Revolutia din octombrie si iesirea rusiei din razboi

REVOLUTIA DIN OCTOMBRIE SI IESIREA RUSIEI DIN RAZBOI.

La 7 noiembrie (25 octombrie) 1917 la Petrograd a biruit rascoala armata si puterea de stat in Rusia au acaparat-o bolsevicii. Aceasta a pus inceputul unei ere principial noi in istoria universala si a constituit inceputul scindarii lumii in doua sisteme.

Decretul despre pace. Sarcina principala a noii puteri in domeniul politicii externe era «incetarea razboiului imperialist», incheierea unei paci generale democratice fara anexe si contributii. La 8 noiembrie (26 octombrie) 1917 Congresul al II al Sovietelor a adoptat Decretul leninist despre pace - document  de program al diplomatiei sovietice.1 In el pentru prima data au fost expuse bazele politicii coexistentei pasnice a statelor cu orinduire sociala diferita. Puterea nou-nascuta propunea tuturor popoarelor si guvernelor natiunilor beligerante incheierea imediata a pacii democratice - fara anexe si contributii. Se proclama refuzul deplin de la orice forme de agresiune, principiul autodeterminarii natiunilor, acuzarea colonialismului, cererea egalitatii popoarelor mari si mici.

De pe tribuna Congresului II al sovietelor s-a mentionat ca guvernul sovietic nu considera propunerile sale drept ultimative. El e de acord sa discute orice alte conditii ale pacii si insista asupra prezentarii lor imediate, asupra claritatii lor absolute si excluderii diplomatiei secrete in timpul examinarii lor. In Decretul despre pace se propunea de incheiat armistitiul minimum pe trei luni, pentru a da posibilitate tuturor tarilor sa se pregateasca de tratativele de pace.

Facind apel de a se dezice de orice anexe, Decretul leninist despre pace deloc nu propunea de stabilirea unei intelegeri despre respectarea status-quo-ului international. Dimpotriva, insasi definitia «anexei», ce se continea in el, ii atribuia un caracter exact si absolut principiului autodeterminarii popoarelor: «Daca careva natiune se retine in hotarele statului dat prin violenta, daca ei. nu i se ofera dreptul prin votare libera, cu evacuarea absoluta a trupelor natiunii alipitoare sau in genere mai puternice, sa hotarasca fara cea mai mica constringere problema privind formele existentei statale ale acestei natiuni, atunci alipirea ei constituie o anexa, adica cotropire si violenta». Decretul prescria, ca principiul autodeterminarii trebuie sa fie egal atribuit «independent de aceea, in Europa sau in tari indepartate de peste ocean aceasta natiune traieste».2

Radioul si presa pe larg au raspindit continutul lui in toata lumea. Acest document a devenit cel mai popular in rindurile oamenilor muncii din statele beligerante si in deosebi printre milioanele de soldati ce putrezeau in transeele macelului imperialist. El le-a exprimat aspiratiile lor profunde si tendinta spre o pace imediata. In acest sens Decretul despre pace a avut un puternic caracter de actiune revolutionalizatoare asupra tarilor beligerante. In planurile guvernului bolsevic el avea un sens dublu - incetarea razboiului mondial ca primul scop si popularizarea ideei revolutiei printre muncitorii statelor beligerante. La aceasta a contribuit si adresarea directa catre popoare de a inceta macelul imperialist.

Au existat multe discutii in chestiunea, daca se cuvine de vazut in acest decret un act de politica externa sau un manifest de agitatie revolutionara: doar textul intr-adevar e adresat nu numai catre guverne, dar si catre popoare, si «in deosebi catre muncitorii constienti ai trei celor mai inaintate natiuni ale omenirii si celor mai mari state ce participa la actualul razboi Anglia, Franta, Germania».3 Iata parerea pe aceasta problema a istoricului italian D. Boffa: «In realitate decretul reprezinta prin sine ceva mai major. Ar fi greu de incercat de a diviza un aspect al lui de altul: toate ele s-au contopit intr-un tot intreg, sint fuzionate de o idee profund internationalista Aceasta idee nu se oprea in pragul inchipuirilor diplomatice «clasice» despre relatiile internationale, ci inainta mai departe, impunind viziunea lumii ca o arena a confruntarii gruparilor politice prin esenta sa dusmanoase, de clasa, hotarele carora deloc nu coincideau cu hotarele statelor, chiar daca era vorba de state nationale. Aceasta idee raminea dominanta si cind se examina intrebarea despre stabilirea celor mai largi drepturi nationale ale popoarelor: dupa convingerile sale si experienta politica bolsevicii erau internationalisti hotariti».4

Ca continuare a Decretului despre pace Puterea sovietica a adoptat inca o serie de hotariri. Astfel, la 15(2) noiembrie 1917 a fost publicata «Declaratia drepturilor popoarelor Rusiei» prin care popoarelor neruse li se acorda dreptul la autodeterminare pana la despartire si crearea statelor independente.5 La 31(18) decembrie prin hotarirea Sovietului Comisarilor Norodnici (SCN), confirmata de Congresul general III al sovietelor, Rusia Sovietica a recunoscut independenta statala a Finlandei.6 Prin decretul de la 29 august guvernul sovietic a anulat toate tratatele si actele Rusiei tariste cu Prusia si Austria «ce se refereau la impartirile Poloniei» si a recunoscut «dreptul inalienabil al poporului polonez la independenta si unitate».7 In decembrie 1918 a fost recunoscuta independenta Estoniei, Letoniei si Lituaniei.8

La 3 decembrie (20 noiembrie) 1917 a urmat adresarea SCN «Catre toti truditorii musulmani din Rusia si Orient»⁹, prin care colonialismul a primit o lovitura grava, iar toate tratatele jefuitoare ale tarismului despre impartirea Iranului si Turciei se anulau. Au fost abrogate, deasemenea, toate actele guvernului tarist ce lezau suveranitatea Chinei.

Una din sarcinile urgente ale Comisariatului norodnic al afacerilor externe (CNAE) a fost publicarea tratatelor secrete. Prin decretul despre pace a fost desfiintata diplomatia secreta. In primele saptamini de dupa revolutie au fost date publicitatii si declarate nule toate tratatele secrete ale guvernului tarist,¹⁰ indreptate spre acapararea teritoriilor straine si supunerea altor popoare. In acelasi timp Lenin a mentionat: «noi respingem toate punctele despre jafuri si violenta, dar toate punctele, prin care sunt incheiate conditiile de buna vecinatate si intelegeri economice noi cordial le primim, noi nu le putem respinge».¹¹

Defaimarea de guvernul sovietic a tratatelor secrete a complicat posibilitatile puterilor occidentale de a se inveli in toga dusmanilor intoleranti ai «imperialismului hraparet german». Scopurile lor proprii date publicitatii la Petrograd, s-au dovedit a fi tot asa de departe de idealul nobletei. Imperialismul lor costa cit si cel german. A devenit clar caracterul comun al razboiului - al incaierarii imperialiste pentru dobinda.

Adresarile guvernului sovietic de incetare a razboiului. La 20 (7) noiembrie 1917 guvernul bolsevic a trimis in Cartierul comandantului suprem al vechii armate generalului Duhonin o indicatie sa se adreseze catre comandamentul armatelor inamice cu propunerea incetarii imediate si reciproce a actiunilor militare.

La 21 (8) noiembrie CNAE s-a adresat ambasadorilor statelor aliate cu o nota. Anexind la ea textul Decretului despre pace, CNAE propunea de a-l privi ca « o propunere formala de armistitiu imediat pe toate fronturile si deschiderii imediate a tratativelor de pace, propunere cu care guvernul imputernicit al Republicii Ruse se adreseaza concomitent catre toate popoarele beligerante si guvernele lor.¹²

Asa cum Duhonin a refuzat sa indeplineasca indicatia lui Lenin de la 20 noiembrie, el a fost inlaturat din functie si in locul lui a fost numit N.V.Krilenco.¹³ Pentru a intelege mai bine dispozitiile masei soldatesti, vom mentiona, ca din cauza refuzului lui Duhonin de a incepe tratativele de pace, el a fost stihiinic sfisiat de gloata soldateasca.

In acest context obiectiv se naste intrebarea: era capabila Rusia sa continue razboiul? Cum e bine stiut, pe parcursul a toti 3,5 ani de razboi armata rusa era nesatisfacator inarmata si aprovizionata cu toate cele necesare, iar la sfirsitul anului 1916 situatia in deosebi s-a agravat. Armata era dezbracata, desculta si flaminda. La 10 impuscaturi de artilerie germana, rusii raspundeau cu una, iar la fiecare 10 gloante germane - cu 4. Nu erau rare cazurile cind la o pusca reveneau 2-3 soldati. Ostasii, cu lunile fara schimb, se aflau in transee pina la briu in glod, fara baie, riia si paduchii erau un fenomen general. Intre soldati si ofiteri era o prapastie de neinvins. Primii ii urau pe ultimii, iar acestea din urma se comportau cu masa soldateasca ca cu dobitoace si vorbeau cu ea in «limbajul batei».

In asa conditii, dupa revolutia din februarie, care a pus inceputul democratizarii generale a societatii, armata nu putea sa se mentina pe disciplina «de bat». Dezertarea in toti anii razboiului era o durere de cap permanenta a comandamentului rus, dar catre sf. anului 1916 - inc. lui 1917 ea a atins un nivel amenintator, care submina capacitatea de lupta a armatei. Pierderile armatei ruse pe front erau inspaimintatoare, ce catastrofal se reflecta asupra capacitatii ei de lupta.

Catre sf. anului 1916 economia tarii deja nu mai facea fata sarcinilor de aprovizionare nu numai armatei, dar si a necesitatilor civile. Din cauza ruperii din sate a celor mai puternici barbati, gospodaria agricola rusa, si fara aceasta slab dezvoltata, s-a pomenit intr-un declin total. Aceasta s-a rasfrint nefast asupra aprovizionarii cu alimente a oraselor si frontului.

Mii de fabrici si uzine s-au oprit din cauza lipsei de materie prima, care nu ajungea din pricina ruinei in sistemul transportului. Parcul de locomotive si vagoane, fiind foarte uzat, s-a micsorat mult, dar si masinile existente nu puteau fi folosite din plin din cauza lipsei de combustibil. S-a format un cerc vicios - transportul nu lucra din plina forta datorita lipsei de combustibil, iar combustibil nu ajungea asa cum rau functiona transportul. Din aceeasi cauza, cu intreruperi, se efectuau legaturile economice intre Moscova si Petrograd cu provinciile, intre oras si sat, intre front si spatele lui. Rusia s-a impotmolit in ruina economica care devenea cu adevarat atotcuprinzatoare. Pe acest fon se intetea miscarea de protest a maselor populare contra razboiului in interiorul tarii. In asa conditii deja spre finele anului 1916 a devenit evidenta imposibilitatea Rusiei de a prelungi razboiul «pina la sfirsitul victorios».

Toate procesele acestea s-au intensificat in anul 1917, iar spre sfirsitul verii - toamna aceluiasi an au capatat un caracter absolut. Regimente intregi si chiar divizii stihiinic paraseau transeele si plecau de pe front in interiorul tarii. Intentia de a termina cu razboiul s-a transformat in prima necesitate, cea mai urgenta pentru zeci de milioane de oameni si nici un fel de guvern nu-i putea retine pe soldati in transee. Asa chiar daca bolsevici si n-ar fi fost partasi ai incetarii razboiului, ei, sau oricine altii in locul lor, in orice caz n-ar fi putut mentine frontul. Rusia nu putea continua razboiul! Aceasta o recunostea si premierul britanic D. Lloyd George, care mentiona: «Rusia probabil a pierdut mai multi oameni, decit oricine altul. Trupele ei luptau fara armament si obuze fiind mirsav inselate de guvernul propriu si nu-i de mirare, ca poporul rus, fiind inrait s-a rasculat contra Antantei». El isi exprima indoiala, «daca careva alta tara ar fi suportat atit de mult ca Rusia si ar fi prelungit atit de indelungat sa participe la razboi».14

Pozitia tarilor Antantei si Germaniei. Insa Guvernele imperialiste ale statelor Antantei au ignorat propunerile guvernului sovietic. Ele cautau sa nu admita iesirea Rusiei din razboi cu toate ca foarte bine stiau, ca ea nu mai poate lupta. Reprezentantii Antantei fatis s-au pronuntat contra Puterii sovietice. La 22 (9) noiembrie reprezentantii diplomatici ai statelor aliate au hotarit sa nu dea raspuns la nota sovietica din 21 (8) noiembrie si in contact cu guvernul lui Lenin-Trotchii sa nu intre. In ziua ce-a urmat, sefii misiunilor militare straine pe langa Cartierul general, insarcinati de guvernele lor, au inaintat un protest contra incalcarii tratatului de la 5 septembrie (23 august) 1914, incheiat intre Rusia, Anglia si Franta, conform caruia aliatii se obligau sa nu incheie armistitiu, doar din intelegere comuna. Pe 27 (14) noiembrie un demers analog l-a infaptuit si reprezentantul militar al SUA. Aceasta a fost o incercare de a preveni incetarea operatiilor militare­ pe Frontul de est.

Dar protestul aliatilor occidentali era neintemeiat, fiindca la acel moment guvernul sovietic nu propunea pace separata. Guvernele Antantei nu se gindeau sa primeasca propunerea sovietica, ci sa rastoarne guvernul sovietic si sa continue in asa fel participarea Rusiei in razboi.

Cu toate ca guvernul caizerului era nu mai putin anticomunist decit cele ale Antantei, el insa altfel a reactionat la propunerea sovietica de pace. In baza actiunilor Germaniei si aliatilor ei erau factori economici si politici. Epuizarea resurselor si oboseala de razboi a populatiei acestor tari capatase proportii amenintatoare. Cercurile guvernante ale Germaniei sperau sa-si usureze situatia prin incheierea pacii separate cu Rusia, care ar fi pus capat necesitatii luptei pe doua fronturi. Nu puteau sa nu fie luate in consideratie si dispozitiile antibelice ale poporului german si pericolul revolutiei in Germania in cazul prelungirii nelimitate a razboiului. La 27 (14) noiembrie guvernul german a declarat despre acordul sau de a incepe tratativele despre armistitiu.

Primind acest raspuns, guvernul sovietic a intreprins o noua incercare de a incheia nu numai o pace ruso-germana, ci generala. El le-a propus nemtilor sa amine inceputul tratativelor cu cinci zile, pentru a mai propune o data guvernelor Antantei participarea la ele. La 28 (15) noiembrie guvernul bolsevic inca o data s-a adresat guvernelor si popoarelor tarilor beligerante cu propunerea sa se alature la tratativele de pace,¹⁵ subliniind ca «Puterea sovietica tinde spre o pace generala si nu separata» . Insa guvernele tarilor Antantei iarasi n-au dat nici un raspuns si Rusia sovietica singura a inceput tratativele.

Inceputul tratativelor de la Brest-Litovsc Delegatia sovietica in frunte cu A. A. Ioffe s-a indreptat la Brest-Litovsc, care a fost propus de partea germana in calitate de loc al negocierilor. Delegatia germana a fost condusa de M. Gofman. Tratativele au inceput la 3 decembrie (20 noiembrie) 1917. La prima sedinta reprezentantul delegatiei sovietice a propus de a pune la baza tratativelor Decretul despre pace, la ce Gofman a raspuns, ca nu este imputernicit sa duca tratative despre telurile razboiului: pe el il intereseaza numai aspectul militar al armistitiului si poate fi vorba numai de un armistitiu separat, fiindca delegatia rusa nu are imputerniciri de a duce tratative in numele Angliei si Frantei.

La urmatoarea sedinta, din 4 decembrie (21 noiembrie), delegatia sovietica a prezentat conditiile sale: armistitiul se incheie pe 6 luni; actiunile militare se intrerup pe toate fronturile; nemtii elibereaza insulele Moonzund si Riga; este interzis orice transfer al trupelor germane pe Frontul de vest.16 Se sublinia, ca e vorba despre incetarea razboiului in genere, dar nu de o intelegere separata. Delegatii sovietici insistau in deosebi asupra acceptarii articolului despre interzicerea transferarii trupelor austro-germane pe Frontul de vest. Intr-o forma emotionala Gofman a respins aceasta, declarind ca astfel de conditii se propun numai partii invinse si a inaintat un contraproiect, care conserva situatia creata pe front.

La 5 decembrie (22 noiembrie) partea sovietica a cerut intrerupere in tratative in vederea contradictiilor iesite in vileag. Nemtii s-au nelinistit. Ei se temeau, ca delegatia sovietica mai mult nu se va intoarce la Brest. A fost semnat un armistitiu pe 10 zile, de la 7 pina la 17 decembrie, conform caruia se pastrau pozitiile ocupate, dar nemtii incetau orice transportari de trupe. Delegatia sovietica s-a intors la Petrograd. Repaosul guvernul sovietic l-a folosit pentru o noua propunere tarilor Antantei de a incepe tratative generale de pace. Dar ele continuau sa pastreze tacerea.

La 15 (2) decembrie tratativele s-au finisat cu semnarea armistitiului pe 28 zile, de la 17 (4) decembrie 1917 pina la 14(1) ianuarie1918, intre Rusia si blocul quadripartid. In caz de rupere a lui ambele parti se obligau sa anunte inamicul cu 7 zile inainte. Transportarea trupelor germane de pe Frontul de est pe cel de vest se interzicea. In timpul armistitiului Sovnarcomul iarasi s-a adresat catre guvernele tarilor Antantei sa se determine in privinta tratativelor de pace, prevenindu-le, ca daca aliatii nu vor adera la tratative, Rusia le va duce de sine statator.

Planurile Antantei fata de Rusia Insa Antanta urmarea alte scopuri - de a aduce razboiul «la un final victorios». Pina cind continuau tratativele la Brest-Litovsc, ea-si organiza fortele pentru rasturnarea nesuferitei Puteri sovietice.

La 30 noiembrie la Paris a fost convocata o conferinta interaliata pentru discutarea «problemei ruse» si elaborarea planului amestecului armat in Rusia. Tarile occidentale au sustinut toate fortele antisovietice pe teritoriul tarii. E semnificativ ca, intervenind in afacerile interne ale Rusiei, initial, puterile occidentale incercau sa-o faca in taina.

La 23 decembrie 1917 englezii si francezii au incheiat a conventie secreta despre impartirea sferelor de influenta in Rusia. In zona engleza au fost incluse Caucazul si teritoriile cazacesti ale riurilor Cubani si Don; in cea franceza - Basarabia, Ucraina, Crimeea.17 Statelor Unite le-a fost trimis un memorandum englez, in care se prevedea participarea lor in cheltuielile pentru ocupatia Rusiei18

Dar la acel moment Antanta nu avea forte armate cit de cit solide pentru organizarea unei interventii serioase contra Rusiei. De aceea ea incerca sa confrunte Rusia sovietica cu Germania si prin aceasta sa-i doboare pe bolsevici.

Continuarea tratativelor de la Brest Tratativele de pace au inceput la Brest-Litovsc pe 22 (9) decembrie 1917. Ele au parcurs trei etape: prima - de la 22 pina la 28 decembrie 1917; a doua - de la 9 ianuarie pina la 10 februarie 1918; a treia - de la 1 pina la 3 martie 1918. Comandamentul german insista in fata guvernului de terminat cit e posibil de urgent tratativele, fiindca pentru a doua jumatate a lunii martie se prevedea ofensiva generala pe Frontul de vest.

Primele emotii au fost simtite in sala, cind delegatia sovietica in frunte cu Ioffe a cerut ca sedintele sa fie publice si ca fiecare parte sa aiba dreptul sa publice deplin protocoalele sedintelor. Chiar de la inceputul lucrarilor conferintei delegatia sovietica a inaintat in calitate de temelie a tratativelor de pace sase propuneri: refuzul de la alipirea fortata a teritoriilor ocupate in perioada razboiului; evacuarea armatelor de pe aceste teritorii; restabilirea independentei politice a popoarelor, lipsite de ea in timpul razboiului; garantii determinarii libere (pe calea referendumului) a apartenentei statale sau independentei de stat pentru toate gruparile nationale, lipsite de independenta; asigurarea legislativa a drepturilor minoritatilor nationale la autonomie culturala si administrativa; refuzul de la incasarea «cheltuielilor de razboi» sau contributiilor; rezolvarea problemelor coloniale pe baza principiului autodeterminarii popoarelor.19

Seful delegatiei germane la conferinta R. Kiulmann la 25 (12) decembrie din numele puterilor blocului a declarat ca principiile propuse sunt admisibile ca baza a tratativelor, daca toate partile beligerante, fara exceptii si rezerve, intr-un termen determinat, se vor obliga sa respecte aceste conditii. Inaintind aceasta reticenta, Germania si aliatii ei reieseau din faptul ca puterile Antantei nu vor lua parte la tratative, ce-i va permite blocului celor Patru sa inainteze Rusiei sovietice conditii anexioniste de pace.

Camuflindu-se cu referirea la autodeterminarea natiunilor, nemtii au incercat sa intemeieze continuarea ocupatiei Pribalticii si Poloniei. Aceste regiuni conform principiului autodeterminarii chipurile s-au despartit de la Rusia si soarta lor de mai departe este afacerea lor proprie. In conditiile cind aceste teritorii erau ocupate de germani, cuvintele lui Kiulmann insemnau numai o incercare demagogica de a pastra aceasta ocupatie. El a intrebat, daca nu va fi de acord guvernul sovietic sa-si retraga trupele din partea neocupata a Liflandei si Estlandei, pentru a permite populatiei locale sa se uneasca cu consingenii sai, ce traiau in regiunile ocupate de nemti.

Intreruperea in lucrarile conferintei, anuntata la 28 (15) decembrie, guvernul sovietic a folosit-o pentru a se adresa inca o data catre tarile Antantei cu propunerea de a adera la tratativele pentru incheierea pacii generale20 si a incercat sa obtina transferarea tratativelor intr-o tara neutra cu scopul de a crea conditii mai bune pentru continuarea lor. In determinarea sarcinilor sale la tratativele de pace guvernul bolsevic reiesea din starea armatei si situatia de pe fronturi. V. I. Lenin a conturat tactica ducerii tratativelor, indreptata spre taraganarea lor maximala.

La negocierile incepute la 9 ianuarie 1918 reprezentantii germani au respins propunerea despre transferarea lor intr-o tara neutra si au declarat ca, asa cum alte tari n-au aderat la tratative, recunoasterea principiilor generale isi pierde sensul.

La inceputul lui ianuarie 1918 la Brest-Litovsc au venit reprezentantii Radei centrale ucrainene. La sedinta din 10 ianuarie, Kuilmann a inaintat in fata lui L. Trotchii, care a fost numit in fruntea delegatiei sovietice la a doua etapa a tratativelor, intrebarea daca intentioneaza bolsevicii, de acum incolo, sa fie aici «unicii reprezentanti ai intregii Rusii», la ce acesta a raspuns, ca «nu are nici un fel de obiectii contra participarii delegatiei ucrainene la tratativele de pace». Nemtii s-au folosit de aceasta declaratie a lui Trotchii pentru fortarea tratativelor separate secrete cu delegatia Radei centrale, care catre acel moment nu mai poseda de facto puterea pe teritoriul Ucrainei. Puterea reala se afla deja in miinele sovietelor. Tarile blocului celor patru au declarat despre recunoasterea delegatiei Radei centrale ca independenta si care reprezinta statul ucrainean. Concomitent Rada centrala ducea tratative cu reprezentantii Antantei, de la care primea sprigin financiar, si cu Sovnarcomul. S-a creat o situatie curioasa, cind Rada centrala ducea tratative paralel cu trei parti reciproc dusmanoase.

Nemtii s-au inhatat de astfel de diplomati «universali» si au grabit venirea lor la Brest-Litovsc. Tratativele prealabile cu ei le-a dus Gofman. Nationalistii cu fiece zi isi pierdeau pozitiile in Ucraina si in schimbul inaintarii urgente a armatei germane in Ucraina, au fagaduit nemtilor piine, alimente, minereuri, controlul asupra cailor ferate.

La 12 ianuarie Gofman a declarat, ca Germania nu intentioneaza sa-si retraga trupele de pe teritoriile ocupate. Reprezentantii sovietici au protestat categoric contra acestei denaturari brutale a principiului autodeterminarii natiunilor pina la despartire, indicind just, ca pe teritoriile ocupate de nemti nici un fel de libera exprimare a vointei populatiei nu poate avea loc.

La 14 (1) ianuarie Kiulmann a prezentat delegatiei sovietice conditiile germane de pace: trupele Germaniei si ale aliatilor ei ramin in regiunile ocupate; Germania se dezice de la petrecerea acolo a referendumului. La 18 (5) ianuarie Gofman a inaintat conditiile, conform carora peste 150 mii km² ale teritoriului ocupat se rupeau de la Rusia. In caz de refuz din partea sovietica - razboi.

Germania si Austro-Ungaria ocupau Polonia, Lituania, o parte din Belorusia, Ucraina, Estonia si Letonia. In miinile nemtilor ramineau insulele Moozund si Golful Riga, ce le garanta controlul asupra comunicatiilor maritime spre golfurile Botnic si Finlandez. Sub controlul Germaniei treceau porturile marii Baltice, prin care trecea 27 % din exportul maritim rusesc si 20% din import.

Delegatia sovietica a cerut o noua intrerupere a conferintei de pace pe 10 zile si a plecat la Petrograd.

Germania si Austro-Ungaria s-au folosit de pauza pentru finisarea tratativelor cu Rada Ucraineana, guvernarea careia catre acel timp s-a transformat in fictiune. Teritoriul ei s-a redus la camera, pe care o ocupa la Brest-Litovsc. Insa nemtii si austriecii recunosteau numai delegatia Radei centrale.

Si totusi izgonirea din Ucraina a Radei centrale a pus Germania intr-o situatie delicata: nu mai exista guvernul cu care se duceau tratativele. De aceasta data nemtii au cerut repaos in sedintele conferintei de pace. La 3 februarie (21 ianuarie) Kiulmann si Tschernin* au plecat la Berlin. La consfatuirea comuna a diplomatilor si comandamentului militar a fost supusa discutiei chestiunea daca e posibil de semnat sau nu pacea cu guvernul inexistent al Ucrainei. La 9 februarie (27 ianuarie ) reprezentantii aliantei celor Patru au semnat la Brest-Litovsc pacea cu «sufletele moarte». La baza ei a fost pusa obligatia Radei centrale de a furniza pina la 31 iulie 1918 Germaniei si Austro-Ungariei, in schimbul ajutorului militar contra bolsevicilor, 1mln.tone de piine, 400mln.oua, 50 mii tone de carne, slanina, zahar, cinepa, minereu de mangan s.a.

Tschernin in legatura cu aceasta spunea: « Noi am recunoscut guvernul Radei ucrainene, prin urmare, pentru noi el exista».21

Wilhelm II i-a ordonat lui Kiulmann sa inainteze delegatiei sovietice un ultimatum despre acceptarea conditiilor germane si in afara regiunilor ocupate de cerut guvernului sovietic curatirea imediata de armatele rusesti a teritoriilor Liflandei si Estlandei ocupate de trupele germane, totodata fara dreptul popoarelor lor la autodeterminare. Executind acest ordin, Kiulmann a prezentat delegatiei sovietice o cerere categorica de acceptare a conditiilor germane de pace, fara sa pomeneasca de Liflanda si Estlanda. Dind citire acestei formule el adauga, ca primirea ei este absolut obligatorie.

Pe 10 februarie (28 ianuarie) delegatia sovietica urma sa dea raspuns la ultimatumul german. Lenin a cerut categoric semnarea pacii pe baza conditiilor germane. Insa incalcind aceasta directiva, Trotchii in aceiasi zi a anuntat, ca razboiul Rusia sovietica il inceteaza, armata o demobilizeaza, dar pacea n-o semneaza - «nici razboi, nici pace». Aceasta pozitie a lui Trotchii era determinata de faptul ca el, cum si multi alti bolsevici de zi pe zi asteptau inceputul revolutiei mondiale, considerind ca urmatoarea ei explozie va avea loc in Germania. Iar declaratia despre demobilizarea armatei trebuia, dupa prognozele lui Trotchii, sa grabeasca inceputul revolutiei. Trebuie de mentionat, ca aici simtul realismului complet l-a parasit pe «demonul revolutiei».

In asa fel Trotchii a rupt tratativele. Actiunile lui i-au uimit chiar si pe acei reprezentanti germani, care erau pentru tratatul de pace. Fara acordul Sovnarcomului, el i-a trimis lui Krilenco N.V. o telegrama, in care a cerut incetarea starii de razboi si demobilizarea armatei. Pozitia lui Trotchii le era favorabila liderilor partidului militarist - Hindeburg, Ludendorff, Wilhelm II s.a., care de mult cereau intreruperea tratativelor. Pe 13 februarie a avut loc consfatuirea conducerii militaro-politice a reihului, unde a fost adoptata hotarirea de a reincepe ofensiva. La 18 februarie ea a inceput.

Cum numai au sosit vestile despre ofensiva germana, Lenin a propus semnarea imediata a pacii. In noaptea spre 19 februarie el trimite la Berlin urmatoarea radiograma: «Consiliul Comisarilor Poporului se vede obligat, in conditiile create sa declare despre consimtamintul sau, sa semneze formal pacea, pe acele conditii, asupra carora insista in Brest-Litovsc guvernul german».22 Insa ofensiva germana se desfasura tot mai mult.

La 21 februarie guvernul sovietic a declarat «Patria socialista in pericol!»²³ . Sub Pscov si Narva regimentele armatei Rosii nou-nascute au barat calea si au oprit inaintarea trupelor caizerului.

La ora 10.30 la 23 februarie a fost in sfirsit primit raspunsul nemtilor. Acesta era un ultimatum, ce continea pretentii teritoriale si cerinte economice incomparabil mult mai grave, decit cele inaintate la Brest: nimereau sub ocupatia germana intreaga Letonie si Estonie; Germania cerea infaptuirea demobilizarii armatei ruse, inclusiv a unitatilor formate de guvernul sovietic. Flota trebuia dezarmata; urgent de evacuat trupele rusesti din Ucraina, Finlanda si Turcia; de incheiat pace cu Rada ucraineana s.a.

Dar si ofensiva germana in principiu se epuizase.

La 23 februarie SCN a acceptat conditiile germane. Pentru semnarea tratatului de pace guvernul sovietic a desemnat o delegatie noua. Ea a ajuns la Pscov la 25 februarie la ora 21 si a declarat un protest categoric contra continuarii actiunilor militare, care insa a ramas fara raspuns. Ajungind la 28 februarie la Brest -Litovsc deligatia sovietica a reluat protestul. La 1 martie a avut loc prima sedinta a conferintei de pace, la care seful delegatiei germane, trimisul fon Rozenberg, a anuntat ca operatiile militare pot inceta numai dupa semnarea tratatului de pace.

Delegatia sovietica a refuzat sa discute conditiile pacii, fiindca discutia ar fi adus la acapararea noilor teritorii de catre armatele germane. Reprezentantii sovietici au indicat  caracterul violent al tratatului impus Rusiei, mentionind ca el nu este rezultatul intelegerii. La 3 martie a avut loc semnarea tratatului de pace de la Brest cu anexele economica, juridica si supliment.24

Tratatul de pace a Rusiei sovietice cu statele centrale era alcatuit din 14 articole. A fost conditionat, ca partile declara despre incetarea razboiului. Rusia infaptuieste demobilizarea completa a armatei sale; navele militare ale Rusiei se transfera in porturile ruse pina la incheierea pacii generale sau imediat se dezarmeaza. Conform tratatului, de la Rusia se desprindeau Polonia, Lituania, Letonia, Estonia si in miinile nemtilor ramineau toate teritoriile ocupate la acel moment pina la incheierea pacii generale. Suprafata totala a teritoriilor ocupate constituia circa 1 mln km², iar numarul populatiei - 50 mln. oameni. Acestea erau regiuni economic dezvoltate, unde era amplasata o mare parte a industriei metalurgice si carbonifere, alte intreprinderi industriale, importante regiuni agricole. In Caucaz Rusia ceda Turciei Carsul, Ardaganul si Batumul. Ucraina si Finlanda se recunosteau ca state independente. Cu Rada centrala ucraineana Rusia Sovietica se obliga sa incheie un tratat de pace si sa recunoasca tratatul de pace intre Germania si Ucraina. Finlanda se elibera de armatele rusesti.

Din nou intrau in vigoare unele articole ale tratatului comercial ruso-german din 1904 inconvenabil Rusiei. Rusia, sub pretextul intretinerii prizonierilor rusi, trebuia sa plateasca puterilor centrale o contributie colosala.

La 15 martie Congresul IV extraordinar al sovietelor din toata Rusia a ratificat tratatul de pace. La 17 martie el a fost ratificat si de partea germana. Cu un pret extrem de mare Rusia bolsevica a iesit din razboi si a primit un ragaz atit de necesar.

Infringerea Germaniei in razboi si revolutia ce s-a inceput in tara au schimbat situatia internationala. La 13 noiembrie tratatul jefuitor de pace de la Brest a fost anulat.25