Problema evreiasca. emanciparea

PROBLEMA EVREIASCA. EMANCIPAREA

In secolul XIX, marea parte a Europei Continentale  acceptase emanciparea totala a evreilor, iar opinia publica a Europei Centrale și de Vest privea eșecul țarilor care nu facusera asta ca o dovada a regresului național. Sentimentele antievreiești au supraviețuit cu siguranța in multe din societațile Europei centrale și de Vest, dar erau anihilate de conștiința, provenita din ilum inism și mai apoi din liberalism, ca societațile moderne ar trebui sa-i tolereze pe cei de alte credințe. Marea parte a Europei Centrale și de Vest incepuse sa fie dominata de o cultura liberala, seculara și anti-clericala. In țari precum Olanda sau Italia, evreii erau acceptați fara probleme ca membri cu drepturi depline ai societații, națiunii și statului. In Franța, situația era mai complexa, insa definiția republicana a identitații naționale prin cetațenie, lipsita de un fond religios sau etnic, permitea evreilor sa se identifice complet cu statul națiune.[1]

In Europa Centrala, locul de naștere al antisemitismului modern, situația era in mod evident mai puțin favorabila atitudinilor pro-evreiești. Parți ale Germaniei au imbrațișat mesajul antisemit, alegand deputați antisemiți in parlamentul German, cultura germana a secolului XIX fiind adanc influențata de tradiția urii pentru evrei. Dar chiar și in Europa Centrala, prejudecațile antievreiești nu au rezultat intr-o dominație a antisemitismului politic sau sociocultural. In multe parți ale Germaniei, evreii au continuat sa fie influenți in politica locala, in Cehia aveau relații pașnice cu germanii din Praga; Ungaria, chiar daca a fost una din primele țari in care a antisemitismul a aparut ca o mișcare politica moderna, a fost și una din primele țari in care antisemitismul a fost in mod eficient inlaturat, Budapesta devenind una din cele mai primitoare capitale pentru evrei.[2]

Aceste exemple demostreaza faptul ca, oricat de inradacinate in mentalitatea europeana ar fi fost prejudecațile legate de evrei, aceastea nu au dus in mod inerent la inflorirea antisemitismului. Discursul care a originat din antiiudaismul creștin era doar unul din multele moduri de ințelegere a lumii pe care europenii le aveau la sfarșitul secolului al XIXlea, și nu neaparat cel dominant, nici chiar atunci cand era vorba de relaționarea la evrei. Moștenirea Iluminismului -cu ambivalențele sale legate de evrei-, revoluția stiințifica și schimbarile politice au alterat, in mare masura atitudinile fața de evrei in Europa pana la sfarșitul secolului XIX. [3]

Dar cu toate ca europenii creștini nutreau suspiciuni și prejudecați impotriva evreilor, ca respingatori ai credinței creștine, sau ca neevreii seculari nu ii vedeau pe evrei cu ochi buni, considerandu-i straini și diferiți, aceste rațiuni și-au pierdut in mare parte puterea de convingere și au fost subordonate nevoii de toleranța, identitații unificatoare a comunitaților național-politice, caștigului economic, sau pur și simplu experienței interacțiunii personale. In unele regiuni insa, și printre anumite grupuri, prejudecațile antievreiești au ramas atat de puternice, incat in anumite circumstanțe sau momente, se puteau tranforma in mișcari politice antisemite.

"Discursul" prejudecații a fost o condiție necesara pentru antisemitism, dar aceasta nu explica apariția și manifestarea acestuia. Raspunsul se gasește in circumstanțele particulare  in care prejudecata atavica a devenit baza pentru antisemitismul politic modern. Aceasta inseamna ca trebuie privit in contextul istoric in care antisemitismul a luat naștere in Europa Centrala, cat și la alt aspect caracteristic al acestui context: situația evreimii europene. [4]

La mijlocul secolului XVIII, evreii traiau inca in vaste comunitați separate, fiind inca tratați ca inferiori in ierarhia sociala. Chiar și la sfarșitul secolului, evreii erau supuși, in multe regiuni ale Europei, unor taxe și interdicții umilitoare, nascute din doctrina antievreiasca a creștinilor. Valul de modernizare a economiei, societații și sistemelor politice europene, schimbarile radicale aduse de ideile Iluminismului, au transformat in mod dramatic atitudinile fața de evrei. Trecerea de la o societate corporativa la un model modern al statului westfalian, a necesitat deasemenea o schimbare profunda a situației evreilor, și nevoia de a-i integra in societate intr-un mod mult mai direct, și anume ca indivizi mai degraba decat ca membri ai unei comunitați cvasi-separate. Dezbaterea despre cum aceasta transformare a evreilor poate fi realizata spre beneficiul statelor europene (dar și spre cel al evreilor inșiși), a ajuns sa fie cunoscuta drept "problema evreiasca".[5]

"Problema evreiasca" a variat in intensitate și caracter in funcție de natura și marimea comunitaților evreiești din diferite state, și de modul in care a fost gestionata integrarea evreilor in societați mai mari. In Marea Britanie, evidențierea drepturilor individuale sub domnia legii, existența toleranței pentru cel diferit, cat și a unei comunitați mici de evrei, au dus la o acceptare pașnica a evreilor in societatea britanica, astfel ca "problema evreiasca" prezenta un interes redus pentru cultura politica engleza. La fel se intampla și in Italia, unde evreii participau cu totul la societatea, cultura și politica italiana. Franța insa ofera un caz diferit. Voltaire, care era figura Iluminismului francez, iși exprima ostilitatea pentru evrei și religia lor, iar decretele lui Napoleon au reușit o integrare forțata a evreilor, dar, pe de alta parte, au atacat puterea financiara a acestora. Totuși, din 1831, iudaismul a fost plasat pe același nivel cu creștinismul, iar evreilor li se acordau drepturi cetațenești  depline, astfel ca "problema evreiasca" a ramas relativ slaba și in Franța.[6]

De cealalta parte a Europei, in Imperiul Țarist, "problema evreiasca" era total diferita. Spre deosebire de Vest, in Rusia Țarista nu a existat o perioada de integrare a populației evreiești intreprinsa de stat. Antisemitismul rusesc a fost mult mai direct legat de antiiudaismul creștin tradițional decat antisemitismul din vest. Politica țarista fața de populația evreiasca din Rusia secolului XIX era caracterizata de opresiune, persecuție, și discriminare, și bazata pe ignoranța, prejudecata și incompetența. Chiar daca au fost facute incercari de integrare a populației evreiești, aceasta a ramas o minoritate etnica și religioasa evitata și disprețuita, atat de stat, cat și de populație.[7]

In alte parți ale Europei de Est exista deasemenea o reținere pentru acceptarea revendicarii condiției evreilor de cetațeni individuali ai statului națiune. In Romania, dobandirea independenței naționale dupa 1878 a avut ca premisa acordarea drepturilor egale minoritaților, in primul rand evreilor. Totuși, guvernamantele ce au urmat au sustras aceasta condiție, declarand ca majoritatea evreilor din Romania sunt "straini", și deci nu pot fi cetațeni romani. In imperiul polonez (condus de Rusia), evreii dețineau, oficial, drepturi egale, insa partidul politic dominant ii percepea pe evrei ca straini, paraziți din punct de vedere economic.(p 31) Chiar daca Rusia a avut contribuții decisive pentru reușita antisemitismului, ea nu a fost terenul de intemeiere a antisemitismului modern. "Protocoalele ințelepților Sionului", un document ce conține o viziune conspirațista despre lume, releva o mentalitate pre-moderna: Protocoalele ințelepților Sionului, un fals evident, prezinta elementele unui plan evreiesc de a folosi capitalismul și socialismul pentru a-i intoarce pe neevrei unii impotriva altora, cucerind astfel lumea. Concepția antiiudaica țarista era vazuta ca un semn al inapoierii, și chiar atunci cand a avut loc o dezvoltare a unei forme a antisemitismului ideologic țarist, acesta era descris ca o ideologie pre-moderna a vechii elite.[8]

Regiunea in care s-a nascut antisemitismul modern și in care au fost puse la cale planurile Holocaustului a fost Europa Centrala. "Problema evreiasca" a ramas puternica in Europa dominata de Germania datorita felului in care argumentul inițial pentru integrarea evreilor și emanciparea de discriminarile pre-moderne, a fost formulat. In timp ce in Europa Occidentala, emanciparea s-a bazat in special pe principiul drepturilor individuale ale omului, in Europa Centrala, emanciparea evreilor a venit sub alta forma: evreilor li se acordau drepturi doar atunci cand dovedeau ca le pot caștiga. Cu alte cuvinte, evreii trebuiau sa merite ceea ce cereau, adica un tratament egal, prin renunțarea la "specificul evreiesc", pe care germanii creștini il vedeau atat de respingator. De fapt, emanciparea era conceputa de catre neevrei ca o integrare totala in societate, ceea ce implica o asimilare totala. Trebuia ca evreii sa renunțe la particularitațile care ii distingeau de ceilalți, și sa devina asemenea germanilor creștini.  Din punctul de vedere al statului, integrarea evreilor in societate și economie era justificata datorita nevoilor acestuia: pentru uniformitatea administrativa și prosperitate economica. Evreii urmau sa fie scutiți de restricții, dar in schimb, trebuiau sa participe prin serviciul militar și sa renunțe la identitatea lor culturala separata. In fapt, era o incercare explicita de a "face comunitatea evreiasca inofensiva, iar pe individul evreu folositor".[9]

Cu toate acestea, evreii au ramas un grup distinct și identificabil in cadrul societații germane. Se poate spune ca s-a inregistrat o ameliorare a condiției sociale a evreimii din Europa Centrala ca urmare a integrarii, insa aceasta și-a pastrat identitatea socio-economica, diferita de cea a restului populațiiei, contrar așteptarilor susținatorilor emanciparii. Tradițiile și atitudinile evreilor au jucat deasemenea un rol foarte important in aceasta direcție, in special accentul pus de familiile evreiești pe importanța educației. Rezultatul transferului acestei valori din sfera religioasa in cea seculara a fost o supra-reprezentare a evreilor in comerț, finanțe, ramuri inovatoare ale industriei, literatura, și cultura moderna in general. Mai mult, evreii au continuat sa iși pastreze propria identitate religioasa, reconfirmand-o in termeni concreți. Evreii nu se converteau la creștinism, ramanand evrei in orice forma, chiar "evrei fara Dumnezeu", cum a fost cazul lui Sigmund Freud.[10]

In concluzie, chiar și cea mai productiva integrare a unei minoritați etnice din toata istoria, a putut fi catalogata drept un eșec. Se poate spune ca in aceasta - in persistența unicitații evreiești- a constat "problema evreiasca".