Galia si apararea ei in secolul al IV-lea

Galia si apararea ei in secolul al IV-lea

Reorganizarea Imperiului de catre Diocletian si Constantin a favorizat Galia, iar rolul sau in lumea romana a crescut. Ea reprezenta legatura dintre Italia si frontiera Rinului, devenind piesa de baza a Occidentului si a apararii sale. In 286, la sosirea in Galia, Maximinus, cezarul numit de Diocletian, si-a stabilit capitala la Trier, oras ramas apoi pentru mai mult de un secol capitala Occidentului; datorita pozitiei sale strategice el indeplinise o functie asemanatoare si inainte, pe vremea "imparatilor gali'. In timp ce alte orase ale Galiei se restrang, zidurile orasului Trier se largesc pana la un perimetru de 6,4 km, cuprinzand o suprafata de 285 ha; amintim pentru comparatie suprafata intra muros a altor orase ale Galiei: Bordeaux si Rouen au 32 ha, Saintes 18, Amiens 10, iar majoritatea cetatilor din Belgica, Lugdunensis si Aquitania au, potrivit lui E. Demougeot, o suprafata ce variaza intre 12 si 15 ha. Trier beneficia de luxul si constructiile unei adevarate capitale, parte din edificiile sale datorandu-se popasurilor facute aici de Constantin: un circ, unele dintre cele mai importante terme din afara Romei, apeductul de la Ruwer si marea bazilica civila prevazuta cu incalzire subterana - 69 metri lungime pe 28 latime si 30 metri inaltime - care mai poate fi vazuta si astazi. Noul centru, atat de apropiat de frontiera si in acelasi timp in plina Galie, este o rascruce internationala  - podul peste Moselle este inca in picioare - iar curtea sa a devenit "un centru de asimilare a francilor si alamanilor' (Eugen Ewig). La raspantia dintre lumea romano-celtica si cea germanica, Galia a jucat un rol capital.

Imperiul reorganizat a oferit Galiei pentru un timp indelungat pacea interna si securitatea impotriva inamicilor extemi, situatie ce a favorizat inflorirea artelor, a scolilor si a literaturii. Poetul Ausonius - Decimus Magnus Ausonius -, cel care a cantat asa de frumos orasul Trier si imprejurimile sale, este el insusi un simbol al acestei civilizatii. Nascut in jurul anului 310 la Bordeaux, el era profesor de retorica si totodata ginerele unui senator. In timpul lui Valentinian a fost insarcinat cu educatia mostenitorului imperial, Gratian. A fost comes, iar inainte de a se retrage la Bordeaux pentru a fi pur si simplu poet si-a incheiat cariera ca prefect al pretoriului Galiilor. El a intrezarit pericolele, dar in opera sa poetica a preferat sa nu se opreasca asupra lor.

"Indragesc Bordeaux-ul, venerez Roma', scria el. Obiectul adevaratei sale mandrii a fost insa rolul jucat de Galia intr-un Imperiu "renovat' - conform convingerii epocii - a carui literatura si arta au deschis o "epoca a spiritualitatii' in lumea mediteraneana.

Deceniile de insecuritate, incepute la mijlocul sec. al III-lea, au provocat peste tot revolte. Un autor de la sfarsitul sec. al III-lea vorbea intr-o maniera impresionanta: "intaratati de un secol de nedreptati in care provinciile au fost vicrime, taranii inculti au luat obiceiuri militare; muncitorul a devenit un pedestras, pastorul un cavaler. Astfel, cei din zona rurala il imita pe inamicul barbar, devastatorul culturilor lor'. Trebuie amintita si miscarea agricultorilor si sclavilor din 283-284. Sub conducerea sefilor Aelianus si Amandus, ei au confiscat in Armoricum proprietatile bogatilor pe care i-au transformat la randul lor in sclavi. Atunci a aparut pentru prima data cuvantul bacaudes. In timpul crizelor Imperiului din sec. al V-lea ii vom intalni din nou pe acesti bagauzi.

Revoltatii si-au creat un "stat independent', eliberat de constrangerile si impozitele Statului roman, cu o justitie proprie exercitata din paduri. Incepand din 286, Maximin a restabilit ordinea, dar un calm durabil nu a putut fi stabilit decat o data cu asigurarea unei mai bune aparari a Galiei. Constantin i-a zdrobit pe franci in 306, a reconstruit castrum-ul important de la Divitio (Deutz, in fata Kölnului) si l-a legat de Köln printr-un nou pod. Pentru a-i linisti pe franci si alamani, intre 313-315, 318-321 si pana in 324, au mai fost necesare o serie de lupte inversunate. Alamanii apar organizati in adevarate ligi dominate de un neam, in cazul celor din sud fiind vorba de lentienses, al caror nume a supravietuit in zona de la sud de lacul Konstanz: Linzgau. Important este insa faptul ca luptele au fost in final victorioase: Constantin a celebrat la Trier ludi lancionici si ludi francici, jocuri de circ prin care a sarbatorit infrangerea lendenilor si a francilor. Pe monedele lui Constantin si pe cele ale fiilor sai care au luptat in Galia, numele de Francia si Alamania sunt de mai multe ori mentionate ca tari invinse.

Frontiera Rinului era din nou consolidata, singura exceptie fiind in regiunea batavilor, de langa varsarea fluviului, unde ramasese o simpla baza militara: centrul sau, Ulpia Noviomagus, Nijmegen, nu s-a mai ridicat din ruine.

Un alt rezultat al luptelor victorioase a fost numarul sporit de prizonieri de razboi, transfugi, oameni ce doreau sa serveasca individual in armata romana sau grupuri intregi integrate prin intermediul tratatelor cu capeteniile barbare. Vom intalni de acum inainte in Galia praefecti laetorum, sefi militari ai "letilor', barbari stabiliti pe pamanturile galice cu statutul de coloni si obligati sa presteze serviciul militar; de exemplu langa Tongres si la Ivois (Belgica I), la Famars, Arras, Noyon, Reims si Senlis (Belgica II), Bayeux si Coutances (Lugdunensis II), Mans si Rennes (Lugdunensis III), Chartres (Lugdunensis IV), Clermont-Ferrand (Aquitania I). Din randurile lor s-a ales o "prima generatie' de sefi militari romani de origine franca sau, cu un termen mai general, barbara. Bonitus, tatal lui Silvanus, general de origine franca, s-a remarcat in timpul lui Constantin. Magnentius, uzurpatorul franc (350-353), era la randul sau tot de origine letica.

Sub Constantius al II-lea (337-361) apare "a doua generatie' de generali romani de origine barbara, proveniti de asta data din familii princiare, semn al unui nou prestigiu al Romei si al armatei sale in randul barbarilor, dar si al unei politici deliberate a Romei, aceasta incercand asimilarea lor pe termen lung. Astfel, militari cu ascendenta nobila, ei se alatura romanilor care inca nu acceptasera crestinismul. Silvanus, francul, era crestin. Mederich, un print - sau mic rege - al alamanilor care a servit mult timp in armata romana, a fost castigat de cultul oriental al lui Serapis: a schimbat numele fiului sau Agenaric in Serapion. Acest paganism "roman' a fost intarit in armata in vremea lui Iulian "Apostatul'.

Italia si Galia sunt amenintate de noi incursiuni abia incepand din 352, cand alamanii trec Rinul, distrug forturile romane de la Alzey si Saarbrücken si jefuiesc regiunea dintre Strasbourg si Moselle. Noile necazuri sunt provocate, fara indoiala, de luptele civile care au sfasiat Roma si au slabit nu numai prestigiul roman, dar si forta armatei romane. Or, armata era in cea mai mare parte barbara si, ca urmare, crizele erau repede cunoscute in tarile lor de origine! Fara a incerca sa urmarim rivalitatile dintre fiii lui Constantin care s-au luptat si s-au ucis intre ei - Constantin al II-lea cade in 340 la Aquileea intr-o cursa pregatita de fratele sau Constans - dupa moartea tatalui lor in 337, trebuie sa subliniem insa consecintele. Primele lupte ii incurajasera deja pe saxoni si pe franci sa atace Batavia, zona unde, sub presiunea saxonilor, francii se stabilisera pentru o vreme. In 341-342, Constans se pare ca a si acceptat o parte dintre ei cu statut de coloni.

Mult mai grav a fost insa un complot al inaltilor functionari civili izbucnit impotriva lui Constans in momentul cand se afla la Autun; scapat initial, imparatul a fost ucis in cele din urma la Elne. In 350, alaturandu-se cauzei functionarilor romani, armata galica l-a proclamat imparat pe Magnentius, unul dintre conducatorii sai nascut probabil la Anuens dintr-un tata breton si o mama franca letica. In ciuda originii barbare, Magnentius a fost recunoscut de Senatul roman. A izbucnit, deci, o lupta inversunata intre Constantius al II-lea, fiul supravietuitor al lui Constantin, si Magnentius, confruntarea atingand paroxismul in teribila batalie din 28 septembrie 351, de la Mursa (pe Drava), unde s-au infruntat trupele de comitatenses din Orient si din Occident. S-a vorbit de mai mult de 50.000 de morti, mai ales de barbari care s-au ucis intre ei pentru acel imparat caruia ii datorau totul si de care doreau sa-si lege destinul. Iulian, viitorul imparat, a subliniat valoarea soldatilor gali de atunci si dintre ei pe cea a francilor din infanteria lui Magnentius: acestia fusesera taiati in bucati de cavalerii greu inarmati ai lui Constantius, cavalerie careia i-a apartinut viitorul.

Desi adversarii au fost constienti de consecintele unei astfel de bai de sange pentru apararea Imperiului, lupta pentru puterea suprema a avut prioritate. Rivalitatea a continuat si nu se poate vorbi de cucerirea Imperiului roman de catre un stat vecin mai puternic, pentru ca - in afara Imperiului persan - asa ceva nu exista. In cadrul luptelor pentru putere, succedate in tot cuprinsul Imperiului si in diversele sale provincii, sansele de succes ale barbarilor au devenit din ce in ce mai mari.

Dupa infrangere, Magnentius a fost eliminat definitiv intr-o a doua lupta data in apropiere de Gap in iulie 353. In 352, cand au inceput atacurile alamanilor, si 355, cand au inceput cele ale francilor, apararea renana era lipsita de trupele de comitatenses, iar armata Occidentului era inca insangerata. Si atunci, semnalul atacurilor a fost dat de un nou conflict izbucnit in lumea romana. Primul franc care a atins gradul de generalissim (magister peditum praesentalis), Silvanus, i-a respins pe alamanii din regiunea Trierului - zidurile aparandu-i pe locuitorii din oras - iar el s-a instalat la Köln. Tot atunci, el a aflat ca rivalii sai, alamanii de la curtea lui Constantius al II-lea de la Milano, raspandeau vestea ca ar dori sa obtina purpura imperiala. In incapacitate materiala de a merge la Milano sa se justifice, Silvanus a acceptat sa fie aclamat ca August, dar la putin timp dupa aceea a fost asasinat de niste soldati cumparati de inamicii sai (august 355). Faptul ca francii au ocupat si au devastat imediat Kölnul nu a reprezentat o simpla intamplare.