Pe "drumul matasii"

"Dar poate ca s-a produs o eroare / in grafia ori in articularea Numelui Sacru" (Jorge Luis Borges, citat din "El Golem")

Titus Filipas *

AM PUTUT VEDEA cu totii la televizor, pe la sfarsitul lunii octombrie 2001, nervozitatea israeliana, mai distrugatoare decat un cataclism natural, revarsandu-se pe strazile Betleemului, 'Vicleimul' colindelor noastre mostenite 'din batrani', deci, putem spune, Betleemul nostru, a carui soarta ar trebui sa ne preocupe intotdeauna, nu doar in vremea de iarna a stelei ce rasare si a magilor. De asemenea, la timpul nasterii Mantuitorului, nu ar trebui sa uitam niciodata ca poporul palestinian a fost, totusi, primul popor ce s-a nascut crestin, si ca abia dupa sase secole se va rostogoli peste el, necrutatoare, noua credinta a Hegirei.

Apoi ca, inaintea actualului terorism islamic, terorismul din Orientul Mijlociu, in fond un tip mai special de guerilla, a fost initiat de catre palestinienii crestini. Cum s-a ajuns la aceasta situatie, in care crima, fie oficializata de un stat, fie de o organizatie, precum si lipsa derespect pentru sangele celor fara vina par a fi devenit locuri comune?

In plin secol XX s-a intamplat ceva despre care credeam ca a fost caracteristic doar Evului Mediu, anume incalcarea DREPTULUI POPOARELOR, in speta a unui mic popor, din Orientul Mijlociu, cel palestinian, de catre faimoasa si cinica Declaratie Balfour din 2 noiembrie 1917. Astfel, in plin razboi mondial, ministrul de externe de atunci al Marii Britanii, Arthur James Balfour, facea o declaratie prin care angaja Regatul Unit sa favorizeze stabilirea in Palestina a unui 'case nationale pentru poporul evreu'. Un eufemism pentru viitorul stat Israel. Bineinteles, s-ar putea eventual vorbi aici doar despre o planificare de rutina privind impartirea sferelor de influenta ale puterilor ce vor iesi invingatoare din acel razboi. Ciudatenia apare abia atunci cand observam ca Declaratia Balfour era de fapt o scrisoare adresata unui bancher, dintr-o faimoasa dinastie de bancheri, Rothschild, intr-o scriere initiala, foarte etimologica, Rotschild (Scutul cel rosu). Cautand o istorie a numelui familiei, realmente mitologic in lumea finantelor, ne intalnim in aceleasi locuri, si in acelasi timp, cu o alta legenda, insa mult mai putin bine documentata, aceea a Golemului.

Catre anul 1600, Golemul, un fel de om artificial de lut, era deja zidit intre peretii unei case din Praga, ne mai spune povestea. Ma intreb daca la inceputul anului 1601, cand Mihai Viteazul a fost in capitala Boemiei, el, impreuna cu garda sa de slujitori credinciosi, nu au trecut pe langa acea casa. Si a fost apropierea de malefica entitate adormita atat de primejdioasa, incat a schimbat intr-un timp scurt destinul Viteazului? Peste numai cateva luni, inapoi in Transilvania, unul dintre acei slujitori romani il va trada si va face voia dusmanului, in tabara militara de la Campia Turzii. Sigur, sigur, este absurd ceea ce spun. Golemul nu a existat cu adevarat, aparenta bogatie a informatiilor despre el in realitate e o inventie din secolul XX a scriitorului Gustav Meyrink, care in 1915 lansa pe piata cartii, dupa un an de razboi mondial, romanul 'Der Golem'. Jorge Luis Borges, care i -a dedicat cel puiin doua studii si un poem, ne mai dezvaluie ca legenda Golemului era cunoscuta si de poetul romantic german Achim von Arnim cat si de E.T.A. Hoffman. Simultaneitatea de inceputuri ce poate fi detectata in legenda Golemului cu istoria familiei Rotschild ne arata ca Golemul a putut exista efectiv numai ca un simbol de aparator, atat fizic direct cat si prin influente indirecte, al drepturilor poporului evreu. In opinia mea, Golemul trebuie vazut ca un cod secret pentru desemnarea unui start ori a unei nasteri: cea a activistului est-european.

Ce va disemina apoi, ca o bacterie pernicioasa, pe intreg teritoriul 'civilizatiei iudeo-crestine'. Activistul 'golemic'. Care va putea sa fie atat finantist, cat si sionist ori comunist. Cu stralucite exemplificari ale fiecarui gen. Primul Rotschild important din veacul al XVIII-lea, sionistul Theodor Hertzl in secolul XIX, apoi un alt Rothschild, Lionel Walter, in biroul caruia a fost mazgalita scrisoarea din 2 noiembrie 1917, in fine, un evreu de pe la Telenesti, din tinuturile basarabene, Leon Trotzki, ce va fi 'tatal' Armatei Rosii care a instaurat comunismul in Rusia, au marcat poate mai multe cumpene ale apelor intre aceste cursuri din 'masivul iudeo- crestin', a carui altitudine pare acum sa domine civilizatia acestei planete.

Legenda Golemului este de obicei asociata cu alta legenda a evreilor est-europeni: Dybbuk. Un eres ucrainean, se spune, iar Leonard Bernstein, care a compus muzica baletului cu acelasi nume, chiar credea acest lucru. Iata un imprumut care este foarte netipic pentru evrei, care de fapt au dat ei credintele lor altor popoare. Terminatia '-uc' este intr-adevar cat se poate de tipica pentru un nume ucrainean, si cel putin prezenta ei ne arata ca nu este nevoie neaparat sa credem ceea ce se spune indeobste pe tema asta, anume ca "dybbuk" ar fi un cuvant ebraic, insemnand 'adeziune'. Un 'dybbuk' este un 'suflet ratacitor', ce poate intra in alt corp. O varianta mai diluata, petrecuta strict in cadrul spetei umane, la metempsihoza, unde stim ca sufletele pot sa tranziteze in specii diferite. Ar putea fi insa si mitul unui popor turcic; se stie ca ele au asigurat o anumita continuitate in spatiul cultural eurasiatic, in fine, atata continuitate incat sa nu para un nonsens incercarea de a vorbi despre 'gradientul' eurasiatic al unei grupe de limbi ori al unor eresuri. Inaintea Olimpiadei de la Seul, sud-coreenii plateau o publicitate in revista 'Time' in care insistau pe directia unui gradient eurasiatic al limbilor altaice, incepand cu cele europene, maghiara si turca, continuand cu celelalte popoare turcice din Asia si terminand, in Extremul Orient, cu limba coreeana!

Mai este bine-cunoscuta modulatia lenta a atitudinii eurasiatice fata de sinucidere, de la Est la Vest. In Japonia, sinuciderea prin harakiri este chiar onorabila, in timp ce crestinismul occidental, biserica romano- catolica in particular, o interzice cu desavarsire. Intre cele doua atitudini total contrare, se afla atitudinea intermediara a unor popoare turcice din Asia Centrala: sinuciderea trebuie precedata de povestirea necazurilor in prezenta unei pietre; doar daca piatra se va sparge auzind atata suferinta indurata, abia atunci sinucidrea e ingaduita ( un ecou al acestui eres il intalnim in cantecul nostru cel vechi, "Piatra, piatra de e piatra, sade jumatate-n apa, o calca carul si crapa, of, of, of, of, inima mea multe rabda" ). La fel ca si 'eresul pietrei', legenda dybbuk ar putea revela un alt gradient de eres, plecand de la libertatea totala a migratiei sufletelor din metempsihoza indiana, si ajungand pana la identificarea eterna 'un suflet = un corp' din religia crestina, care interzice in mod expres incinerarea trupului persoanei moarte, tocmai pentru a da o sansa in plus vietii vesnice. Daca mitul 'Dybbuk' e khazar, un popor turcic ce a stapanit candva Ucraina, atunci si 'Golemul', trup de lut animat de o pecete de piatra, ar putea fi de asemenea o legenda khazara, mai curand decat o influenta a lui Paracelsius, cum presupunea Borges.

Khazarii au fost un popor ce a creat, catre sfarsitul secolului VI, un imperiu comercial pe "drumul matasii", imperiu al carui centru de greutate se afla in zona sud-est europeana a teritoriului fostei Rusii tariste. In secolele VII si VIII, khazarii au purtat o serie de razboaie cu arabii ce incercau sa patrunda in Europa de rasarit. Victoriile initiale ale khazarilor au fost importante, avand ca efect blocarea expansiunii arabe in Europa estica. Totusi in urma acestor razboaie khazarii au fost obligati sa mute centrul de greutate al imperiului lor ceva mai spre nord si chiar mai spre apus decat fusese el mai inainte. Cea mai uluitoare caracteristica a poporului khazar a fost adoptarea religiei mosaice, a iudaismului, undeva in jurul anului 740, atunci cand, in general, celelalte popoare fie se crestinau, fie adoptau mahomedanismul. Deci, desi tehnic lucrul acesta este imposibil, khazarii s-au transformat in evrei, devenind 'cel de al treisprezecelea trib' al lui Israel Cum s -a ajuns la situatia aceasta, cum au putut khazarii sa ajunga la iudaism? Sa incercam sa inferam. Khazarii s-au putut intalni foarte frecvent cu evreii adevarati, apartinand celor doua triburi autentice, singurele din cele douasprezece ramase pe fata pamantului dupa robia asiriana, datorita implicarii lor foarte puternice in comertul lumii.

Principala sursa de venituri pentru imperiul khazar se afla in comert, in particular din controlul 'drumului matasii', aflat pe o axa est-vest, cat si a unei axe comerciale nord-sud ce unea tinuturile slavilor mai 'boreali' cu imperiul arab.Pe aceste drumuri, fara indoiala, circulau si multi negutatori evrei, din singurele doua triburi ramase, insistam. Cat de mare era numarul khazarilor si cat de insemnata era puterea lor? Khazarii primeau tribut de la numeroase neamuri, indeobste recunoscute ca fiind foarte puternice in Evul Mediu , sa-i amintim aici numai pe maghiari, bulgari, goti, precum si de la triburile slavilor de rasarit. Doar intrarea vikingilor pe scena istoriei avea sa spulbere baza puterii lor; axa comerciala europeana nord-sud, pe care o controlau, este pierduta iremediabil, in favoarea varegilor, atrasi de drumul spre Bizant. Mai mult, vikingii creeaza 'rusiile', primele state ale slavilor rasariteni, care au dat lovitura de gratie vietii imperiului khazar.

Si unde dispar khazarii? Nu a fost o disparitie prin nimicire, ci o disparitie prin 'convertire'. Un numar mic de oameni de stiinta de mare curaj intelectual sustin ca o mare parte a evreilor din Rusia si din Europa de rasarit ar fi in fapt de origine khazara. Arta disimularii la membrii 'celui de al treisprezecelea trib' sa fi atins asemenea cote? Dar sa citam din Jorge Luis Borges un excerpt, dialogul intre doi negustori evrei ce se intalneau in mijlocul stepei rusesti. "Unde te duci, mai Daniel? ", intreaba Mosche. "La Sevastopol", raspunde celalalt. Mosche se uita tinta la el si-i zice: "Minti, Daniel. Imi spui ca mergi la Sevastopol ca eu sa cred ca te duci la Nijni-Novgorod, dar adevarul este ca tu te duci la Sevastopol. Minti, Daniel ". Or, acesta-i mai mult un exemplu de disimulare khazara, decat de subtilitate iudaica. Oricum, este ciudata disproportia numerica uriasa intre evreii spanioli sefardi si evreii central si est-europeni ashkenazi, in favoarea celor din urma. Cat si faptul ca istoria acestora lasa oarecum impresia ca ei apar pe scena lumii chiar in momentul disparitiei puterii imperiului khazar. Inseamna oare neaparat antisemitism faptul ca iti pui astfel de intrebari? Ele nu mi se pare ca ies din cadrul civilizatiei actuale, 'iudeo-crestine', cum i se mai spune. Si, iata, aici ma simt foarte tentat sa comit o alta blasfemie, o indepartare de la obositorul regulament 'politically correct': incep sa refuz sintagma 'civilizatia iudeo-crestina'. Din cauza ei, numerosi crestini sunt ucisi de revarsarile necontrolate de furie populara ce au loc episodic in tarile islamice ca reactie la actiunile in forta ale Israelului de pedepsire a palestinienilor pentru ca nu vor sa uite care este tara lor. In realitate, civilizatia 'europeana' actuala, un alt nume pentru cultura occidentala, are patru piloni, patru radacini: greaca, romana, mutazilic-arabica si sefardic-iudaica.

Cred ca nu mai este nevoie sa insist asupra valorilor lumii antice, greaca si romana, ele sunt larg cunoscute pentru ca fac parte dintr-un curriculum scolar obligatoriu. Sa insistam numai asupra ultimelor doua teme, ce nu sunt in curriculum. Civilizatia araba, in primele trei secole ale Islamului, a aratat un extraordinar dinamism intelectual, preluand o serie de valori ale lumii antice grecesti, si a putut juca un rol de releu, pentru ca numai pe aceasta cale a fost transmis acel tezaur intelectual catre lumea medievala europeana. Ca fizician, eu ma gandesc mai mult la Almagesta si la scrierile lui Geber ce l-au influentat chiar si pe sir Isaac Newton atunci cand a redactat 'Principiile matematice ale filosofiei naturale'. Nu papa de la Roma, si nici rabinii au respectat aceste valori culturale ale umanitatii, nu crestinismul ori iudaismul le-au pastrat si transmis, ci arabii, in fine, acei arabi de la inceputurile islamului, ghidati de o ideologie culturala concretizata apoi in mutazilism, care, din pacate, pana la urma nu a avut castig de cauza in universul musulman. Apoi, de ce tin atata de mult sa subliniez importanta evreilor sefardi in crearea lumii moderne? Cantecele de leagan, cel putin aceasta e convingerea mea, ne vin de la evreii sefarazi. Vi se pare prea putin? Lumea de un rafinament intelectual inegalabil, democrat si nu pentru elite, a polisului grec a disparut in primul rand datorita lipsei de respect fata de copii. In masura in care civilizatia greaca a influentat civilizatia romana, obiceiul 'expunerii', un eufemism pentru aruncarea copiilor ca pe un gunoi inutil, a patruns si in Imperiul Roman, fiind stopat numai in secolul IV A.D., cand oricum era prea tarziu, de catre un edict al imparatului Valentinian, remarcabil si prin faptul ca pe vremea lui cuvantul paganus incepea sa fie folosit in sensul stiut astazi.

Principala valoare umana pe care a introdus-o crestinismul, valoare imprumutata, fara nici un fel de dubiu, de la evrei, nu a fost respectul, uneori amestecat cu teama, fata de prevestirile proorocilor, ci respectul fata de copii familiei, asa cum intelegem noi familia in ziua de azi, ori poate ca ar trebui sa introducem o intarziere, deci mai corect spus asa cum au inteles -o parintii si bunii nostri. Sa amintim si mitul, specific evreiesc, autentic evreiesc, al 'Sfintei Familii'. Numai pe baza celulei familiei, civilizatia europeana va renaste chiar in Evul Mediu cel mai negru de dupa colapsul Imperiului Roman.

Dar sa revenim la evreii est-europeni. Basarabia era plina de ei, iar neamurile mele basarabene totdeauna mi-au povestit ca erau in relatii excelente cu ei, le admirau intelepciunea, iar dupa unele discutii mai ample pe teme cotidiene ale vietii, obisnuiau sa citeze multa vreme, chiar si in refugiu, replici ce li s-au parut memorabile. Una dintre acestea s -a insurubat in creierul meu de copil pentru ca suna cam asa : "Ai un copil, ai un dusman; ai sapte copii, ai sapte dusmani". Mi s -a parut, atunci, ceva inspaimantator. Chiar daca voi fi acuzat de antisemitism, trebuie sa admit ca nici acum nu mi se pare a fi o mostra de intelepciune evreiasca, ci dimpotriva. Este de vina oare ascunsa origine khazara a celui care vorbea? Pentru ca mi se pare total lipsit de noima sa cred ca romanii basarabeni au putut inventa o astfel de replica doar pentru a o pune in carca unui neam oropsit. Insa probabil ca nu experiente de acest gen au fost singurul fel de contact cultural al romanilor cu valorile autentice ale evreilor.

Unul dintre cei mai profunzi ganditori romani, criticul de arta George Oprescu, remarca la un moment dat o identitate in stilul ornamental intre o haina episcopala din Evul Mediu spaniol, pastrata in sacristia catedralei din Toledo, si caitele banatencelor de la munte ori ale femeilor din Tara Hategului, exprimand teoria unui gradient cultural de transmitere a acestei influente. Din Spania si pana aici. Sigur, in observatia lui George Oprescu era vorba in mod strict despre o influenta crestina, insa ea ne releva si existenta unui canal de transmitere a unor stiluri culturale, a unor stiluri de viata in ultima instanta, pe care ar fi putut circula, de ce nu, chiar si o influenta sefarada. Oricum, in 1492 toti evreii sunt expulzati din Sefarad (Spania), iar un grup destul de important ajunge foarte aproape de noi, pana la Salonic, unde au intrat in bune legaturi cu macedo-romanii. Datorita marii mobilitati a acestora si atractiei lor naturale catre spatiul nord-dunarean, drumul influentei sefardi asupra romanilor se scurteaza considerabil. Insa, repet, nu evreul sefardi a creat Golemul, nu din idealurile lui s-a nascut 'activistul golemic'.

Este larg cunoscut rolul activismului est-european, ori de sorginte central si est-europeana, in resuscitarea Sionului. Ca mit, treaca mearga, orice popor are dreptul la anumite mituri esentiale. Dar acesta a fost un mit pus in practica, iar punerea in practica a unui mit, cum a fost cel al 'Reich-ului de o mie de ani', a provocat numai necazuri omenirii. De ce ar fi ceva cu totul diferit pentru mitul Sionului? Daca pentru germani, prin nazism secolul XX a insemnat negarea secolului XVIII, intr-o egala masura pentru evrei infiintarea statului Israel a fost o tradare a idealurilor Haskalei, ale iluminismului evreiesc din secolul al XVIII-lea. Si detaliul acesta ne dezvaluie natura profund intunecata si barbara a Sionismului, ce pare ca vine din Evul Mediu al migratiilor, de la un popor in esenta migrator, 'al treisprezecelea trib', ce nu apartinea spatiului traditional al civilizatiei antice, din care ajung pana la noi cele doua triburi autentice ale lui Israel.

Si sa mai amintesc, pentru ca aici ii este locul, confuzia deliberata in care cadea propaganda marxist-leninista atunci cand aborda un subiect preferat: faptul ca bancherii au finantat razboaiele, pentru a se imbogati. In cartile de ideologie publicate de vechiul regim comunist, si le-am citit aproape pe toate, niciodata nu am gasit un text lamuritor si explicit pe tema respectiva. Motiv pentru care am crezut tot timpul ca era vorba despre o minciuna propagandistica. Era insa o 'confuzie' bine regizata de 'activistii golemici'. Abia recent, iata cum ajunge omul la sursele ideologiei comuniste !, am gasit o informatie elaborata pe aceasta tema. Ea m-a ajutat sa inteleg un alt fapt tragic al istoriei, extrem de dureros pentru toate popoarele de origine latina. In secolul XVIII, limba predominanta a civilizatiei era franceza, iar volumele 'Enciclopediei lui d'Alembert si Diderot', ce nu-s traducerea 'Ciclopediei lui Ephraim', cum incearca sa ne convinga o anumita propaganda de pe Internet, ne arata atingerea unei 'mase critice' in numarul vorbitorilor unui limbaj impecabil care il transforma intr-o cale spre absolut, nu cel mistic, ci acela pozitiv.

Franceza decade insa in mod dramatic de la statutul ei dupa incheierea razboaielor napoleoniene: prea multi morti, razboaiele au avut acelasi impact ca si 'Marea Ciuma', populatia vorbitoare a unui limbaj cult, in fond elita genuina, scazuse sub numarul necesar pentru crearea relatiilor din 'masa critica'. Cum au fost intretinute acele razboaie, mai intai ale revolutiei, apoi ale lui Napoleon? Prin faptul ca bancherii Rothschild au alimentat in mod egal cu fonduri armatele celor doua tabere contrare, lucrul acesta a fost demonstrat dincolo de orice posibilitate de tagada, nu este vorba despre false stiri lansate pe web. Daca 'activistul golemic' a putut produce o asemenea rasturnare in lume, cum a fost coborarea Limbii Franceze de pe soclul inalt pe care o inaltase veacul al XVIII-lea, ce alte cumplite schimbari ne mai ameninta ?

In octombrie 2001, la conferinta APEC a tarilor limitrofe Pacificului, care s-a tinut in Shanghai, China, tara ce ocupa Tibetul iar in Uiguria de sud ii impusca pe patriotii locali, presedintele unicei superputeri mondiale, George W. Bush, s-a purtat atat de prevenitor si de respectuos cu presedintele Chinei, pentru a obtine un sprijin important in lupta S.U.A. contra talibanilor afgani, reamintim, creati de Statele Unite, incat se parea ca aceasta tara gazda a unei simple conferinte a devenit deja noua superputere a lumii. Dar daca, dincolo de diplomatie, era si o premonitie personala a lui George W. Bush? Tinand cont de uluitoarea putere de adaptare chineza la noile 'Information' tehnologii, pe care, se spune, le copiaza "in doua saptamani", ne putem intreba daca, datorita acestui nenatural dezechilibru in cursul 'civilizatiei iudeo-crestine', ce si-a uitat de un veac intreg promisiunile facute in secolul XVIII, lumea actuala nu merge abulic, dar condusa de la cel mai inalt nivel, pe un simbolic 'drum al matasii', spre a facilita o viitoare hegemonie mondiala absoluta a Chinei. Iar aici nu mai este vorba despre o concurenta a sistemelor, despre o 'rivalitate mimetica', asa cum era pe vremea razboiului rece, timp cand lucrurile erau asa de clare, incat pur si simplu il regretam.

Un scenariu apocaliptic, intr-adevar, dar dupa ce am vazut ca s-a putut intampla cu turnurile de otel ale lui Yamasaki, chiar ca nimic nu ne mai mira prea tare in lumea aceasta. Pe de alta parte, noi romanii suntem satui de conducerea 'de la cel mai inalt nivel', ce nu ne da dreptul sa punem macar in discutie corectitudinea directiei in care mergem. Am vrea o 'Pax Americana' chiar pe bune, dar in spiritul vechii 'Pax Romana', nu punctata de razboaie locale ce ne sufoca prin frecventa si gratuitatea lor. Sa recunoastem, sionismul practicant, antagonizand un miliard de musulmani, a complicat lumea intr-un fel incredibil, resimtit negativ nu doar de mahomedani si de crestini, dar in egala masura poate, nu stiu exact, exprim doar o banuiala, si de mosaici. Cred ca Albert Einstein avea aceeasi categorie de dubii atunci cand a declinat oferta de a deveni primul presedinte al statului Israel. O masura exacta a gestului sau ar fi aceea ca a evitat o degradare, o coborare de la rangul de urmas fidel al idealurilor Haskalei la acela de presedinte al unei entitati create prin incalcarea dreptului popoarelor, un drept fundamental, dar pe care nimeni dintre cei mari nu vrea sa si-l reaminteasca, acuzandu-i chiar de a fi simpatizanti ai terorismului pe aceia care il amintesc. De unde ne-ar putea veni totusi salvarea, impiedicandu-ne sa ne rostogolim ireversibil pe 'drumul matasii', pe drumul spre China? In finalul cartii lui Gustav Meyrink, omenirea a fost salvata de Golemul ce o ameninta cu distrugerea, chiar de catre rabinul intelept ce l-a creat, anihilandu-i puterea.

Ne ramane si noua macar atata speranta?

-
Titus Filipas (n.1944). Eseist in tematica de istoria civilizatiilor, 'scriitor stiintific', jurnalist. Carti reprezentative: 'De la mitul astral la astrofizica", 'Materie si tehnologie", 'Calatorind prin univers", 'Dincolo de curcubeul stelar".