Stefan Barsanescu (28 martie
1895 - 5 noiembrie 1984) a fost membru corespondent al Academiei Romane,
pedagog si eseist roman, membru al Asociatiilor Savantilor Celebri
din Chicago (SUA). Opera sa stiintifica insumeaza peste 30
de volume si peste 500 de articole publicate in tara si
peste hotare.Stefan Barsanescu a urmat studii seminariale la
Buzau si studii universitare la Iasi, obtinand licenta
in drept, in 1919 si apoi in filosofie, in 1921. A studiat ulterior in Germania, obtinand titlul de doctor cu teza "Emil
Boutroux, viata, opera si filozofia sa". Cariera didactica a pedagogului
iesean cuprinde perioade de activitate ca asistent la Catedra de
Psihologie a Universitatii din Iasi,
apoi ca director al Scolii Normale de baieti "Vasile Lupu" din Iasi. Din 1933,
devine profesor la Catedra de Pedagogie a Universitatii din Iasi. Lucrarile
stiintifice ale lui Stefan Barsanescu acopera tematici
fundamentale in stiintele educatiei - pedagogie generala,
istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogica
("Pedagogia pentru scolile normale" - 1932, "Didactica" - 1935, "Unitatea
pedagogiei contemporane ca stiinta" - 1936, "Politica culturii
in Romania contemporana" - 1937, "Istoria pedagogiei romanesti" -
1941).
Stefan Barsanescu a fost
si a ramas cel mai remarcabil istoric al educatiei si
pedagogiei, prin lucrarea din 1941 oferind prima sinteza a istoriei
pedagogiei romanesti. Considera ca popoarele se prezinta in
arena mondiala prin calitatea studiilor istorice, care sunt o
marturie a nivelului cultural atins de o colectivitate umana.Pedagogia
culturii are in Stefan Barsanescu, discipol al lui Eduard Spranger,
cel mai important reprezentant roman. Din aceasta perspectiva, scopul
educatiei este personalitatea
culturala, caracterizata de stapanirea unui cerc
larg de cunostinte, de capacitatea omului de a se devota binelui,
adevarului, frumosului si de a crea valori culturale. Conceptul de
personalitate culturala il includea pe cel de personalitate morala.
Adevarul, binele si frumosul sunt valori eterne, dincolo de timp
si spatiu. "Unitatea
pedagogiei contemporane ca stiinta" este o lucrare care pune
bazele epistemologiei pedagogice romanesti, oferind o ampla
sinteza a trasaturilor dominante si a tendintelor din
miscarea pedagogica mondiala si nationala.) Evidentiind o serie de caracteristici ale
unor curente de gandire asupra finalitatilor (istorism, teleologie,
eclectism, dogmatism, psihologism, biologism, estetism, eticism, logicianism,
pragmatism), Stefan Barsanescu, in Cursul de pedagogie (predat in anii
1933-1934 si 1934-1935), ajunge la urmatoarele constatari (p.
223):
a. idealurile
educative sunt inrudite cu valoarea suprema a unei epoci, ba chiar ele
reprezinta "copia' valorii supreme a unei epoci;
b. exista
atatea scopuri ale educatiei cate genuri de societati sau
culturi exista;
c. daca
vrei sa afli idealul educativ al unei epoci, trebuie sa intrebi ce
valoare suprema apreciaza acea epoca, increzandu-se in faptul
ca "aceasta viata are pret prin ceea ce cream in
domeniul culturii'
Stefan
Barsanescu ajunge la concluzia ca scopul educatiei este dublu :
unul obiectiv, de a lucra pentru pastrarea si sporirea valorilor
obiective si altul subiectiv, de a face pe individ sa se preocupe
si sa vibreze pentru valorile subiective si sa poarte grija
de a le pastra si spori . Acest punct de vedere - oarecum, generic -
este de stricta actualitate. Numai in masura in care educatia ne
sensibilizeaza fata de valorile autentice, ne aduce spre ele
cultivandu-ne nevoia de a le trai, vehicula si chiar crea, numai
atunci putem spune ca am ajuns la statutul de personalitate demna
si autonoma. Cu cat contactul cu cultura autentica este mai
profund si mai variat, cu atat castigam in libertate,
plasandu-ne in vecinatatea unor valori fundamentale, de bine, de frumos,
de dreptate, de adevar. Iesirea din inertia
existentiala, marile revolutii in plan individual si social
sunt conditionate de manierele diferite de a ne raporta la fondul cultural
; incorporarea valorilor culturii este o sansa reala pentru
desavarsirea a ceea ce eticienii numesc personalitate morala,
caracterizata prin libertatea alegerii, vointei, dorintei
si autocreatiei, prin diminuarea dependentelor (sau, eventual,
prin constientizarea si stapanirea acestora) fata de
altii si fata de instantele supraetajate, intr-un
cuvant, prin autodeterminare morala.a perioada interbelica inregistam 'aspiratia spre un sistem
de gandire pedagogica romaneasca
