Lagarele mortii si cruciadele antisemite

Lagarele mortii si cruciadele antisemite

In ce masura au fost catolicii stapani ai Germaniei naziste, a iesi curand la iveala, la fel si severitatea cu care au fost aplicate cateva dintre 'inaltele principii ale papalitatii'.

Liberalii si evreii au avut destul timp liber ca sa-si dea seama cat de "la zi" erau aceste principii, fapt confirmat de cele mai multe voci ortodoxe. Dreptul pe care si l-a arogat biserica de a extermina incet sau rapid pe cei ce-i stateau in cale, a fost pus in practica la Auschwitz, Dachau, Belsen, Buchenwald si alte lagare ale mortii.

Gestapo-ul lui Himmler, "Ignatiu de Loyola al nostru", executa cu sarguinta aceste fapte de caritate; Germania civila si militara a trebuit sa se supuna "ca un cadavru in mana celui ce-l cara" acestei puternice organizatii.

Nu este nevoie sa spunem ca Vaticanul si-a spalat mainile in legatura cu aceste orori. Acordandu-i un interviu ziaristului elvetian dr. Nerin F.Gun, care fusese el insusi deportat si se intreba de ce nu intervenise papalitatea atunci, macar acordand un minim de ajutor acelor nenorociti, papa Pius XII a avut nerusinarea sa raspunda: "Stiam ca, din motive poli­tice, in Germania au avut loc persecutii violente, dar noi nu am fost informati niciodata asupra caracterului inuman al represiunii naziste" ('Gazette of Lausanne', 15 nov.1945). Si asta pe vremea cand prezentatorul de la Radio Vatican, R.P.Mistiaen, declara ca fusesera primite "dovezi zdrobitor de documentate" asupra caracterului represiunii naziste.

Fara indoiala, Sfantul Parinte "nu era informat" nici de ceea ce se intampla in lagarul de concentrare al ustasilor, in ciuda prezentei la Zagreb a propriului sau legat.

Odata, totusi, Sfantul Scaun a fost vazut interesandu-se de soarta unor oameni condamnati la deportare. Erau 528 de misionari protestanti, supravietuitori ai celor care fusesera luati prizonieri de japonezi in insulele din Pacific si internati in lagarele din Filipine. Andre Ribard, in excelenta sa carte "1960 si secretul Vaticanului", dezvaluie interventia pontificala in numele acestor nenorociti.

Textul apare sub numarul 1591, datat: Tokio, 6 aprilie 1943, intr-un raport din partea Departamentului de probleme religioase din teritoriile ocupate, si citez urmatorul paragraf: "Se exprima dorinta bisericii catolice de a-i vedea pe japonezi urmandu-si politica fara a permite anumitor propagatori religiosi sa faca greseala de a recastiga o libertate care nu li se permite".

Din punct de vedere "crestin", acest pas caritabil nu are nevoie de nici un comentariu, dar nu reprezinta oare ceva semnificativ din punct de vedere politic? In Slovacia - dupa cum stim - M. Tiso, iezuitul conduca­tor, era de asemenea liber sa persecute "fratii de alta credinta", desi Germania - stat fata de care Slovacia era satelit - era protestanta in mare parte. Aceasta spune multe despre influenta pe care o avea biserica romana in Reich-ul hitlerist!

Am vazut, de asemenea, rolul jucat de reprezentantii acestei biserici in Croatia, in exterminarea credinciosilor ortodocsi.

Cat despre cruciada antisemita, capodopera a Gestapo-ului, trebuie sa mentionez din nou rolul jucat aici de Roma, fiindca am amintit deja de ispravile monseniorului Tiso, principalul furnizor al camerelor de gaza­re de la Auschwitz. Iata cateva documente la acest dosar.

Mai intai, iata o scrisoare din partea monseniorului Leon Berard, ambasador al guvernului de la Vichy la Sfantul Scaun:

"Domnului Maresal Petain,

In scrisoarea dvs., datata 7 august 1941, ma onorati cu rugamintea de a va da unele informatii privind dificultatile ce ar putea aparea - din punctul de vedere al bisericii catolice -  ca urmare a masurilor pe care guvernul dvs. le-ar lua in ceea ce-i priveste pe evrei. Am onoarea sa va raspund ca nu mi s-a spus la Vatican nimic care ar putea fi inter­pretat ca o critica sau dezaprobare a legilor sau directivelor in ches­tiune"

Periodicul 'L'Arche', mentionand aceasta scrisoare intr-un articol intitulat "Tacerea lui Pius XII", vorbeste despre un raport ulterior complementar trimis de Leon Berard la Vichy pe 2 septembrie 1941: "Este vreo contradictie intre statutul evreilor si doctrina catolica? Numai una, si Leon Berard o aseaza cu respect sub ochii sefului statului. Ea rezida din faptul ca legea din 2 iunie 1941 ii defineste pe evrei ca fiind o rasa., Biserica (scria ambasadorul Vichy-ului) nu a declarat niciodata deschis ca tuturor cetatenilor li s-ar cuveni drepturi egale Asa cum mi-a spus o persoana cu autoritate de la Vatican, nu veti avea necazuri in ceea ce priveste statutul evreilor" ( 'L'Arche', noiembrie 1958).

Iata, "pusa in practica", 'teribila' scrisoare enciclica 'Mit Brennender Sorge', impotriva rasismului, la care se refera toti apologetii. Dar gasim ceva si mai bun in cartea lui Leon Poliakov: "Propunerea bisericii protestante din Franta ca, impreuna cu biserica romana, sa ia unele masuri impotriva arestarii evreilor in timpul verii anului 1942, a fost respinsa de demnitarii catolici".

Multi parizieni isi aduc aminte cum copiii evrei erau luati de la mamele lor si trimisi cu trenuri speciale in crematoriile de la Auschwitz. Aceste deportari ale copiilor sunt confirmate, printre alte documente oficiale, intr-o nota a SS Haupsturmführer Danneker, din 21 iulie 1942. Aceasta groaznica cruzime a biserici romane - si mai ales a sefilor sai - a inspirat, cu putin timp in urma, randurile razbunatoare ale periodicului mai sus mentionat, 'L'Arche': "De-a lungul a cinci ani nazismul fost autorul atrocitatilor, profanarilor, blasfemiei si crimei. De-a lungul a cinci ani a masacrat milioane de evrei - 6 milioane - dintre care 1.800.000 de copii. Cine, da, cine spunea odata: lasati copiii sa vina la mine? Si pentru care motiv? "Lasati copiii sa vina la mine ca sa-i pot macelari?" Acel papa militant a fost urmat de unul diplomat.

Din Parisul ocupat, mergem la Roma, ocupata de asemenea de Germania dupa caderea Italiei. Iata mesajul adresat lui Ribbentrop, ministrul afa­cerilor externe al guvernului nazist german: "Ambasada Germaniei la Sfantul Scaun, Roma, la 28 octombrie, 1943. Chiar daca a fost presat din toate partile, papa nu si-a exprimat dezaprobarea fata de deportarea evrei­lor din Roma. El se poate astepta din partea dusmanilor nostri la reprosuri fata de atitudinea sa, fapt ce va fi exploatat de protestantii din tari­le anglo-saxone in propaganda lor impotriva catolicismului; gandindu-ne la aceasta delicata problema, periclitarea relatiilor noastre cu guvernul german a fost factorul decisiv" Semnat: Ernst von Weiszaeker ("Arhivele secrete din Wilhelmstrasse").

Referindu-se la cariera acestui baron von Weiszaeker - judecat ca si criminal de razboi "pentru ca a pregatit listele de exterminare" - 'Le Monde' scrie pe 27 iulie 1947: "Prevazand infrangerea Germaniei, el s-a numit pe el insusi ambasador la Vatican, profitand de aceasta ocazie pentru a lucra mai indeaproape cu Gestapo-ul".

In sprijinul cititorilor nostri care nu s-au convins pe deplin, vom cita urmatorul document german care dezvaluie ordinele date de Vatican - si de iezuiti - impotriva evreilor, inainte de inceperea razboiului: "Studiind evolutia antisemitismului in Statele Unite, observam cu inte­res ca numarul ascultatorilor postului de radio condus de parintele iezuit Coughlin, bine-cunoscut pentru antisemitismul lui, depaseste 20 de milioane" ("Arhivele secrete din Wilhelmstrasse", doc. 83-2619-I, Berlin).

Antisemitismul militant al iezuitilor in Statele Unite, ca pretu­tindeni de altfel, nu ne mira la acesti ultramontanisti, pentru ca este in deplina concordanta cu "doctrina". Sa vedem ce are de spus in legatura cu acest subiect Daniel Rops de la Academia Franceza; acest autor specializat in literatura religioasa, a publicat numai sub auspiciile "Imprimatorului". Citim intr-una din cele mai cunoscute lucrari ale sale, "Isus si timpul Sau", publicata in 1944, in timpul ocupatiei germane: "Peste vea­curi, oriunde a fost imprastiata rasa evreiasca, a curs sange si intotdeauna chemarea la crima rostita in sala de judecata a lui Pilat s-a inecat intr-un strigat de disperare repetat de mii de ori. Chipul unei natiuni evreiesti persecutate umple istoria, dar nu poate umbri cealalta fata, manjita cu sange si scuipata, fata de care multimea evreiasca nu simte nici o mila. Fara indoiala, Israel nu a avut de ales si a trebuit sa-L omoare pe Dumnezeul sau dupa ce l-a renegat, si, cum sangele cere in mod tainic sange, mila crestina se poate sa nu aiba nici ea de ales; cum sa nu compenseze Cel Sfant cumplita crima (crucificarea) cu pogromuri cumplite?"

Bine zis! Sau spus mai pe sleau, daca mii de evrei au trebuit sa mearga in camerele de gazare de la Auschwitz, Dachau sau alte lagare, atunci aceasta era ceea ce ei meritau. Aceasta nenorocire venea prin "vo­inta divina" si "mila crestina" ar fi facut o greseala daca s-ar fi in­dreptat spre ei.

Eminentul profesor Jules Isaac, presedinte al organizatiei "Priete­nia iudeo-crestina", a exclamat atunci cand s-a referit la acest pasaj: "Aceste teribile si blasfemiatoare fraze provoaca o oroare insuportabila", afirmatie si mai accentuata printr-o nota care spune: "Printre evreii de azi, unii incearca sa se scuture de aceasta grea responsabilitate. Onora­bile sentimente, desigur, dar nu putem contrazice evidentele istoriei. Teribila greutate (a mortii lui Isus) pe care trebuie sa o poarte Israe­lul nu depinde de oameni ca sa fie respinsa" (Jules Isaac, 'Isus si Israel").

Deci, de la afirmarea doctrinala a inaltelor principii papale, pana la punerea lor in practica de catre Himmler, "Loyola al nostru", cercul se inchide - si putem spune - antisemitismul furibund al Führer-ului si­-a pierdut cea mai mare parte din mister. Dar, intorcandu-ne la subiect - nu arunca aceasta mai multa lumina asupra acelui personaj inselator? Lucrurile imaginate inainte de razboi intr-o incercare de a explica disproportia evidenta dintre om si rolul pe care l-a avut de jucat! Era un gol, un vid simtit de toti. Pentru a umple acest gol, au abundat legendele: au fost imprastiate in strainatate povesti, nu totdeauna fara sco­pul secret de a induce in eroare! Stiinte oculte, magicieni orientali, astrologi, au inspirat - se spunea - pe sihastrul somnambul de la Berchtesgaden. Si alegerea zvasticii ca insigna a partidului nazist, ori­ginara fiind din India, parea sa sustina aceasta idee.

Domnul Maxime Mourin respinge insa aceasta afirmatie: "Adolf Hitler fusese elev al scolii din Lambach si a cantat in corul de baieti al cate­dralei cu acelasi nume. El a descoperit acolo zvastica, pentru ca era semnul heraldic al preotului Hagen, administratorul abatiei" (Maxime Mourin, "Istoria marilor puteri").

Inspirarea Führer-ului este, de asemenea, explicata cu usurinta, fara a fi nevoie sa se recurga la filozofii tainice sau exotice. Daca este evident ca acest "fiu al bisericii catolice", cum l-a descris Franco, era supus unor impulsuri din partea unor conducatori tainici, stim, de asemenea, ca acestia nu au nimic in comun cu magia orientala.

Iadul pamantesc care a devorat 25 de milioane de victime poarta o alta pecete, usor de recunoscut: cea a oamenilor care au fost nevoiti sa treaca printr-o lunga si meticuloasa "instruire" prescrisa de "Exercitiile spirituale" (ale iezuitilor).