Burgunzii, francii de pe Rin si francii salieni

Burgunzii, francii de pe Rin si francii salieni

Mai devreme sau mai tarziu, Galia tot ar fi fost cucerita de vizigoti, teritoriul controlat de ei fiind marginit pentru moment in partile nordice de Loara, iar in cele estice de Ron si Durance. Capabili sa le opuna rezistenta, burgunzii, francii de pe Rin si francii salieni trebuie sa se bucure de interesul nostru cu atat mai mult cu cat de-a lungul a mai mult de cinci sute de ani ei vor juca un rol important in istoria Galiei si a Frantei. Prin asezarea geografica, de o parte si de alta a Alpilor, burgunzii erau chemati sa aiba un rol aparte in Italia, in Galia si in Germania. Spre deosebire de vizigoti, ei reintra in sfera de influenta romana, imediat dupa caderea adversarului lor, Iulius Nepos. Din 477, Zenon l-a numit din nou pe Chilperic I magister militum Galliarum, acesta devenind singurul reprezentant al Imperiului in Galia. Astfel, el s-a opus intr-un mod abil vizigotilor si i-a dat de inteles lui Odoacru ca, desi era stapanul Italiei, nu se putea considera totusi singurul conducator al Occidentului "roman'.

S-a facut uneori greseala de a considera "magisteriatul' un titlu pe cale de disparitie si lipsit de acum inainte de continut, trecandu-se cu vederea importanta avuta de loialitatea fata de romani a regilor burgunzi si influenta atitudinii lor asupra propriului regat si asupra Galiei. Dupa ce fusese "generalissim', Gondebaud, de prin 480 succesorul unchiului sau Chilperic, a fost promovat la cel mai inalt nivel al ierarhiei romane a sec. al VI-lea, "gloriosissimatul'. Tot Gondebaud a fost cel care i-a scris imparatului: "Pretuim titlurile conferite de imparat mai mult decat pe ale noastre'. Mai departe, el spunea ca se considera un miles, soldat fidel al imparatului.

Burgunzii i-au invins pe alamani, au recucerit Sequania, regiunea Langres si mai ales au controlat, impreuna cu toate fortificatiile romane de acolo, linia Rinului superior, din regiunea Basel, pana in zona lacului Konstanz. In acelasi timp, ei au reprezentat un scut pentru Italia si pentru Galia, corespondenta episcopilor - precum cea a Sfantului Avit din Vienne (catre 494-518) - prezentandu-ne o imagine practic neschimbata a vietii senatorilor romani si in plus o guvemare mai stabila, o viata mai linistita si mai sigura. Cateodata ei isi botezau fiii cu un nume burgund, fapt ce le onora propria familie si il flata pe rege. Asa se face, de exemplu, ca intalnim numele burgund de Gondulf (Gundulfus) in descendenta senatoriala a lui Grigore din Tours. Barbati ilustri, situati deasupra aristocratiei barbare, ei recunosteau bineinteles superioritatea unui rege recunoscut de Constantinopol. Ierarhia romana, al carei cap si unica sursa de legitimitate ramanea imparatul de la Constantinopol, a fost scrupulos respectata in cancelarii - inclusiv in cea papala - pana in timpul lui Carol cel Mare.

Desi apararea sa fusese abandonata de Imperiu, Galia facea in continuare parte din lumea romana: regele burgund realizase visul familiilor regale barbare, el luptand nu "impotriva romanilor', ci in cadrul Imperiului, cu scopul de a obtine cele mai inalte demnitati. El nu a incercat nici un moment sa paraseasca lumea romana. Instalat in palate imperiale ca cel de la Vienne, construind noi cladiri publice si noi palate, regele legifera pentru burgunzi. Urmand precedentul creat de Euric prin "edictul' sau, el a promulgat o "lege a burgunzilor'. In materie de legislatie, el insa a si inovat: cu ajutorul consilierilor sai romani a elaborat pentru prima data o lege pentru supusii romani - "legea romana a burgunzilor' (inainte de 506) - permitand astfel constituirea unei administratii si a unei justitii bipartite. Alaturi de "comitele' roman, numit de rege pentru a-i guverna pe romani - adica cei care se supuneau legilor romane - pentru guvernarea compatriotilor si a celorlalti barbari, mai era numit si un comite burgund. Unele reglementari speciale erau prevazute pentru cazurile mixte si, in special, pentru neintelegerile aparute intre persoane ce apartineau celor doua comunitati.

Impactul "modelului burgund' asupra restului Galiei a fost considerabil, atat din perspectiva respectului dreptunlor "romanilor', cat si ca mod de administrare a tarii prin intermediul comitilor. Dupa cucerirea regatului burgund in 532-534, francii au descoperit ca pentru conducerea curtii existau majores domus, pentru administrarea domeniilor, domestici,in pagi din tara puteau fi intalniti missi, iar in jurul regelui, atasati de persoana sa, existau o serie de tineri "fideli' denumiti pueri. Ei au dezvoltat acest "model', dar au folosit un singur comite, roman sau franc, pentru intreaga populatie. Insesi faimoasele "Capitulatii' ale regilor franci isi trag originea dintr-o lege promulgata de regele burgund in urma unei adunari a burgunzilor desfasurate in apropierea palatului sau din Ambérieu. Sunt mentionati chiar si cancellarii, prototipul viitorilor "cancelari'. Mentionam si o particularitate burgunda: data fiind legitimitatea rangului inalt al regelui in cadrul ierarhiei romane, el putea sa isi permita sa acorde titlul de "patriciu' - termen tehnic pentru functia de generalissim - conducatorului armatei. Deveniti stapani ai regatului, francii au pastrat titlul.

Cum se prezentau insa lucrurile mai in nord? Cunoastem situatia intr-un caz aparte, cel al Trierului. Vechea capitala imperiala fusese de mai multe ori pustiita, in decursul sec. al V-lea francii si alamanii cucerind de cel putin cinci ori orasul. Atacurile au fost determinate uneori si de luptele interne din cadrul Galiei romane, cum au fost cele ulterioare inlaturarii uzurpatorului Iovinus.

Catre 470, Trierul si regiunea inconjuratoare erau guvemate de un adevarat comite roman ce purta titlul oficial de vir spectabilis, Arbogast, nepotul acelui generalissim care ridicase imparati si murise in 394. Tatal sau, Arigius, se casatorise cu Florentina, o doamna dintr-o mare familie senatoriala, iar tanarul Arbogast primise o educatie aleasa, Sidonius Apollinaris putand spune ca literatura latina nu se putea stinge atat timp cat mai existau inca oameni atat de cultivati ca el. Un alt episcop, Auspicius din Toul, a scris un poem plin de laude despre virtutile militare si crestine ale lui Arbogast, dezvaluind si faptul ca el ar fi dorit - ca atati alti aristocrati romani - sa isi incheie cariera ca episcop.

Or, intr-o epoca in care practic nu exista inca episcopi cu nume germanice, in jurul anului 490, intalnim pe listele episcopale de la Chartres un episcop cu numele de Arbogast. Intre aceasta mare familie franca si romanizata si persoana lui Clovis - in timpul domniei caruia s-a stins de altfel si episcopul din Chartres - exista chiar o legatura mai stransa. Un alt personaj, Aredius sau Arigius, probabil fiul lui Arbogast cel tanar, era vir illustrissimus la curtea lui Gondebaud; el coresponda cu Avit din Vienne, iar in jurul anului 515 se poate observa si autoritatea avuta in probleme ecleziastice. Fara indoiala ca el este acel vir inluster Aredius despre care Grigore din Tours povesteste ca l-ar fi salvat pe Gondebaud in 500 prin sfaturile pe care i le-a dat lui Clovis cand s-a prefacut ca a trecut de partea lui. Familia sa este caracteristica pentru relatiile romano-germanice din cadrul paturilor conducatoare ale noilor entitati politice din Galia, unde "regatele' relativ stabile nu puteau exista decat prin colaborarea cu "romanii' si cu celelalte neamuri. In domeniul social, trebuiau pastrate principalele reguli de joc: nici in cadrul bisericii si nici in cadrul societatii laice, clivajul dintre clase nu trebuia sa dispara; totul a ramas ierarhizat.

Despartit de regatul burgund prin Belgica Prima (Trier) - in masura in care aceasta era inca sub control "roman' - si alamani, in Rhenania se constituia atunci un nou "regat' de cea mai mare importanta pentru viitor. Numele sau, Francia renana, apare din pacate intr-o descriere geografica cu o datare incerta (sec. VI-VIII), cunoscuta sub numele de "Geografia Ravennei'. Ea reprezinta insa "cealalta Francie', cea care nu a stat la baza statului intemeiat de Clovis, dar a avut un rol capital in istoria lui si in cea a Galiei france. Regatul surprinde prin intinderea sa si prin unitatea aparenta, fiind condus de un singur rege stabilit in Köln. Independenta relativa fata de Imperiu nu exclude insa apartenenta la lumea romana si incadrarea in sfera sa politica. Francia renana este cu atat mai importanta cu cat era un stat tampon intre lumea barbara si Galia, ea suportand alaturi de presiunea alamana din sud-est si pe cea saxona din nord si din est. Calmul relativ intalnit in Galia isi gaseste astfel o explicatie.

Din randul francilor renani, aflati inca pe malul drept al Rinului, au provenit personaje ca Merobaud, Theotomer, Richomer si altii, care de la sfarsitul sec. al IV-lea au fost propulsati de curtea din Trier catre cele mai inalte demnitati militare din Imperiu. Ei au fost zguduiti de socul ce a urmat infrangerii suferite in 394 alaturi de imparatul Eugenius si Arbogast I. Dupa o simpla demonstratie de forta pe Rin, Stilicon a reusit sa-i convinga sa il predea pe Marcomer, un rege exilat apoi in Etruria, in timp ce alt rege, Sunno, a fost omorat de catre ai sai. Pe plan militar si politic, francii si-au incercat din nou norocul in Galia si in Imperiu in timpul uzurpatorilor Constantin al III-lea - el avea un magister militum franc, Edobich - si Iovinus - in 413 pentru el a luptat si a murit Theudomer. Ei au atacat atunci si au devastat pentru prima data Trierul, oras atacat din nou dupa ce il recunoscuse imparat pe Attalos, marioneta regelui vizigot Athaulf. Zona a fost "pacificata' o data de Constantius si apoi inca o data in 420 de Castinus, ca urmare a unui nou atac asupra Trierului. Martorul ultimului eveniment a fost Salvianus din Marsilia, un moralist crestin ce explica nenorocirile prin pacatele romanilor rai crestini. Dupa aceste actiuni, francii s-au instalat pentru prima oara pe malul stang al Rinului, situatie recunoscuta de Aetius, el invingandu-i o data in 428 si probabil inca o data in 432. In 435 sau 436 se pare ca intre el si franci a avut loc incheierea unui important foedus, intelegerea fiind considerata rupta dupa asasinarea marelui general, o figura pe care au respectat-o. Ca urmare, din 454 ei au incetat sa mai tina cont de prevederile tratatului.

Francii au ocupat regiunea Kolnului si, cucerind orasul, l-au obligat pe Avitus, general si viitor imparat, sa incheie o pace pe baza de statu-quo. Probabil ca dupa 461, momentul cand a avut loc secesiunea Galiei septentrionale de guvernarea "romana' dominata de Ricimer, francii de pe Rin l-au invins pe Egidius, un alt general roman. Ei erau ca urmare adversarii directi ai francilor salieni ai lui Childeric, fapt ce confirma alianta incheiata intre burgundul Gondioc, noul magister militum Galliarum numit in 463 de Ricimer, si Sigismer, printul francilor de pe Rin.

Aceasta a fost o alianta importanta; indreptata in mod normal impotriva inamicului comun, alamanii, ea i-a cooptat si pe francii renani in frontul constituit de Ricimer si Gondebaud. Cel mai tarziu in acest moment, francii, mai mult sau mai putin integrati in lumea "romano-germanica' a Imperiului Roman de Apus si locuitori ai unui tinut a carui principala axa era Rinul au fost supusi unei singure regalitati stabilita ceva mai tarziu, o data cu Sigebert, la Köln. Primul rege din lumea franca dinainte de Clovis cu o anumita influenta politica si instalat intr-o metropola romana a fost un franc renan. Reamintim aici faptul ca s-a vorbit mult timp de "francii ripuari'. Expresia nu apare decat in sec. al VII-lea si se refera la regiunea din imediata apropiere a Kölnului; "ripuar' inseamna de fapt "de pe mal'.

Arheologia a confirmat existenta noii formatiuni politice si instalarea sa relativ pasnica pe malurile Rinului. Pe situl vechiului castellum roman de la Gelduba, la Gellep, in apropiere de Krefeld, a fost sapata o necropola de mai multe mii de morminte - folosita fara intrerupere din sec. al III-lea pana in sec. al VIII-lea. Pana la inceputul sec. al V-lea, mormintele indica existenta unei populatii "romane' dense ce nu se deosebea cu nimic de cea observata in interiorul Galiei. Catre 410-420 ceramica descoperita in morminte incepe sa isi schimbe caracterul, iar incepand din 450 apar arme si noi tipuri de vesminte, totul corespunzand unei imigratii de pe malul drept, alaturata fara conflicte populatiei indigene. O a doua necropola, distincta, nu incepe decat in perioada merovingiana tarzie.

Se poate observa si un alt fenomen arheologic: echipamentul tipic "franc' din perioada umpurie (dintre mijlocul sec. al V-lea - mijlocul sec. al VI-lea) se intalneste de-a lungul a doua axe bine definite, cea dintre Tournai si Paris, cea care leaga Rinul inferior de cel superior si de Moselle si, de la un moment dat, in teritoriul alamamlor. O raspandire asemanatoare se observa si in cazul spadelor cu un mod de prindere tipic franc si in cel al fibulelor "merovingiene' de diferite tipuri.

Exista ca urmare o "civilizarie franca', regasita in mormintele princiare - cum este cel al lui Childeric - din cele doua "Francii'. Destinele politice sunt insa clar separate geografic de zona Ardenilor, numita in izvoarele contemporane "Padurea carboniera'. Or, cand Clovis a dat statului sau din Galia o "lege salica' pentru cei de origine franca, el si-a definit statul prin intermediul a doua limite: Loara si Padurea carboniera.

Relatiile ulterioare dintre regatul aparent intins si puternic al francilor de pe Rin si cei stabiliti mai spre apus - cu Childeric si cu fiul sau Clovis - sunt de cea mai mare importanta pentru destinul Merovingienilor.