Organizarea administrativ-teritoriala in timpul "marilor migratii"

Organizarea administrativ-teritoriala in timpul "marilor migratii"

Dupa cei aproximativ 170 de ani de stapanire romana in Dacia, la sfarsitul domniei lui Aurelian, Imperiul a renuntat la teritoriile nord-dunarene. Prin acest lucru se urmarea o regrupare a trupelor romane pe aliniamentul Dunarii, sperandu-se astfel la o mai buna aparare a Peninsulei Balcanice in fata atacurilor repetate ale gotilor si carpilor .

Retragerea autoritatilor romane din Dacia a avut, printre alte urmari, si desfiintarea administratiei centrale a fostei provincii. Cum insa Dacia nu a fost cedata altui stat, o noua administratie centrala nu s-a putut substitui celei anterioare[2].

In plan politic, retragerea aureliana a reprezentat disparitia statului de pe aceste teritorii. Populatia ramasa aici nu a mai avut forta necesara sa constituie un nou stat, lucru extrem de realizat in conditiile numeroaselor navaliri barbare din secolele urmatoare. Spatiul carpato-dunarean a ramas un spatiu deschis, lipsit de structuri politice complexe, de tip statal, in conditiile in care populatiile migratoare, organizate gentilico-tribal, nu au avut continuitatea necesara si nici nivelul de civilizatie necesar pentru a construi un alt stat[3].

Dupa retragerea autoritatilor romane la sudul Dunarii, populatia daco-romana a continuat sa locuiasca pe teritoriul fostei provincii Dacia, in conditii social-politice si economice noi , determinate, pe de-o parte de convietuirea cu populatiile migratoare, iar pe de alta de reunificarea cu dacii liberi, influentati si ei, intr-o oarecare masura de civilizatia romana.

Intre secolele al III-lea si al VIII-lea s-au perindat pe teritoriul nostru o serie de popoare migratoare, intre care gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii si bulgarii. Acestia nu au infiintat state proprii si nu au exercitat vreo influenta sociala asupra organizarii social-politice a autohtonilor . Sosirea migratorilor insa a determinat o serie de schimbari in organizarea locuitorilor, distrugerea treptata a centrelor urbane, decaderea mestesugurilor, a comertului si chiar a agriculturii. In schimb, cresterea vitelor si pastoritul au inflorit , acestea fiind mai usor de practicat in perioada de nesiguranta pricinuita de marile navaliri ale populatiilor migratoare. Trecerea vremelnica pe la nordul Dunarii a unor populatii migratoare, ce nu cunosteau exploatarea sclavagista a dus la stabilirea unor raporturi specifice cu autohtonii, carora noii veniti le-au impus diverse prestatii si predari de produse, crutandu-le in schimb viata.

Cu popoarele migratoare stabilite in vecinatatea frontierelor se incheie o serie de tratate de pace si alianta, menite a le impiedica patrunderea in Imperiu, fie ca este vorba de triburi asiatice sau germanice. Momentul crucial in istoria romanitatii orientale il reprezinta patrunderea triburilor slave in Balcani, din acea clipa romanitatea nord-dunareana fiind lasata la discretia propriei sale capacitati de aparare .

Pentru a se apara de barbari, orasele isi construiesc fortificatii de felul turnurilor de aparare, asa numitele "burgus", insa invazia devastatoare a hunilor duce la decaderea treptata a acestor asezari, pe ruinele lor se va intinde lumea satelor, numele vechi se pierd, noile asezari primind denumiri noi .

Cu timpul, arta si mestesugurile nu se mai practica cu mijloacele tehnice de altadata, iar gotii nu au fost interesati sa se aseze in vechile orase daco-romane, in conditiile in care asezarea in camp deschis se potrivea mai bine cu organizarea lor gentilico-tribala. Deprinderile cu confortul si mentalitatile urbane dispar treptat, chiar daca aceasta populatie mai locuia inca in spatiul locativ al oraselor. Treptat, fenomenul ruralizarii se manifesta nu doar prin decaderea civilizatiei urbane, ci si printr-un fenomen de migrare demografica dinspre vechile centre urbane spre mediul rural. In secolul al VII-lea, cand slavii se instalasera definitiv la sudul Dunarii, orasele de alta data erau deja abandonate iar numele lor date uitarii .

Cat au mai continuat sa existe, orasele au pastrat legatura cu satele situate in acele territoria puse sub autoritatea lor de administratia romana. Asa se explica transmiterea denumirii si atributiilor administrative si judecatoresti a acelor judices - magistrati din colonii si municipii - catre satele romanesti, in formele jude, judec, judet.

Satele vor continua sa se organizeze si sa se dezvolte liber, obligatiile lor fata de popoarele migratoare fiind numai de natura economica. Spre deosebire de orase, satele parcurg un proces de crestere a numarului lor, datorita sporului demografic. Sate noi se vor forma pe ruinele vechilor orase, satul ramanand forma predominanta de organizare administrativa.

Denumirile asezarilor geto-dace de "dava" s-au pierdut, dar s-a pastrat in limba noastra termenul de catun, pentru asezarile mai mici ca populatie .

S-a impus pentru asezarile rurale termenul latin "fossatum" ramas in limba romana sub forma de sat. Fossatum era o asezare aparata printr-un sant intarit cu pari, fenomen atestat in toate regiunile fostei provincii Dacia. Asemenea intariri erau necesare in conditiile migratiilor si masura luata de administratia romana de a apara orice asezare prin forte proprii locale s-a generalizat.

Forma de organizare social-politica a populatiei daco-romane, in aceasta perioada este obstea sateasca teritoriala sau vicinala. Aceasta poate fi definita drept comunitatea umana care stapaneste si lucreaza un anumit teritoriu, calitatea de membru al obstii fiind determinata de pamantul pe care il foloseste fiecare individ si nu de legatura de rudenie .

Faptul ca dupa disparitia statului roman pe acest teritoriu, nu s-a revenit la organizarea gentilico-tribala a conferit un aspect aparte evolutiei vietii socio-politice pe teritoriul Romaniei. Astfel, caracterul teritorial al obstilor vicinale din perioada ce a urmat retragerii administratiei romane a facut ca procesul de trecere la feudalism sa capete la populatia autohtona o serie de particularitati fata de cel petrecut la popoarele vecine unde trecerea la feudalism s-a facut direct din organizarea gentilica. Continuitatea intre obstea teritoriala dacica si obstea teritoriala romanica a marcat si diferentierea de civilizatie intre populatia autohtona si migratorii asezati aici temporar, organizati inca tribal[13].

Ca forma de organizare, obstea teritoriala, vicinala sau sateasca dobandeste posibilitatea de a se incadra in stat si sa se mentina veacuri intregi. Saltul calitativ realizat inca din ultima perioada a statului dac si definitivat de stapanirea romana, si anume generalizarea organizarii teritoriale a comunitatilor vicinale nu a putut fi lichidata de noii cuceritori, popoarele migratoare[14].

Obstile satesti teritoriale formate in regiunile neromanizate sau mai putin romanizate prezinta si unele aspecte genealogice, spre deosebire de obstile din regiunile romanizate. In general, obstea sateasca romanica era alcatuita din aproximativ 20-40 de gospodarii, numar ce varia in functie de zona geografica si de cauze economice, climatice si politice. Fiecare comunitate avea un teritoriu bine delimitat, ce alcatuia vatra propriu-zisa a satului si in arealul careia erau grupate locuintele, anexele gospodaresti si atelierele. Astfel, mai multe familii cu gospodarii proprii si inrudite intre ele se grupeaza in "cete de neam" spre a munci in comun, constituind un fel de subdiviziune a obstii teritoriale.

In totalitatea sa, satul era inca dinainte de cucerirea romana o obste, adica o comunitate de munca organizata in vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a formelor sale de munca .

Ca si satul, obstea teritoriala se constituie pe baza unor grupuri teritoriale, iar nu de rudenie, dar se deosebesc esential, intrucat numai satul are forta publica institutionalizata, in timp ce obstea isi pastreaza o forma arhaica de conducere realizata prin participarea tuturor membrilor sai .

Obstea a fost in primul rand o comunitate de munca, constituita in primul stadiu pe baza relatiilor de rudenie, pentru ca apoi sa predomine criteriul teritorial, in virtutea caruia membrii obstii sunt numai cei ce stapanesc - prin vointa intregului grup - o parte din teritoriul comun al obstii. Fiind o comunitate de munca, legata de un anume teritoriu stapanit in comun, interesele publice ale comunitatii erau legate, in primul rand, de munca acestui teritoriu si de repartizarea roadelor. In legatura cu acestea au aparut o serie de cutume care, in ansamblul lor, au format un drept administrativ rural, cu caracter cutumiar. In cadrul acestora predominau normele de conduita legate de raporturile de munca si organizarea muncii. Apar, in consecinta, norme legate de lotizarea pamantului arabil proprietate comuna prin tragere la sorti, efectuarea curaturilor si a destelenirilor, stabilirea felului culturii pe fiecare camp, etc . Importante sarcini existau in legatura cu protejarea teritoriului statului si a muncii comunitatii.

Toate aspectele de mai sus arata ca in cadrul obstii erau necesare anumite organe cu atributii administrative competente sa decida asupra acestor interese si sa repartizeze sarcini in realizarea concreta a lor.

Data fiind omogenitatea membrilor sai, obstea teritoriala libera era o democratie pe baze elective, se autoadministra si isi alegea singura organele de conducere . La baza recrutarii acestor organe a stat faptul ca, o buna bucata de timp, aceasta obste teritoriala s-a manifestat ca o societate formata din oameni liberi, lipsita de clasele sociale si diferente de avere ce posedau si lucrau in comun pamantul si se autoadministrau in cadrul unei democratii primitive pe baze elective. De aici a si rezultat si predominanta conducerii colective asupra conducerii individuale a obstii.

Decaderea schimburilor comerciale si a mestesugurilor au orientat obstile satesti teritoriale catre o economie de subzistenta, in care tot ce era necesar traiului trebuia produs in interiorul comunitatii. Supravietuirea obstii nu era posibila decat printr-o judicioasa administrare a resurselor umane si materiale ale comunitatii. In acest scop, obstea sateasca a trebuit sa isi creeze niste organisme administrative, pentru a caror buna functionare era necesara si alocarea unei parti din resursele si productia obstii satesti .

Organele de conducere ale obstilor satesti erau:

-capetenia aleasa (cneazul, judele sau voievodul) avea atributii judiciare si administrative[20]. Cu timpul, aceasta functie devine ereditara.

-consiliul batranilor sau Sfatul oamenilor buni si batrani, era alcatuit din batranii satului, alesi dintre megiesi, si-l ajuta pe jude in exercitarea atributiilor sale[21];

Referat: Lucrare scrisa la dendrologie Proiect: Nivelul organizarii teritoriale - teritoriu, teritorialitate si organizare in invelisul geografic

-adunarea intregii obsti, numita si "gramada satului" sau "adunarea megiesilor", era formata din totalitatea membrilor maturi ai comunitatii si avea o competenta generala pentru rezolvarea tuturor problemelor comunitatii. Se intrunea numai in imprejurari extraordinare pentru a decide soarta comunitatii[22].

Pe langa organele de conducere, obstea sateasca romaneasca si-a creat si un numar de imputerniciti cu atributii gospodaresti, fiscale sau de paza, cum ar fi spre exemplu, portarii care pe timpul verii pazeau portile de intrare in sat, ori jitarii care opreau orice car care intra pe una din aceste porti spre a prelua in folosul comunitatii, o parte din incarcatura transportata.

Teritoriul obstii era marcat cu semne speciale, iar accesul catre ogoare era restrictionat pentru a impiedica atat distrugerea culturilor de catre animale, cat si neindeplinirea obligatiilor fiscale de catre membrii comunitatii .

Conditiile constituirii capeteniilor obstilor romanesti - acei oameni buni si batrani dintr-o patura conducatoare, viitori feudali - au fost favorizate si de functiile pe care acestia le-au avut si le-au obtinut din partea obstii sau a popoarelor barbare, in acest din urma caz, insarcinati cu colectarea birului, si-au consolidat pozitia si, prin folosirea functiei, au uzurpat din pamantul obstesc, dand nastere, proprietarilor de pamant, feudalii .

Dupa retragerea aureliana, in lipsa unui aparat de stat centralizat, comunitatile vicinale devin singure stapanitoare ale pamantului pe care il muncesc. Pentru necesitati de folosire a unui teritoriu unitar sau pentru necesitati de aparare, obstile s-au unit intre ele, pastrandu-si fiecare autonomia, organele si normele proprii. Necesitati economice, cum ar fi interesul de a pune in valoare o intreaga zona ori de a obtine terenuri de cultura pentru surplusul de populatie dintr-un sat a determinat fenomenul de expansiune a asezarilor[25]. Astfel, din obstea sateasca vicinala s-a dezvoltat mai intai obstea de vale, prin roirea unui sat, in cadrul propriului hotar si prin crearea mai multor sate, catune sau cranguri. A aparut, astfel, o forma superioara de organizare, denumita "obste a obstii", "uniune" sau "confederatie de obsti" . Acest lucru a marcat importantul eveniment al evolutiei de la structurile politice inferioare, uniunea de obsti reprezentand o treapta superioara, calitativ deosebita de uniunea de triburi, ea avand un caracter teritorial, fiind o forma de stapanire colectiva a unui intreg grup de sate asupra unui teritoriu extrem de vast .

Aceasta evolutie s-a datorat atat noilor realitati socio-politice din cadrul obstii, cat si nevoilor stringente de aparare in fata pericolelor venite din partea popoarelor migratoare. Organizarea sub forma uniunilor de obsti devenise, in primul rand, necesara pentru a reglementa relatiile sociale si economice dintre diferitele categorii sociale aparute ca urmare a diferentierilor de avere in cadrul obstii. In al doilea rand, necesitatea apararii comune impotriva dusmanilor comuni sau a fortelor naturii a determinat aparitia unor grupari de asezari mai mari sau mai mici in functie de cresterea densitatii populatiei si de nevoile materiale ale oamenilor .

Denumirea uniunilor de obsti variaza. Astfel, in vreme ce obstea sateasca teritoriala era numita camp, pentru uniunea de obsti se vor folosi denumirile de campulung sau de tara[29].

Dimitrie Cantemir, in celebra sa lucrare "Descrierea Moldovei", afirma ca in zona Vrancei, a Campulungului sau a Tighecii, existau un fel de republici, pastrandu-si o larga autonomie, prima avand douasprezece sate, iar a doua cincisprezece.

In Muntenia sunt amintite douasprezece sate ce ascultau de "schela" Dragoslavele, ca si satele din fostul judet al Saacului apartinand boierilor de Buzau .

Obstea de vale era condusa de un sfat mic, alcatuit din reprezentantii tuturor satelor si catunelor din obste.

Uniunea de obsti era condusa de sfatul cel mare, alcatuit din reprezentantii obstilor satesti componente. Atributiile sfatului cel mare constau in rezolvarea problemelor patrimoniale comune, solutionarea litigiilor dintre obstile componente, organizarea apararii comune, stabilirea contributiei fiecarei obsti in folosul comunitatii. Uniunea de obsti avea o organizare mai complexa decat obstea sateasca, dar ea pastra principiile de functionare esentiale ale acesteia, fara a avea caracterul unei organizari statale controlate de un singur centru de putere .

Pe langa aceste organe supreme reprezentative, obstea de vale sau uniunea de obsti aveau si capetenii civile (cneji de vale, jupanii) sau militare (voievozi, marii voievozi). Acestia devin sefii "romaniilor populare" sau "democratiilor taranesti", asa cum le-a numit Nicolae Iorga. Faptul acesta a marcat trecerea de la uniunea de obsti, inteleasa ca o simpla alianta in cadrul careia fiecare obste isi pastra organizarea si conducerea proprii, la o forma de organizare politica superioara, ce pregateste conditiile unui stat incipient, in cadrul careia obstea teritoriala va fi incadrata ca o simpla unitate administrativ-teritoriala .

Desi notiunile folosite pentru a desemna conducatorii obstilor satesti sau a uniunilor de obsti nu sunt romanesti, caracterul autohton al acestor institutii nu poate fi negat. La romani, cnezii, juzii si voievozii sunt conducatori ai unor comunitati teritoriale mai mici sau mai mari, in vreme ce la slavi, aceste capetenii conduc comunitati gentilico-tribale, in care elementul esential il reprezinta rudenia si nu teritoriul[33].

Dupa ultimele cercetari, institutia jupanului si uniunea de obsti condusa de acesta, jupanatul, constituie un prim orizont de stratificare social-politica la nivelul formatiunilor politice cu caracter statal incipient. Jupanul reprezenta aici un element din randul unei categorii sociale suprapuse, indeplinind functii politico-militare de conducere a organismelor cu caracter statal incipient.

Noua stare de lucruri in plan politic si social a fost ilustrata, pentru aceasta perioada, de existenta pe intreg teritoriul tarii, a o serie de fortificatii in care isi aveau resedinta acesti conducatori. Ele erau amplasate atat la campie, lunca, boturi de deal, terase superioare ale raurilor, cat si pe promontorii, in scopul de a le asigura o mai mare vizibilitate. Predominanta, la un anumit moment, a cetatilor de piatra fata de cele intarite cu palisade, restrangerea lor ca suprafata, atesta despre cresterea rolului politic, administrativ si militar al conducatorilor organismelor statele respective.

Fortificatia reprezenta sediul politico-administrativ al unei formatiuni politico-statale incipiente. Existenta unui varf al puterii suprapus comunitatii este ilustrata si de functia de aparare redusa a cetatii: ea nu mai are rolul de a ocroti intreaga comunitate, ci doar pe conducatorii acestor comunitati si pe slujitorii din jurul acestora. Intre seful resedintei fortificate si comunitatile satesti din jur se stabilesc raporturi de dependenta sociala colectiva, ca marturie a raporturilor feudale deja in floare[34].

Datorita vietii economice care s-a dezvoltat treptat in cadrul acestor cetati-fortificatii, sedii ale conducatorilor diverselor formatiuni politice statale, a inceput sa se infiripeze o viata urbana pe acest teritoriu.

Procesul de constituire al statelor feudale romanesti a inceput prin asocierea mai multor uniuni de obsti sub autoritatea unor capetenii militare (voievozi, duci) sau civile. Aceasta asociere a fost dictata de necesitati militare si economice[35].

Cu timpul, capeteniile acestor uniuni de uniuni de obsti si-au permanentizat atributiile. O mare parte din terenurile agricole au fost preluate si administrate de ele, pentru a intretine forta militara a comunitatii. Incetul cu incetul, ostasii devin dependenti economic de capeteniile mentionate, transformandu-se dintr-o armata a comunitatii intr-o ostire personala a celui care ii intretinea. Astfel, autoritatea voievozilor, jupanilor sau cnezilor se transforma intr-o autentica putere politica.

In perioada indelungata a stapanirii nomade, in toate cele trei regiuni ale tarii noastre, este sigur ca au existat nuclee sociale in curs de feudalizare a unor formatiuni voievodale derivate din formele ultime ale confederatiilor de obsti teritoriale, atestate documentar in preajma fazei finale de izgonire a popoarelor migratoare .

Astfel, in Transilvania sunt atestate:

-voievodatul ducelui Menumorut, situat in Crisana, cuprinzand teritoriul dintre raurile Somes si Mures, cu capitala in cetatea Biharea;

-voievodatul lui Glad, situat in Banat, cuprinzand teritoriul dintre Mures si Dunare, cu capitala la Cuvin;

-voievodatul lui Gelu, situat in Transilvania propriu-zisa, de la Poarta Muresului pana la izvoarele Somesurilor. Capitala era in preajma Clujului de astazi;

-voievodatul lui Ahtum, situat in secolul al XI-lea, in Banat;

-voievodatul lui Gyla, situat in secolul al XI-lea, in Transilvania[37].

In Dobrogea existau:

-nuclee statale de tip feudal, conduse de jupani. Un astfel de jupan era Dimitrie, care potrivit unei inscriptii datand din 943 d.Hr. conducea o formatiune politica locala;

-o formatiune politica cu caracter incipient, numita Tara Valahilor, care cuprindea o parte din Delta Dunarii.

In Moldova sunt mentionate:

-Tara Barladului;

-Tara Brodnic, situata in nordul Moldovei si avea drept centru celebrul oras Baia;

-Cumania, formatiune politica alcatuita dintr-un amestec de romani si cumani. In secolul al XII-lea cuprindea sudul Moldovei si estul Munteniei. Capitala era la Milcov.

In Tara Romaneasca, sunt mentionate in Diploma cavalerilor ioaniti din 1247, urmatoarele formatiuni:

-Tara Severinului, care cuprindea cetatea Severinului si teritoriul din jurul ei;

-Tara lui Litovoi, situata in depresiunea Targu Jiului, cuprinzand ambii versanti ai Carpatilor Meridionali;

-Tara lui Seneslau, situata la stanga Oltului, in Depresiunea Titestilor, si care mai tarziu s-a extins catre Tara Fagarasului;

-Cnezatul lui Farcas;

-Cnezatul lui Ioan[38].

Voievodatele si cnezatele au fost state feudale, care au imbracat forma monarhiei, fapt ce este reliefat de principiul ereditatii in desemnarea conducatorului, astfel Menumorut fiind nepotul lui Morut, care condusese anterior tinuturile din Tara Crisurilor; Gyla a fost descendent al lui Gelu, iar pe Litovoi l-a urmat la conducerea voievodatului fratele sau, Barbat .

In faza feudalismului timpuriu, obstea sateasca era caracterizata ca o asociatie de gospodarii familiale pe baza unui teritoriu stapanit in comun. Teritoriul nu mai avea un rol economic, ci politic, acela de apartenenta a membrilor la obste, uniunile de obsti sau tara respectiva.

Tara are la origine cuvantul terra, cu sensul politic de organizare statala, iar nu cu sens material de pamant, ca in alte limbi romanice. Tara este denumirea generica, aplicata si tuturor celorlalte formatiuni purtand alte denumiri .

Cnezatul este o tara, denumita dupa forma ei de conducere, iar voievodatul, cuvant de origine slava, este tot o tara. O denumire similara cu cea de tara este Campulung, formatiune sociala cuprinzand mai multe obsti cu sateni liberi: Campulung Muscel, Campulung Moldovenesc, Campulung de pe Tisa. In evul mediu, termenul "camp" indica o obste, iar "campulung" o uniune de mai multe obsti .

Spre deosebire de stat, obstii ii lipsea acel aparat politic specific statului, compus din slujbasi si functionari, cu sarcini precise si rasplatiti corespunzator.

Cnezatul este o institutie romaneasca, denumirea provenind de la vizigoti; la randul sau, voievodul este o institutie romaneasca, constituit inainte de venirea slavilor si ungurilor, anume in timpul descompunerii stapanirii avare. Ungurii nu au cunoscut institutia voievodatului, ci au gasit-o in Transilvania ca o creatie a romanilor si au trebuit sa ii accepte existenta timp de secole .

Aparitia acestor tari ca verigi premergatoare statelor medievale centralizate romanesti reprezinta o particularitate a procesului de organizare teritoriala a romanilor . Toate formatiunile politice au evoluat odata cu dezvoltarea vietii economice si sociale, in teritorii distincte, date fiind conditiile istorice, punctul culminant constituindu-l formarea statelor feudale romanesti Transilvania, Tara Romaneasca, Moldova si Dobrogea, care au pastrat legaturi permanente pe multiple planuri in evolutia lor ulterioara .