Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate istorieIstoria? O redescoperire conventionala a diverselor cacialmale din trecut! - Octav Bibere





Arheologie Arta cultura Istorie Personalitati Stiinte politice


Personalitati


Qdidactic » istorie & biografii » personalitati
BRANCUSI, constantin



BRANCUSI, constantin


Constantin BRANCUSI

Constantin Brancusi, este un sculptor roman celebru, unul din primii mari creatori din arta moderna.

BRANCUSI, Constantin (Hobita-Pestisani, Gorj, 1876 - Paris, 1957). Urmeaza Scoala de meserii din Craiova (1894-1998), apoi Scoala nationala de arte frumoase din Bucuresti (1898-1902), unde pentru scurta vreme l-a avut profesor pe Ion Georgescu, apoi pe Vladimir C. Hegel. In timpul studiilor realizeaza bustul Gheorge Chitu, un Cap de expresie, ca si o serie de copii - Ecorseul (impreuna cu Dr. Gerota), Vitellius, Capul lui Laocoon.

Mai realizeaza busturile Georgescu-Gorjan (1902) si General Dr. Carol Davila (1903), asezat mai tarziu (1912) in curtea Spitalului militar din Bucuresti.

In 1904 porneste spre Paris, trecand prin Budapesta, Viena, Munchen (aici sta un timp), prin Elvetia. Obtinand o bursa in Franta in 1905, se inscrie la Scoala de arte frumoase, in clasa lui Antonin Mercie. In 1907 este acceptat practician in atelierul lui Rodin, pe care il va parasi, orgolios si plin de incredere, comparandu-l pe maestrul sau cu un arbore la umbra caruia iarba nu creste. Brancusi creeaza acum Portretul lui Nicolae Darascu, Bust de baiat, Cap de baiat, Dupliciu (1906) apoi Rugaciunea si Portretul lui Petre Stanescu, ce constituie un ansamblu funerar comandat pentru Buzau (1907).

Artistul incepe sa fie tot mai sigur de drumul pe care merge. Modelajul fin, sensibil la efectele luminoase se indeparteaza acum de incidentele de tip impresionist (Rodin) pentru a incepe, in conditiile afirmarii unor tendinte rationaliste, intre care cubismul, o lunga lupta pentru surprinderea esentei, a ceea ce este durabil, sustras clipei. Cumintenia pamantului, o prima versiune a Sarutului (1907), Somnul (1908), Muza adormita (1909-1910), Pasarea maiastra (1910), Prometeu (1911), Domnisoara Pogany (serie 1912-1933), Primul pas (1913) sunt lucrari ce marceaza aplecarea spre valorile artelor arhaice, ale etniilor negre sau oceanice. In aceasta perioada se imprieteneste cu Modigliani. Un alt prieten al sau, pictorul Henri Rousseanu, ii spune lui Brancusi profeticele cuvinte: 'Tu ai transformat anticul in modern'. Sculptorul - din ce in ce mai cunoscut - se bucura de succes si in S.U.A., la New York, unde, in 1913, participa la Expozitia internationala de arta moderna (vezi Armory Show) si deschide prima sa expozitie personala la 'Photo Secession Gallery' prin grija lui Alfred Stieglitz si Edward Steichen. Expune la manifestarile gruparilor 'Tinerimea artistica', 'Arta Romana,', 'Contimporanul' etc. In atelierul sau vor veni sa lucreze mai multi tineri artisti: Irina Codreanu, Milita Petrascu, Constantin Antonovici, Isamu Noguchi, George Teodorescu s.a.



Sculptorul cauta principiile fundamentale ale formei, degajand-o tot mai puternic de aspectele efemere. Reducerea la structura a formelor organice are loc odata cu aplecarea spre formele primare, spre orizontul genezei vietii (Principesa X, 1916; Primul strigat, 1917; Nou nascutul, 1920; Domnisoara Pogany, Leda, 1920; Inceputul lumii, 1924). Seria de 'Pasari in vazduh' aduce ideea ridicarii in spatiu, posibilitatea transcenderii cadrului concret de existenta. Brancusi reuseste sa anuleze anuleze efectele gravitationale, dematerializand, printr-o slefuire indelunga, volumele. Alteori - cazul Coloanelor fara sfarsit dintre 1918-1928 - ideea de inaltare este asigurata de cresterea pe verticala a unor modului geometrici. Este o perioada cand sculptorul face schite si pentru comanda - nerealizata - a maharajahului Yeswart Rao Holkar Bahadur, pentru un Templu al meditatiei (1933).

Brancusi vine in Romania dand curs chemarii Ligii nationale a femeilor din Targu Jiu, care dorea sa inchine un monument eroilor patriei cazuri in timpul primului razboi mondial. Realizeaza tripticul Masa tacerii, Poarta sarutului si Coloana fara sfarsit (1937-1938) - capodopera a marelui artist. Aici, ca si in alte opere, Brancusi regaseste dimensiunile artei populare, ale intregului patrimoniu cultural romanesc, pe care le-a introdus in atmosfera agitata a artei moderne. Un clar principiu solar, fundamentand o nevoie de ordine si ratiune, conduce demersul artistului popular spre aproprierea esentelor realitatii. Atitudinea constructiva, pozitiva, ce se degaja din aceasta abordare a fenomenelor vietii face din Brancusi unul din creatorii ce au marcat decisiv evolutia sculpturii moderne. El propune - un unic ecou in constiinta artistica a primei jumatati de secol, ecou prelungit prestigios si in arta zilelor noastre - o decantare si o noua integrare a spiritualitatii si sensibilitatii. Asceza formelor, fascinatia geometriei impunand o rigoare carteziana in conceperea spatiului intalnesc aceasta permanenta tensiune antropocentrista, exprimata cu o caldura, cu o emotionanta intelegere.


Revelatia stravechii culturi ii ofera nu atat o suma de morfologii - reale fireste, dar reduse la un pitoresc invocat de unii exegeti ai sai - ci mai ales o structura morala si filosofica. Preluand elemente de limbaj din zacamantul culturii populare, Brancusi incarca opera sa de forte miraculoase. Iluminat de cultul pamantului patriei si al stramosilor sai, sculptorul, 'Genius loci al Romaniei', cum il numea Giulio Carlo Argon, este fascinat de zorii nasterii omului, descoperind, in fluxul imemorial al vremii, momentele cruciale ale vietii - nasterea, iubirea, munca, creatia, moartea. Spatiul inchis, circular, al marilor sanctuare dacice din Muntii Orastiei, masurand curgerea vremii si mentinand treaz spiritul, este reluat de Brancusi cu dorinta de a sacraliza un loc, un punct evocator, unde timpurile - trecut, prezent si viitor - se unifica. Crescand impetuos pe verticala, Coloana ascunde in simplitatea sa efortul constructiv, pentru a pastra, pur si persistent, sensul inaltarii umane, aspiratia spre lumina, spre ratiune.

Din lucrarile lui prezentam:

Ansamblul monumental de la Targu Jiu, ridicat in cinstea eroilor morti in primul razboi mondial exprima sentimentul cosmic al lui Brancusi manifestat prin reuniunea celor patru elemente fundamentale ale lumii:

  • apa - pornirea de la raul Jiu;
  • pamant - aleea din gradina publica, 'Masa tacerii' incorporeaza pamantul si Calea Eroilor;
  • foc - flacara care asigura triumful asupra mortii in 'Poarta Sarutului';
  • aer - avantul 'Coloanei fara sfarsit' care escaladeaza vazduhul in drumul catre cer.

Mircea Eliade ne dezvaluie sensul adanc al celui din urma popas din procesiunea eroilor. Coloana fara sfarsit asigura comunicarea cu cerul si astfel va inlesni inaltarea la cer a sufletelor eroilor gorjeni care s-au jertfit pentru apararea patriei.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright