatea de medicina in Italia si una din primele femei medic care au practicat medicina cu succes. A inceput sa aplice multe din ideile sale personale despre educarea copiilor foarte tineri, cu varste cuprinse intre un an si cinci ani, pe cand s-a ocupat de copii cu deficiente mentale. Si-a perfectionat ideile si aplicarea acestora in practica incepand cu 1907, de cand a fost numita la conducerea unui grup de crese si gradinite dintr-o zona foarte saraca a orasului Roma. Acolo a inceput sa aplice consecvent ideile sale educationale, care se concretizasera intre timp intr-o adevarata metoda educationala, metoda Montessori. Mult mai tarziu, cand metoda sa educationala a devenit larg cunoscuta in Italia, Europa si in intreaga lume, generand zeci si zeci de scoli Montessori, Maria Montessori a calatorit foarte mult, supervizand sistemul scolilor Montessori, scriind si tinand conferinte.

In prima jumatate a secolului al XX-lea, operele reprezentantilor educatiei noi au cunoscut o larga raspandire, bucurandu-se de aprecierea multora dintre teoreticienii epocii respective. Dar, se poate aprecia ca, mai mult decat ceilalti, Maria Montessori a reusit sa creeze din teoria sa un adevarat curent - montessorianismul - raspandit in lumea intreaga. Acest fapt se explica nu numai prin valoarea idelor sale, ci si prin conditiile specifice epocii in care si-a elaborat sistemul.

Antrenarea femeilor in viata economica, sociala si culturala, a obligat statele sa se ocupe, intr-o mai mare masura decat in secolul trecut, de organizarea gradinitelor de copii si de pregatirea personalului necesar. In acelasi timp, teoria pedagogica elaborata de Froebel devenea tot mai putin corespunzatoare epocii si mai ales spiritului nou care patrunsese in miscarea pedagogica. Maria Montessori insa a continuat opera intemeietorului gradinitelor de copiii - Froebel.

Dupa obtinerea diplomei in medicina, Maria Montessori a primit misiunea de a selecta copiii din azile, copiii cu handicap mintal din Roma si i-a transferat intr-o clinica de psihiatrie in scopul de a le observa si studia comportamentul.

In 1907, ea a initiat un centru de educatie 'Casa dei bambini', pentru copii saraci si lipsiti de adapost din cartierele marginase ale Romei. Aici si-a testat experienta obtinuta in munca cu copiii deficienti mintal pe care a aplicat-o apoi copiilor obisnuiti, care le-a 'dezvoltat si eliberat personalitatea intr-un mod surprinzator'.

Aceasta institutie de educatie, 'Casa dei bambini', unde a aplicat noi metode speciale de educare a copiilor cu dezvoltare intelectuala normala, a deschis drumul unor noi si ample cercetari in domeniul educatiei prescolare, contribuind astfel la constituirea puternicei miscari pedagogice de la inceputul secolului al XX-lea 'educatia noua'.

Pregatirea sa ca medic a facut sa acorde un rol crescut elementului biologic in devenirea fiintei umane. Acest aspect il vom intalni si la Claparède, ca si la Decroly, si ei de formatie medicala.

Conceptia Mariei Montessori a fost raspandita nu numai in Europa, ci si in America si Asia. Au avut loc mai multe congrese internationale montessoriene - 1929, 1932, 1933, 1934 - congrese care au contribuit mult la raspandirea metodei sale.

Cele mai importante lucrari ale Mariei Montessori sunt: Metoda pedagogiei stiintifice (1909), care a capatat un nou titlu mai tarziu - Descoperirea copilului; Autoeducatia in scoala elementara (1916), Copilul (prima editie in limba romana - 1933, iar in limba italiana in 1938) si care va purta un nou titlu: Taina copilariei.

Conceptia sa pedagogica, ca si a celorlalti adepti ai educatiei noi, a fost mult influentata de ideile pedagogice ale lui J.-J. Rousseau, care intelegea procesul devenirii copilului ca fiind stimulat de puternice tendinte interioare.

Maria Montessori considera ca dezvoltarea fiintei umane nu este consecinta actiunii unor stimuli exteriori, ci a unor impulsuri interioare, ce se desfasoara sub actiunea unor legi proprii dezvoltarii umane.

Astfel, perioada de crestere a fiintei umane este caracterizata prin scurte etape, dominate de sensibilitati deosebite, numite 'perioade senzitive'. 'E vorba de anumite epoci in care fiintele in formatiune (adica in stare infantila) au o putere de simtire deosebita dar de scurta durata, ce le ajuta sa castige anumite calitati si care dispare indata ce acestea au fost castigate. Toate insusirile se cuceresc in modul acesta, cu ajutorul unui impuls, al unei posibilitati trecatoare' (M. Montessori, Taina copilariei, 1938).

Dupa parerea pedagogului italian, exista patru perioade prin care trece fiinta umana, de la nastere la maturitate, (varsta de 24 de ani): de la nastere la sase ani; de la sase la doisprezece ani; de la doisprezece ani si de la optsprezece la douazeci si patru de ani. Daca pe parcursul acestor perioade se ofera copilului posibilitatea unor activitati potrivite trebuintelor interne, se creeaza conditii pentru dezvoltarea lui psihica si fizica. Copii au o minte absorbanta, ei au nevoie de un mediu adecvat etapei lor de dezvoltare. Daca un copil nu primeste ceea ce are nevoie intr-una din aceste perioade senzitive, indemnul lor natural spre invatatura este intarziat si, mai tarziu, se vor ivi noi dereglari. In fiecare perioada senzitiva se prezinta copilului materiale educative potrivite varstei si scopului educatiei acelei etape de dezvoltare.

In jurul varstei de doi ani se manifesta dorinta de ordine 'Noua ni se poate parea curios sa se vorbeasca de o perioada senzitiva de ordine la copil; toata lumea e convinsa ca el e dezordonat de la natura. E greu sa ne dam seama de o atitudine atat de delicata' (M. Montessori, Taina copilariei, p. 47). 'Placerea copilului consta in a-si gasi lucrurile la locul lor'. Pentru copil, ordinea este importanta nu numai pentru curatenie, ci si pentru faptul ca ordinea din jurul lui il obliga sa-si dezvolte gandirea. In jurul varstei de cinci ani, de pilda, copilul este capabil sa faca distinctie intre realitate si fantezie. Aceasta este varsta basmului.

Exista o perioada - apreciaza Montessori - de la patru la cinci ani, cand copilul manifesta un interes special pentru litere. Daca, in acest timp, i se pun la indemana litere in relief sau decupate el va ajunge, in mod spontan, sa citeasca. Daca trebuinta nu este satisfacuta la timp, interesul sau dispare. Tot asa se invata limba, numeratia, scrisul etc. din impulsuri interioare. Asa cum sublinia autoarea in Descoperirea copilului, nu adultului sau educatorului se datoreaza dezvoltarea si formarea copilului ci propriilor sale impulsuri. De aici afirmatia: 'Copilul e tatal adultului'.

Educatorului ii revine sarcina sa nu intervina, ci sa creeze doar mediul potrivit fiecarei etape de dezvoltare a copilului; el va trebui sa aiba grija ca pentru fiecare 'perioada senzitiva' sa ofere stimulii externi din care copilul va 'absorbi' ceea ce ii trebuie, in deplina libertate, nu constrans.

In perioada de la sase la doisprezece ani, copilul incepe sa cunoasca si sa inteleaga lumea. In perioada senzitiva anterioara, copilul accepta lucrurile asa cum sunt ele. Dupa sase ani cauta motivatia lor: de ce sunt stelele pe cer? De ce nu cad? Daca pana la sase ani era multumit cu ceea ce ii ofereau simturile, dupa aceasta varsta, este interesat de ceea ce nu poate percepe prin simturi. Ideea de libertate a copilului este considerata de pedagogul italian, un principiu fundamental. Copilul este liber numai atunci cand se manifesta potrivit cerintelor naturii sale. Acest principiu se respecta prin dreptul pe care il are fiecare copil de a-si alege singur ocupatiile in gradinita.

Maria Montessori, prin cercetarile sale, a elaborat pentru fiecare etapa, mai ales pentru perioada 0-6 ani - perioada dezvoltarii senzoriale - materiale didactice adecvate fiecarui simt. Ea a stabilit dimensiunile, culorile, formele, asperitatea materialelor care se adresau vazului si pipaitului; intensitatea, inaltimea si timbrul sunetului.

Materialele didactice erau facute din figuri si corpuri geometrice de dimensiuni diferite, care stimulau activitatea senzoriala a copilului, indemnandu-l sa lucreze.

Activitatile in 'Casa dei bambini' se desfasurau astfel:

1.          Exercitii fizice: miscari de respiratie, manuirea diferitelor obiecte care se coordonau armonios cu miscarile corpului.

2.          Activitati practice - prin care se formau deprinderi elementare de lucru, se cultiva spiritul de ordine, curatenie si disciplina.

3.          Exercitiile senzoriale si de educatie intelectuala. Acestea constau in compararea diferitelor materiale, sistematizarea lor dupa diferite insusiri externe si folosirea lor pentru constructii. Se formulau apoi unele generalizari care exprimau insusiri ale obiectelor cu care lucrau dupa culoare, marime, asperitate. Copilul lucra in deplina libertate fara interventia educatoarei. Ea putea sa intervina numai atunci cand era solicitata de copil.

Dupa perioada de dezvoltare a simturilor, urmeaza perioada instructiunii, in care un rol de seama il ocupa invatarea scris-cititului. Daca pana atunci multi dintre pedagogii vremii sustineau metoda globala de invatare a citi-scrisului, Maria Montessori sustine metoda analitica.

Ea propunea ca mai intai sa se invete literele, apoi silabele si cuvintele. Aici, in ceea ce priveste invatarea scris-cititului, diversi adepti ai educatiei noi aveau pareri diferite.

Cu privire la educatia scolara, Maria Montessori avea o parere bogata in sugestii, in sensul ca promovarea de la o clasa la alta ar fi trebuit sa insemne o trecere la o treapta cu un grad mai inalt de independenta. Procesul de educatie ar trebui sa fie o succesiva ridicare - prin efortul copilului - spre trepte superioare de independenta.

Mentionam cateva idei subliniate de M. Montessori:

mediul pentru invatare trebuie sa fie adaptat nevoilor copilului, in fiecare perioada de dezvoltare;

procesul de invatare incepe de la nastere;

perioada senzitiva pentru invatarea limbajului este de la nastere la trei ani;

de la nastere pana la sase ani, copilul are o 'minte absorbanta' si invata fara efort;

ordinea din mediul in care creste, il ajuta sa isi dezvolte procesul gandirii;

intre trei si sase ani este timpul potrivit pentru invatarea scris-cititului;

perioada intrebarilor specifice varstei de la sase la doisprezece ani este timpul dezvoltarii mintale, de explorare si cunoastere a mediului inconjurator.

Aprecierea in lume a operei Mariei Montessori se explica atat prin valoarea sa teoretica si practica cat si prin conditiile speciale ale epocii in care s-a manifestat: un secol care a apreciat educatia copilului prescolar crezand in realizarea aspiratiilor spre o societate mult mai buna.

Teoria educatiei prescolare contemporane contine multe elemente de provenienta montessoriana, iar unele orientari ale ei pot fi valorificate si acum in educatia prescolara din tara noastra.

Maria Montessori s-a impus in fata lumii pedagogice din prima jumatate a secolului al XX-lea, prin pasiunea ei - in numele umanismului - de a atrage atentia contemporanilor sai asupra drepturilor copilului si a necesitatii de a i se crea conditii pe masura varstei lui, pentru formarea si dezvoltarea sa. In acest mesaj si-a gasit ecou glasul indepartat al lui J.-J. Rousseau si framantarile lui Fr. Froebel.