Geopolitica si geostrategie in evul mediu si epoca moderna

Dupa caderea Imperiului Roman de Apus si pana la Renastere, societatea europeana a stat sub semnul faramitarii politico-statale.[1] Locul Imperiului Roman in lupta pentru suprematia si controlul cailor comerciale din Marea Mediterana este luat in evul mediu de imperiul arab, care atinge apogeul extinderii teritoriale la jumatatea secolului al VIII-lea.

Omul politic de pe continentul european, traind intr-o economie autarhica, a avut o experienta politica limitata, pe care razboaiele, in marea lor majoritate locale, nu o puteau spori decat in masura redusa. Interesul pentru controlul sau ocuparea de noi spatii era redus. Consecintele unei asemenea situatii pentru intelegerea relatiilor sociale si politice in raport cu influenta mediului asupra societatii au fost cat se poate de grave pentru spatiul european. Nu numai ca statele europene erau excluse din ecuatia de putere pentru controlul cailor comerciale, dar insasi spatiul european a fost tinta si teritoriu de disputa pentru marile puteri militare ale Orientului extrem si mijlociu.

Perioada de tranzitie catre civilizatia industriala in Europa s-a caracterizat prin puternice innoiri petrecute in societate. Esenta a constituit-o aparitia negustorului si a camatarului care a subminat modelul feudal si a creat economia de schimb. Are loc, pentru omul politic european, cea mai spectaculoasa redescoperire a valorii spatiilor din punct de vedere economic sau strategic, atat pe uscat cat si pe mare, sub impactul nevoii de schimb dintre oras si sat sau dintre diferite comunitati umane. Pe acest fond s-a desfasurat miscarea de centralizare politica, care a dus la formarea statelor nationale moderne. A crescut interdependenta dintre state, iar conflictele pentru controlul spatiilor strategice si al rutelor comerciale s-a amplificat. Statele italiene - Genova si Venetia, devin, in secolele XIII-XV nu numai mari puteri comerciale, ci si maritime. Din anul 1204, Venetia dispune de un imperiu colonial si intra in lupta pentru suprematia Marii Mediterane si a Marii Negre cu lumea islamica, deoarece folosirea rutelor sale comerciale traditionale devine incerta.

Mult timp cruciadele au fost considerate conflicte de ordin religios , indiscutabil ele au avut si cauze de ordin religios, economic, dar in special ele au fost de ordin geopolitic. In primul rand lumea europeana mercantila avea imperioasa nevoie de a mentine deschise caile de comunicatie cu Orientul Mijlociu si Asia. In al doilea rand, sub aspect spiritual, prin crestinism, Imperiul Roman nu disparuse din constiinta europenilor. 'Imperiul latin', cum numeste Iosif Constantin Dragan, Europa secolelor X-XV era amenintat de un alt imperiu, musulman. Din punct de vedere geopolitic, cele doua 'imperii' afirmau aspiratii de dominatie universala, fiecare din ele avand drept scop suprem si final cucerirea sau controlul intregului spatiu advers.

Desi din punct de vedere militar cruciadele s-au incheiat cu un esec pentru crestini, din punct de vedere geopolitic ele pot fi considerate un succes pentru europeni, in special pentru puterile maritime: Mediterana va ramane un 'lac crestin' impunand dominatia oraselor italiene.[8] Europa lua astfel sub control alte cai comerciale, pe langa cele cunoscute - Sicilia - Spania spre Orientul Apropiat, Marea Nordului si Marea Neagra spre Orientul Extrem.

Aparitia in zona de interes a 'Imperiului latin' a unui alt imperiu, cel al otomanilor, care pana in secolul al XV-lea substituise deja doua imperii: bizantin si arab, au obligat pe europeni sa se gandeasca la gasirea altor rute comerciale. Incepea, la sfarsitul secolului al XV-lea, marea aventura atlantica si pacifica a europeanului si expansiunea geografica a Europei. Rolul de deschizator a revenit pentru inceput Portugaliei. Este descoperita asa-zisa Lume Noua si economia tinde catre globalizare. Mediterana isi va pierde pozitia de centru a continentului si de epicentru al activitatilor economice. Centrul de greutate al economiei se va deplasa treptat spre Atlantic.

Descoperirile geografice si luarea in stapanire sau sub control a lumii noi de catre unele state europene - Spania si Portugalia, la care se vor adauga ulterior tarile de Jos si Anglia - au creat si terenul pentru declansarea confruntarii la nivel planetar.

Eforturile pentru reglementarea divergentelor au condus la prima impartire politico-economica a lumii intre Spania si Portugalia , sub directa mediere a papalitatii. Dupa negocieri repetate si dificile se semneaza tratatul de la Tordesillas (1494), prin care harta politica a lumii a fost impartita in sfere de influenta intre cele doua puteri maritime ale timpului, trasandu-se o linie de despartire prin mijlocul Oceanului Atlantic, la 370 mile vest de Capul Verde. S-a stabilit, cu acest prilej, ca toate tarile descoperite la vest de linia de demarcatie sa apartina Spaniei, iar cele de la est, Portugaliei. Prin tratatul de la Zaragoza, Spania si Portugalia isi delimiteaza sferele de interese din Oceanul Pacific.

Ulterior, alte doua mari puteri, Anglia si Franta, nu vor recunoaste acest tratat si vor trimite misiuni militare in expeditie pentru descoperirea si cucerirea de noi teritorii. In 1607 englezii s-au instalat in Virginia, iar francezii, in 1688, in Canada (Noua Franta). In anul 1682 francezii au ocupat o parte din teritoriul actual al Statelor Unite, denumindu-l Louisiana.[11]

In est, rusii avanseaza rapid, patrund in Siberia si ajung treptat in bazinele fluviilor Ienisei, Lena si Baikal, pentru ca in 1661 sa atinga Irkutk. Kamciatka va fi ocupata intre 1695 si 1700.

Incepand de prin 1740, ajung dincolo de stramtoarea Behring. In Alaska, descoperita in 1728, au fost infiintate primele asezari rusesti Navigatorul James Cook debarca, in anul 1770, pe coasta de est a continentului australian, declarand-o posesiune a Coroanei Angliei.[13]

Aceste evolutii vor conduce la aparitia conceptului modern de suveranitate dar si la inflorirea asertiunilor teoretice care sa fundamenteze stiintific mijloacele de intarire a puterii statului pentru a-si apara teritoriul sau, de ce nu, de a-l spori in detrimental altor state. Prezenta specialistilor este necesara pentru ca statul sa cistige razboiul si pentru a administra teritoriile cucerite insa nu putem decela, totusi, o gindire sau reflectie geopolitica pentru acest moment. Oamenii au, in continuare, incredere in lectiile istoriei[14]

Dezvoltarea flotelor ca si perfectionarea rapida a armelor de foc[15] au facut posibila globalizarea confruntarilor dintre marile puteri maritime si terestre din Europa. Fenomenul geopolitic se manifesta cu intensitate in asa-zisa Spanie Noua, care devine un aprig spatiu de concurenta comerciala si de confruntari politico-militare pentru suprematie intr-o zona sau alta.

Schimbarile in raportul de forte pe continentul european au repercusiuni imediate in zonele pe care marile puteri europene - Franta, Anglia, Olanda, Spania - le controlau. Tratatul de la Utrecht (11 aprilie 1713) a pus capat hegemoniei franceze in Europa, care dura de mai bine de o jumatate de secol , si Franta a fost obligata sa cedeze unele stapaniri in America de Nord - Acadia, Terra Nova si St.Kitts. Anglia a preluat si monopolul comertului cu sclavi din stapanirile spaniole.

Razboiul de 7 ani dintre principalele puteri europene (1752-1763) s-a desfasurat cu aceeasi intensitate si in colonii. In urma mai multor infruntari anglo-franceze, in posesiunile din India, Compania franceza a Indiilor este nevoita sa se dizolve.[18] In luptele dintre protagonistii razboiului de 7 ani - in special Anglia si Franta - este cuprins si vastul teritoriu american si canadian. In urma Tratatului de Pace de la Paris, din 10 februarie 1763, Acadia, Canada, insula Cap Breton si partea din Louisiana situata la est de Mississippi, cu exceptia insulei Orleans, au intrat in stapanirea Angliei. Franta, la randul ei, a primit de la englezi insulele Guadelupa. Martinica, Maria Golante si Santa Lucia. Spania a capatat de la Anglia Havana in schimbul Floridei.

Hegemonia Angliei in ecuatia de putere maritima a devenit din acest moment o realitate si se va manifesta mult timp. Incercarile Frantei napoleoniene de a pune capat suprematiei engleze pe mare vor esua , deoarece blocada continentala instituita impotriva Angliei, la 21 noiembrie 1806, nu-si va atinge tinta. Natiunile continentale nu admit suprematia Frantei in Europa. Disputa dintr aceste doua mari puteri navale va continua si in secolele urmatoare cu un puternic accent geopolitic si geostrategic desi nimanui nu i-a dat prin minte sa o califice in acest mod.

Pactul de la Chaumont, incheiat intre Anglia, Rusia, Austria si Prusia, evidentiaza nu numai schimbarile petrecute in raportul de putere de pe continent, ci si noua arhitectura a Europei postnapoleoniene. De remarcat este aparitia Rusiei in ecuatia de putere. Indiferent de scaderile si crizele interne prin care acest imens stat va trece, nimic nu se mai intampla, de acum incolo, in Europa sau in lume fara ca Moscova sa nu fie prezenta.Geopolitica depaseste disputa pentru controlul unor spatii de interes de nivel continental. Interesele politice si comerciale se gindesc, in cancelariile marilor puteri in termini globali.

Expresie a raportului de putere de la inceputul secolului al XIX-lea, dar si a recunoasterii reciproce a sferelor de interese, la 18 iunie 1815 se constituie Sfanta Alianta, din care faceau parte initial Rusia, Austria, Prusia si ulterior Franta. Linistea si securitatea pe continent si in lume vor fi strict determinate de evolutiile din raportul de putere si interesele pe care marile natiuni le-au avut intr-un moment sau altul, intr-o zona sau alta a lumii.

Referat: Marile calde si marile reci Lucrare: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Disputa pentru controlul sau suveranitatea unor spatii de interes economic sau geostrategic va conduce, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, la aparitia unor noi realitati in sfera relatiilor internationale: blocurile politico-militare.[21]

In acest context, cunostintele de geografie au trecut din aula universitatilor in cabinetele ministrilor si au acaparat interesul oamenilor de stat. Consecinta imediata a fost declansarea cursei pentru constituirea imperiilor coloniale, iar ulterior geopolitica a devenit un fenomen care se va manifesta la scara planetara.

Toate aceste schimbari in relatiile internationale au avut un impact deosebit asupra teoriilor si a cunostintelor care doreau a explica lumea si istoria. Determinismul geografic cucereste lumea stiintifica cu toate consecintele sale. Titani ai Renasterii, daca ar fi sa ne referim doar la Jean Bodin (1530-1596) si Las Casas (1470-1566), au studiat mediul geografic si influenta acestuia in activitatea politica, mai ales asupra formelor statului si guvernarii societatii. Jean Bodin sustinea ca mediul geografic exercita o dictatura de la care omenirea nu se poate sustrage. Natura impune fiziologia, starea de spirit si organizarea sociala a diferitelor populatii, determinand institutiile cele mai convenabile

O contributie majora la impunerea determinismului geografic in stiintele societatii a avut-o, in Franta, Charles Louis de Secondat, baron de la Brede et de Montesquieu (1689-1755) si Anne Robert Jaques Turgot (1727-1781). Moravurile, institutiile si trasaturile specifice ale popoarelor au fost explicate de ilustrul Montesquieu prin factorii geografici, dintre care clima era considerata hotaratoare. Astfel, dupa filosoful francez, caldura excesiva din zonele tropicale determina in mod necesar un regim despotic, in timp ce formele de organizare politica mai avansate din Europa erau explicate prin clima temperata. Teoria curpinde o doza de naivitate asupra careia nu insistam, insa trebuie aratat ca aceasta s-a vrut, sa devina un suport al istoriei politice. Turgot l-a continuat pe Montesquieu in schita de lucrare Geografia politica, in care dorea sa teoretizeze principiile de guvernare a societatii prin prisma influentei factorilor geografici.

Determinismul geografic a avut adepti de marca in Anglia si Germania. In lucrarea Istoria civilizatiei engleze, Henry Th. Buckle (1821-1862) a sustinut ca infatisarea generala a naturii explica evolutia inegala a civilizatiilor.[26] Germanul Friedrich Ratzel a pus bazele geografiei politice, in care a incercat sa demonstreze ca 'spatiul' ocupat de un popor este determinant pentru evolutia sa politica si culturala.

Acesta era convins ca spatiul nu este numai teritoriul pe care il ocupa un stat, ci este insasi puterea acestuia. Fiecare stat si fiecare popor, afirma F.Ratzel, isi au propria conceptie a spatiului.

Conceptiile si ideile lui F.Ratzel din principala sa lucrare Geografia Politica au fost puternic influentate de teoria evolutionista a lui Ch.Darwin. Ratzel considera statul un 'organism viu', identificand si o serie de legi ale cresterii spatiului unui stat , cum ar fi:

Spatiul unui stat creste odata cu dezvoltarea culturii acestuia;

Cresterea statului este insotita de alte simptome: dezvoltarea ideilor, a comertului etc.;

Cresterea unui stat se realizeaza prin alipirea si inghitirea statelor mai mici.

Frontiera constituie organul periferic al statului si in aceasta calitate serveste drept martor al cresterii tariei sau slabiciunii sale si a schimbarilor survenite in organismul acestuia.

In cresterea sa, statul trebuie sa inglobeze elementele cele mai valoroase ale mediului fizic inconjurator: linii de coasta, albii ale fluviilor si raurilor, raioane bogate in diverse resurse.

Primul impuls de crestere teritoriala este primit de statele subdezvoltate din exterior, de la civilizatiile mai avansate.

Tendinta generala de contopire ramificandu-se in cursul dezvoltarii, trece de la un stat la altul si pe masura acestui transfer se intensifica.

O evolutie aparte a avut determinismul geografic in Germania incepand cu sfarsitul secolului al XVIII-lea si pe parcursul secolului al XIX-lea. Germania traia drama unei faramitari teritoriale excesive, situatie perceputa negativ de oamenii de cultura din spatiul german. In sprijinul ideii creerii unui stat national modern german au fost adusi, nu o data, si factorii de ordin geografic.Michel Korinman apreciaza ca "in cei 40 de ani care au precedat Primul razboi mondial, geografii germani s-au aratat dornici de a apara cauza patriei lor, insa, contributia lor a fost dezamagitoare"

Treptat, personalitatile politice si culturale din spatiul german se vor racorda la teoriile care justificau imperiile coloniale si a fost elaborata doctrina pangermanismului. Considerand 'intinderea' drept fundamentul unui stat, Friedrich List (1789-1846) solicita, in scrierile sale pentru Germania, 'dreptul la dimensiune'. El vedea expansiunea Germaniei in toate directiile. In acest tablou de geografie politica, granitele statelor balcanice erau considerate obstacole artificiale care urmau a fi depasite succesiv.[31] In ceea ce priveste raporturile dintre marile puteri, el propunea o intelegere germano-britanica pentru a tine in echilibru Rusia si S.U.A. F. List a avut o intelegere corecta asupra fenomenului geopolitic, deoarece, in urmatoarea suta de ani, tocmai aceste doua mari puteri au controlat lumea. Acest lucru l-a observat si F. Rotzel: 'Idealul pentru o mare politica, ce revendica puterea mondiala consta in combinarea factorilor continentali si maritimi'. Acesta era convins ca numai un spatiu imens mentine viata. Din aceasta perspectiva, a acordat o importanta deosebita controlului oceanelor. Pacificul era considerat de Ratzel 'ocean al viitorului', locul unde se vor ciocni interesele marilor puteri ale lumii. Pentru ca a folosit datele geografice in fundamentarea politicii externe a statului german si pentru intelegerea realitatilor internationale din secolul al XI-lea, Ratzel a fost considerat, pe buna dreptate, un precursor al geopoliticii.[34] Pe aceeasi linie s-au inscris in lucrarile lor si americanii Ellen C. Semple, E.G.Dexter si Ellsworth Huntigton.

Determinismul geografic a cunoscut o ampla dezvoltare la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui urmator prin lucrarile lui K. Ber si L.I. Mecinikov. Acestia au aratat locul si rolul fluviilor mari in raspandirea civilizatiei. Mecinikov fiind si autorul lucrarii Civilizatia si marile fluvii ale istoriei. Teoria geografica a dezvoltarii societatilor moderne.

La inceputul secolului al XX-lea, istoricii B.N.Cicerin, S.M.Soloviev, V.O.Klincevskii, A.P.Sceapov etc. au analizat influenta factorilor naturali asupra evolutiei statului rus[36]. Cicerin, de exemplu, considera ca pentru rusi o autoritate centrala foarte puternica a fost necesara din cauza imensitatii spatiului rus, a unei populari scazute a acestui teritoriu si amenintarii permanente a unor navaliri externe.

Foarte interesante sunt ideile determinismului geografic prezente in opera lui V.O.Klincevskii si I.L.Solonevici. 'Cand incepem sa studiem istoria unui popor, - afirma V.O.Klincevski - intalnim o forta care sustine leaganul fiecarui popor, natura tarii sale' I. L. Solonevici considera ca libertatile individuale sunt dependente de factorul geografic. Comparand libertatile cetateanului din Anglia, SUA si Rusia, acesta ajunge la concluzia ca poporul rus nu va beneficia niciodata de libertatile existente in Anglia si Statele Unite, deoarece securitatea acestora din urma este garantata de oceane si stramtori, iar a celor din Rusia doar de serviciul militar obligatoriu. Serviciul militar obligatoriu este considerat de Solonevici una din principalele nonlibertati.

Suprematia determinismului geografic in teoriile despre societate si istorie a fost treptat eliminata de progresele inregistrate in domeniul stiintelor pozitive. Dictatura naturii asupra omului a fost pusa sub semnul intrebarii de Johan Gottfried Herder (1744-1803), care in lucrarea Idei asupra filosofiei istoriei umanitatii constata ca 'istoria este geografie in miscare si climatul nu ne sileste, ci ne indeamna' . In fapt, intreaga Renastere a demolat tabloul static al societatii si l-a inlocuit cu unul mobil, dinamic, in evolutie, rezultat dintr-o intelegere echilibrata a raporturilor dintre societate si natura.

Edificatoare in acest sens este conceptia lui Alexis de Tocqueville (1805-1859), care afirma ca 'Providenta a creat genul uman nici in intregime independent, nici cu totul in sclavie' . Democratia americana, in forma in care i se infatisa in urma calatoriei intreprinse in Statele Unite, nu era rezultatul exclusiv al factorilor geografici, ci o impletire a mai multor cauze de ordin istoric, social si spiritual-religios .

Istoricul francez Jules Michelet (1789-1874), desi insista asupra rolului mediului geografic in viata popoarelor si afirma ca 'in ultima instanta, istoria este inainte de toate geografie'[41], a considerat ca societatea are un rol activ in raport cu acesta. Mediul geografic, prin el insusi, n-a determinat in mod absolut cursul evenimentelor in istorie.

Scoala franceza de geografie politica si ulterior de geopolitica s-a afirmat ca o expresie a rivalitatilor de mare putere care s-au manifestat intre Franta si Germania incepind cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Geografia capata din acest moment un rol important in intelegerea politicii in Franta, ca o reactie la teoriile germane. Adversitatea fata de justificarea politicii de mare putere prin termenii geografici i-a determinat pe teoreticienii francezi sa evite utilizarea termenului de geopolitica .

Geografia politica franceza, prin André Chéradame si Paul Vidal de la Blanche (1843-1916) a dat o riposta teoriei 'spatiului vital' si conceptiei biologice a statului, opunand principiul nationalitatilor, propriu revolutiei franceze.

In lucrarea sa Tableau géographique de la France, Vidal de la Blanche remarca faptul ca specificitatea unui spatiu nu rezulta din considerente geografice sau climaterice, ci depinde de oamenii care il populeaza[43].

Cresterea interdependentelor din viata internationala, frecventele rasturnari in raportul de putere la scara planetara, ca si eforturile oamenilor politici de a gasi solutii la problemele extrem de complexe care s-au manifestat in Europa si in lume la inceputul secolului al XX-lea, au impus definitiv geopolitica in societatea contemporana, ca un fenomen permanent. Studiul acestui fenomen s-a impus de la sine, din ratiuni practice.

Oamenii de cultura care s-au aplecat asupra studiului societatilor in interconexiune si interconditionare nu aveau cum sa nu observe ca un fenomen se impune in viata internationala, iar pentru cunoasterea si studierea lui, instrumentele si metoda cu care operau geografia politica, strategia militara, istoria, filosofia sau politologia nu mai erau suficiente. Pornind de la aceste considerente, Rudolf Kjellen a completat sectorul sau de analiza politica si a introdus un element nou - geopolitica,- pe care l-a definit in raport de apropierile dar si distantarile necesare fata de geografia politica, politologie sau diplomatie.

Noutatea ca si valoarea incontestabila a descoperirilor facute de Rudolf Kjellen au creat in mod inevitabil un cerc de sustinatori si, ulterior, continuatori ai domeniului, dar si unul de adversari. Disputa nu s-a incheiat, nici astazi, insa acest lucru n-a impiedicat aparitia scolilor nationale de geopolitica