Prabusirea regimurilor comuniste est-europene si a uniunii sovietice si impactul dezechilibrului strategic pe plan mondial.

PRABUSIREA REGIMURILOR COMUNISTE EST-EUROPENE SI A UNIUNII SOVIETICE SI IMPACTUL DEZECHILIBRULUI STRATEGIC PE PLAN MONDIAL.

Prabusirea ca si nasterea comunismului ca forma de organizare politica a unei societati au fost in opinia politologilor, istoricilor dar si a opiniei publice evenimentele care au marcat in mod deosebit istoria secolului al XX-lea. Artizanul uneia dintre cele mai semnificative revolutii ale timpului sau a fost Mihail S. Gorbaciov. El a distrus Partidul Comunist, care fusese organizat cu scopul precis de a acapara puterea si de a o mentine si care controlase de fapt fiecare aspect al vietii sovietice. In urma acestuia, Gorbaciov a lasat sfaramaturile unui imperiu care fusese asamblat cu mare efort, de-a lungul a secole intregi. (7; 711).

Cauzele prabusirii comunismului nu pot fi reduse la un factor unic. Pentru ca un astfel de proces de dimensiuni istorice sa se produca, a trebuit ca o multime de cauze sa interactioneze si sa creeze un set de circumstante ce-au facut schimbarea sa fie urgenta si de neevitat

1.           Criza comunismului in URSS.
Esecul reformelor gorbacioviste

Criza economica ce-a cuprins URSS ca si majoritatea statelor socialiste in anii '70 s-a perpetuat si in deceniul urmator. Surogatele de reforma introduse succesiv de liderii comunisti n-au avut nici un efect asupra eficientizarii economiei si a detensionarii relatiilor sociale. Cauza principala a nereusitei a constat in sistemul economic socialist falimentar si in lipsa de democratie politica a modelului socialismului autoritar-birocratic.

Modelul socialismului de tip sovietic s-a dovedit complet inadecvat in conditiile in care lumea intra in a treia revolutie industriala. Dar la fel de important a fost si rolul Occidentului in "anvergura si repeziciunea schimbarilor din Europa de Rasarit" (2; 163) si din Uniunea Sovietica. Occidentul a incurajat aparitia fortelor pluraliste democratice, interesate intr-o schimbare sistemica, iar Kremlinul si-a pus sperantele in reformistii care aveau in program nu distrugerea ci rationalizarea mecanismelor economice si politice existente.

Mihail Gorbaciov a venit la putere, in martie 1985, dupa ce timp de cativa ani (1982-1985) succesorii lui L. Brejnev n-au reusit sa modifice structurile de conducere si organizare a economiei, desi criza era evidenta. Iuri Andropov (1982-1984) parea a voi sa puna in practica o politica de reforme, insa s-a confruntat cu imobilismul structurilor si rezistenta sistemului birocratic instaurat de L. Brejnev. Noul secretar general M. Gorbaciov s-a aratat la inceput de o mare prudenta plasandu-se intr-o aparenta pozitie continuatoare a predecesorilor sai. Foarte curand insa a procedat cu mare rapiditate la consolidarea puterii sale, schimband in cateva saptamani echipa conducatoare si indepartandu-i pe principalii sai rivali. Din acest moment, Gorbaciov a rupt imobilismul erijat in principii de guvernare.

M. Gorbaciov a fixat actiunii sale o dubla directie pe care a definit-o prin doua concepte: Glasnosti si Perestroika. Glasnosti-ul avea drept scop sa trezeasca societatea sovietica din letargie printr-un limbaj si metode ale adevarului. Prin perestroika societatea trebuia incurajata pentru un ansamblu de reforme prin care se urmarea reconcilierea socialismului cu democratia. El a incercat sa salveze sistemul comunist printr-un proces lent de liberalizare care sa duca la eliminarea trasaturilor sale cele mai odioase insa fara a aboli fundamentele sale ideologice.

Initiind aceasta campanie, M. Gorbaciov a exprimat interesele politice ale birocratiei sovietice intre doua varste si ale unui anumit grup de intelectuali din preajma partidului, care ajunsesera sa se impotriveasca coruptiei si incompetentei din vremea lui Brejnev. El a militat pentru valorile unei generatii care isi asumase ideile celui de-al XX-lea Congres al PCUS, inclusiv cele privind reformele politice si economice, coexistenta pasnica cu Occidentul si revizuirea generala a modelului utopic comunist in sensul umanizarii lui.

Punerea in aplicare a conceptului de perestroika a depins total de sprijinul societatii fata de care nu se putea spera ca economia sovietica ar putea face progrese. Insa constient de obstacolele ce i se ridicau, Gorbaciov a luat o serie de masuri pentru a impiedica nomenklatura care ar fi dorit sa stopeze procesul reformelor. Astfel el si adeptii reformelor se vor decide pentru modificarea institutiilor. In primavara anului 1989 a fost ales, la capatul unei campanii electorale animate, un Congres al deputatilor poporului, dintre care o parte a membrilor a fost desemnata pe baza canditaturilor multiple si cateodata chiar impotriva candidatilor oficiali ai partidului.

Acest organism a desemnat Parlamentul (Sovietul Suprem) care trebuia sa-si desfasoare activitatea in intervalul dintre sesiunile Congresului. In fruntea Sovietului Suprem a fost ales Mihail Gorbaciov pe 28 mai 1989. Astfel el s-a pus la adapost in eventualitatea unei tentative de a fi inlaturat din functia de secretar general al partidului. In fruntea armatei, a KGB-ului si la ministerul de externe au fost numiti fideli ai procesului de perestroika, concomitent cu modificarea structurilor unor organe de administrare si conducere incepand cu Consiliul de Ministrii (guvernul) pana la conducerea unitatilor social-economice.

In vara anului 1987 a fost elaborata o hotarare prin care s-a trecut la autonomia financiara. Letargiei brejneviste i-a succedat schimbarea. Liberalizarea intelectuala a permis mijloacelor de informare in masa sa se exprime, iar sovieticii au descoperit progresiv "paginile albe" ale istoriei lor. Destalinizarea, pornita odinioara de Hrusciov, a fost reluata si dusa pana la consecintele sale logice, reabilitarea victimelor lui Stalin. Au fost reabilitati Buharin, Zinoviev, Kamenev, Piatakov si Radek. Trotki a iesit din uitare si a fost laudat pentru ca i s-a opus lui Stalin etc.

Consecinte importante a avut perestroika si in domeniul politicii externe a URSS. In aceasta privinta M. Gorbaciov era convins ca programul sau nu va putea fi realizat daca relatiile externe ale tarii nu se vor schimba in mod radical. Pentru aceasta "trebuie sa ne schimbam pozitia si sa propunem lumii o noua politica internationala" (3; 247-248). Intr-adevar URSS-ul si-a schimbat liniile esentiale ale politicii externe. In octombrie 1988 a intervenit un acord intre China si URSS asupra traseului frontierei orientale. Propunerile de limitare a armamentelor nucleare si conventionale avansate de Gorbaciov, retragerea in 1989 a trupelor sovietice din Afganistan au facut din acesta un om care ofera garantii de pace.

In vara anului 1989, Gorbaciov s-a adresat plenului parlamentar al Consiliului European de la Strasbourg. Cu acea ocazie el a mers mai departe in repudierea doctrinei Brejnev privind suveranitatea limitata. A admis ca nu exista un sistem social imuabil si a sugerat ca astfel de transformari ar putea avea loc si in Europa de Rasarit. Declaratia lui Gorbaciov de la Strasbourg a fost larg interpretata ca o lumina verde data reformatorilor din Europa de Rasarit in eforturile lor de a ajunge la un sistem multipartrinic si la o economie de piata, dar mai ales a inlaturat teama de interventie a "fratelui mai mare" pentru a pune capat reformelor.

Contradictiile si limitele perestroicii au facut ca sistemul politic sa nu poata fi reformat. Astfel ca, intre ceea ce si-a dorit initiatorul reformelor in URSS si ceea ce a rezultat in final a fost o mare diferenta. Vointa de a permite o reala libertate de exprimare in mass-media a antrenat nu numai o sporire a aspiratiilor pentru libertate si democratie, ci si formularea de critici care n-au vizat numai birocratia ci si sistemul comunist insusi, exprimand preferinta unui parti a societatii sovietice pentru o democratizare de tip occidental. Or, M. Gorbaciov n-a avut in vedere modelul occidental, atunci cand a lansat conceptele de "Glasnost" si "Perestroika". Pentru el acestea vizau o perfectionare a mecanismului social-economic comunist, si nicidecum rasturnarea regimului politic. Pana in anul 1990, atat demersurile cat si actiunile politice ale lui Gorbaciov, pendulau intre hotararea pentru reforme radicale si teama ca astfel de reforme vor prabusi sistemul comunist.

Pe masura ce lupta politica intre reformatori si nomenclaturisti s-a intensificat Gorbaciov a inteles ca trebuie sa mearga mai departe. La 2 iulie 1990 el afirma ca "insasi logica perestroicii, dificultatile din domeniul economic si social ne obliga sa schimbam in mod fundamental sistemul economic. Este vorba de elaborarea unui nou model economic diversificat, cu forme diferite de gestiune si proprietate, dotat cu o infrastructura moderna" (3; 243).

Intreaga filozofie a comunismului, asa cum existase ea de sapte decenii a suferit un declin rapid, ca rezultat al recunoasterii oficiale a esecului istoric al sistemului existent. Triumful filozofiei revi­zioniste a declansat un proces de eliberare a nationalismului si a confruntarilor interetnice. A spul­berat mitul poporului sovietic. Discursul optimist consacrat poporului sovietic, internationalismului si progreselor lui, s-a frant, in 1986, sub lozinca: Kazahstanul pentru Kazahi" (4; 55).

Anul 1990 a fost anul in care cresterea framantarilor pareau sa duca la punerea in discutie a Perestroicii ca urmare a resurgentei sentimentelor nationale fapt pe care M. Gorbaciov nu l-a prevazut in planul sau de redresare a URSS. Confruntari interetnice au izbucnit in Azerbadjan, Nagorno-Karabakh, Kirghizia, Moldova, iar conflictele nationale amenintau coeziunea URSS. Lituania s-a declarat independenta in martie 1990. I-au urmat imediat Estonia, Letonia, Georgia si Armenia. Alte republici s-au proclamat suverane: Federatia Rusa, Azerbadjan, Uzbekistan, Turkmenia, Tadjikistan, Moldova, Bielorusia, Ucraina. Legile URSS nu mai erau respectate, condu­catorii republicilor cereau ca recrutii sa nu mai fie incorporati in armata URSS.

Constient de pericol, Mihail Gorbaciov a propus in februarie 1990 un nou tratat stabilind o confederatie pentru a evita secesiunile. Congresul delegatilor poporului accepta proiectul unui referendum cu privire la apartenenta la Uniune, care ar fi trebiut sa aiba loc in primavara lui 1991. Instaurarea unei puteri prezidentiale a cantarit foarte mult in evolutia rapida a problemei nationale. Presedintele Uniunii Sovietice concentra toate puterile Sovietului Suprem si ale presedintelui sau si acest lucru a insemnat deposedarea republicilor de autoritatea lor in favoarea puterii centrale si va duce la o si mai mare contradictie intre puterea centrala si republici.

Economia Sovietica a continuat sa-si inrautateasca starea. Toate reformele preconizate pana atunci de Gorbaciov nu au reusit decat sa sporeasca lipsurile dezorganizand angrenajele traditionale fara a fi inlocuite cu noi circuite. Aceasta situatie a generat framantari sociale si greve. Acest lucru il va deter­mina pe Gorbaciov sa treaca la masuri radicale care anuntau moartea sistemului economic socialist. Plenara din februarie 1990 a aprobat abandonarea rolului conducator al partidului introducand astfel multipartidismul si trecerea la un regim prezidential democratic. In momentul in care M. Gorbaciov si-a sporit prerogativele o parte din radicalii reformisti se vor distanta si apoi il vor parasi.

Eseu: Letonia - asezare si limite, mediul Natural, potentialul uman, economia Eseu: Viitorul geopolitic al Rusiei

In decembrie 1990, E. Sevarnadze si-a dat demisia din functia de ministru de externe pentru a protesta impotriva avansarii catre dictatura in URSS. (5; 168). La randul lui, B. Eltin a criticat in Parlament sporirea prerogativelor presedintelui URSS. Imperiul sovietic ajunsese la o rascruce. Noul proiect de Uniune era menit sa evite dezintegrarea URSS, insa imperiul era in descompunere. Puciul conservator (18-21 august 1991) nu va putea schimba destinul istoric al ultimului imperiu de tip clasic din lume.

Anuntarea trecerii la economia de piata si abandonarea principiului luptei de clasa au precipitat lucrurile. Nomenklatura n-a mai suportat sa vada atingerile aduse principiilor fundamentale ale marxismului. Il considera pe M. Gorbaciov personal responsabil de prabusirea regimului si destramarea statului sovietic. Considerand ca acesta nu mai este demn de a fi seful statului sovietic, ea considera ca trebuie inlaturat. Adeptii mentinerii regimului comunist si a imperiului sovietic au inceput prin a-l izola pe M. Gorbaciov de principalii sai sprijinitori in reformarea sistemului.

Lovitura de stat se pregateste aproape pe fata. Aceasta are loc efectiv pe 19 august 1991 cu o zi inainte de ziua in care trebuia semnat noul tratat asupra Uniunii. Autorii loviturii de Stat l-au retinut pe Gorbaciov in resedinta sa de vacanta de la Foros (Crimeea) si "l-au declarat incapabil sa-si asume functiunile din motive de sanatate" (5; 165). Au numit in fruntea statului pe vicepresedintele URSS Ghenadi Ianaev si au organizat un "Comitet de stat pentru starea de urgenta" format din ministri conservatori (aparare, interne, economie, etc) si seful KGB. Pucistii sperau ca populatia sa-i urmeaze si au mizat pe fragilitatea atasamentului acestuia fata de democratie. Ori, imediat dupa anuntarea publica a puciului presedintele Federatiei Ruse, Boris Eltin, a facut apel la rezistenta si a cerut armetei sa se alieze cu populatia pentru a face sa esueze "lovitura de stat reactionara".

Rezistenta condusa de B. Eltin a descumpanit pe pucisti care au fost incapabili sa controleze situatia. Ciocnirile dintre fortele de ordine si populatia iesita in strada pentru a lupta contra restauratiei dominatiei regimului totalitar au condus la descompunerea puterii pucistilor care vor fi arestati iar Gorbaciov in noaptea de 22 august 1991 a revenit la Moscova si si-a reluat functiile. Nomenklatura care a sperat ca prin aceasta actiune poate sa redea partidului comunist pozitia sa predominanta in societate a ajuns la alte rezultate: Puciul a dat ultima lovitura regimului comunist si a impins statul sovietic spre implozie.

Ca un gest simbolic al victoriei fortelor reformatoare, pe 23 august multimea a daramat statuia lui Dzerjinski, fondatorul politiei politice secrete (stramoasa KGB-ului) si a cerut retragerea portretului lui Lenin din edificiile publice. Discreditarea partidului comunist, vinovat de a fi incercat a da lovitura de forta impotriva fortelor reformatoare a fost totala. Cateva zile mai tarziu M. Gorbaciov si-a dat demisia din functia de secretar general al P. C. U. S. dupa care a invitat C. C sa se autodizolve. Partidul comunist a fost interzis in armata si in organismele statului. Pe 28 august 1991, Sovietul Suprem a suspendat activitatile partidului comunist in intreaga Uniune Sovietica si a decis sa se autodizolve. S-a ajuns la un vid institutional dupa disparitia partidului comunist care detine efectiv puterea. Pentru a-l umple  a fost necesara elaborarea unei noi Constitutii. Un Consiliu de Stat format din conducatorii republicilor - coordona politica externa si problemele interne comune; un Comitet interrepublican compus din reprezentanti ai tuturor republicilor cu scopul de a coordona gestiunea si reforma economiei si un Consiliu al reprezentantilor poporului insarcinat cu

Moartea URSS a survenit nu mult timp dupa decesul partidului comunist. Puciul ca si in cazul regimului comunist a avut pentru Uniune aceleasi efecte dizolvante. In saptamanile care i-au urmat, toate republicile, si-au afirmat dorinta desfacerii legaturilor care le uneau cu puterea federala. Pe 17 septembrie 1991 cele trei republici baltice au fost admise la ONU.

In contextul afirmarii tot mai accentuate a autoritatii republicilor a fost elaborat acordul care a dat nastere unei Comunitati economice. Acordul s-a semnat la 18 octombrie 1991 de opt republici, mai putin tarile baltice, Ucraina, Moldova, Georgia si Azerbadjan. In acest timp Consiliul de Stat a pregatit un proiect de tratat pentru o Uniune politica pe baze federale. Puterea centrala in acest proiect nu mai exercita decat functiile delegate de Statele membre, iar aceste functii s-ar reduce la diplomatie si aparare.

Cel care a dat lovitura de gratie URSS-ului definitivand prabusirea ei a fost presedintele Federatiei Ruse, Boris Eltin care la 8 decembrie 1991 impreuna cu presedintele Ucrainei si a Belarusului, a decis sa creeze o "Comunitate a Statelor Independente (CSI) la care vor putea adera si alte republici si in cadrul caruia ele isi coordonau politica monetara si economica. Pe 14 decembrie alte cinci republici din Asia Centrala s-au raliat la CSI, curand imitate de Moldova si Armenia. Pe 17 decembrie 1991 Boris Eltin si Mihail Gorbaciov au anuntat dizolvarea oficiala a URSS, incepand cu 31 decembrie 1991. URSS-ul a fost inlocuit de CSI dominata de Rusia. Luand act de pierderea puterii sale, Mihail Gorbaciov si-a anuntat demisia la televiziune pe 25 decembrie 1991. El recunostea oficial moartea URSS. In fapt atat comunismul cat si imperiul nu mai existau de cateva luni, iar ultimele sale vestigii erau pe cale de disparitie.

2. Sfarsitul comunismului in Europa de Est

Triumful filozofiei revizioniste la Kremlin a afectat nu numai imperiul ci si intreaga comunitate a "natiunilor socialiste"care alcatuiau blocul sovietic. Noua pozitie sovietica a avut un impact urias in Europa rasariteana prin slabirea fortelor conservatoare in conducerile unor tari ai caror lideri respingeau pana si ideea de reforma. Cand Gorbaciov a lansat conceptele de perestroika si glasnosti tarile din blocul rasaritean n-au reactionat in aceeasi maniera. Gustav Husak in Cehoslovacia, Nicolae Ceausescu in Romania, Erich Honeker in R. D. Germana au fost ostili oricarei schimbari. In Bulgaria, Tudor Jivkov a acceptat o parte din reformele din domeniul economic insa le-a considerat foarte periculoase pe cele din domeniul politicii. In Ungaria si Polonia, perestroika a fost depasita constant prin interpretare si maniera de actiune.

Polonia a fost prima tara din Europa de rasarit unde perestroika si glasnosti-ul gorbaciovist s-a transformat intr-o revolutie anticomunista. Iesirea nonviolenta a Poloniei dintr-un regim totalitar bazat pe dictatura ideologica a partidului comunist a fost posibila datorita existentei unor grupari atat printre elitele de la putere cat si din opozitie, care au inteles necesitatea compromisului. Adeptii reformelor din cadrul partidului comunist polonez au reusit la plenara din decembrie 1988 - ianuarie 1989 sa schimbe cursul politic al partidului de guvernamant.

A fost luata hotararea de a introduce pluralismul politic, de a initia un dialog cu toate fortele din societate pentru a depasi criza. In februarie 1989 liderul comunist W. Jaruzelski a initiat un dialog cu liderul miscarii Solidaritatea si au convenit sa se organizeze alegeri parlamentare in care opozitia putea dispune de 35% din locurile in Dieta, iar in Senat alegerile vor fi libere. Se mai prevedea alegerea unui presedinte al Republicii de catre cele doua camere ale Parlamentului.

Dupa o campanie electorala pasionanta dominata de candidatii Solidaritatii alegerile de la 4 si 18 iunie 1989 se vor incheia cu o strivitoare victorie a opozitiei. Comunistii au castigat doar un singur fotoliu in Senat si numai unul dintre cele 35% din locurile Senatului. A fost nevoie de ajutorul Solidaritatii in al doilea tur de scrutin pentru a se evita o criza majora. Cele doua camere il aleg (cu o majoritate de un singur vot) pe generalul W. Jaruzelski presedinte al Republicii si acesta este obligat sa incredinteze conducerea guvernului unui membru al Solidaritatii, Tadeusz Mazowiecki. S-a format astfel primul guvern necomunist al tarii dupa cel de-al doilea razboi mondial.

La urmatorul (si ultimul) sau Congres, in ianuarie 1990, partidul comunist din Polonia s-a scindat, ambele formatiuni nou aparute s-au botezat cu apelative de "Social-Democrat"(6; 330). Insa acestea la un loc nu mai aveau decat 67. 000 de membri in raport cu cele mai mult de doua milioane de membrii cat numara partidul comunist. Se poate spune din aceasta perspectiva ca in Polonia, comunismul a luat sfarsit printr-o discreditare totala morala si politica.

Intr-o succesiune destul de rapida, initierea revolutiei radicale, pasnice, politice si legale spre democratie si drepturile omului a fost urmata si apoi insotita de o remarcabila convalescenta a economiei poloneze. In vara anului 1990 guvernul polonez a trecut la aplicarea "terapiei de soc" o trecere brusca de la planificarea socialista la deschiderea pietelor, impusa de ministrul de finante L. Belcerowicz. Costul imediat al "terapiei de soc" a fost suportat de populatie care a fost silita sa se adapteze la o ambianta cu "preturi din Lumea Intai si salarii din Lumea a Treia". (6; 332)

In decembrie 1990 generalul Jaruzelski a demisionat. Alegerile prezidentiale i-au dat castig de cauza lui Lech Walesa, dupa un al doilea tur de scrutin. Aceste alegeri si deznodamantul lor au inchis definitiv era comunista din istoria Poloniei postbelice. Deschiderea poloneza din anii 1988-1989 a avut un impact substantial in intreaga regiune. Sperantele au renascut in Ungaria si Cehoslovacia.

Abandonul comunismului in Ungaria s-a facut sub presiunea a o parte din tinerii comunisti maghiari. In mai 1988 a fost inlocuit J. Kadar din fruntea partidului comunist cu o conducere colectiva in frunte cu Reszo Nyers. Secretar general al partidului a fost numit K. Grosz o personalitate stearsa curand contestata si pusa in plan secund de aripa reformatoare in frunte cu Imre Pozsgay. Ca si Gorbaciov, Pozsgay si-a mentinut convingerile comuniste insa a tras o linie de demarcatie clara intre socialismul "uman" si totalitarismul stalinist. Nyers, specialist in problemele economice, a pregatit un ansamblu de masuri care sa duca la economia de piata in Ungaria. In octombrie 1989 partidul comunist a hotarat sa-si schimbe denumirea in Partidul Socialist Maghiar, renuntand la ideologia lui bolsevica.

In anii 1988-1989, in Ungaria au aparut cateva partide politice importante: Federatia Tinerilor Democrati (FIDESZ); Forumul Democratic; Alianta Democratilor Liberi; Partidul Social-Democrat, Partidul Popular Crestin Democrat etc. Acestea au organizat, in vara anului 1989 discutii cu guvernul si s-a ajuns la intelegerea cu privire la organizarea de alegeri in 1990. In primavara anului 1990 au loc alegerile in Ungaria castigate de Forumul Democratic si astfel comunistii au fost rasturnati de la putere prin vointa societatii. Acesta s-a pronuntat pentru construirea unui stat de drept, autoconducere democratica, privatizarea intreprinderilor falimentare si pentru trecerea mai rapida la economia de piata. Liderul Forumului Democratic, J. Antall a devenit prim-ministru si a format un guvern de coalitie in care au mai intrat Partidul Independent al Micilor Proprietari. In august a fost ales presedinte al Republicii Ungaria Arpad Goncz, lider al Aliantei Democratilor Liberi. Astfel in Ungaria s-a pus capat dictaturii comuniste. Reformele economice promovate in anii '70-'80 au pregatit, in mare masura, trecerea accelerata la economia de piata. Din primele luni ale anului 1900 statul a sistat investitiile in agricultura. Intreprinderile industriale au trecut la un rapid proces de privatizare.

In Cehoslovacia prabusirea regimului comunist s-a facut prin ceea ce istoricii si opinia publica au denumit "revolutia de catifea". Radicalizarea opozitiei fata de regimul comunist a devenit vizibila inca din ianuarie 1989 cand au fost organizate demonstratii pentru comemorarea liderului studentesc Jan Palach, care isi daduse foc, in semn de protest, cu douazeci de ani in urma. In iunie un grup de intelectuali, in frunte cu V. Havel, a redactat un memoriu intitulat - Doar cateva propozitii - prin care cereau democratizarea imediata a tarii.

In tot timpul verii anului 1989 demonstratiile din pietele si de pe strazile oraselor din Ceho-Slovacia au continuat. Scanteia care a aprins butoiul cu pulbere a constituit interventia in forta a politiei la 17 noiembrie 1989, pentru a inlatura o manifestatie a studenteasca neviolenta. Grevele si mitingurile s-au generalizat in Cehoslovacia. La 25 noiembrie 1989 conducerea comunista a demisionat in bloc insa schimbarile cosmetice n-au convins pe nimeni. Sute de mii de oameni s-au adunat iar in Piata Wenceslav(.) ca sa-i asculte pe Vaklav Havel si Alexandru Dubcek denuntand incercarile neostalinistilor de a ramane la putere. (2; 192) In zilele urmatoare opozitia s-a cristalizat in doua aliante: Forumul Civic la Praga si Publicul Slovac Impotriva Violentei la Bratislava. Intr-un document elaborat de Forumul Civic se insista pe separarea puterilor in stat, dezvoltarea unei economii de piata fara interventie birocratica.

Greva generala din 27 noiembrie 1989 a paralizat conducerea politica si a obligat guvernul sa accepte cererile opozitiei. La 29 noiembrie Adunarea Federala a abolit prevederea constitutionala ce asigura partidului comunist rolul conducator in societate. Dupa doua remanieri, sub presiunea strazii s-a format, la 10 decembrie 1989, o coalitie guvernamentala cu o majoritate necomunista. La 29 decembrie fondatorul Forumului Civic a fost ales presedinte al Cehoslovaciei.

La 4 decembrie 1989 la Moscova a avut loc o intalnire a Pactului de la Varsovia. Kremlinul a recunoscut oficial ca invadarea Cehoslovaciei in august 1968 a fost ilegala si a repudiat doctrina Brejnev. S-a dat lumina verde fortelor revolutionare pentru a inlocui comunismul nu numai in Cehoslovacia ci si in celelalte tari satelit.

Prabusirea comunismului in Germania de Est a venit ca o consecinta logica a evenimentelor care se succedau cu repeziciune in blocul sovietic dar mai ales ca urmare a hotararii Moscovei de a nu mai ajuta regimurile comuniste neostaliniste aflate in profunda criza de sistem. In ciuda marsurilor si mitingurilor cu grija orchestrate de liderii comunisti est-germani in frunte cu Erich Honecker nemultumirea fata de regim crestea, incepand cu vara anului 1989, pe zi ce trecea. In Berlinul de Est, Dresda, Leipzig protestatarii s-au incaierat cu fortele de ordine.

Liderul comunistilor est-germani a respins miscarea de reforma initiata de M. Gorbaciov subliniind pe de o parte diferentele de situatie dintre URSS si RDG, iar pe de alta imposibila corelatie dintre liberalizarea sistemului si reusita economica. Pentru a scapa de presiunea lui M. Gorbaciov, Honecker a adoptat tactica "pasilor marunti". Aceasta nu mai era adecvata in imprejurarile descatusarii energiilor unor societati tinute, decenii in sir, sub presiuni si teroare. Ca si in Cehoslovacia, liderii est-germani si-au dat seama ca de vreme ce sovieticii nu numai ca nu mai agreau folosirea violentei pentru innabusirea nemultumirilor ci chiar o descurajau, ei vor trebui sa sacrifice pe duri si sa promita lansarea imediata a unor reforme generale.

La 18 octombrie 1989, la doar cateva zile dupa "sarbatorirea celei de-a 40-a aniversari a crearii RDG", CC al P.S. Unit German l-a eliberat din functie pe Erich Honecker si l-a ales pe Egor Krenz. Noul secretar general s-a angajat la o serie de reforme. Insa pentru el, ca pentru intreaga conducere a PSUG, era clar ca mergerea cu reformele pana la organizarea de alegeri libere si la reformarea sistemului politic, acestea ar fi dus imediat la disparitia regimului comunist si la RDG ca stat. In aceasta privinta un jurnalist vest-german scria: "Doar socialismul prusac sprijina pretentia Berlinului de Est la un stat separat. Renuntand la aceasta, nu mai exista nici o ratiune de a fi a Germaniei Rasaritene. Sa permitem astazi alegeri libere si maine vom putea la fel de bine sa sarbatorim anschluss-ul cu Germania de Vest. (2; 188)

La sfarsitul lunii octombrie si inceputul lunii noiembrie sute de mii de protestatari cereau, in principalele orase est-germane, legalizarea miscarilor de opozitie, separarea puterilor intre stat si partidul comunist, libertatea cuvantului, alegeri libere si desfintarea STASI . La 7 noiembrie 1989 intregul Birou Politic al PSUG a demisionat, iar la 9 noiembrie "Zidul Berlinului" - expresia materiala a razboiului rece, a fost daramat. In fata unei impresionante multimi de est si vest-berlinezi, adunata la primaria Berlinului de Vest, cancelarul H. Kohl a afirmat: "Vreau sa le spun tuturor celor din Republica Democrata Germana: suntem cu voi, suntem si ramanem o singura natiune. Suntem un singur popor". (2; 189)

La jumatatea lunii noiembrie 1989 un Congres extraordinar al PSUG a recunoscut falimentul partidului. In incercarea de a se salva, aripa reformista a schimbat denumirea partidului in Partidul Socialismului Democratic si l-a ales in fruntea sa pe avocatul Gregor Gyse. Acesta considera ca partidul trebuia sa rupa cu mostenirea stalinista si sa se angajeze spre valorile pluralismului si a democratiei. Nemultumirea populatiei era atat de mare incat, in decurs de cateva luni, chemarea la unificarea germana a capatat o dimensiune nationala, partidele de opozitie fiind de acord cu accelerarea acestui proces. In lipsa sprijinului extern in Germania de Est "comunismul s-a prabusit jalnic si neplans de nimeni". (2; 191)

In Bulgaria, pentru inceput, liderul comunist Todor Jivkov a reusit, prin manevre abile, sa lase impresia ca va imita politica de reforme initiata de Mihail Gorbaciov. In vara anului 1987 a declarat ca atotputernicia unui singur partid va lua sfarsit si ca este nevoie de "un model nou al socialismului" de reforme economice si administrativ-teritoriale. Printr-o rezolutie a Biroului Politic al partidului comunist au fost indepartate portretele lui T. Jivkov din locurile publice.

In 1988 s-a lansat un grup neoficial pentru drepturile omului. Desi liderii acestuia au fost arestati sau exilati in primavara anului 1989, grupul a capatat o audienta mai mare, din el desprinzandu-se un sindicat independent si alte noua organizatii dizidente. In vara anului 1989 situatia din Bulgaria s-a inrautatit si pozitia liderului comunist bulgar este in pericol sub presiunea populatiei nemultumite. Pe 10 noiembrie 1989 Tudor Jivkov, a fost inlocuit cu un grup de "aparatnici" in frunte cu Petar Mladenov. Noul lider, agreat de Moscova, a anuntat inceperea de reforme pentru ca Bulgaria sa devina, in scurt timp, "o tara moderna, democrata si de drept" (2; 196).

Dupa caderea lui T. Jivkov la Sofia si alte orase au avut loc mari demonstratii de strada, in care se cerea inlaturarea dictaturii si trecerea la un sistem multipartidic. La 13 decembrie 1989 C. C al partidului comunist a hotarat sa-l elimine din randurile sale pe T. Jivkov iar in ianuarie 1990 acesta a fost pus sub arest la domiciliu. Ulterior partidul comunist din Bulgaria si-a schimbat numele in Partidul Socialist Bulgar, ca o despartire simbolica de dogmele leniniste.

La inceputul anilor '90 Albania ramasese singura "pepiniera" a stalinismului in Europa. Desi Ramiz Alia i-a succedat in fruntea statului si a partidului comunist lui E. Hodja in acelasi an in care M. Gorbaciov venea la putere la Moscova, acesta a respins ideea de reforma a regimului, conside­rand-o nerelevanta pentru Albania. Fortata de imprejurari, conducerea comunista a procedat la o serie de deschideri. In ianuarie 1990 s-a hotarat o relaxare in domeniul conducerii economice, mai ales in agricultura si in ceea ce priveste drepturile omului. A permis cetatenilor sa calatoreasca in afara si s-a abrogat interzicerea religiei. Albania a restabilit relatiile diplomatice cu Moscova, Bonn-ul si capitalele est-europene, iesind, astfel, din autoizolare.

Conducerea albaneza a renuntat la stalinism, insa nu si la marxism-leninism si a acceptat sistemul multipartidic. Partidele politice si ziarele de opozitie s-au impus in societate rapid. Lider al opozitiei a devenit Sali Berisha. Primele alegeri libere se desfasoara in primavara anului 1991, iar in iunie s-a constituit primul guvern de coalitie care-i cuprindea si pe comunistii botezati acum socialisti. (2; 196)

In Romania, spre deosebire de alte tari ale blocului sovietic, comunismul a fost inlaturat printr-o lupta deschisa, violenta. Lipsa unei opozitii reale in interiorul partidului comunist a facut ca in Romania sa nu poata avea loc o tranzitie pasnica de la comunism la democratie.

Dupa venirea lui Gorbaciov la putere in URSS, Nicolae Ceausescu a inceput sa fie tot mai izolat in plan extern. Dupa schimbarile de politica externa de la Moscova si adoptarea unui alt comportament al Kremlinului fata de tarile din blocul rasaritean, politica de autonomie si pozitia de rebel pe care statul roman o avea fata de URSS n-au mai impresionat Occidentul si acest lucru a inceput sa se simta. In 1988 clauza natiunii celei mai favorizate care se acorda de SUA Romaniei in baza Amendamentului Jackson-Vanick n-a mai operat datorita politicii regimului de ingradire a emigrarilor si a incalcarii tot mai mult a drepturilor omului. Liderul comunist roman, cu vanitatea-i cunoscuta, a denuntat clauza, inainte de publicarea oficiala a hotararii SUA si fara sa informeze conducerea partidului sau pe primul ministru.

Graitor pentru irealismul cu care Nicolae Ceausescu actiona in sistemul relatiilor internationale la sfarsitul deceniului noua a fost si pozitia sa in cadrul tarilor socialiste. La jumatatea anului 1989, in consfatuirea statelor participante la tratatul de la Varsovia, liderul comunist de la Bucuresti a condamnat "rapida alunecare a socialismului din toate tarile europene pe panta prabusirii si a cerut masuri urgente pentru salvarea lui in Polonia". (7; 292)

Pe plan intern, cu cat situatia populatiei se inrautatea, cu atat mai mult crestea pozitia ferma de singur aparator al socialismului pe care o afisa Partidul Comunist din Romania. Toata toamna anului 1989 s-au desfasurat sedinte la nivel central "cu factorii de raspundere" din ministere, mari intreprinderi, de la sindicate, pentru "strangerea randurilor". Scrisoarea adresata, la inceputul lui martie 1989, de sase foste cadre de varf ale Partidului Comunist din Romania lui Nicolae Ceausescu n-a avut nici un ecou. Nici chiar la cel de-al XIV-lea Congres al partidului, in ultimul ceas, n-a fost schitata vreo idee de reforma, o ameliorare in privinta libertatilor cetatenesti, a nivelului de trai. Conducerea partidului a insistat pe ideea de austeritate, pe construirea de noi si mari obiective industriale etc.

Pe durata Congresului partidului, izolarea Romaniei Socialiste a fost scoasa in evidenta de absenta delegatiilor partidelor "fratesti" din Ungaria, Italia si spre surprinderea comunistilor de la Bucuresti, din RDG. "Cu mai putin de doua luni in urma, Germania Rasariteana fusese sustinatorul cel mai apropiat a lui Ceausescu in refuzul lui hotarat de a accepta reforme. Intre timp, echipa E. Honecker fusese debarcata si Germania de Est luase drumul reformelor.

Revolutia romana a izbucnit la Timisoara. Scanteia a fost aprinsa de pastorul reformat al Bisericii calviniste L. Tokes si o parte din credinciosii sai. Actul de nesupunere civica al pastorului reformat a generat o revolta a nemultumitilor din Timisoara care a fost reprimata, la 17 decembrie 1989, de catre fortele de securitate. Nicolae Ceausescu n-a fost dispus sa urmeze modelul est-german de a se abtine de la utilizarea fortei si va folosi orice mijloc pentru a ramane la putere.

La 18 decembrie, zeci de mii de muncitori timisoreni au organizat proteste pasnice in curtile fabricilor, iar la 20 decembrie s-au revarsat pe strazi si au pus efectiv capat stapanirii regimului comunist in oras. Multimea a proclamat Timisoara oras liber, iar aceasta s-a intamplat cu doua zile inainte ca Nicolae Ceausescu sa fuga din Bucuresti. (8; 198)

Sfidand gravitatea situatiei, Ceausescu a facut o scurta vizita in Iran. La intoarcere a facut o cascada de greseli care au grabit sfarsitul regimului comunist. Necunoscand starea de spirit din tara si crezand ca se bucura de asentimentul populatiei, a condamnat pe manifestantii timisoreni, calificand demonstratiile drept "fasciste", iar pe participantii la aceasta drept "huligani"inspirati de iredentismul maghiar. Greselile au culminat cu organizarea unui miting de sprijin in dimineata zilei de 21 decembrie. A fost momentul in care multimea a rupt "bariera psihologica" si a condamnat politica regimului comunist. Ceausescu a fost huiduit. Dupa spargerea mitingului, grupuri masive de manifestanti au ramas in Piata Universitatii ridicand o baricada. Fortele de securitate si militie, sprijinite de unitati ale armatei, au incercat sa sparga baricada si sa imprastie pe demonstranti. Acest lucru a fost reusit dupa miezul noptii, dupa ce in randul manifestantilor au cazut morti si raniti.

A doua zi, multimea s-a adunat din nou in Piata Universitatii. Sub presiunea multimii Nicolae Ceausescu, cu o parte din apropiatii sai, a parasit sediul C. C al P. C din Romania la bordul unui elicopter. In cele din urma cuplul dictatorial a fost capturat si tinut intr-o unitate militara din Targoviste. Un tribunal improvizat a acuzat pe sotii Ceausescu de genocid si subminarea economiei nationale, si executati "in ziua de Craciun a anului 1989". (8; 200)

In aceeasi zi s-a format Frontul Salvarii Nationale care a ales in fruntea sa pe Ion Iliescu, un opozant al cuplului Ceausescu. Romania a incetat sa mai fie o democratie populara dupa disparitia partidului comunist, iar partidele istorice au fost reinfintate. A inceput drumul de tranzitie spre o societate democratica.

Bibliografie

1.     Henry Kissinger, Diplomatia, Traducere din lb. engleza: Mircea Stefancu, Radu Paraschivescu, Bucuresti, 1998.

2.     Vladimir Tismaneanu, Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel, Polirom, Iasi, 1997.

3.     Mihail Gorbaciov, Memorii, Nemira, Bucuresti, 1994.

4.     Hélene Carrere d'Encausse, Triumful natiunilor sau sfarsitul imperiului sovietic, in romaneste de Sofia L. Oprescu, Bucuresti, 1993.

5.     Pierre Milza, Serge Berstein, Istoria secolului XX. In cautarea unei noi lumi. (1973 pana in zilele noastre), vol. 3, Bucuresti, 1998.

6.     Joseph Rothschild, Istoria politica a Europei Centrale si de Est dupa al Doilea Razboi Mondial, Bucuresti, editia a-II-a, 1997.

7.     Titu Georgescu, Romania intre Yalta si Malta, Bucuresti, 1993.

8.     Dennis Deletant, Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia Civica, 1995.