Scopurile tiei anglo-franceze. planurile de mai departe ale agresiei germane.

Scopurile diplomatiei anglo-franceze. Planurile de mai departe ale agresiei germane

Anul 1938 a inceput in lume cu un augur rau: in Extremul Orient se largea agresiunea nipona, in Spania continua interventia italo-germana si Republica era in ajunul agoniei, a demisionat ministrul de externe britanic A. Eden, partas al ideei securitatii colective; cu fiece zi crestea pericolul din partea Germaniei fasciste. Trei state agresive lichidau intreg sistemul mondial postbelic, in fel si chip stirbind interesele Angliei, Frantei, SUA, care retragindu-se, faceau agresorilor o cedare dupa alta. In fine, pe parcursul anului 1938 Germania fascista real a devenit o mare putere, in principiu capabila sa dezlantuie razboiul mondial.

Incepind pregatirea pentru acapararea altor tari, fascistii germani acordau cea mai mare atentie, la etapa initiala de realizare a acestor scopuri, mijloacelor diplomatice. Aparatul politicii externe al Germaniei naziste a fost insarcinat sa evite colaborarea URSS, Angliei si Frantei, fara de ce agresiunea germana devenea imposibila. Si invers, crearea aliantei acestor state era unica conditie de neadmitere a agresiei. Partas al unei astfel de apropieri era guvernul sovietic, iar in Occident pentru acesta pledau: W. Churchill, care scria ca el, «in acel timp, insista asupra faptului ca numai incheierea aliantei franco-anglo-ruse va da speranta de a stavili presiunea nazistilor»¹; Lloyd George, care indica ca "victoria asupra Germaniei poate fi obtinuta numai cu ajutorul unei mari armate terestre. O astfel de armata o are numai URSS»²; si Eden, care «era partas credincios al aliantei cu Franta» si «tindea sa stabileasca relatii mai strinse cu Rusia sovietica»³.

Dar cu regret, cercurile guvernante ale Angliei si Frantei, sustinute de Washington, s-au situat pe alte pozitii. Reprezentantul politic al URRS in Franta Surit scria ca guvernul acestei tari tot mai putin tinde spre sustinerea tratatului sovieto-francez despre ajutor reciproc ⁴. In discutia cu Litvinov de la 6 noiembrie 1937 ministrul de externe al Frantei I. Delbos nu ascundea ca SUA impinge Franta spre intelegere cu Germania ⁵. Loctiitorul Secretarului de stat al SUA, S. Walles, in memoriile sale, scria ca politica SUA era determinata de convingerea ca Germania nu va incepe razboiul contra puterilor occidentale, pina cind nu va nimici URSS ⁶. Caracterizind politica lui N. Chamberlain, Churchill scria ca «prim-ministrul dorea sa mentina relatii bune cu ambii dictatori europeni si considera ca cea mai buna metoda este impaciuirea» ⁷. I. Delbos mentiona: «Chamberlain este convins ca nu exista o alta cale si e nevoie de inteles cu Germania si Italia» si ca Anglia este pentru aceea, «ca sa inceapa un conflict intre Germania si URSS» ⁸.

Aceste dispozitii erau bine cunoscute hitleristilor. Mentionind acest lucru, ambasadorul francez la Berlin François Poncé la 21 februarie 1938 scria lui Delbos: « Germania mizeaza pe N. Chamberlain. Ea vede in el un partas al ideei conform careia Anglia trebuie sa-i acorde Germaniei friu liber in estul si sud-estul EuropeiEa il considera pe ambasadorul britanic la Berlin, sir Nevil Henderson, ca reprezentant al acestei politici, pentru care pledeaza insasi premier-ministrul» ⁹.

In politica cercurilor conducatoare ale Germaniei, in rind cu nazuinta de a nimici dominatia anglo-franceza in Europa ¹⁰, exista si tendinta de apropiere de Anglia din contul URSS si chiar al Frantei si Italiei ¹¹, ce, in anumite conditii, putea deveni temelia aliantei anglo-germane. Dar in principiu aceasta varianta era putin probabila, fiindca, spunea Hitler, «pentru rezolvarea problemei germane poate exista numai o singura cale - calea violentei» ¹² si aceasta politica obiectiv intra intr-o contradictie de neimpacat cu interesele cardinale ale Marii Britanii.

Tinzind spre atingerea intelegerii cu fascistii, guvernul englez l-a trimis in Germania pe lordul E. Halifax, care la 19 noiembrie 1937 a avut o discutie cu Hitler ¹³. Caracterizind aceasta intilnire unul din cei mai mari teoreticieni militari englezi Lidel Guart scria: «Documenetele germane ne marturisesc ca pe Hitler in deosebi l-a insufletit» aceasta vizita. «Halifax i-a dat lui Hitler de inteles ca Anglia nu-l va impiedica in Europa Rasariteana»¹⁴. Mai departe autorul mentioneaza ca, in februarie 1938, «Henderson l-a vizitat pe Hitler pentru o convorbire confidentiala. De fapt ea a fost o continuare a tratativelor din noiembrie a fiurerului cu Halifax. Henderson i-a dat de inteles ca guvernul englez in mare masura simpatizeaza tendintelor lui Hitler spre «schimbari in Europa» pentru binele Germaniei»¹⁵

Ca sa nu aratam tendintios, vom cita si concluzia pe care o face L. Guart despre esenta politicii date si cu care noi ne solidarizam la absolut: «Cum ne marturisesc documentele, aceste evenimente au grabit actiunile lui Hitler. El a hotarit ca in fata lui au deschis «strada verde», permitindu-i sa se miste spre Rasarit. Aceasta era o concluzie absolut intemeiata» ¹⁶. Fiind personal cunoscut cu multi politicieni englezi de pina la razboi, el era excelent informat despre dispozitiile lor si in acest sens marturia lui capata o importanta deosebita: «In cercurile guvernante engleze se faceau multe propuneri de a-i permite Germaniei sa realizeze expansiunea in directia estica si in asa fel sa indeparteze pericolul de la Occident. Aceste cercuri aveau o atitudine binevoitoare fata de tendinta lui Hitler de a acapara spatiul vital si-i dadeau de inteles aceasta» ¹⁷.

Pentru claritatea si plenitudinea tabloului starii relatiilor internationale de la inceputul anului 1938, e necesar de aratat pozitia URSS, care pina la acest moment promova politica crearii sistemului securitatii colective in Europa¹⁸. Caracterizind scopurile politicii externe a Uniunii Sovietice din acea perioada cunoscutul istoric englez si teoretician militar generalul Fuller mentiona ca «lui Stalin pacea ii este necesara pentru realizarea noii politici economice»¹⁹, adica pentru consolidarea potentialului economic al tarii. Anume de aceea URSS vroia sa previna razboiul, anume in aceasta consta esenta scopurilor ei²⁰. Dar acest gigantic factor al stabilitatii in afacerile europene, statele occidentale si puterile fasciste tindeau sa-l izoleze si sa-l inlature de la rezolvarea problemelor internationale, sa impuna Uniunea Sovietica «sa fiarba in sucul propriu». Dupa cum se stie, o astfel de politica a adus la catastrofa globala.

Esenta momentului din ajunul evenimentelor din anul 1938 consta in tendinta statelor agresive spre reimpartirea lumii si stabilirea in ea a «ordinii noi» canibalice, iar pe de alta parte, in politica de incurajare si «impaciuire» a acestora de catre cercurile guvernatoare occidentale, din contul intereselor tarilor terte si chiar propriilor interese in speranta ca, intarindu-se, Hitler se va arunca in ultima instanta contra URSS. Si pentru a realiza aceasta, «impaciuitorii» promovau politica de izolare a URSS pe arena internatioanla, de ignorare a tuturor propunerilor ei, dind prin aceasta de inteles agresorilor ca in viitoarea inclestare cu ei Uniunea Sovietica va fi singura. Si chiar daca Germania si Japonia nu vor putea complet sa nimiceasca URSS, apoi intratit se vor istovi reciproc, ca Occidentului ii va fi usor la sfirsitul razboiului sa iasa in calitate de arbitru suprem si sa le impuna partilor slabite vointa sa.

Aceasta era o cale de impas si sa urmeze scenariului anglo-francez Hitler nu se gindea. Aceasta excelent o intelegeau la Moscova, iar in Occident asa oameni ca W. Churchill, Lloyd George, A. Eden, Ch. de Gaulle, E. Herriot, P. Reynaud s.a. Insa ei erau auziti de cemberleni si halifaxi ca «vocea celuia, ce striga in pustiu». Despre aceea ca Germania fascista n-avea de gind sa atace URSS inainte de a-si intari spatele in Occident, ne-au convins toate evenimentele ce au urmat, dar despre aceasta spunea si Hitler. Astfel, in cuvintarea in fata conducerii militaro-politice a reihului de la 5 noiembrie 1937, el a mentionat ca «pentru Germania intrebarea sta asa: unde se poate de obtinut un cistig maximal prin eforturi minimale

Politica germana trebuie sa aiba in vedere doi dusmani de moarte - Anglia si Franta, pentru care puternicul colos german chiar in centrul Europei este "o belea" in ochi» ²¹ mai departe fiurerul si-a desfasurat ideea nimicirii lor ²².

Dar si in mediul insusi a «impaciuitorilor» strabateau temerile ca aceasta linie se poate intoarce, ca un bumerang, contra Occidentului. Astfel directorul sectiei politice a MAE al Frantei Massingly scria: «Daca , realizindu-si scopurile sale apropiate de expansie in Europa Centrala, Germania, prevazator, nu se va ingloda in conflictul cu URSS si se va intoarce spre vest, pentru a realiza ultima parte a programei cerintelor imediate.., apoi trebuie de presupus ca actiunile pentru «impaciuire», chiar daca si contin unele posibilitati de a pastra pacea in timpul apropiat, nu pot sa inlature pe o perioada lunga posibilitatea conflictului si in acea zi, cind acest conflict se va dezlantui, ele ne vor pune intr-o situatie extrem de nefavorabila» ²³.

Din aceata reiesa ca calea «impaciuirii» era periculoasa in primul rind pentru insasi «impaciuitorii» si numai ura lor oarba fata de comunism i-a impiedicat sa vada pericolul acestei politici pentru tarile si popoarele proprii. Si, mai degraba, Hitler ii folosea pe ei in calitate de arma a sa, decit ei pe el. Inaintea ciocnirii hotaritoare cu Occidentul, conducerea militaro-politica a reihului tindea sa foloseasca la maximum pozitia antisovietica a cercurilor lui conducatoare pentru cotropirea tarilor vecine si crearea asa numitei «Europe de mijloc», fara de ce in principiu navalirea asupra Occidentului era imposibila*. In acest context fiurerul remarca, in deja cunoscuta cuvintare de la 5 noiembrie 1937, necesitatea ocuparii prealabile a Austriei si Cehoslovaciei ²⁴ si faptul ca «Anglia si, deasemenea si Franta, pe ascuns au sters de pe conturi Cehoslovacia si au cazut de acord cu aceea ca cindva aceasta intrebare va fi rezolvata de Germania» ²⁵. Mai departe reihcancelarul fascist si-a exprimat increderea ca Anglia si Franta nu vor iesi contra Germaniei din cauza Austriei si Cehoslovaciei ²⁶. Vorbind despre pasii urmatori ai Germaniei fasciste, Fuller scria: «Scopul lui Hitler consta in cucerirea spatiului vital pe calea razboiului cu Rusia In fata lui Hitler statea o problema strategica: sa distruga pe rind Polonia, Franta si Anglia, inainte de a incepe operatia principala» ²⁷.

Perspectiva politicii de incurajare era una - razboiul mondial. Alternativa ei era organizarea sistemului securitatii europene, pivotul careia trebuia sa devina alianta anglo-franco-sovietica. In cazul doi razboiul devinea imposibil, caci coraportul de forte la acel moment era multiplul in defavoarea agresorilor.

Dar din aceste premise «impaciuitorii» faceau complet alte concluzii: asa cum Hitler pina ce e slab si nu poate incepe un razboi mare, trebuie de-l ocrotit de orice surpriza si de-i crescut fortele. Iar cind el se va intari destul, atunci inevitabil se va indrepta spre Rasarit. Spre vest el nu va porni, iar chiar daca si o va face, nu va putea invinge «linia Maginot», dupa care democratiile occidentale se vor putea adaposti multi ani. Chiar si peste sase decenii te uimeste miopia acestor oameni!