Comisia Europeana (Comisia Comunitatilor Europene)

In anul 1967, executivele celor trei comunitati - CECO, CEE, EURATOM - au fuzionat, aparand astfel, Comisia Comunitatilor Europene.

In ceea ce priveste rolul si atributiile Comisiei amintim: coordonarea si supravegherea implementarii politicilor comunitare; reprezinta Comunitatea Economica Europeana in negocieri, propunand noi politici (conform Tratatului de instituire a Comunitatii Europene); Tratatul Constitutional actual prevede crearea functiei de ministru de Externe al U.E. dar si functia de Presedinte al Consiliului European; crearea acestor functii ar diminua rolul de reprezentare al Comisiei pe scena interantionala; formuleaza propuneri legislative (drept de initiativa legislativa) pe care le inainteaza Consiliului Uniunii Europene si Parlamentului European pentru adoptare; monopolul legislativ al Comisiei a fost diminuat dupa Tratatul de la Maastricht (anterior, Consiliul se putea opune propunerilor Comisiei decat prin unanimitate de voturi), prin permiterea unui control accesibil al Consiliului fata de initiativa legislativa a Comisiei; de asemenea, principiul subsidiaritatii face ca deciziile ce trebuie luate la un a numit nivel de catre statele membre, guvernele care au acces imediat la problematica regionala, sa se impotriveasca la anumite initiative legislative ale Comisiei;  asigura aplicarea tratatelor in acord cu legislatia europeana, putand sa aduca in fata Curtii Europene de Justitie, orice stat membru care nu si-a indeplinit obligatiile prin acte sau tratate; propune Consiliului si Parlamentului planul de buget; implementeaza bugetul adoptat; gestioneaza cheltuielile pentru Fondurile Structurale; aloca fondurile pentru regiuni (din 1990); implementeaza si administreaza deciziile adoptate de Consiliu (atributii executive); in acest sens, Comisia dispune de asa-numitele - comitete - cu rol in de dezbaterea impactului deciziilor la nivel national.

Componenta

Colegiul de Comisari - este alcatuit din 25 de membrii (din 2005), cate unul pentru fiecare din statele membre (de multe ori, acest colegiu poarta denumirea tot de Comisia Europeana);

fiecare comisar este responsabil pentru gestionarea diferitelor domenii, avand in sarcina sa servicii, numite - Directorate Generale;

Colegiul de Comisari are un Presedinte (mandat de cinci ani) investit de Consiliul European si aprobat de majoritatea Parlamentului European; candidatul la functia de presedinte poate fi respins de Parlament, fapt ce duce la desemnarea unui alt candidat de catre Consiliu;

Presedintele este cel care alege Colegiul din liste ce includ cate trei candidati din partea fiecarui stat, Parlamentul votand intreg Colegiul;

in prezent exista 26 de Directorate Generale si noua servicii organizate in diferite structuri administrative; ex.- Biroul de Asistenta Tehnica si Schimb de Informatii (TAIEX, creat in anul 1996 si care apartine Directoratului General pentru Extinderea Uniunii Europene) care are rolul de a oferi noilor state membre sau candidate asistenta tehnica in domeniul armonizarii si aplicarii legislatiei comunitare in acord cu politicile U.E.;

Constantin se manifesta "ca un episcop", dar nu intrutotul; nu are puterea de a hirotoni, nici de a savarsi Sfanta Jertfa, de altfel, nici macar nu este botezat! Este universal, caci arbitreaza conflictele survenite intre episcopii diferitelor provincii. In conceptia lui Eusebiu, este "un imparat care, prin gesturile sale, prin atitudinea sa, ii respecta pe capii diferitelor Biserici pana la a-i trata ca pe niste colegi, ramanandu-le totodata mult superior, fiind judecatorul disputelor lor, adevaratul conducator al Bisericii"

Imparatul Constantin se considera, in actele pe care le emite privitor la treburile Bisericii, drept omul sau instrumentul lui Dumnezeu. Convocandu-l pe Arie la curte, ii spune: "vino catre mine, catre omul lui Dumnezeu. Fii incredintat ca prin intrebarile mele iti voi cerceta cu grija inima" . Regasim aceasta imagine in panegiricele latinesti ale lui Constantin, care reflecta viziunea despre sine pe care imparatul voia sa o ofere supusilor sai in primii ani de domnie . Suveranul impreuna-slujitor cu episcopii se arata in acelasi timp, fara a folosi insa termenul, ca un " " al schismaticilor si ereticilor din Biserica cea Mare

In ce sens se considera oare Constantin un episcop? La modul crestin sau la modul pagan? Din inchinarea duhovniceasca pe care Constantin o aduce lui Dumnezeu, Eusebiu face o jertfa curata si fara de prihana adusa, dupa pilda lui Hristos, de catre un imparat preot. Se pune intrebarea daca prin expresii ca "episcop dinafara" sau "episcop comun", Constantin sau Eusebiu nu s-au gandit oare la atributiile imparatului ca Pontifex Maximus , Constantin continuand sa conduca cele doua religii mai ales in acest spirit. Mai precis, sa spunem ca in acest mod si-a inteles Constantin obligatiile sale de Mare Pontif, caci a tinut sa curete cultul de necredinciosi. Chiar si atunci cand desfiinteaza anumite rituri pagane, Constantin nu face, de fapt, decat sa-si exercite functiile de Pontifex Maximus. Nu se poate sti daca Constantin a desfiintat anumite rituri pagane in calitatea sa de Pontifex Maximus sau, pur si simplu, in calitatea sa de imparat

Constantin nu este, de altfel, ultimul imparat care a pastrat titlul de suveran pontif. In fapt, toti urmasii sai au continuat sa-l poarte, Gratian fiind cel care renunta la el. Rolul de Pontifex Maximus pare incompatibil cu calitatea de crestin. Ca Pontifex Maximus nu se putea interesa de treburile Bisericii fara a se considera investit cu aceasta misiune de catre Dumnezeul Cel Suprem. "Calauzit de Tine, scria el intr-un edict, am inceput si am implinit cele intreprinse pentru binele oamenilor. Am purtat inaintea mea semnul Tau sacru, conducandu-mi astfel ostirea la victorii stralucite. Ma simt indemnat sa trec eu insumi la treaba pentru a restaura Sfanta Ta Casa, devastata in chip criminal de oameni ticalosi si nelegiuiti"

Ca Pontifex Maximus, Constantin se considera autorizat sa intervina in treburile Bisericii. El se erijeaza cel mai adesea nu in teolog cat in judecator al credintei, aparand doctrina crestina de orice schisma, de orice ratacire si nadajduind sa restabileasca unitatea imperiului.

Imparatul isi manifesta rolul de "episcop al celor din afara" convocand sinoadele. Eusebiu afirma ca imparatul Constantin convoca "in adunare slujitorii lui Dumnezeu ca si cum Dumnezeu l-ar fi autorizat sa fie episcopul tuturor" , alegea el insusi locul si chiar data intrunirii, si facilita venirea episcopilor la sinod ingaduindu-le sa se foloseasca de posta imperiala , iar pe cei ce refuzau sa vina uneori ii pedepsea. Chiar daca nu prezida el adunarea, alegea in schimb pe cel care sa prezideze si, in multe cazuri, comisarii imperiali au jucat un rol eficace in dezbaterile sinodale . Imparatul ratifica hotararile sinodale. Animat intotdeauna de o dorinta de buna intelegere si de unitate, veghea la respectarea canoanelor ecleziastice, pretinzand din partea sinoadelor din Antiohia si Tir sa le respecte, si aprecia punerea lor in aplicare, aratandu-se preocupat de ortodoxia episcopilor. Aceste decizii deveneau imediat obligatorii pentru credinciosi, ca legi religioase. Mijloacele seculare de constrangere devin astfel utile impotriva opozantilor . Imparatul ramanea pazitorul deciziilor sinodului ecumenic, judecatorul suprem al respectarii acestor decrete. De o problema ca cea a stabilirii datei Pastilor se ocupa personal . In realitate, randuirea calendarului civil si religios si mai ales stabilirea zilelor de sarbatoare era indatorirea lui Pontifex Maximus

Se poate astfel presupune ca imparatul se manifesta ca un episcop dinafara promulgand legile necesare pentru ca Biserica sa poata trai in libertate: "va dau dinafara legile pentru cadrul social al existentei voastre".

Este greu de admis ca imparatul ar fi incercat sa se asemene lui Hristos sau sa se arate drept chip al Acestuia, asa cum avea sa caute Eusebiu mai tarziu sa ni-l infatiseze. De asemenea, este putin probabil ca acest "episcop dinafara" sau "comun" ar fi voit sa treaca drept un Apostol, nici un text constantinian neindreptatind o astfel de ipoteza. Totodata, este foarte dificil de descoperit vreun reflex al constiintei apostolice a imparatului in OLAF - Oficiul European de Lupta Contra Fraudei (1999) - rol in protejarea intereselor U.E. prin combaterea fraudei, coruptiei si a altor actiuni ilegale;

Europe-Aid - cea de-a treia institutie asociata Comisiei - Oficiul de Cooperare cu rol in administrarea ajutorului financiar extern al Comisiei.     

Potrivit autorilor Constructiei europene (Guillaume Courty, Guillaume Devin), Bucuresti, Coresi, 2001, Comisia materializeaza "interesul general al comunitatii. In acest cadru ii revin sarcinile de gardian al tratatelor (supravegheaza aplicarea dreptului comunitar de catre statele membre), de organ de executie al Comunitatilor (este responsabila de realizarea si gestionarea politicilor angajate) si de initiatoare a politicilor comunitare (supune Consiliului propuneri si proiecte de reglementare) Comisarii europeni prezidati de catre germanul Walter Hallstein, in 1958, au fost primii care au inteles ca invectiva de apatrizi care le era adresata, departe de a fi o injurie, era prima recunoastere a rolului politic nou pe care incepeau sa si-l asume. Ritualul juramantului de independenta, depus o data cu intrarea lor in functii, capata intreaga sa dimensiune: Jur, ca in indeplinirea datoriilor mele, sa nu solicit si sa nu accept instructiuni de la nici un guvern si nici un organism, si sa ma abtin de la orice act incompatibil caracterului functiilor mele (art. 157, Tratatul de la Roma)" (p. 60.)

Comisia Europeana, cu toate transformarile suferite prin diferitele tratate de definire a U.E., este departe de ceea ce poate fi numit un guvern european, reprezentand o modalitate de gestionare supranationala si prin delegare la nivel national, regional si local a activitatilor de administrare propuse de U.E.