TRATATIVELE ANGLO-FRANCO-SOVIETICE DIN PRIMAVARA SI VARA 1939

Dispozitiile occidentalilor din ajunul tratativelor Pentru a simti atmosfera ce domnea in Occident pina la inceputul acestor tratative ne vom intoarce in una din zilele din ajun: la 1 aprilie, din invitatia lui Churchill, la Ciartuell, mosia acestuia in Kent, a sosit J. Davis, la acel timp ambasador al SUA in Belgia si, dupa cum stim, partas convins al crearii sistemului securitatii colective in Europa. Acesti doi se intelegeau excelent si, ca nici odata, erau convinsi in necesitatea semnaturii Moscovei sub pact.

Peste cateva ore Davis a luat dejunul cu J. Kennedy* si insusi s-a pomenit in atmosfera impaciuirii. «Eu i-am propus lui Kennedy, scria Davis, sa-i transmita din numele meu lui Chamberlain, ca daca englezii nu vor manifesta destula prudenta, apoi il vom impinge pe Stalin in bratele lui Hitler. Anglia si Franta, dispretuitor, au ocolit Rusia, care atunci era aliatul lor si nu mai are incredere in ele. Anglia si Franta tindeau sa foloseasca Rusia in interesele lor si s-o lase sa lupte unu la unu; Stalin cel mai mult dorea pace pentru Rusia si se poate hotari la o apropiere cu Hitler, in calitate de cel mai bun mijloc pentru asigurarea securitatii sale, in orice caz pe un anumit timp"¹⁸⁰.

Davis n-a izbutit sa-l influenteze pe Kennedy, care nutrea o antipatie instinctiva fata de Rusia Sovietica; convingerile lui erau intarite si de informatia gresita despre potentialul militar al Uniunii Sovietice. Kennedy i-a spus lui Davis ca «Rusia va fi nevoita sa lupte pentru Polonia sau Romania independent de faptul, daca formal va fi incheiat tratatul cu Anglia si Franta sau nu, asa cum aceasta este important pentru interesele insasi a Rusiei». «Teorie gresita, i-a ripostat Davis. In Rusia treaz privesc lucrurile. Acolo intreprind toate masurile pentru a evita razboiul, atit cit se simt increzuti, ca avando superioritate evidenta in forte, pot la un loc cu Anglia si Franta, sa-l invinga pe Hitler in caz de razboi » «Asa ori altfel, rezuma Davis, se vede e imposibil de influentat cumva atmosfera politica din Londra». «Sunt ferm convins, i-a telegrafiat el lui Roosevelt, intorcandu-se la Bruxel, ca factorul decisiv, de care se conduce Hitler in intrebarea sa fie razboi sau pace in Europa in aceasta vara, aste aceea, daca vor incheia sau nu Anglia si Franta o intelegere concreta cu Uniunea Sovietica» ¹⁸¹.

Noi am atras atentia la vizita lui Davis la Londra anume de aceea, ca aici este exprimata chintesenta situatiei internationale inaintea inceperii tratativelor, sint clar aratate pozitiile principalelor centre europene de putere si soarta pacii depindea de la acelea sau alte rezultate ale interactiunii lor. Cu regret situatia era astfel ca fiind nevoiti sa inceapa procesul de tratative cu URSS «pacificatorii münhenisti» nu aveau de gand sa colaboreze cu el.

Inceputul tratativelor Despre aceste tratative este scris mult si noi nu le vom expune extrem de detaliat. Mult mai mare interes prezinta modul de abordare a problemelor si scopurile Occidentului in mersul tratativelor, metodica de ducere a lor, aprecierea lor de catre diplomatia germana si tendinta acesteia sa se foloseasca de eroarea strategica a Occidentului in dialogul cu Uniunea Sovietica. Nu mai putin importanta pare si reflectarea pozitiei si scopurilor URSS in mersul acestor tratative. Mare interes prezenta si intrebarea daca puteau ele practic sa aduca la alte rezultate, adica a existat o alternativa reala evenimentelor ce au avut loc in ultima decada a lunii august si daca s-a putut de neadmis razboiul mondial? Raspunsul la aceste intrebari are nu numai o importanta stiintifica, el este foarte ideologizat si politizat, de aceea, cum spunea clasicul, daca axiomele geometrice ar atinge interesele oamenilor, atunci si ele probabil ar fi combatute¹⁸². De aceea, chiar si unele adevaruri evidente ce tin de evenimentele din ajunul razboiului, sint respinse si inca mult timp vor fi combatute. Pentru ca acest lucru sa nu aiba loc, e nevoie, probabil, sa ne indepartam in timp de ele la aceeasi distanta ca si de razboaiele punice.

Dupa nereusita cu propunerile sovietice si contrapropunerile englezilor, in aprilie incep tratativele, care au durat peste 4 luni. Dar francezii si englezii ramaneau fideli sie: a urmat o propunere ¹⁸³ de a obliga URSS sa vina in ajutor jertfelor agresiunii hitleriste in Europa de Rasarit si de Apus, fara obligatii reciproce. In afara de aceasta directia baltica nu se apara de garantiile anglo-franceze. Moscova a inteles astfel ca «münhenistii» nu tind spre intelegerea cu URSS, dar incearca sa-l preseze pe Hitler, pentru ca acesta sa mearga la o afacere cu Anglia si Franta, fiind amenintat de o astfel de intelegere. Tot odata se linistea si opinia publica: noi doar ducem tratative!

Insa URSS a raspuns. Toate documentele ne marturisesc ca la Moscova nu pur si simplu doreau o alianta tripartida, dar sperau ca vor reusi s-o incheie. Propunerile sovietice, prezentate la 17 aprilie 1939, se reduceau la urmatoarele: URSS, Anglia si Franta trebuie sa incheie o alianta cu obligatia de acordare una alteia a ajutorului in caz, daca unul din state va fi supus agresiunii; in locul garantiilor unilaterale trebuie sa fie acceptat principiul intrarii automate in vigoare a pactului si in cazul navalirii asupra oricarei din tarile europene, vecine cu URSS pe tot parcursul de la Marea Baltica la cea Neagra; tratatul trebuie semnat concomitent cu conventia militara, care va stabili formele si marimea ajutorului reciproc; toate cele trei guverne trebuie sa-si asume obligatia sa nu incheie pace separata ¹⁸⁴. In aceasta pozitie sovietica era un aspect principial nou: fermitatea de a ocoli niste acorduri amorfe care la nimic nu obliga si obligatii unilaterale pentru URSS. Uniunea Sovietica era dispusa sa actioneze in conditii de egalitate cu aliatii sai - obligatiile trebuie sa fie reciproce si pe baza de paritate.

Daca Londra si Parisul real tindeau spre intelegere pentru a preveni agresiunea, atunci acesta era acel caz, care putea fi realizat. Insa Bonnet a declarat ca «putin probabil sa se poata gasi pe baza lui o solutionare rapida» ¹⁸⁵. La 19 aprilie, in timpul sedintei comitetului guvernului britanic pe politica externa, examinarea propunerilor sovietice s-a redus la aceea, ca Anglia, din considerente politice este contra aliantei militare cu URSS si membrii comitetului nu sint dispusi sa accepte propunerile sovietice» ¹⁸⁶. La 26 aprilie aceste propuneri au fost deja examinate la sedinta guvernului britanic si respinse. Argument principal pentru aceasta a servit considerentul ca incheierea de catre Anglia si Franta a aliantei cu URSS se va rasfrange negativ asupra relatiilor anglo-germane ¹⁸⁷. Iata in ce consta esenta!

La 25 aprilie a fost primit raspunsul francez ¹⁸⁸, pe care Litvinov l-a numit batjocoritor ¹⁸⁹, fiindca nu prevedea ajutor Uniunii Sovietice din partea Angliei si Frantei in cazul agresiunii directe contra ei, pe cand URSS era obligata sa faca aceasta. La prima vedere partea franceza a declarat reciprocitatea obligatiilor : « In caz, daca Franta si Marea Britanie nimeresc in situatie de razboi cu Germania in rezultatul indeplinirii obligatiilor, pe care ele si le asuma in scopul prevenirii oricaror schimbari violente ale situatiei existente in Europa Centrala si de Est, URSS le va acorda un ajutor imediat si sprijin. In caz, daca in rezultatul ajutorului, acordat de Uniunea Sovietica Frantei si Marii Britanii in conditiile prevazute de paragraful precedent, URSS ar fi nimerit la randul sau in stare de razboi cu Germania, Franta si Marea Britanie i-ar fi acordat ajutor si sprijin imediat».

Acest proiect in principiu respingea niste componente foarte importante ale propunerilor sovietice . «Reciprocitatea» lui era foarte relativa: daca Uniunii Sovietice i se impuneau obligatii de ajutat Franta si Anglia in orice caz in razboiul lor cu Germania (chiar daca ele si singure il vor incepe), apoi sprijinul Uniunii Sovietice se prevedea numai dupa ce ea va da ajutor Angliei si Frantei. Cind Surit i-a atras la aceasta atentia lui Bonnet, el, imitand sfiala, a declarat ca din cauza supraocupatiei sale i-a poruncit redactarea proiectului secretarului general al MAE Leger si ca recunoaste redactia propunerii «nereusita» si chiar azi va trimite redactia noua corectata de el personal ¹⁹⁰. La 29 aprilie raspunsul in noua redactie a fost primit ¹⁹¹. De aceasta data principiul paritatii a fost respectat, dar el prevedea numai varianta navalirii Germaniei asupra tarilor Europei Centrale si de Rasarit. nimic nu se spunea despre ajutorul reciproc in cazul navalirii directe asupra uneia din cele trei puteri, despre acordarea garantiilor celor trei state tuturor tarilor est-europene, ce erau situate intre marile Baltica si Neagra, despre refuzul de a incheia cu agresorul dupa inceputul operatiilor militare a pacii separate, despre semnarea concomitenta a intelegerii politice si conventiei militare.

Englezii au intins cu raspunsul Moscovei pana la 8 mai ¹⁹², iar nemtii deja la 26 aprilie stiau ca acest raspuns va fi negativ si pactul tri-partid va fi respins. Stiau nemtii si despre pozitia Poloniei si Romaniei ^193. Si ca rezultat, la 28 aprilie, Hitler a anulat acordul maritim anglo-german si polono-german despre neagresiune ¹⁹⁴. Aceasta a fost o chemare deschisa Occidentului. In convorbirea cu Ribbentrop el clar a dezvaluit planurile cotropirilor de mai departe si consecutivitatea lor: Polonia-Occidentul-URSS. Polonia va fi distrusa in 8-14 zile, iar Anglia si Franta nu vor interveni. Prima se va limita la o demonstratie maritimo-militara, iar a doua va zingani din arme de dupa linia Maginot si cu aceasta totul si se va termina ¹⁹⁵. Si in aceste conditii, cand Hitler planuia sa fie gata de inceputul operatiilor militare in iulie-august, Londra nu se grabea, iar raspunsul primit ¹⁹⁶, dupa forma si continut era mult mai rau de cit cel francez de la 25 aprilie. El se reducea la propunerea ca guvernul sovietic «sa-si asume obligatia in caz de antrenare a Marii Britanii si Frantei in operatiile militare pentru onorarea obligatiilor sale sa le acorde sprijin imediat, daca el va fi de dorit». Caracterizand aceasta propunere, Surit ii scria lui Litvinov: «Ea ne atrage automat in razboi cu Germania, cind Angliei si Frantei le va veni in gind sa lupte cu Germania din cauza obligatiilor date fara a le coordona cu noi. Ele recunosc numai dupa sine dreptul de a stabili cit momentul, atit si cercul obiectelor acestui conflict, referindune rolul de satelit orb ¹⁹⁷.

Oare un stat, care cit de putin se stimeaza, putea sa primeasca o astfel de propunere?! Ca si proiectul francez de la 25 aprilie, cel englez nu prevedea acordarea ajutorului URSS. Mai mult ca atat, daca sa presupunem (iar aceasta nu se putea de exclus), ca Polonia si Romania si-ar fi dat consimtamintul pentru trecerea trupelor germane prin teritoriile sale, ne opunand rezistenta, sau se intelegeau cu hitleristii contra URSS, atunci si in acest caz Anglia nu se gindea sa colaboreze cu Uniunea Sovietica, care s-ar fi pomenit unu la unu cu Germania nazista.

Tinand cont de toate acestea, involuntar iarasi apare intrebarea: cu ce scop in genere era nevoie de inceput aceste tratative? Raspunsul il gasim in protocolul sedintei guvernului de la 3 mai 1939, care ne descopera si tactica diplomatiei engleze: guvernul considera necesara continuarea tratativelor cu Uniunea Sovietica, pentru a nu admite normalizarea relatiilor URSS si Germaniei ¹⁹⁸. Gradul superlativ al perfidiei si fata de aliatul potential, si fata de propriul popor!

Demisia lui Litvinov din postul de CNAE. Nu e exclus ca aceasta politica a contribuit la schimbarea din functia de ministru de externe lui M. M. Litvinov cu V. Molotov. Churchill in legatura cu aceasta scria: «Destituirea lui Litvinov a marcat sfarsitul unei epoci intregi. Ea a insemnat refuzul Kremlinului oricarei increderi in pactul de securitate cu puterile Occidentale » ¹⁹⁹. In istoriografia occidentala, iar in anii 90 si in cea postsovietica acest eveniment a fost apreciat ca un preludiu spre o orientare noua, progermana, a diplomatiei sovietice. Dar sa incepem de la aceea ca parerea data nu se confirma cu nici un fel de documente. Mai mult ca atat, inca cateva luni cursul strategic al politicii externe a URSS nu s-a schimbat. Plus la toate si Litvinov si Molotov exprimau aceasi linie - asigurarea securitatii nationale a URSS, s-o numim conventional «linia lui Stalin». Dar, in acele conditii, nici nu putea avea Litvinov o parere deosebita de acea a lui Molotov si cu atat mai mult a lui Stalin. Esenta, dupa cum se vede, e in alt ceva - cum de atins acest scop. E cert ca Litvinov simboliza linia spre colaborare cu Occidentul. Dar asa cum Molotov a semnat pactul cu Germania, lui (vom observa, cu mult mai tarziu) i-au atribuit chipurile o orientare pro-germana. E just aici mai degraba faptul ca el era liber de la precedentele stereotipuri litvinoviste in actiuni si declaratii. Dar aceasta «orientare noua» e numai in aparenta exterioara si e o coincidenta intamplatoare - coincidenta ca anume Molotov a semnat pactul. Fie Litvinov narcomindel el facea aceasta, iar daca se intelegea URSS cu Occidentul, atunci Molotov semna cu el acordul. Si daca nu sau inteles, atunci deloc nu de atit ca Litvinov deja nu era CNAE. Deci, esenta e in metodele cu care acesti doi politicieni presupuneau sa-si atinga telul - asigurarea securitatii URSS. Situatia, dupa cum se stie, s-a schimbat, increderea in Occident se epuiza, ramanea doar speranta ca obiectiv, din punct de vedere al securitatii sale, Occidentul este cointeresat in colaborarea cu URSS (aici Stalin manifesta un realism sanatos, bazat pe logica egoismului de stat si nu este vina lui ca instinctul de clasa a stins in «münhenisti» acest instinct sanatos al autoconservarii). Era nevoie de trezit si realizat aceasta cointeresare. «Moliul» Litvinov pentru aceasta nu se potrivea, de la metodele lui era nevoie de dezis, cel putin provizoriu. Era nevoie de vorbit cu Occidentul in alta limba - rigida si exigenta: sau o alianta cu obligatiuni serioase si fara orice ocoluri, sau nimic. E de mirare nu faptul ca pe Litvinov l-au inlocuit, e straniu ca cu Occidentul inca atit timp au continuat dialogul fara rezultate reale, cand situatia era deja alta. Si acelasi Churchill confirma aceasta: «Münhenul si multe altele au convins guvernul sovietic, ca nici Anglia, nici Franta nu vor lupta, pina cind asupra lor nu vor navali si, chiar si-n cazul acesta, de la ele va fi putin folos. Furtuna ce se apropia era gata sa se dezlantuie. Rusia trebuia sa aiba grija de sine» ²⁰⁰. Iar cvintesenta raspunsului e in urmatorul: conducerea sovietica a considerat ca Molotov in acele conditii va fi in stare mai bine «sa aiba grija» de realizarea intereselor de stat ale Uniunii Sovietice.

De aceea parerea ca la demisie a contribuit si Occidentul datorita politicii de taraganare la tratativele anglo-francezo-sovietice, nu este lipsita de temei. Litvinov, fiind pentru asigurarea securitatii tarii numai in baza crearii sistemului securitatii colective europene, credem nu admitea alternativa acestui. Aceasta, de sigur, e numai o presupunere, care pana ce nu se confirma documental insa are confirmari indirecte. Chestiunea e de asa natura ca el nici odata nu s-a intalnit cu Hitler si Ribbentrop, nici odata nu l-a primit pe Schulenburg. Unii lamuresc acest fapt prin aceia, ca el era evreu. Credem, ca nu in originea lui este vorba, ci in antifascismul lui profund, care nu admitea nici la nivelul politicii de stat contacte cu nazistii si de aceia, in conditiile, cand alianta cu Occidentul devenea tot mai problematica, el, natural, nu corespundea functiei ocupate. Intrebarea despre demisia lui Litvinov M.M. obiectiv s-a copt, daca conducerea sovietica intentiona sa promoveze nu o politica de orientare unilaterala spre Occident contra lui Hitler, ci politica de asigurare a intereselor nationale pe orice cale si libera de vechile orientari ideologice. Pe acest teren la Litvinov puteau, natural, sa apara ciocniri cu Molotov, om in excesivitate pragmatic. Sunt marturii ca demisiei lui Litvinov i-a precedat o furtunoasa explicatie cu Molotov in cabinetul lui Stalin. Despre aceasta ne marturiseste si telegrama lui Stalin de la 3 mai tuturor reprezentantilor politici de peste hotare ²⁰¹. E natural, ca schimbarea ministrului in acele conditii ceva insemna. Dar sa fim categorici ca schimbarea lui Litvinov cu Molotov insemna schimbul cursului politicii externe a tarii, nu se poate. Cursul n-a fost schimbat. S-au schimbat numai unele laturi ale lui, s-au completat metodele si mijloacele de realizare a lui. Dar in ansamblu el s-a pastrat inca trei luni si jumate, cu toate ca posibilitatile promovarii lui permanent se ingustau, pina cand au ajuns in impas. Despre schimbarea cursului se poate vorbi numai din ultima decada a lunii august. Pina atunci conducerea sovietica depunea eforturi sa ajunga la o intelegere cu Occidentul, iar relatiile cu Germania erau de miina a doua si, intr-un fel, se lasau «in rezerva».

Prelungirea procesului negocierilor La 14 mai Molotov a dat raspunsul guvernului sovietic ²⁰², care in esenta nu se deosebea de la propunerile de la 17 aprilie. Atitudinea cabinetului englez si de asta data a ramas neschimbata ²⁰³. Comentand-o, Lloyd George spunea in parlament: «Exista o mare dorinta de a ne rezolva problemele fara Rusia. Inca o luna in urma Rusia ne-a propus ajutorul sau. Noi cu lunile ne uitam in dintii calului din dar A avut loc o campanie de diminuare a armatei ruse, a resurselor rusesti, a posibilitatilor rusesti si a conducerii ruse. O parte a acestei campanii se petrecea deschis, insa in fond ea era dusa intr-un cerc familiar, confidential Adevarul consta in aceea ca rusii au cea mai puternica flota aeriana din lume, unitatile lor de tancuri sint extrem de puternice. Si ei propun sa ne puna toate acestea la dispozitia noastra cu o singura conditie - ca cu ei se vor comporta la egal. De ce aceasta nu se face? De ce noi pana acum n-am hotarat ca trebuie sa colaboram cu Rusia cu aceleasi conditii ca si cu Franta? Si atunci sansele de a evita razboiul s-ar fi marit» ²⁰⁴. Dupa el a luat cuvintul Churchill: «Eu nici cum nu pot intelege, care sint obiectiile contra incheierii acordului cu Rusia in forma larga si simpla, propusa de guvernul rus sovietic?

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

E clar ca Rusia nu va merge la semnarea acordului, daca cu ea nu se vor comporta ca cu egala

Fara un Front de rasarit eficient este imposibil de aparat satisfacator interesele noastre in Vest, iar fara Rusia este imposibil un Front de rasarit eficient. Daca guvernulva respingeajutorul atat de necesar al Rusiei in asa fel ne va atrage pe calea cea mai rea in cel mai rau razboi." ²⁰⁵.

In sfarsit, la 27 mai, din numele Angliei si Frantei a fost primit raspunsul ²⁰⁶. In aceste propuneri (articolele 1 si 2), in sfarsit, se prevedea ajutorul francez si englez URSS(si invers) in cazul navalirii directe a Germaniei. Insa art. 4, care prevedea mecanismul acordarii acestui ajutor, reducea la zero acest document. Se prevedeau in cazul conflictului nu actiuni imediate, ci consultatii in legatura cu situatia creata. Plus la aceasta, proiectul anglo-francez prevedea de infaptuit aceste consultatii in corespundere cu principiile expuse in art.16 al statutului Ligii Natiunilor, iar aceasta la maximum complica totul.

Natural, ca facind cunostinta cu acest document, Molotov la respins din prag, declarind ca guvernele Angliei si Frantei nu atit se intereseaza de insusi pactul, cit de bavardeala in jurul lui²⁰⁷. In afara de aceasta, lichidind un neajuns, acest proiect le pastra pe toate celelalte, despre care s-a vorbit mai sus. Se primea ca cedind ceva, englezii si fracezii n-au acceptat esentialul, iar ce-au acceptat, au conditionat cu o procedura neacceptabila.

Un activist de vaza al partidului conservator Chenon, caracterizind acest proiect scria ca guvernul a mers la un siretlic, legind tratatul cu Liga Natiunilor, in rezultatul la ce, noua obligatie in realitate era «absolut desarta». Intelegerea prevazuta «este atit de superficiala, atit de ireala si atit de inaplicabila, ca ea poate doar sa-i indemne pe nazisti sa rida de noi»²⁰⁸. Ca sa nu devina obiect de ris, Molotov le-a recomandat ambasadorilor englez si francez sa-si caute alti parteneri.²⁰⁹

Chamberlain s-a exprimat despre tratativele cu URSS ca despre un bluf si ca Hitler n-are ce se teme de frontul comun al Angliei, Frantei si URSS²¹⁰. A. Kodogan scria la 20 mai: «Prim-ministrul a declarat ca mai degraba demisioneaza, decit va semna alianta cu Sovietele»²¹¹. In zilnicul sau, Chamberlian scria: «Daca dictatorii ar avea putina rabdare, eu asi putea sa le propun o cale . pentru a satisface revendicarile Germaniei»²¹².

Nesinceritatea comportamentului guvernului englez se arunca in ochi oricarui politician nepartinitor. In legatura cu aceasta Roosvelt spunea ca la el se creeaza impresia, de parca guvernul englez e preocupat nu de problema incheierii unui tratat international extrem de important, ci cumpara la piata un covor persan: se tirguieste din cauza fiecarui maruntus si adauga cite un pens peste fiecare jumatate de ora. El considera ca aceasta e cea mai rea metoda de ducere a tratativelor in genere, iar cu URSS in particular²¹³.

La 2 iunie in raspunsul Angliei si Frantei, guvernul sovietic iarasi de fapt a repetat propunerile sale de la 17 aprilie²¹⁴. Unicul adaos principial la proiectele precedente era acela ca URSS in afara de tarile est-europene, dadea garantii Turciei, Greciei si Belgiei. A doua zi, in convorbirea cu Surit, Daladier a fost de acord cu proiectul sovietic si a adaugat la el teza ca partile trebuie sa vina in ajutor jertfei agresiunii si in cazul agresiei indirecte²¹⁵. Intrebarea despre agresiunea indirecta a fost ridicata de Halifax in convorbirea cu Maiskii la 8 iunie²¹⁶. In genere in zilele acestea au continuat discutiile pe diverse aspecte ale acordului si in primul rind pe intrebarea despre garantiile tarilor mici. Guvernul sovietic a fost de acord sa ofere garantii Olandei si Elvetiei, dar mai apoi englezii si francezii au scos aceasta propunere. Sovietele insistau asupra incheierii in cei mai scurti termeni a conventiei militare.

La 15 iunie 1939 guvernele Angliei si Frantei i-au comunicat guvernului sovietic observatiile sale²¹⁷, care, in principiu, nu se deosebeau de propunerile anglo-franceze precedente. Deja in ziua urmatoare a fost dat raspunsul guvernului sovietic²¹⁸. In el se sublinia coincidenta da pozitii numai pe o intrebare - agresiunea directa contra uneia din trei tari. In rest pozitia englezilor si francezilor era neschimbata. Guvernul Frantei era mai dispus spre intelegere, dar in toate contraversele ce-i apareau cu Londra, el termina cu aceea, ca ii permitea lui Chamberlain sa-l «ia la remorca».

Continuarea tratativelor la Moscova. La mijlocul lui iunie corespondenta a fost schimbata de tratativele nemijlocite a celor trei state la Moscova. Kremlinul l-a invitat pe Halifax la Moscova, dar el, sub pretextul supraocupatiei, a respins propunerea si in URSS a fost trimis un functionar de mina a doua a Foreign Office W.Streng²¹⁹. Dar sarcina lui consta numai in a transmite ambasadorului britanic noile instructiuni, iar tratativele din numele Angliei si Frantei le duceau ambasadorii W. Sids si P. Nadjiar, care nu aveau imputerniciri de a lua decizii. In legatura cu aceasta Ll. George spunea: «Lordul Halifax i-a vizitat pe Hitler si pe Göring. Chamberlain a plecat in bratele lui Hitler de trei ori la rind. De ce intr-o tara mult mai puternica, care ne propune ajutorul sau, l-au trimis sa ne reprezinte numai pe un functionar al Foreign Office? La aceasta se poate de dat numai un singur raspuns. D-ul Nevil Chamberlain, lordul Halifax si sir Simon nu doresc alianta cu Rusia»²²⁰.

Tratativele decurgeau foarte lent, cu toate ca chiar Chamberlain mentiona ca «rusii sint dispusi sa ajunga la intelegere»²²¹. La 21 iunie englezii si francezii iarasi au inaintat proiectul art.1 al tratatului²²², dar, deja la 22 iunie, guvernul sovietic l-a respins «din cauza ca aceste propuneri sint o repetare a celor vechi. inacceptabile»²²³. Caracterizind mersul tratativelor, A. Jdanov, «din numele sau personal», a facut o concluzie ca «guvernele englez si francez nu doresc un tratat egal cu URSS. ci un astfel de tratat, in care URSS va fi prezent in rolul de argat.

Englezii si francezii doresc nu un tratat adevarat., ci numai discutarii despre tratat, pentru aceea ca. sa-si usureze calea spre o intelegere cu agresorii»²²⁴. E necesar de mentionat ca, urmarind cu strictete mersul acestor tratative, la concluzii identice au ajuns la Berlin si Roma: «. aceea, cum doua puteri occidentale duc tratativele cu Sovietele, este dovada a faptului ca politica de rezistenta nu are radacini adinci.»²²⁵

La sedinta de la 1 iulie englezii si francezii au facut in sfirsit al doilea pas in intimpinarea rusilor: au cazut de acord sa raspindeasca garantiile celor trei puteri si asupra Tarilor Baltice²²⁶, dar numai in cazul agresiunii directe a Germaniei. In raspunsul de la 3 iulie²²⁷ Molotov a adaugat la aceasta si ajutorul in cazul agresiunii indirecte. La 8-9 iulie tratativele au continuat si ambasadorii au considerat acceptabila interpretarea sovietica a termenului «agresiune indirecta». A fost acceptat punctul despre interzicerea acordului separat cu agresorul si raspindite garantiile celor trei parti contractante asupra 10 tari ( Turcia, Grecia, Polonia, Romania, Belgia, Letonia, Finlanda, Elvetia, Olanda)²²⁸. Se parea ca toate intrebarile sint solutionate si se poate semna acordul complex tripartid. Insa realitatea era alta. Chamberlain si K^o n-ar fi fost ei insasi daca aceasta ar fi devenit realitate. Guvernul englez a initiat o discutie in jurul definitiei «agresiunii indirecte»²²⁹ si nu s-a ajuns la intelegere privind intrebarea semnarii si introducerii in viata concomitent a acordului politic si militar²³⁰. Molotov a propus dupa elaborarea articolelor tratatului politic de le parafat, iar apoi imediat de inceput tratativele despre conventia militara. Dupa terminarea lor se propunea de semnat concomitent acordurile politic si militar, care trebuiau sa alcatuiasca un tot intreg²³⁰.

Englezii nu doreau un acord complex. La 4 iulie 1939, la sedinta comitetului pe politica externa a guvernului, Halifax a propus: sau de rupt tratativele, sau de incheiat un pact limitat. Intemeindu-si pozitia el a spus: «Scopul nostru principal in tratativele cu URSS consta in aceea ca sa evitam stabilirea unor legaturi ale Rusiei cu Germania» ²³¹. Un alt influent membru al cabinetului, J. Simon, la 10 iulie, la sedinta guvernului, spunea: « E important sa ne asiguram libertatea miinilor, pentru a declara Rusiei ca nu sintem datori sa intram in razboi, intrucit. nu sintem de acord cu interpretarea ei a faptelor» ²³².

O astfel de pozitie era legata, pentru Anglia si Franta, de un mare risc. URSS nu putea sa se limiteze la tratative de dragul tratativelor. Aceasta nu-i asigura securitatea si o putea impinge spre acordul cu Germania. Si cu toate ca tratativele inca continuau, si URSS mai pastra speranta in succesul lor, a ispiti pina la infinit rabdarea liderilor de la Kremlin era extrem de periculos. De fiece data, cind la propunerile sovietice guvernul englez formula un raspuns negativ, aparea intrebarea: nu va fi aceasta ultima picatura, care "va umplea" rabdarea conducatorilor sovietici si-i va imboldi spre un nou Rapallo. Aceasta a inteles-o chiar si Halifax: «respingerea propunerilor Rusiei o poate arunca in bratele germane» ²³³. In afara de aceasta a aparut inca o circumstanta neplacuta pentru englezi - ei au aflat despre planurile nemtilor de a incepe ofensiva impotriva Poloniei deja in iulie, dupa ce sa intoarca spre Vest. Ii alarma si aceea ca toate incercarile de a ajunge la intelegere cu Germania, despre ce va fi vorba mai jos, hitleristii le respingeau. Mai mult ca atit, la Londra a devenit cunoscut despre propunerile de colaborare a nemtilor Kremlinului. In aceste conditii Chamberlain risca nu mai putin decit omul care si-a pus in gind sa sara prapastia in doua sarituri.

Trezeste nedumerire si urmatorul pas al lui Halifax - la 11 iulie el i-a telegrafiat lui Sids sa respinga propunerea sovietica despre semnarea concomitenta a tratatului politic si conventiei militare si proiectul sovietic al definitiei agresiunii indirecte²³⁴. Despre nazuinta lui Chamberlain sa rupa tratativele si sa se inteleaga cu Hitler, il prevenea Lloyd George pe Maiskii la 14 iulie²³⁵.

Guvernul francez la 11 iulie le-a declarat englezilor ca el respinge propunerea sovietica despre intrarea concomitenta in vigoare a intelegerilor politica si militara, sub pretextul ca in procesul tratativelor militare vor aparea greutati cu capatarea acordului Poloniei si Romaniei pentru trecerea trupelor sovietice prin teritoriul lor²³⁶.

La 17 iulie, la sedinta ordinara, Molotov iarasi a declarat despre necesitatea intrarii concomitente in vigoare a intelegerilor politica si militara, fara de ce n-are sens de prelungit tratativele²³⁷. Dar se vede ca singur Molotov in succesul tratativelor deja nu credea, fiindca in scrisoarea adresata lui Maiskii si Surit el i-a numit "pungasi si cotcari pe domnii tratativisti din partea anglo-franceza" si ca "folos de la aceste tratative nesfirsite nu va fi". Ultimele cuvinte ale scrisorii erau deosebit de periculoase pentru «münhenisti» : «Atunci sa-si reproseze sie» ²³⁸. In lumina evenimentelor ce-au urmat aceasta insemna ca conducerea sovietica intentioneaza sa caute alte cai pentru asigurarea securitatii tarii proprii. Anume aceasta concluzie ne sugereaza si scrisorile lui Surit in CNAE de la 19 iulie²³⁹.

Reprezentantul Foreign Office la tratative, Strang, in scrisoarea in MAE, din 29 iulie 1939²⁴⁰ a dat o apreciere obiectiva partilor la aceste tratative si a examinat posibilitatea ruperii lor. El mentiona ca Marea Britanie mai mult decit URSS e cointeresata in incheierea tratatului si fara aceasta nu-si va putea onora obligatiile sale in Europa de Est. « In fine la dispozitia rusilor sint. doua. variante. : politica de izolare si politica de intelegere cu Germania. Si daca noi dorim intelegere cu rusii, atunci. trebuie sa platim acel pret, pe care ei il cer.». Strang dovedea ca partea sovietica nu doreste ruperea tratativelor si ca ea are nu putin temei pentru neincredere englezilor, iar in timpul tratativelor aceasta neincredere a crescut. El a mentionat, ca inca indata dupa 2 iunie trebuia de acceptat propunerile sovietice si a exprimat o intelegere completa a temerilor sovietice pentru Tarile Baltice, trasind o analogie a acestora cu ingrijorarea anglo-franceza pentru Belgia si Olanda. Diplomatul englez recomanda guvernului sau sa primeasca toate propunerile sovietice si sa incheie o intelegere militaro-politica. Fara acceptarea conditiei despre indivizibilitatea acordurilor politic si militar, Molotov, dupa parerea lui, nu va merge la intelegere. Strang dovedea ca acceptarea de catre englezi a pozitiei sovietice despre unitatea intelegerilor politica si militara este mai convenabila Occidentului decit URSS, asa cum fara existenta conventiei militare Uniunea Sovietica, din cauza lipsei hotarelor comune cu Germania, putea si sa nu-i vina in ajutor Occidentului ( nici n-ar putut-o face fara permisiunea trecerii armatelor prin teritoriul polonez), pe cind Occidentul in orice caz trebuia sa atace Germania.

Strang era convins ca ruperea tratativelor i-ar fi insufletit pe nemti la actiune si putea sa aduca URSS la intelegere cu Germania.

In finele scrisorii el insista asupra trimiterii in URSS la tratative macar a unui ofiter superior, cu rangul nu mai jos ca a lui Ironside , altfel aceasta va fi inteles ca ofensa guvernului sovietic.

Toate acestea au influentat asupra englezilor si francezilor²⁴¹, si, deasemenea, inceputul tratativelor comerciale sovieto-germane²⁴², si concentrarea fortelor germane la hotarele poloneze²⁴³. De aceea, la 25 iulie, a fost adoptata decizia de a incepe tratativele cu scopul elaborarii textului intelegerii militare intre cele trei puteri²⁴⁴. Dar concomitent, Maiskii raporta la Moscova despre tendinta partasilor lui Chamberlain sa ajunga la compromis cu Hitler din contul Poloniei si sa intrerupa tratativele cu URSS²⁴⁵. La 30 iulie Chamberlain a insemnat in zilnicul sau : «Tratativele anglo-sovietice sint sortite esecului., dar.trebuie de creat iluzia succesului, pentru a presa Germania» ²⁴⁶. In asa fel erau duse tratative de dragul tratativelor. Comentind a astfel de atitudine a partii anglo-franceze fata de tratativele cu URSS, M. Pancrasova mentiona ca acordul la tratativele militare a fost o manevra tactica si in serios Anglia si Franta nu intentionau sa le duca. Scopul lor consta in a influenta asupra Germaniei pentru a se intelege cu ea²⁴⁷.

In acest context avea o mare importanta si pozitia Poloniei si Romaniei, deoarece teritoriul lor despartea URSS si Germania. Pentru a obtine o colaborare militara reala cu Anglia si Franta in lupta cu agresiunea hitlerista, Armata Rosie trebuia sa treaca prin teritoriul acestor tari. Dar pozitia guvernelor Romaniei si Poloniei era complet negativa in aceasta intrebare.

La 2 august a avut loc ultima sedinta a reprezentantilor politici ai URSS, Angliei si Frantei la tratativele de la Moscova²⁴⁸. Textul acordului a fost in principiu elaborat. Necoordonata a ramas numai formularea privind agresiunea indirecta. Dar in ansamblu soarta intelegerii celor trei puteri despre ajutor reciproc contra agresiunii trebuiau s-o hotarasca tratativele militate.

Tratativele secrete anglo-germane. Dar anume in acest timp brusc s-au intensificat incercarile cercurilor guvernante ale Angliei de a ajunge la intelegere cu fascismul german pe un teren antisovietic. In literatura istorica destul de larg sint oglindite tratativele anglo-germane²⁴⁹, la care din partea engleza au luat parte cel mai de incredere consilier al lui Chamberlain, H .Wilson, ministrul comertului extern, R. Hadson, si altii, iar din partea germana Voltat, consilierul economic al lui Göring, ambasadorul Germaniei in Londra Dirxen si altii²⁵⁰. In afara de aceasta incercare de a se intelege cu nazistii, englezii au mai intreprins si altele: prin intermediul comisarului suprem al Ligii Natiunilor, Burkchard, si suedezului Dalerus, care facea voiaje intre Downing Street 10 si Reihcancelarie. Aceste tratative au continuat pina la 1 septembrie 1939²⁵¹. Spre deosebire de tratativele cu URSS, unde mergea un negot meschin si era prezenta tendinta de a reduce la minimum obligatiile viitoare, in contactele cu Voltat partea engleza singura mergea departe in intimpinarea nemtilor fagaduindu-le chiar ca in caz de acord, Marea Britanie va recunoaste monopolul lor asupra influentei in Europa de Est si Sud-Est, se va dezice de la garantiile tarilor est-europene si de la tratativele cu URSS²⁵². Toata zarva aceasta cu tratativele a convins guvernul german, ca in caz de navalire asupra Poloniei, el nu are ce se ingrijora de amestecul Angliei si Frantei. Despre aceasta ne marturiseste si fostul general hitlerist K.Tippelskirch²⁵³. Toate eforturile guvernului englez au ramas fara rezultat, fiindca la Berlin se gindeau nu la afacerea cu Imperiul Britanic, ci la zdrobirea lui.

Si daca hitleristii ar fi dorit, ei fara truda ar fi obtinut acordul cu englezii. Asa, unul din conducatorii de vaza a diplomatiei germane, Vaitzeker, scria: «Sondajele clandestine ale lui Chamberlain, indreptate spre compromis, confirma ca cu Anglia se poate de aranjat dialogul, daca il vom dori» ²⁵⁴. Urma numai de dorit. Drept ca si din partea lui Hitler au fost incercari (sau mai degraba imitarea lor) de a merge in intimpinarea doleantelor engleze. Asa, la 11 august 1939, primindu-l la Berchtesgaden pe Burkchard, el spunea: «Eu doresc sa traiesc in pace cu Anglia si sa inchei o alianta deplina - sa garantez toate posesiunile englezilor in lume si sa colaborez cu ei» ²⁵⁵. Desigur nici un om cu simtul realismului nu credea in sinceritatea cuvintelor lui Hitler. Asa proceda Hitler intotdeauna in ajunul navalirii (fie chiar mai mult decit cu un an) asupra urmatoarei jertfe, pentru a o duce in eroare. Nu putea fi nici vorba despre alianta de lunga durata cu Anglia, deoarece planurile lui Hitler prevedeau reimpartirea lumii, inclusiv si din contul posesiunilor britanice. Aproximativ in acelasi timp si aproximativ aceleasi adresari se faceau si URSS, numai sa nu admita unirea anglo-franco-sovietica si sa obtina ruperea ei de la englezi si francezi. Numai in acest sens se poate de inteles aceasta pseudopropunere hitlerista lui Chamberlain prin Burkchard - a-i impiedica pe englezi sa semneze conventia militara cu URSS, fagaduindu-le ceea ce Chamberlain vede si in vis: afacerea! Mai ales in ajunul navalirii asupra Poloniei de ce de nu a o fagadui pentru a primi miini libere pentru rafuiala cu polonezii. Sa ne amintim ca aceasta propunere Hitler a facut-o in ziua cind delegatia anglo-franceza a sosit la Moscova si a doua zi trebuiau sa inceapa tratativele militare. In acest sens logica actiunilor fiurerului e clara - lui ii trebuia cu orice pret sa le torpileze si inca o promisiune mincinoasa nimic nu-l costa si la nimic nu-l obliga, dar putea contribui la insuccesul tratativelor de la Moscova: lasa englezii sa se amuze cu speranta si sa-i poarte pe rusi de nas!

Natural in Uniunea Sovietica nu stiau toate subtilitatile planurilor britanice, dar despre insasi contactele cu hitleristii erau bine informati. Maiskii raporta la Moscova despre tratativele ce aveau loc, ca Chamberlain incearca sa evadeze de la indeplinirea obligatiilor Poloniei si sa invioreze vechea politica de 'impaciuire'. El tinde sa se inteleaga cu Hitler in speranta ca acesta va lasa in pace occidentul si se va intoarce spre Rasarit²⁵⁶. Informatii analoge soseau si din Franta. Surit scria ca la Paris, ca si la Londra, inca nu s-au debarasat de speranta sa se inteleaga cu Berlinul si la intelegerea cu URSS privesc nu ca la un mijloc 'de a sfarma Germania', ci numai ca la un mijloc de a obtine pozitii mai bune in viitoarele tratative cu Germania²⁵⁷. Tinind cont de aceasta si de toata politica precedenta münhenista a Occidentului, credem ca la Kremlin nu putea fi nici vorba despre incredere acestor cercuri. E de mirare ca stiind aceasta, vazind taraganarea intentionata a tratativelor, Stalin, tinind cont de ipohondria lui exagerata, inca mai spera sa ajunga la o intelegere. Oare aceasta nu ne vorbeste despre cointeresarea lui in realizarea acordului?!

Trimiterea misiunilor militare engleza si franceza la Moscova La inceputul lunii august era deja clar ca razboiul se apropie fulgerator. La Londra, Paris si Moscova era cunoscut ca Germania petrece mobilizarea si se sfirsesc pregatirile catre navalirea deja fixata asupra Poloniei²⁵⁸. Despre aceasta stiau si la Varsovia, dar erau categoric contra acceptarii ajutorului sovietic in cazul invaziei germane²⁵⁹. Despre pozitia polonezilor la Berlin erau bine informati, si, in particular, de la Schulenburg²⁶⁰.

Dar in ciuda faptului ca furtuna se apropia, englezii si francezii nu se grabeau cu inceputul tratativelor. In primul rind, din momentul numirii delegatiilor si pina la sosirea lor la Moscova au trecut 17 zile! In al doilea, in componenta delegatiilor au fost numiti functionari de gradul doi, si in al treilea rind, ele nu aveau imputerniciri sa semneze intelegerea (englezii nu aveau nici imputerniciri pentru a duce tratative). Oare aceasta dovedeste despre buna vointa a guvernelor englez si francez, in termenii cei mai scurti, sa elaboreze conventia militara si sa semneze un tratat militaro-politic complex, capabil sa nu admita agresiunea in Europa? Orice om nepartinitor, analizind cele expuse, poate da numai un raspuns negativ! Catre aceasta concluzie ne aduce si analiza instructiunilor date delegatiilor de conducerea militaro-politica a tarilor lor.

Misiunea militara franceza avea instructii, semnate la 27 iulie de seful statului major al armatei franceze, generalul Gamelin²⁶¹. In ele era vorba numai despre unele masuri extrem de limitate ale trupelor sovietice pe teatrele de miina a doua si despre livrarile militare Poloniei, Romaniei, Turciei. Scopul incheierii conventiei militare nici nu se punea. Careva actiuni coordonate cu URSS contra Germaniei nu se prevedeau. Nu se contineau si nici un fel de rationamente pentru concursul de a solutiona problema trecerii armatelor sovietice prin Polonia si Romania. In acest sens, acest document e greu de-l numit instructie misiunii militare pentru incheierea conventiei militare.

Instructiunile pentru delegatia britanica²⁶² au fost examinate la sedinta guvernului din 26 iulie si prevedeau 'de a tinde spre limitarea la formulari cit posibil de generale'²⁶³ si 'de dus tratativele cit se poate de lent'²⁶⁴. Delegatia nu trebuia sa-si asume obligatii de a influenta Polonia, Romania si statele Baltice cu scopul colaborarii lor cu URSS²⁶⁵. In acest document se recunostea ca «rusii intr-adevar doresc incheierea concomitenta atit a acordului politic, cit si celui militar» ²⁶⁶, dar o astfel de sarcina in fata delegatiei engleze in instructiune nu se punea.

Chiar si Halifax a subliniat ca « din initierea superficiala cu instructiunile se vede ca pozitia ocupata de delegatie. va trezi o mare neincredere la rusi» ²⁶⁷. Dar totodata, instructindu-l pe P. Drucks, el il insarcina sa taraganeze tratativele cit se poate mai mult. In acelasi spirit erau si instructiunile lui Chamberlain²⁶⁸. In memoriile sale Drucks nu ascunde ca nimeni nu punea in fata lui sarcina elaborarii conventiei²⁶⁹. Pina cind guvernul englez actiona dupa principiul vechi : «tratative de dragul tratativelor», cu scopul de a impiedica apropierea URSS de Germania. Acesti oameni nu intelegeau ca aceasta si era cea mai scurta cale spre apropierea Moscovei si Berlinului. Cit Sids, atit si Nadjiar facind cunostinta cu instructiunile, au ajuns la concluzia ca actionind in corespundere cu ele, delegatia anglo-franceza va rupe tratativele²⁷⁰. Ambasada americana din Anglia ii comunica lui Hull ca MAE englez a pus in fata delegatiei sale sarcina sa taraganeze tratativele pina la 1 octombrie²⁷¹. Despre intentiile adevarate ale englezilor stiau excelent si nemtii, despre ce marturisesc telegramele ambasadorului german Dirxen de la Londra²⁷². El a ajuns la concluzia ca in fata misiunii engleze n-a fost pusa sarcina de incheiat acordul.

Delegatia sovietica era alcatuita din comandantii supremi ai Armatei Rosii - comisarul poporului pentru aparare K. Vorosilov, seful Statului Major B. Saposnicov, comisarul poporului al FMM N. Kuznetov, comandantul FMA A.Loctionov²⁷³. A fost pregatit planul actiunilor militare posibile, cu alocarea de catre parti a fortelor respective²⁷⁴. Delegatia sovietica avea imputerniciri depline si putea semna conventia militara²⁷⁵.

Mersul tratativelor militare la Moscova. Tratativele anglo-franco-sovietice au inceput la Moscova, la 12 august 1939, cu expunerea de catre Vorosilov a gindului despre necesitatea prezentarii de catre parti a planurilor actiunilor comune, dar s-a clarificat ca misiunile engleza si franceza au sosit la Moscova fara planuri concrete de colaborare militara a celor trei state in caz de agresiune²⁷⁶. Vorosilov a propus urmatoarea schema de lucru, cu care Drucks si Doumenque* au cazut de acord: in prealabil de examinat planurile anglo-franceze, apoi pe cel sovietic, apoi intrebarea despre razboiul pe doua fronturi, iar in sfirsit problema legaturilor nemijlocite ale fortelor armate ale celor trei state. «Acest plan, a subliniat narcomul, trebuie examinat in detalii, pus de acord, de semnat conventia militara, de plecat pe la case si de asteptat evenimentele, fiind siguri de fortele proprii» ²⁷⁷.

Comentind pozitia delegatiei sovietice, P. Drucks scria: «Primele 24 de ore a prezentei mele la Moscova marturiseau ca sovietele tindeau spre atingerea intelegerii cu noi» ²⁷⁸.

La sedinta din 13 august generalul Doumenque a raportat despre actiunile militare presupuse ale fortelor aliate si i-a propus lui Vorosolov sa faca acelasi lucru la sedinta urmatoare²⁷⁹. Narcomul a accentuat ca ar dori sa auda cum francezii si englezii isi inchipuie actiunile Armatei Sovietice pe Frontul de rasarit, deoarece URSS nu are hotare nici cu Franta si Anglia si nici cu Germania, si participarea ei la razboi este posibila numai de pe teritoriul statelor vecine - Polonia si Romania. Doumenque a declarat ca la sedinta urmatoare el va face despre aceasta o informatie²⁸⁰.

Ambasadorul britanic W. Sids in telegrama la Londra mentiona, in legatura cu aceasta, ca delegatia sovietica a inaintat «problema principala», de la solutionarea careia va depinde succesul sau esecul tratativelor²⁸¹.

Apreciind rezultatele celei de a doua zile P. Drucks a concis ca Vorosilov «nu dorea sa piarda timpul si tindea cit mai repede sa incheie acordul cu Franta si Britania» ²⁸².

Problemei trecerii trupelor sovietice prin teritoriul Romaniei si Poloniei i-au fost consacrate tratativele din 14 august. La intrebarea lui Vorosilov despre aceasta, din partea anglo-franceza nu a urmat nici un raspuns real. Era evident ca cu guvernele polonez si roman aceasta intrebare n-a fost pusa in discutie²⁸³. Vorosilov a pus intrebarea principial: aceasta este conditia prealabila a tratativelor intre cele trei state si a tratatului lor comun; fara rezolvarea pozitiva a acestei intrebari tratativele sint inutile²⁸⁴. Delegatia anglo-franceza s-a adresat cu rugamintea de a-i da posibilitatea sa interpeleze la Londra si Paris pe aceasta intrebare, iar in acest timp de ascultat planurile partii sovietice²⁸⁵. Vorosilov a cazut de acord cu aceasta propunere²⁸⁶.

In aceeasi zi Doumenque si Nadjiar au expediat telegrame la Paris²⁸⁷ cu raport despre mersul tratativelor si cu cererea partii sovietice. Cum se vede din aceste documente, ei au optat pentru un raspuns pozitiv la intrebarea pusa.

Fara solutionarea acestei intrebari, Germania in cei mai scurti termeni ar fi zdrobit fortele armate poloneze si romane si vermahtul ar fi iesit la hotarele sovietice. In aceasta situatie apareau doua minusuri:

unul pentru coalitia antihitlerista in ansamblu: pierderea aproximativ a 60-70 de divizii poloneze si romane, care puteau fi salvate de distrugere numai de contactul la timp in stadiul initial al conflictului al Armatei Rosii cu Vermahutl (mai mult ca atit, dupa cum astazi cunoastem englezii si francezii nu se gindeau sa inainteze, ci isi puneau in gind sa se adaposteasca dupa linia Maginot);

al doilea pentru URSS. In caz de pasivitate in Occident, ceea ce deja atunci la Moscova se admitea, Vermahtul intra in contact armat cu ARMT la hotarul sovietic, in apropierea centrelor sovietice vital importante si Uniunea Sovietica ar fi trebuit sa duca unul la unul lupta cu Germania. Anume acest lucru si incercau sa-l obtina «münhenistii». «Nu incape indoiala, spunea in legatura cu aceasta Bonnet, ca Germania si Rusia, capatind hotar comun in fine vor ajunge la confruntare» ²⁸⁸. Iar sarcina diplomatiei sovietice consta in aceea ca sa evite o asa evolutie a evenimentelor. Trecerea armatelor sovietice prin coridorul de la Vilno si Galitia asigura aceasta chiar si in cazul, cind francezii ar fi ramas in vest in aparare. Si in acest caz, Hitler ar fi fost nevoit sa tina contra liniei Maginot circa 40 de divizii, iar la un loc cu rusii ar fi luptat minimum 40 de divizii poloneze. E clar cu ce se termina totul. Dar e clar si altceva - nimic nici nu incepea daca ar fi fost creata alianta militara a celor trei puteri. Hitler niciodata n-ar fi indraznit sa inceapa razboiul - despre aceasta noi am vorbit si inca va fi vorba.

Iar acum ne intoarcem in ziua de 14 august 1939. «Eu cred, a observat Drucks dupa sedinta, misiunea noastra a luat sfirsit» ²⁸⁹. Doumenque in zilnicul sau a constatat, ca «sedinta, ce a avut loc in acea zi, a avut un caracter dramatic, semnificind sfirsitul adevaratelor tratative» ²⁹⁰. Probabil si Drucks si Doumenque stiau ce spun. Si cu toate ca se mai pastra speranta, dar cum apoi s-a constatat, tratativele definitiv au intrat in impas.

La 15 august a fost ascultat raportul lui Saposnicov B.M. despre actiunile presupuse ale ARMT si FMM si fortele care vor fi alocate pentru aceasta²⁹¹ si deasemenea planurile englezilor si francezilor despre ducerea razboiului maritim²⁹². Si de data aceasta in telegramele trimise la Paris, Doumenque si Nadjiar au mentionat necesitatea satisfacerii cererii sovietice, fiindca aceasta-i in primul rind in interesele Occidentului si au facut concluzia, ca Uniunea Sovietica este decisa in cazul agresiunii germane sa le vina in ajutor aliatilor sai. Aceasta informatie cu comentariile respective a fost transmisa de MAE prim-ministrului Daladier²⁹³.

Planul colaborarii, expus de Saposnicov, ne denota pregatirea Uniunii Sovietice la actiuni hotarite impreuna cu Anglia si Franta pentru zdrobirea agresorului. Faptele, aduse la tratative de parti despre fortele lor armate, ne aduc la o singura concluzie: statele iubitoare de pace posedau o superioritate colosala de forte si resurse asupra agresorului, care niciodata n-ar fi indraznit sa lupte contra tuturor concomitent. De aceea incheierea intelegerii era o garantie mai mare de 100% ca razboiul nici nu s-ar fi inceput. Si invers, razboiul putea incepe numai daca statele iubitoare de pace nu ajungeau la intelegere.

Propunerile Uniunii Sovietice evident combat afirmatiile, ca la Moscova visau la un razboi intre doua grupari ale tarilor capitaliste, in acel timp cind URSS va ramine la o parte. aceasta pozitie din domeniul politicii externe a URSS a ramas in trecut odata cu venirea nazistilor la putere. la aceasta etapa guvernul sovietic se conducea de alte principii - sa nu fie atras in razboi, iar daca ii va reveni sa lupte, apoi la un loc cu aliatii sai puternici si sa posede o superioritate gigantica asupra agresorului. Cum se spunea atunci: «De luptat pe teritoriu strain si cu putin singe!». In acele conditii concrete aceasta se putea asigura numai printr-o alianta cu Occidentul.

Iar despre aceea ca Hitler planuia pe rind sa zdrobeasca Polonia, Occidentul, iar apoi URSS, noi deja am mentionat si aceasta o dovedesc multiple fapte, si in primul rind cuvintarile lui secrete in fata conducerii politico-militare supreme a Reihului²⁹⁴. Stiind despre aceste planuri si conducindu-se de interesele asigurarii securitatii proprii, URSS trebuia sa faca tot posibilul, pentru a preveni navalirea Germaniei asupra Poloniei si Frantei. Iar fara ajutorul sovietic nici Polonia, nici Franta, nici ambele la un loc erau incapabile sa reziste presiunii Germaniei fasciste, iar zdrobirea lor facea in principiu inevitabila navalirea Germaniei asupra URSS. Dar in asa caz, fie si cu un an-doi mai tirziu Germania hitlerista devenea o forta gigantica. Folosind resursele Europei cucerite, ea era capabila substantial sa depaseasca potentialul economic al URSS, iar aceasta insemna ca si in plan, militar si geopolitic, corelatia se schimba in folosul lui Hitler. Iar in Extremul Orient deja mergea, cu toate ca si micro, dar razboiul cu Japonia. Totul ne vorbeste despre aceea ca in Kremlin intelegeau acesta si nu doreau realizarea unui astfel de scenariu nici in vis rau. Prin aceasta si se lamureste faptul ca vazind nedorinta Angliei si Frantei sa intre in alianta cu URSS, conducatorii moscoviti atit se straduiau pentru aceasta alianta. Astazi foarte mult se vorbeste si se scrie despre tendinta URSS sa raspindeasca revolutia asupra intregii Europe. Aceasta desigur era, dar la nivel general-teoretic, ci nu in politica concreta a momentului deoarece in fata tarii statea o problema complet de alta natura - supravietuirea elementara. Si in acele conditii de izolare internationala aproape absoluta, de incercari a «münhenistilor» sa organizeze o cruciada antisovietica, Stalin, Molotov si K^o nu puteau pune ideologia si raspindirea ei drept scop in sine. Principalul era de asigurat securitatea tarii. In acest sens Stalin se conducea de vechiul, bunul, pina la banalitate cunoscutul principiu englez: «Nu sint prieteni permanenti si dusmani permanenti, sint interese de stat permanente!». Anume acest principiu, orbiti de anticomunism, l-au incalcat Chamberlain si K^o. Anume de acest principiu erau determinati pasii conducerii sovietice in anul 1939. Anume aici trebuie de cautat cheia spre descifrarea tuturor pasilor si cotiturilor la 180 grade a liniei sovietice in politica externa. Dar despre aceasta noi vom vorbi mai jos. Acum insa Stalin era gata sa lupte pe viata si pe moarte cu Hitler si pentru Polonia, si pentru Franta, si inca mai inainte pentru Cehoslovacia, prin aceasta luptind de facto pentru URSS: «cu singe putin», impreuna cu aliatii si pe teritoriul lor. In august 1939 Stalin putea gindi numai asa si in felul urmator: «Daca nu-l oprim pe Hitler astazi, miine vom lupta cu el, dar de citeva ori mai puternic, fara aliati, cu singe mare si numai propriu si cine stie pe al cui teritoriu». Cu toate ca, desigur, scenariul anului 1941, nici el, nici nimeni altul in URSS nu si-l inchipuia.

Bineinteles ca si in cercurile militare ale Angliei si Frantei intelegeau ce pericol ameninta in cazul ruperii tratativelor moscovite, fiindca erau bine informate ca pina la data fixata de hitleristi a navalirii asupra Poloniei ramineau zile numarate. La 16 august 1939, Foreign Office a cerut parerea unui comitet de experti special - loctiitorilor sefilor cartierelor ale celor trei genuri ale fortelor armate ale Angliei. Raspunsul a fost primit la 17 august. Militarii recomandau guvernului «de presat puternic Polonia si Romania pentru a obtine acordul lor de a avea o atitudine pozitiva fata de aceasta», adica fata de trecerea trupelor sovietice prin teritoriul lor. Ei au ajuns la concluzia ca fara ajutorul rusilor polonezii si romanii vor suferi o infringere rapida si inevitabila.

«.Daca rusii vor colabora in respingerea agresiunii germane contra Poloniei si Romaniei, ei vor putea face aceasta eficient numai de pe teritoriul polonez sau roman.

.Polonezilor in deosebi trebuie de indicat ca ei au obligatii fata de noi. si ca ei n-au temei sa astepte de la noi indeplinirea oarba a garantiilor noastre, daca ei in acelasii timp nu vor colabora in luarea masurilor indreptate spre atingerea scopului comun.

Incheierea tratatului cu Rusia ne pare cel mai bun mijloc pentru evitarea razboiului. Incheierea reusita a acestui tratat va fi pusa in primejdie daca propunerile inaintate de rusi despre colaborare cu Polonia si Romania vor fi respinse de aceste tari.

CONCLUZIE

. e nevoie de infaptuit o presiune puternica asupra Poloniei si Romaniei cu aceea ca ele din timp sa-si dea consimtamintul, pentru folosirea de catre fortele rusesti a teritoriului lor in cazul navalirii Germaniei» ²⁹⁵.

Pe aceleasi pozitii statea si generalul Gamelin²⁹⁶. E nevoie foarte bine de memorizat concluziile militarilor englezi si francezi, fiindca la ele noi inca nu o data vom reveni. Dar, din cauze binecunoscute, guvernul britanic a ignorat parerea expusa mai sus.

Ce priveste intrebarea despre trecerea trupelor sovietice prin teritoriul Poloniei si Romaniei pusa de delegatia sovietica, atunci raspunsul n-a venit nici pe saisprezece, nici pe saptesprezece august, dupa ce, la propunerea lui Drucks, tratativele au fost intrerupte pina la 21 august²⁹⁷. In acelasi timp Nadjiar si Doumenque continuau sa insiste in fata guvernului sau asupra unui raspuns pozitiv²⁹⁸.

Dar reactia polonezilor raminea neschimbat - negativa²⁹⁹. Guvernele englez si francez n-au intreprins nimic real pentru a schimba atitudinea conducerii poloneze fata de aceasta intrebare.

La 21 august sedinta a fost prelungita fara a primi din Londra si Paris raspunsuri pozitive si iarasi a inceput polemica in jurul intrebarii despre trecerea armatelor sovietice prin teritoriul Poloniei si Romaniei pentru contact armat cu Vermahtul. Englezii si francezii incercau sa dovedeasca ca se poate de prelungit lucrul cu scopul elaborarii conventiei fara a astepta raspunsul guvernelor sale. Vorosilov iarasi a declarat ca fara solutionarea pozitiva a acestei intrebari in principiu nu poate fi colaborare militara intre cele trei tari. El a adus in calitate de argument un precedent analogic din timpurile primului razboi mondial, cind englezii si americanii n-ar fi putut lua parte la colaborarea militara cu fortele armate franceze, daca nu actionau de pe teritoriul Frantei. «Daca, continua narcomul, aceasta intrebare axiomatica francezii si englezii o transforma intr-o problema mare, ce necesita examinare indelungata, atunci aceasta inseamna ca exista tot temeiul de a ne indoi in tendinta lor spre o colaborare militara reala si serioasa cu URSS»³⁰⁰. Responsabilitatea pentru intreruperea tratativelor el a depus-o pe englezi si francezi, dar, in caz ca sosea raspunsul pozitiv, misiunea militara sovietica era gata din nou sa continue lucrul.

In aceste conditii, intre 21 si 23 august, a avut loc un schimb intens de telegrame intre ambasada franceza la Moscova si Quai d'Orsé si de asemenea intre aceasta si ambasada Frantei in Polonia³⁰¹. Ele ne marturisesc despre o anumita «trezire» in Paris, dar, pentru a obtine rezultate reale, francezii n-au intreprins pasi reali nici la Londra, nici in Varsovia, intrebarea despre trecerea armatelor sovietice n-a fost pusa dur. Francezii se ocupau cu induplecarile lui Beck, cu toate ca in interesele Frantei (si natural ale Poloniei), in cazul dat, era necesar de presat guvernul polonez cu toate fortele existente. In acest plan este foarte pretioasa marturia membrului misiunii militare franceze A. Bofr care descopera scopurile reale ale diplomatiei franceze in acele zile: «Problema consta nu in a obtine raspunsul polonezilor, daca ei sint de acord sau nu sa permita trecerea trupelor sovietice prin teritoriul sau, ci a gasi o varianta, care ar permite continuarea tratativelor» ³⁰²

In aceste conditii la 21 august guvernul sovietic l-a anuntat pe Hitler ca este gata sa-l primeasca, la 23 august, la Moscova, pe Ribbentrop pentru semnarea pactului de neagresiune cu Germania³⁰³. Natural ca aceasta informatie a trezit o ingrijorare colosala la Londra si Paris, despre ce Maiskii a informat CNAE³⁰⁴ si prin aceasta in mare masura si se lamureste activizarea diplomatiei franceze. Sub presiunea evenimentelor, la 21 august, la Moscova, se indreapta  telegrama lui Gamelin in care, din numele lui Daladier, Doumenque este imputernicit in sfirsit sa semneze conventia militara³⁰⁵. Dar asa cum de la polonezi raspunsul dorit nu a sosit si pozitia lor la acel moment a ramas neschimbata³⁰⁶ (Beck le spunea ambasadorilor francez si englez ca Polonia nu numai ca nu are tratat cu URSS, dar ea nici nu doreste sa-l aiba³⁰⁷), Bonnet ii telegrafiaza ambasadorului Frantei in Polonia, Noel³⁰⁸, urgent sa obtina de la Ridz-Smigla inlaturarea barierelor pentru incheierea acordului la Moscova. El cerea de la polonezi, «ca minimum, dreptul tacit pentru semnare.» fiindca numai Rusia le putea veni in ajutor. Aceasta ar fi limitat si importanta acordului sovieto-german ce se prevedea. Dar adresarea aceasta catre polonezi avea un caracter declarativ, parca convingindu-i sau chiar induplecindu-i sa permita sa-i salveze pe ei insasi, pe cind era nevoie de presat «cu toata greutatea».

In aceeasi zi Doumenque a avut o discutie cu Vorosilov in care l-a informat ca este imputernicit sa semneze conventia militara³⁰⁹. Insa de catre Vorosilov intrebarea a fost pusa astfel: «Aceasta este pozitia numai guvernului francez sau si a celui englez, polonez, roman? Asa cum de la polonezi nu a venit un raspuns pozitiv, atunci nici intelegerea nu poate fi.» ³¹⁰

In ziua urmatoare dupa masa Noel i-a trimis lui Doumenque o telegrama in care-l informa ca, in cazul agresiunii germane, colaborarea intre Polonia si URSS nu se exclude.» ³¹¹ Dar realitatea era alta: polonezii nu si-au schimbat pozitiile si aceasta era o incercare de a prelungi tratativele sterile. Aceasta formulare «superdiplomatica» a fost elaborata cu acordul lui Beck, care din «considerente tactice», a aprobat-o dar a declarat ca punctul de vedere principial al polonezilor fata de URSS este definitiv si ramine neschimbat.» ³¹² Este uimitoare incapatinarea acestor oameni, care refuzau unicul ajutor capabil sa le salveze tara de perzanie.

Nadjiar, raspunzind la telegrama lui Noel, mentiona ca 'aceasta cedare are loc prea tirziu. In afara de aceasta ea este insuficienta, intrucit. nu permite de facut trimitere la insasi decizia guvernului polonez'.³¹³ Comentariul este in plus. Si daca aceasta ar fi spus-o Vorosilov, apoi n-ar fi fost mai exact si laconic. La 23 august Noël a incercat inca o data sa-l influenteze pe Beck, dar fara rezultat. ³¹⁴ El trebuia convins nu cu vorbele. Daca francezii intre 17 si 23 august macar ceva au intreprins in privinta polonezilor, atunci englezii n-au facut nici a zecea parte din aceasta. Iar cind tratativele au esuat, pozitia Poloniei a devenit un paravan comod pentru a acoperi nedorinta proprie de a crea o alianta tripla reala.

La suprafata poate parea ca compromisul n-a fost atins din cauza neintelegerilor pe unele intrebari. Dar in practica soarta tratativelor a fost hotarita de lipsa tendintei politice a celor doua capitale occidentale de a incheia un asa pact, pe care il propunea URSS - atotcuprinzator si 'fara fisuri'.

Din toate acestea guvernul sovietic a facut concluzia ca acordul cu englezii si francezii este imposibil si a mers la semnarea pactului cu Germania. Dar despre aceasta inca va fi vorba. Iar acum e nevoie de raspuns la intrebarea: a fost oare posibil, folosind pozitia Frantei, care 'in ultimul moment' a dat raspuns pozitiv in ce priveste semnarea acordului, de obtinut rezultat real? Reiesind din mersul tratativelor din primavara si vara anului 1939, aceasta nu se poate de spus. Incepind cu anul 1938, Franta s-a aratat absolut dependenta de Anglia si n-a intreprins nici un pas de sine statator pe arena internationala. In istorie inca n-a fost caz cind aceeasi oameni care au adus societatea in impas, au putut s-o scoata din el. Nu puteau si nu doreau oamenii de tipul lui Bonnet sa se inteleaga cu URSS, dar si cele '200 de familii' n-ar fi permis aceasta. Noi deja am mentionat ca printre acest public domneau dispozitiile de tipul: 'Mai bine Hitler, decit Frontul Popular!' Desigur nu toata clasa dominanta a Frantei era intr-atit de oarba ca sa nu vada pericolul ce venea din partea nazistilor si printre acesti oameni fara indoiala era si generalul J.Doumenque. Dar ei erau in minoritate si nu erau admisi la primirea deciziilor. Plus la aceasta, urmind in albia politicii externe engleze, Franta era deja incapabila sa iasa din ea. Guvernul englez nu intentiona sa schimbe cursul spre intelegere cu Germania si in taraganarea tratativelor cu URSS vedea numai un mijloc pentru aceasta. Despre aceasta ne marturisesc in zilnicele sale si Doumenque si Villon. Nu, conducatorii francezi din acel timp erau incapabili sa schimbe ceva, fiindca nu puteau influenta asupra pozitiei guvernului lui Chamberlain si chiar asupra cirmuitorilor polonezi. In acest caz, chiar daca sa admitem ca Stalin si Vorosilov ar fi cazut de acord sa semneze intelegerea bilaterala cu francezii, ea ar fi ramas pe hirtie din cauza imposibilitatii realizarii ei, din cauza pozitiei guvernului polonez. De aceea guvernul sovietic a ales alta cale pentru asigurarea securitatii sale - a mers la un tratat cu Germania si a ramas in afara conflictului european atunci, cind el s-a dezlantuit.