Structuri teritorial-politice ale protoromanilor si romanilor intre secolele IV-IX d.Hr

Structuri teritorial-politice ale protoromanilor si romanilor intre secolele IV-IX d.Hr

Din punct de vedere oficial si formal, viata politico-statala in Dacia Traiana a incetat la finele secolului IU d.Hr., o data cu retragerea autoritatilor romane, a armatei si administratiei la sud de Dunare. Aceasta viata politica traditionala si-a urmat cursul insa in celelalte provincii de la Dunarea de Jos sau, altfel spus, in zona sudica a romanitatii orientale. Pe de alta parte, cum s-a vazut, intinse regiuni din Banat, Oltenia si Muntenia, adica de la nord de fluviu, au continuat, pana prin secolul VI, sa faca parte oficial, cu intermitente, din imperiu. Spre acesta, spre imperiu, a continuat sa graviteze, intens si permanent, populatia romanizata de la nord de Dunare.

Imperiul a ramas chiar si pentru romanicii abandonati un model de organizare politica si este de presupus ca, in forme adaptate, unele institutii politice romane au continuat sa existe. Nicolae lorga, cu o deosebita putere de evocare, a sesizat cu mult timp in urma continuarea formelor de existenta romane dupa retragerea stapanirii imperiale si dupa disparitia imperiului. Populatiile romane, in Gallia ca si la Roma, in vechea capitala, ^ Si pe tarmul Adriaticii, in vaile Balcanilor, pe Dunare si in Carpati, in Sardinia, silite sa se apere ele insele, s-au constituit in democratii populare, cu mandria de a reprezenta, in fata unui dominator stabilit in vecinatatea lor sau pe insusi teritoriul lor, r°manii (Romaniae), tari de romanitate nationala, a carei amintire s-a perpetuat in numele Romagnei italiene, ca si in cel al romansilor din Alpi, al romanilor din Peninsula Balcanica si de p§ teritoriul vechii Dacii'48. Nicolae lorga reconstituie insule de latinitate, organizate judicios, care, acolo unde vor fi mai numeroase si mai temeinic asezate, vor supravietui, se vor uni si vor da nastere statelor medievale ale popoarelor de limba neolatina de mai tarziu. P.P. Panaitescu vedea aceasta vietuire si convietuire sub forma "panzelor de populatie', imaginandu-si populatia romanica (devenita poporul roman) intinsa din nordul Dunarii pana in Pind si la Salonic, in simbioza cu populatia slava49.

Istoricii si lingvistii au evidentiat prezenta acestor romanii devenite apoi vlahii, adica tari romanesti, din Grecia, Macedonia si Pind pana in Maramures si Bucovina. Pe masura evolutiei proceselor etnolingvistice, pe masura impunerii slavilor dominatori, ele se vor rari si micsora la sud de Dunare. Pe valea fluviului, insa, in jur de 600 d.Hr., ideea apartenentei spirituale a autohtonilor la lumea romana era foarte puternica. Pe cand generalul bizantin Petru, fratele imparatului Maurikios (582-602), sosea la Dunarea de Jos, "infestata de incursiunile acestor noi «briganzi» [slavii], cu o egala lipsa de respect fata de foedera si societates, el gaseste castele adapostind o populatie care, in aceasta vreme, ca si cu cateva decenii in urma, considera teritoriul ei ca o Romania opusa barbaricum-ui si se intitula romani (Romani)'50. Nicolae lorga vede aceste romanii sau romanii populare ca fragmente de romanitate organizate autonom, dupa ce autoritatea imperiului nu Ie-a mai putut ocroti; in aceste romanii, situate pe intreg teritoriul ce apartinuse imperiului, s-a aflat principalul factor de continuitate romanica si principalul element constitutiv al lumii medievale51.

Societatea europeana a evului mediu timpuriu a avut trei forme de organizare politica, potrivit opiniei lui Nicolae lorga -imperiul, formatiile barbare si romaniile. "Romania reprezinta acum in Occident [secolul VII] acelasi lucru ca in Orient inca in secolul VI. Ea e teritoriul care nu a fost ocupat si care nu e dominat permanent de barbari. Exista deci trei forme politice si nationale posibile in aceasta vreme: imperiul care guverneaza, aii barbari care au putere si, intre imperiul care guverneaza prin mijloacele sale si pentru scopurile sale si regii barbari, sefi ai unui teritoriu care le apartine, cu un drept si sub o forma sau cu un alt drept si sub o alta forma, o Romania populara. Acolo unde viata antica, viata latina, s-a mentinut datorita doar populatiei, nu exista «jmperiu'' ci aceasta Romania.

Si pe teritoriul locuit de traco-daco-romani, de protoromani si apoi de romani, aceste romanii trebuie sa fi fost o realitate. intre momentul retragerii autoritatii imperiale si cel al aparitiei primelor formatiuni politice mentionate expressis verbis in documente exista o perioada de tranzitie prin care este evident ca s-au transmis romanilor valorile lumii romane antice.

Autoritatea lumii barbare nu a putut inabusi asemenea realitati, cum s-a vazut, deoarece "regatele' si "imperiile' migratorilor si-au avut centrele in afara Daciei, pe de o parte, si pentru ca, oricum, aceste "state' aveau regulile lor de "colaborare' de la distanta cu populatia locala. Cu alte cuvinte, intre autoritatea nominala a barbarilor si amintirea autoritatii imperiului - autoritate redevenita realitate uneori - romanicii si-au conservat propriile forme de organizare, de traditie romana si romano-bizantina. Astfel, cand s-a cristalizat deplin primul stat centralizat si independent romanesc, el s-a numit Domnia a toata Tara Romaneasca, adica Dominatio totius terrae romanae53. De aceea, seful statului real s-a numit domn (din latinescul dominus), iar seful statului model, care fusese si mai exista acum, dar departe, fapt pentru care devine personaj de basm, s-a numit imparat (din latinescul imperator). Autoritatea domnului se intindea asupra tarii (din latinescul terra), conduse de dregatori (din latinescul dingo, -ere), intruniti, alaturi de alti fruntasi, in adunari (din latinescul adunare). Tara cea mare era impartita in tari mai mici, fortificate natural (era o "tara de tari'), in judecii sau judete (din latinescul iudicium,- ii) si ducate (din latinescul ducatus), devenite, sub influenta slava, cnezate si voievodate, fara ca vechile denumiri sa dispara integral. Organizarea judiciara se baza pe lege, pe judecata si pe dreptate, toate cuvinte de origine latina. Apararea tarii, judetului, judeciei-cnezat sau ducatului-voievodat se facea prin oaste, prin cetati, iar luptatorii aveau spade, arcuri, sageti maciuci si ghioage (toti termenii subliniati au fost mosteniti in romana din limba latina). Biserica (din latinescul basilica) fusese si ea organizata, cum s-a vazut, pe baza vechiului model roman, influentat insa serios dupa secolul IX de randuiala slavo-bizantina.

Rezulta ca nici in epoca daco-romana tarzie (a doua jumatate a secolului IV) si nici in epoca migratiilor, populatia locala din Dacia nu a revenit la forme strict egalitare, ancestrale de organizare, ci a perpetuat structuri sociale si politice ale antichitatii din perioada imperiului, cum a facut peste tot populatia romanica54. Astfel, comunitatile rurale straromanesti nu-si datoreaza organizarea lor modelului slav, ci celui din epoca romana tarzie. Pamantul arabil, in sistemul roman, se impartea prin tragere la sorti, iar loturile se numeau sortes, ca si la romani, mai tarziu. Posesorii sortilor purtau la romani numele de vicini, iar la romani cel de vecini*. Padurile si pasunile erau folosite in condiviziune si la romani, iar defrisarile si destelenirile facute pe seama acestor locuri neimpartite se numeau curaturi, dupa un termen latin. Pamantul se masura in falcii, cuvant derivat din latinescul falces, iar loturile se mai chemau mosii (cuvant dacic) sau batrani(din latinescul veteranif'.

Se vede cum formele de conducere a satelor si organizarea vietii economice si cotidiene in aceste comunitati au pastrat pecetea structurilor romane. Aceste structuri s-au transmis de la sat la stat.

Prin urmare, toate institutiile marcante ale statului medieval romanesc - puterea centrala, administratia, armata, justitia, biserica - au radacini romane. Acest lucru nu era posibil daca, dupa secolul III, nu se mentineau forme si formule de organizare politica romana la stramosii romanilor. Unele din aceste forme au fost numite generic, cum s-a vazut, romanii sau romanii populare, desi caracterul lor "egalitar' sau "democratic' nu trebuie exagerat. Ele erau formate din sate sau fsate (din latinescul tum) adica din asezari intarite, conduse de juzi sau cnezi. In pericol, mai multe judecii-cnezate se uneau, avand - frunte un conducator militar numit duca sau, sub influenta irJ v^ voievod. Cu timpul, ducatul-voievodat se mentine si dupa cerea primejdiei. Aceste formatiuni, mai mari sau mai mici, rveaU in cadrul lor, in nuce, toate institutiile care urmau sa rezideze la alcatuirea statului propriu-zis de mai tarziu: o conducere formata de juzi-cnezi, duci-voievozi, "oameni buni si batrani', organe de ordine si de aparare, instante de judecata ce imparteau dreptatea dupa rigorile acelui ius valachicum, si locasuri bisericesti.

inaintasul unui asemenea conducator roman pare sa fi fost crestinul latinofon Zenovius, acela care, dupa anul 300, daruia un candelabru ca ofranda (votum) unei basilici din centrul Transilvaniei si marca ofranda cu un chrismon (monograma numelui lui Hristos) si cu o inscriptie in latineste57. Faptul marturiseste indubitabil existenta in secolul IV, la Biertan, a unei comunitati crestine de limba latina. Exemple de acest gen exista mai multe, referitoare la Transilvania, Oltenia si Banat, dar mai ales la Dobrogea, unde viata oficiala romana si romano-bizantina a continuat pana tarziu.

Evident, ca peste tot pe teritoriul fostului imperiu, si romaniile din Dacia au ramas multa vreme in umbra, in anonimat. Cvasitotalitatea "regatelor' pomenite in Occident dupa caderea Romei sunt barbare, adica sunt de creatie barbara. Abia tarziu a iesit la iveala si elementul latinofon din aceste regate.

Convietuirea romanilor cu slavii si afirmarea pentru o vreme a slavilor ca element dominator sub aspect politic, inainte ca ei sa se topeasca intre romani prin asimilare, au facut ca formatiunile politice de la Dunare si Carpati sa aiba o anumita componenta slava. Dominatia, mai mult nominala, a Primului arat Bulgar la nord de Dunare a sustinut aceasta componenta.

Asemenea formatiuni politice, cu o structura etnica destul de complexa, dar consemnate si afirmate ca slavo-romane, si-au consolidat cu timpul statutul. Acelea dintre ele care au reusit sa supravietuiasca dominatiei ungare, pecenege, cumane si tatat, si-au afirmat identitatea romaneasca si au dat nastere statei medievale romanest.