Viata politica in romania interbelica - activitatea guvernamentala si parlamentara in romania dupa marea unire

VIATA POLITICA IN ROMANIA INTERBELICA - ACTIVITATEA GUVERNAMENTALA SI PARLAMENTARA IN ROMANIA DUPA MAREA UNIRE

In perioada interbelica, alternanta la guvernare a fost o realitate. Astfel, Romania a beneficiat de urmatoarele guvernari:

6 noiembrie 1918- 12 decembrie 1918 - gen. Constantin Coanda (guvern de militari si tehnicieni);

12 decembrie 1918 - 12 septembrie 1919 - Ion I.C. Bratianu (P.N.L.)

27 septembrie - 30 noiembrie 1919 - gen. Arthur Vaitoianu

1 decembrie 1919 - 13 martie 1920 - Al. Vaida Voevod

13 martie 1920 - 13 decembrie 1921 - gen. Alexandru Averescu

17 decembrie 1921 - 17 ianuarie 1922 - Take Ionescu

22 ianuarie 1922 - 27 martie 1926 - I.I.C. Bratianu

30 martie 1926 - 4 iunie 1927 - gen. Alexandru Averescu

4 iunie 1927 - 21 iunie 1927 - Barbu Stirbei

21 iunie 1927 - 24 noiembrie 1927 - I.I.C. Bratianu (din 24 noiembrie 1927 - 3 noiembrie 1928 - Vintila Bratianu)

10 noiembrie 1928 - 7 iunie 1930 - Iuliu Maniu

7 iunie 1930 - 12 iunie 1930 - G.G. Mironescu

13 iunie 1930 - 8 octombrie 1930 - Iuliu Maniu

10 octombrie 1930 - 17 aprilie 1931 - G.G. Mironescu

18 aprilie 1931 - 5 iunie 1932 - Nicolae Iorga

6 iunie 1932 - 11 august 1932 - Al. Vaida Voevod

11 august 1932 - 19 octombrie 1932 - Alexandu Vaida Voevod

20 octombrie 1932 - 12 ianuarie 1933 - Iuliu Maniu

14 ianuarie 1933 - 13 noimbrie 1933 - Alexandu Vaida Voevod

14 noiembrie 1933 - 29 decembrie 1933 - I.G. Duca

30 decembrie 1933 - 3 ianuarie 1934 - dr. Constantin Angelescu

5 ianuarie 1934 - 1 octombrie 1934 - Gh. Tatarescu; 2 octombrie 1934 - 28 august 1936 - Gh. Tatarescu; 29 august 1936 - 14 decembrie 1937 - Gh. Tatarescu;

29 decembrie 1937 - 10 februarie 1938 - Octavian Goga.

in perioda 1919-1937 in Romania s-au desfasurat zece alegeri pentru Adunarea Deputatilor si pentru Senat (1919, 1920, 1922, 1926, 1927, 1928, 1931, 1932, 1933, 1937)

in primul deceniu interbelic s-au perindat la conducerea tarii 11 guverne, in alti 10 ani, 14 guverne; doar doua s-au mentinut patru ani (1922-1926; 1934-1937); au fost, insa, si sase care au durat doar saptamani;

s-a mentinut, ceea ce istoricul Ioan Scurtu a numit "o carenta fundamentala" a sistemului democratic romanesc, principiul potrivit caruia "guvernul face parlamentul"; potrivit acestuia regele destituia guvernul si numea un altul, dizolvand parlamentul, organizand alegeri pentru o noua Adunare si un nou Senat; mai mult, guvernul nou instituit proceda la destituirea vechilor autoritati locale si la numirea altora, demni de increderea partidului aflat la guvernare; acestia, evident, actionau in numele guvernului; acest intreg esafodaj politico-electoral a fost exprimat foarte bine inainte de razboi de catre P.P. Carp, care a exclamat: "Maiestate, dati-mi guvernul si va dau Parlamentul"; parlamentul avea drept de control asupra puterii executive, potrivit Constitutiei, fiecare membru al Adunarii avea dreptul de a adresa ministrilor intrebari si interpelari la care acestia erau obligati sa raspunda; deputatii si senatorii se bucurau de imunitate parlamentara;

introducerea votului universal in urma modificarii Constitutiei din anul 1866, in anul 1917 dar si prin Decretul lege din noiembrie 1918 care a detaliat prevederile constitutionale, a avut ca efect cresterea spectaculoasa a numarului de votanti (in anul 1937 existau 4,6 milioane) precum si mutarea centrului de greutate al vietii electorale de la oras la sat deoarece circa 80% din populatia Romaniei traia la sate; in acest fel s-a modificat si modul de organizare al "campaniei electorale"; discursul politic (electoral) trebuia sa prinda la public, un public deseori incult si analfabet; intrunirile puteau avea loc si la carciuma, dar si la club sau in piata si, indeosebi, la sat; in timpul campaniei electorale orasele si satele tarii erau impanzite cu afise, continand programele partidelor unde erau evidentiate clar siglele acestora (un element deosebit de important daca avem in vedere gradul de analfabetizare ridicat al populatiei tarii)

PRINCIPALELE MASURI LEGISLATIVE

- 1920 - unificarea monetara prin retragerea din circulatie a rublelor si coroanelor; in 1929 s-a realizat stabilizarea monetara (cursul leului a inregistrat, insa, un proces de devalorizare treptata, astfel ca in anul 1936 era de 36% iar in 1938 de 56%)

- 1921 - Legile pentru reforma agrara - au fost expropriate 66,1%; 1,4 milioane failii au primit 3,7 milioane ha de teren arabil si 2,7 milioane ha izlazuri comunale; proprietatea mica (sub 10 ha) detinea 73,7% din totalul suprafetei agricole a tarii

- 1924 - Legea pentru unificarea judecatoreasca - prin care s-a prevazut organizarea de judecatorii urbane, rurale si mixte, a tribunalelor (in capitalele de judet), a 12 Curti de Ape, precum si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie

- iulie 1925 - Legea pentru organizarea administrativa - potrivit acesteia teritoriul Romaniei era organizat in judete si comune

- februarie 1925 - ridicarea Mitropoliei romane la rangul de Patriarhat, primul patriarh al Romaniei fiind Miron Cristea

- 27 martie 1926 - Legea electorala - potrivit acesteia, numarul senatorilor de drept a crescut; elementele noi introduse de aceasta lege au vizat centralizarea rezultatelor si repartitia mandatelor; daca pana atunci acestea se centralizau la nivel de judet, potrivit legii noi ele sa centralizau pe tara; gruparea care obtinea cel mai mare numar de voturi, dar cel putin un procent de 40% fata de celelalte grupari era declarata grupare majoritara; pragul electoral era de 2%, dar legea mentiona o exceptie: se preciza ca din numarul total al mandatelor stabilit pe intreaga tata se reduceau mandatele atribuite gruparilor minoritatre in circumscriptiile unde acestea au intrunit majoritatea absoluta, chiar daca pe intreaga tara nu au obtinut procentul de 2%; mandatele se repartizau astfel - gruparea majoritara primea jumatate din numarul mandatelor, iar cealalta jumatate se impartea intre celelalte grupuri, inclusiv cea majoritara, proportional cu procentele de voturi obtinute de fiecare dintre ele; in cazul in care nici o grupare nu era declarata majoritara, mandatele se imparteau intre toate gruparile proportional cu procentul obtinut de fiecare dintre ele; numarul total al deputatilor a fost stabilit la 387 iar cel al senatorilor la 254 (dintre care 113 alesi la colegiul universal);

- 1929 - a fost publicata Legea pentru organizarea ministerelor prin care se stabilea ca regele desemneaza persoana insarcinata cu formarea guvernului; au fost stabilite zece ministere - de Interne, de Externe, de Finante, de Justitie, Instructiunii Publice si al Cultelor, Armatei, Agriculturii si Domeniilor, Industriei si Comertului, Muncii, Sanatatii siOcrotirii Sociale; prin diferite decrete regale numarul ministerelor a crescut; a fost infiintata incepand din octombrie 1932 functia de vicepresedinte al Consiliului de Ministri, dupa ce in prealabil, in octombrie 1930, au fost numiti si ministri de stat;

- ianuarie 1929 - a fost introdus prima data in Romania ajutorul de somaj;

- martie 1929 - Legea pentru organizarea jandarmeriei rurale;

- aprilie 1929 - Legea contractelor colective de munca - prin care s-a stabilit existenta unui contract obligatoriu intre patroni si lucratori;

- 21 iulie 1929 - Legea pentru organizarea politiei generale;

- iulie 1929 - Legea pentru reorganizarea penitenciarelor;

- august 1929 - Legea pentru libera circulatie a terenurilor dobandite prin legile de improprietarire (se puteau vinde terenurile primite prin reforma agrara din 1921);