Regulamentele organice

Regulamentele organice

Pacea de la Akkerman a conferit principatelor romane dreptul de a avea reglementari proprii de ordine interioara. In urma tratatelor de la Akkerman si Adrianopol, ocupatia ruseasca dintre 1828 - 1834 a adus cu ea doua legiuiri de mare insemnatate: Regulamentele Organice.

5

Ele reprezinta prima Constitutie romaneasca. Au fost redactate in timpul administratiei generalului Pavel Kiseleff.

Regulamentele Organice au reprezentat legiuiri conservatoare menite sa pastreze si chiar sa intareasca sistemul de privilegii existent:

Boierii devin proprietari pe o treime din mosie, nu platesc impozite.

Dregatorii se aleg doar din randurile boierilor.

Prevederile din regulamentele organice aduc transformari institutionale in sensul modernizarii tarilor romane:

Libertatea comertului.

Inlocuirea vechiului sistem fiscal cu o dare unica numita capitatie.

Instituirea bugetului.

Reinfiintarea armatei.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

Expunerea noastra asupra originilor Frantei a profitat deja de primele rezultate ale noilor cercetari. Am considerat ca nu ar fi permis din partea noastra sa nu ne informam cititorul, chiar si intr-o fonna schematica si incompleta, asupra veritabilei revolutii care a avut loc si care ne-a oferit o serie de cunosrinte asupra unor epoci despre care istoricii se resemnasera de mult timp sa nu stie ninuc. Miracolul nu s-a terminat inca si ne putem astepta la noi re-velatii capabile sa ne ofere harti de date din ce in ce mai "dense', despre un fenomen sau alt-ul, despre o epoca sau alta. Este posibila astfel o intelegere din ce in ce mai profunda a istoriei noastre.

Metodele antropologiei demonstreaza la ce se pot astepta isto-ricii atunci cand pentru studierea epocilor indepartate se apeleaza si la unele procedee concepute pentru analiza unor epoci mai re-cente. Pe scheletul unui om de Neanderthal, mort acum 40.000 sau 50.000 de ani, s-au aplicat metodele medicinei legale si s-a aflat varsta la care a murit. Mai intai, varsta a fost stabilita cu aproximarie, intre 40 si 50 de ani si apoi a fost precizata: moartea a survenit la varsta de 42 de ani. Compararea uiin duzlni de sche-lete din aceeasi "populatie' poate oferi varsta mcdir Mtlnia la moarte, defonnarile oaselor permit identificarea boliloi. lnr examinarea resturilor si gunoaielor menajere sugereaza coht|)(i/.iiih hranei.

Tot ceea ce ne inconjoara a devenit astfel mnrlnr nl trecutului, chiar si noi insine cu mostenirea noastra genpticH l'rin stabilirea unor grupe sanguine specifice, in zilele noastre mip posibila recon-stituirea apartenentei sau a diferentelor rasialc fn'mnificative care isi au obarsia in epocile preistorice (Jean Bcrnnrd, Le sang et l'histoire, 1983). Reflectarea trecutului in prezent nu rste in esenta un fenomen nou; in zilele noastre ea a intrat Inafl tn constiinta oamenilor, iar "actualitatea' cunostintelor despre trpcut a devenit din ce in ce mai mare, acestea fiind percepute ca nn patrimoniu valoros. Stiinta istorica, ca si arheologia, se bazeaza pe o cercetare continua si nu pe un edificiu incremenit. Orizomul de interes al cercetarilor istorice s-a largit, iar in Franta, mai mult decat in alte tari, el corespunde cu ultimele rezultate obtinute astazi in arheo-logie, antropologie si etnografie. Cuprinde viata cotidiana, credin-tele si obiceiurile, obiectele si procedeele ("tehnicile'), iar atunci cand este posibil chiar si date statistice, incomplete, este drept, dar atat de semnificarive.

Prapastia dintre istoria originilor omului si cea a oamenilor din Galia si din vechea Franta nu mai este atat de mare. Diferentele de principiu se micsoreaza, iar diferentele dintre detalii se precizeaza:

omul de astazi priveste mult mai departe in spariu, dar si mult mai departe in trecutul sau.

Hexagonul si istoria pamantului

Cand si in ce context geologic s-a nascut Hexagonul? Care sunt caracteristicile principale ale structurii sale geologice? Pentru a avea o idee asupra imensitatii geologice luate in consideratie atunci cand ne gandim la istoria globului nostru, trebuie sa ne amintim ca varsta materiei este estimata la aproximativ 20 de miliarde de ani. Pentru a face inteligibila aceasta infinitate a timpului o vom compara cu un an. in "anul universului', pamantul apare in luna octombrie, viata in jur de 20 decembrie, iar omul pe 31 decembrie in jurul orei 23. Era crestina reprezinta ceva mai mult de trei secunde ale acestei varste de referinta

Pentru fonnarea geologica a scoartei terestre care a urmat racirii globului, este suficient sa retinem ultimii 1,5 miliarde de ani sau practic ulcimele luni ale anului de referinta. Erele datate cu ajutorul fosilelor de fiinte vii sunt: primara (intre 570 si 225 milioane de ani), secundara (intre 225 si 65 milioane de ani), ter-tiara (intre 65 si 1,5 milioane de ani) si cuatemara. Prima perioa-da a erei primare este denumita "cambriana', iar toata imensitatea de rimp ce precede aceasta epoca este numita "precambriana'.

Imensul trunchi al peninsulei occidentale a continentului eura-sian, Europa, apartine geologic erei celei mai indepartate. Acest trunchi se intinde de la Ural la Vistula, si este delinutat la nord de scutul baltic - Finlanda, Suedia, Norvegia meridionala - iar la sud de scutul ucrainean. Alaturi de "Europa precambriana' exista Europa caledoniana, nascuta in timpul erei primare - cand de-a lungul Norvegiei s-a creat un lant de munti, care se continua la nord si in vest cu Insulele Britanice - Europa hercinica si Europa alpina. Ulrimele doua privesc in mod direct Hexagonul.

Ciclul Hercinic se numeste asa dupa Siiva Hercynia (Padurea Neagra), muntii de inaltime medie ai Gennaniei meridionale si ai Boemiei. Orogeneza lor (oro.s-munte si genesis-formare) a consti-tuit evenimentul principal pentru cea mai mare parte a Hexago-nului. Atunci, in urma cu 350-250 milioane de ani, s-au nascut:

meseta iberica, Masivul Central, masivul Armorican, masivul Arde-nilor, masivul Vosgilor si cel central european din jurul Boemiei. Kegiunile interioare ale Hexagonului, adica Bazinul parizian, apar-tin de asemenea Europei hercinice. Ulterior lor nu li s-au mai ndaugat decat straturi formate prin eroziunea masivilor- si ca urmare nu mai exista decat munti de inaltime medie- si prin depunerea de sedimente in timpul lungilor perioade de inundatii marine. La fel s-a format si fainioasa dispunere circulara a Bazi-nului parizian: ea comporta straturi succesive datand din triasic (prima faza a erei secundare), jurasic (a doua faza a erei secun-dare), cretacic (faza finala a erei secundare), eocen (prima faza a erei tertiare), oligocen (a doua faza a erei secundare) si din cuater-nar. Aceste straturi marginesc si malurile raurilor Moselle, Meuse si Bars, imprejmuiesc provinciile Champaigne si Ile-de-France.

Lumea hercinica a fost putemic zguduita, o singura data in sud, in era terriara, cand orogeneza ciclului alpin a ridicat lantul mun-tos ce traverseaza Europa meridionala: de la Cordilierii Baetici din Spania meridionala si Pirinei (37 milioane de ani) la Alpi (12 mili-oane de ani), Apeninii din Italia, Muntii Dinarici din Dalmatia si Helenizii din Grecia, incretirea scoartei se prelungeste pana in Carpati si in Asia Mica. Deriva continentelor - explicata din ce in ce mai fundamentat ca o miscare a placilor tectonice - a jucat cu siguranta un rol, iar enorma incretire a scoartei s-a datorat presi-unii exercitate de continentul african asupra subcontinentuhri eu-ropean. Solul hercinic al Africii de nord si cel al Europei de sud s-au pliat, fapt ce a dus la nasterea unei noi serii de munti "tineri', in Africa si in Europa. in zona de ruptura, tulburarile au avut ca rezultat o activitate vulcanica imensa a carei consecinta este for-marea Mediteranei.

Ceea ce se va numi Hexagon este de acum incolo separat prin munti inalti de peninsula Iberica (Pirineu), si de peninsula Ape-nina (Alpii), dar- fapt capital - atinge si litoralul mediteranean. Muntii Jura fac si ei parte din aceasta orogeneza; ei formeaza o incretire a scoartei mai veche decat a Alpilor, incretire ce se continua in Germania de sud, la nord de Dunare, limitand cu precizie gheturile nordice ale Alpilor. De o mare importanta, se formeaza cai de legatura intre nord si sud, pe de o parte de-a lungul depresiunii rhodaniene (valea Ron-Saane), invecinata spre vest cu muntii Jura si cu Alpii si, pe de alta parte, de-a lungul Rinului ce aduna o parte din raurile alpine si jurasiene si strapunge sisturile Ardenilor inainte de a-si uni apele cu cele ale Tamisei. 0 navalire foarte recenta (in jurul anului 8000 i.Hr.) - omul era deja acolo - a apelor Marii Nordului a separat Insulele Britanice de continent si a rupt in doua sistemul fluvial al Rinului si Tamisei. Forma extremitatii nordice a Hexagonului a fost detinita abia atunci; de altfel, de-a lungul perioadelor istorice malurile Cana-lului Manecii au suferit si alte modificari importante.

Cu exceptia partii sale celei mai sudice, Hexagonul apartine deci Europei hercinice prelungite si dincolo de Canalul Manecii, in partea sudica a Angliei, limitata intr-o parte de Tamisa si intr-alta de larura sudica a Tarii Galilor si de Irlanda. Anglia centrala si de est, impreuna cu Tarile de Jos, Danemarca si toata campia din nordul Germaniei si din Polonia actuala apartin "depresiunii germano-poloneze', zona in care ghetarii ultimei perioade glaciare si-au exercitat influenta asupra marii platforme precambriene a Europei occidentale. Imensele campii din est se prelungesc astfel prin nordul Europei centrale pana la marginea Hexagonului, un alt factor capital pentni istoria tarii.

De altfel, este curios faptul ca prima expansiune a popoarelor de limba gennanica corespunde acestei depresiuni gennano-polo-neze, iar regiunile locuite de celti, din Boemia pana in Hexagon si in sud-vestul Insulelor Britanice, peste muntii nu prea inalti din sudul marii campii, apartin Europei hercinice. Se stie ca asa numitele oppida reprezentau centrele in jurul carora se organizau celtii. Ei profitau de colinele si promontoriile care erau usor de uparat si care se intind aproape peste tot in aceste vechi forma-tiuni, taiate de eroziuni si supuse la o faramitare foarte accentuata in mici "tarisoare'. Faptul ca ii intalnim in zone cu un astfel de profil ar putea sa nu fie doar o simpla intamplare. Ilustrativa este Bituatia din Insulele Britanice, unde celtii au locuit de-a lungul iiccolelor in regiuni de acest tip, in timp ce anglo-saxonii au ocupat, tlin secolul al V-lea d.Hr., campiile de la nord de Tamisa si numai piirtea cea mai de est si cea mai purin muntoasa de la sud de fluviu.

Dintre rezultatele evolutiei geologice, alaturi de relief, cel mai Important pentru viata omului este calitatea solului, conditionata in mare masura de tipul rocilor ce predomina intr-o anumita regiune. Neglijand variatiile locale datorate unei istorii tectonice complexe - calcarele din bazinul Rennes, intr-o regiune dominata de sisturi si granit - ni se pare util sa enumeram aici, citandu-1 pe Jean Boulaine, cele mai caracteristice tipuri de roca existente in Hexagon. Cuarturi nisipoase (Landes, Sologne), roci din cuarturi dure (Bretania, Masivul Central, Pirinei), sisturi (Bretania, Masivul Central, Alpi), calcaruri dure (depresiunea pariziana, partea su-dica a Hexagonului), mame (panea de rasarit a Hexagonului, Limagne), creta (Champagne), bazalturi (Masivul Central), argile eoliene (depresiunea aquitana, depresiunea pariziana, Alsacia), aluviunile fluviatile si fluvio-marine (Camargue, mlastinile din vest, vaile fluviilor si raurilor).

Geografia si istoria

Situatia geografica de ansamblu, dar si cea particulara a fiecarei regiuni in parte a fost determinata de bazele geomorfologice ale conturului si ale structurii Hexagonului, cu consecinte importante si asupra reliefului si a climatului, cel din unna reprezentand dupa Pierre George: "ansamblul fenomenelor ce caracterizeaza interac-tiunea dintre atmosfera si relief'. Marturie a permanentei acestor factori si a perceptiei lor de catre om, observatiile facute de autorii antichitatii pot fi aici bine venite.

Prima impresie, desprinsa din istoria geologica si efectul sau asupra reliefului, este cea a unui teritoriu unitar si usor de stra-batut in orice directie, fapt observat si de autorii antici. Flavius losephus (37-100 d.Hr.), autorul lucrarii Rozboiui iudaic, vorbeste despre fortificatiile naturale ale Galiei: Alpii, Pirineii, Rinul si oceanul. Ammianus Marcellinus (I330-395) subliniaza la randul sau unitatea geografica a Galiei pe care o considera protejata de un zid de fortificatii naturale, si o vede ca pe o opera foarte reusita a firii. Geograful Strabon (63 i.Hr.-23 d.Hr.) admira "corespon-denta' sau "annonia' raportului dintre fluvii, marea interioara (Mediterana) si ocean, fapt ce il duce cu gandul la o "prorocire de bun augur': un cadou al lui Dumnezeu. El subliniaza existenta unor fluvii mari, bine repartizate, cu izvoare foarte apropiate unele de altele si cu posibilitatea unei treceri facile de la un bazin hidro-grafic la altul. Autorul vorbeste si despre "istmul' de aproximativ 400 km dintre Golful

Organizarea politica a principatelor romane sta sub semnul modernizarii:

Sunt puse bazele unui sistem parlamentar.

Se introduce principiul separarii puterilor in stat. Astfel:

puterea executiva este incredintata domnitorului.

Puterea legislativa - Adunarile Obstesti

Puterea judecatoreasca este    exercitata de tribunalurile

judetene, de instantele de apel si de Inaltul Divan Domnesc. Prin aceste Regulamente Organice, prin puternica asemanare dintre

prevederile legiuirilor din ambele tari, pregatesc terenul Unirii principatelor.