Morala iezuitilor

Morala iezuitilor.

Spiritul cuceritor al Societatii lor, dorinta arzatoare de a atra­ge constiintele si de a le pastra sub exclusiva lor influenta, numai acestea i-au putut determina pe iezuiti sa fie mai ingaduitori cu paca­tosii decat confesorii altor ordine sau decat clerul. "Noi nu prindem muste cu otet", spune pe drept proverbul.

Cum am vazut deja, Ignatiu exprima aceeasi idee in diferiti termeni iar fiii lui Loyola si-au extras inspiratia din aceasta. "Extraordinara activitate desfasurata de Ordin in domeniul teologiei morale arata deja ca aceasta stiinta subtila a avut, pentru acesta, o mult mai mare importanta practica decat celelalte stiinte" (H. Boehmer).

H. Boehmer ne aminteste faptul ca, confesiunea era rar intalnita in Evul mediu, iar cei credinciosi recurgeau la ea numai in cazuri grave. Dar caracterul dominant al bisericii romane a determinat o raspandire si o crestere din ce in ce mai mare a acestei practici. De fapt, in tim­pul sec.16, confesiunea devenise o obligatie religioasa care trebuia respectata cu atentie. Ignatiu o considera foarte importanta si recomanda discipolilor ca cit mai multi credinciosi s-o respecte cu regulari­tate.

"Rezultatele acestei metode erau extraordinare. Duhovnicii iezuiti se bucurau de aceeasi consideratie ca superiorii lor, iar confesionalul a fost considerat de toti ca un simbol al puterii si activitatii Ordinului. Daca citim «Instructiunile» lui Ignatiu privind confesiunea si teo­logia morala, trebuie sa recunoastem ca, de la inceput, Ordinul era pregatit sa-i trateze pe pacatosi cu bunatate, ca pe timp ce trecea, se arata din ce in ce mai indulgent, pana cand aceasta bunatate a degenerat in moleseala. Putem intelege cu usurinta de ce aceasta abila indulgenta i-a facut sa aiba atata trecere. Iata cum au castigat favorurile nobili­mii si mai marilor acestei lumi, care intotdeauna aveau nevoie de bunavointa confesorilor lor, mult mai mult decat masa pacatosilor de rand".

"Curtile Evului mediu nu au avut niciodata confesori atotputernici. Aceasta figura caracteristica nu a aparut in viata Curtii (regale) decat in timpurile moderne, si Ordinul iezuit a fost acela care a implantat-o peste tot" (H. Boehmer).

H. Boehmer a scris: "In timpul sec. XVII, acesti confesori nu numai ca au obtinut o influenta politica foarte larga, dar chiar au acceptat uneori posturi sau functii politice. In acea vreme, parintele Neidhart a luat conducerea politicii Spaniei ca prim ministru si mare inchizitor. Parintele Fernandez a fost imputernicit sa ia cuvantul si sa voteze in Consiliul de coroana portughez; parintele La Chaise si succesorul sau au ocupat functii de ministri in domeniul bisericesc la curtea Frantei.

"Sa ne reamintim de asemenea de rolul jucat de preoti in politica generala si chiar inafara confesionalelor. Parintele Possevino, ca legat ­pontifical in Suedia, Polonia, Rusia; parintele Petre, ministru in Anglia, parintele Vota ca sfatuitor intim al regelui Poloniei, Jan Sobiescki. Altii au fost "creatori de regi" in Polonia, mediatori cand Prusia a de venit regat. Astfel, trebuie recunoscut ca nici un alt ordin nu arata atat interes si talent pentru politica, si nu depunea atata activitate in ea ca iezuitii" (H. Boehmer).

"Daca 'indulgenta' acestor confesori fata de augustii lor pacatosi penitenti a ajutat foarte mult interesele Ordinului si conducerii bise­ricii romane, exact aceleasi metode avantajoase le-au folosit si preoti in ceea ce priveste sfere mult mai modeste. Cu spiritul lor meticulos si chiar intrigant pe care l-au mostenit de la fondatorul Ordinului, celebrii cazuisti Escobar, Mariana, Busenbaum si altii, s-au dedicat studierii fiecarei legi in parte si aplicarea ei in toate cazurile care ar fi putut apare in tribunalul penitentei; brosurile lor despre "teologia morala" au dat Societatii o reputatie universala, cu toate ca abilitatea lor in a deforma si perverti cele mai evidente obligatii morale era atat de evidenta.

Iata cateva exemple de scamatorii: "Legea divina spune: ,Sa nu faci marturie mincinoasa'. Exista marturie mincinoasa numai daca cel ce jura foloseste cuvinte prin care stie ca induce in eroare pe judecator. Folo­sirea termenilor ambigui este de aceea permisa, si chiar scuza unor li­mite mintale poate fi folosita in anumite imprejurari". "Daca un barbat isi intreaba sotia adultera daca ea a rupt contractul conjugal, ea poa­te raspunde fara ezitare «nu» atat timp cit contractul de casatorie exista. Odata ce ea a obtinut iertarea la confesional, ea poate spune ,sunt fara pacat', daca in timp ce spune asta, ea se gandeste la ierta­rea care a luat de la ea povara pacatului ei. Daca sotul este neincreza­tor, ea il poate reasigura, spunandu-i ca ea nu a comis adulterul, si daca mai comite adulter ea este obligata sa-l marturiseasca".

Nu este greu sa ne imaginam ca o asemenea teorie a avut un mare succes in randul frumoaselor doamne care pacatuiau si se pocaiau!

De fapt, escortele lor galante erau tratate in acelasi fel: "Legea lui Dumnezeu porunceste: ,Sa nu ucizi'. Dar asta nu inseamna ca orice om care ucide pacatuieste impotriva acestei legi. De exemplu, daca un nobil este amenintat cu lovituri sau este batut, el il poate ucide pe agreso­rul lui; dar, desigur, aceasta este valabila doar pentru nobili, nu si pentru oamenii de rand, pentru ca nu este nimic dezonorant ca un om de rand sa primeasca o bataie". "In acelasi fel, un slujitor care isi ajuta stapanul sa violeze o tanara, nu comite un pacat de moarte daca se teme de dezavantajele serioase sau de felul in care va fi tratat daca refuza sa o faca. Daca o tanara fata ramane insarcinata, poate fi provocat avortul daca greseala ei conduce la necinstirea ei sau a unui mem­bru al clerului".

Cat despre parintele Benzi, el a avut timpul lui de glorie atunci cand a declarat: "este doar o ofensa usoara sa pipai sanii unei calugarite". Din cauza aceasta, iezuitii au fost porecliti "teologi mamelari".

Dar, in ceea ce-l priveste, celebrul cazuist Thomas Lanchez me­rita un premiu pentru lucrarea lui "De matrimonio", in care piosul au­tor studiaza cu detalii rusinoase toate variantele pacatului carnii.

Sa studiem mai departe aceste maxime convenabile in ceea ce priveste latura politica, in special acelea referitoare la legitimitatea asa­sinarii tiranilor gasiti vinovati de lipsa de energie in activitatea lor fata de interesele Sfantului Scaun. H. Boehmer are de spus urmatoarele: "Cum am vazut deja, nu este greu sa te feresti de pacatul de moarte. Depinzand de imprejurari, noi trebuie doar sa folosim mijloacele exce­lente puse la indemana de preotii iezuiti: ,echivocul, rezervele (limitele) mintale, teoria subtila a scopului intentiilor' si noi vom fi in stare sa comitem, fara a face pacat, fapte care sint considerate cri­minale de catre masele ignorante, dar in care nici chiar cel mai sever preot nu va fi in stare sa descopere vreo urma de pacat de moarte". Printre cele mai criminale maxime iezuite, una care a indig­nat peste masura si merita a fi examinat este: "Un calugar sau preot are voie sa ucida pe acei ce sunt pe cale sa-l defaimeze pe el sau co­munitatea lui". Asa ca Ordinul si-a acordat siesi dreptul de a-si elimina adversarii, si chiar pe acei membri ai lui care, iesind din Ordin, sunt prea vorbareti. Aceasta perla se gaseste in "Teologia parintelui L' Amy".

Mai este un caz in care acest principiu isi gaseste aplicatia. Acelasi iezuit a fost destul de cinic pentru a scrie: "Daca un parinte, cedand ispitei, abuzeaza de o femeie iar ea face publica intamplarea si, din cauza aceasta, il dezonoreaza, acelasi parinte o poate ucide pentru a evita caderea in dizgratie!"

Un alt fiu al lui Loyola, citat de "Marea torta", Caramuel, crede ca aceasta maxima trebuie sustinuta si aparata: "Parintele poate s-o foloseasca ca o scuza pentru a ucide femeia si astfel sa-si pastreze onoarea".

Aceasta teorie monstruoasa a fost folosita ca sa acopere multe crime comise de preoti si probabil a fost in 1956 motivul, daca nu cauza, pentru lamentabila afacere cu preotul din Uruffe.