Africa. Anul Africii - 1960

Problematica decolonizarii. Decolonizarea se face exact in ajunul boom-ului economic al puterilor coloniale (Anglia, Franta, Belgia, Italia). Poate altfel s-ar fi pus problema in anii '70 si '80 (v. cazul insulei Mayotte, din Comore, ce refuza independenta, in 1976. Rezultat: in Comore haos, in Mayotte, bunastare. In Comore, venit mediu, 50 dolari., in Mayotte - 4000! In 1994, s-au inregistrat serioase tulburari intrucit multi comorieni cereau revenirea la Franta! Idem, v. prosperitatea actualelor teritorii coloniale fata de vecinii independenti!). Subdezvoltarea. Decolonizarea franceza creaza dictaturi (cu exceptia Senegalului lui Leopold Sedar Senghor), multe, ulterior, cazute in orbita Moscovei (tip Guineea lui Sekou Touré, rastrurnat - 1984 de o lovitura democratica, Gabonul lui Omar Bongo. URSS intretinea la Moscova o intreaga universitate speciala pentru formarea de cadre "utile" - a se citi subversive! - in Africa si in lumea a III-a, denumita "Patrice Lumumba", dupa liderul congolez), cea engleza lasa si guverne mai acceptabile (tip Kenya lui Jomo Kenyatta, Zambia lui Kenneth David Kaunda). Caricaturile: Imperiul centr-african (fost francez) al lui Jean Bedel Bokassa I (1975-1979), Uganda (fosta britanica) a lui Idi Amin Dada (1971 - 1979, 250.000 de torturati si omoriti, e rasturnat de fostul pres Milton Obote, cu ajutor tanzanian), Comore -. liceenii la putere, 1977 si loviturile in serie ale mercenarului franco-sudafrican Bob Denard.

Ghana, de la N'Krumah, pionier la decolonizarii, 1957, fondator al uni regim monopartid (1957-66), la locot. Jerry Rawlings, 1979. Liberia o exceptie democratica (tara negrilor americani reveniti, indep. din 1847), distrusa in 1980 (presedintele William Tolbert jr. rasturnat de sergentul Samuel Doe si prabusirea in haos si razboi civil, incheiat de-abia in 2006). Burkina (ex. Volta Sup.) de la Sangulé Lamizana (1966- 1980) la revolutia din 1983, a lui Thomas Sankara (ce adopta actualul nume de Burkina) si la lovitura de stat a tovarasului sau cel mai apropiat, autoproclamat "rectificator" al revolutiei, Blaise Compaoré, din 1987. Nigeria si criza din Biafra (1967), regiune secesionsita, simbol al saraciei africane, desi bogata in petrol. Conflictul dintre Etiopia (agresata, pro Occ.) si Somalia (agresor, pro sovietica) pentru desertul Ogaden, 1977-78. In cursul razboiului, aliantele se inverseaza!). Independeta Djibuti, fostul Teritoriu francez Affar et Issas (lider. Hassan Guled Aptidon), 1977. Zairul (R. D. Congo) lui Patrice Lumumba (1925-61) confruntat cu secesiunea provinciei Katanga si Mobutu Sese Seko, pro-occidental (1971-1997), vs. R. P. Congo, pro-sovietic. Decolonizarea haotica portugheza, 1974-75 lasa numai guverne marxiste, cu urmari catastrofale, economice si sociale. Guineea Bissau (lider Amilcar Cabral), prima care se autoproclama eliberata cu ajutor sovietic (1973). Interventia cubaneza in Angola. Factiunile angolane: prosovietici (MPLA - Agostinho Neto), prochinezi (FNLA) si prooccidentali (UNITA - Jonas Savimbi).

Mozambicul (miscarea FRELIMO, pro-sovietic, condus de Samora Moises Machel) si guerrilla pro-sudafricana "RENAMO". Dupa 1990, devin partide politice de stinga, respectiv, dreapta.

Etiopia, unicul stat traditional crestin din Africa: de la Imparatul ("Negus") Haillé Selassié la singeroasa dictatura comunista Teferi Bante si Mengistu Haillé Mariam (1936-1974 1975). Operatia fulger Salomon si salvarea de catre Israel a celor 30.000 circa de evreilor etiopieni ("falasha"), 1985 si 1991. U.R.S.S. - stapina Africii - 1975. Apogeul influentei sovietice. Problema namibiana si SWAPO (Sam Nujoma) Namibia, fosta colonie germana de populare, cu 100.000 albi, administrata de Africa de Sud. Bruscele reglementari ale conflictelor din 1988-89, la imboldul Moscovei gorbacioviene ce taie subsidiile miscarilor rebele si se reconciliaza cu SUA:

Problematica apartheidului si Africa de Sud (R.S.A.): 5 milioane de albi, 20 milioane de negri. Apartheidul (eufemistic - teoria "dezvoltarii separate") ca forma a rasismului. Africa de sud, din 1652 - patria adoptiva a colonistilor calvini olandezi - "burii" si a hughenotilor francezi fugiti, dupa revocarea Edictului de la Nantes (1685), prin Olanda. Sosirea treptata a triburilor negre, pe paminturile colonilor olandezi (initial traiau acolo doar mici grupuri de bosimani, hotentoti, bantu si zulu. Hotentotii sint decimati de variola). Aparitia britanicilor (1814). Africa de Sud, colonie de populare, transformata de buri in veritabila gradina. Colonizarea cu britanici ia amploare dupa cursa aurului din 1884. Burii se retrag spre nord (marele Trek) si fondeaza doua republici, Transvaal (1852 - presedinte, legendarul Paul Kruger) si Orange. Conflictul anglo-bur: 1877-81 si 1899-1902, sub conducera aceluiasi Paul Kruger (1825-1904). Desi burii ii umilesc pe englezi, e proclamata Uniunea Sud Africana, parte a Commonwelth-ului (1910). Democratie, dar numai pentru albi. O forma de "apartheid practic" exista si in USA, inainte de bataliile civile ale lui M. Luther King, dar nu ridicata la rang de doctrina de stat. In anii postbelici, in ciuda boicotului international, R.S.A. a reusit sa devina o mare economie occidentala, cu o moneda forte, randul si varianta sa in aur, Krugerrand. In ciuda divergentelor ideologice ireconciliabile, impreuna cu URSS, RSA, prin puternicul trust De Beers, a fixat, inclusiv in plin razboi rece, pretul mondial al diamantelor. Originile apartheidului: 1913, primele legi de segregare. Organizatia secreta Afrikaanerbond (fondata 1918, ca "Tinara Africa de Sud", nume cu rezonanta mazziniana) promoveaza interesele burilor. Nucleul dur al apartheidului: Partidul National, partidul burilor, de guvernamint (1948-1992). Biserica Reformata Olandeza din Africa de Sud si Afrikaanerbond. 1948. Pentru a introduce apartheidul, primul ministru local, Dr. Malan, rupe, treptat, legaturile cu Anglia, ce se opune (proclamarea Republicii - 1961). Comunitatea engleza (o treime dintre albi) nu e filo-aparheid, ca burii. Biserica Reformata Olandeza a Africii de Sud, stilp al apartheidului vs. biserica anglicana multirasiala a arhiepiscopului Desmond Tutu, premiu Nobel pentru pace). Congresul National African (A.N.C.), interzis in 1960. Nelson Mandela, cel mai vechi prizonier politic din lume (1962-1990; ne-protejat, insa, de Amnesty International intrucit nu abjura lupta armata). Anii 50-80 guvernarile Verwoerd, Vorster si Botha. Esecul politicii bantustanelor, ulterior a bantustanelor "libere" (ex. "statul" Transkei 1977), nerecunoscute international.. Revolta de la Soweto, 1976, represiunea. Apropierea de zulusi, prin seful acestora, moderatul Mangosuthu Buthelezi, fondatorul partidul Inkatha - Liberatea - de orientare "liberala". Rasismul pur si dur, tip anii '50-'70, tinde sa se atenueze dupa 1980. "Perestroika" sud-africana: dupa schimbarile mondiale din 1989-1990, ultimul lider sud-african alb, Friderik De Klerk (1989-1994) il elibereaza pe Mandela (1990) si demanteleaza apartheidul (discursul istoric din 2 fev. 1990). 1990-1994: Politica de reconciere cu ANC - Nelson Mandela, cu Congresul Pan-African (disidenta ANC, in declin) si cu P. Comunist. ANC se modereaza si renunta "de facto" la violenta. 1992: Convinsi de De Klerk, prin referndum, albii accepta renuntarea la apartheid. Este pasul decisiv. Alegerile libere din 1994 cistigate cu 66% de ANC, Partidul National al lui De Klerk, 20%. RSA - stat bi-rasial, guvern Mandela + De Klerk (1994-96),. isi schimba steagul, nu si numele. Nelson Mandela, din inchisoare la Premiul Nobel pentru Pace (1993, impreuna cu De Klerk) si la presedintie (1994). RSA, pastreaza economia de piata si multipartitismul, dar nici URSS nu mai exista, spre desoebire de cazul Rhodesiei din 1980-89.

Problema rhodesiana. Rhodesia - colonie de populare, nu doar de exploatare, din 1923, cu autonomie interna, ca si Africa de Sud. 300.000 de coloni albi (multi veniti intre 1940 si 1953, de frica razboiului sau de saracia de dupa, ceea ce a determinat o importanta crestere economica) cu mari proprietati funciare, ce au in mina economia, vs. cca. 7-8 milioane negri. Ca R.S.A. si Rhodesia, gratie muncii albilor, e o mica gradina si o insula, in Africa, de prosperitate tipic occidentala. 1965, Ian Smith - prim ministru, lider al rhodesienilor albi, grupati in Frontul Rhodesian -R.F.-fost erou al aviatiei britanice in al II-lea razboi, in fata iminentului anunt de catre Londra a decolonizarii, rupe legaturile cu Anglia si proclama, unilateral, un stat al minoritatii albe (tentative similar, dar esuate, avusesera loc in Algeria in 1958, 1960 si 1961, cu "generalii feloni"), boicotat de Anglia si de ONU (ineficient, deoarece Smith e ajutat de Africa de Sud si de Mozambicul portughez). Spre deosebire de Africa de Sud, guvernarea Ian Smith e doar indirect rasista. Miscarile de rezistenta ale negrilor: ZAPU, fondat 1961 de Joshua N'Komo (vice: Robert Mugabe), lider al pop. matabele, pro-chinez, ajutat de Zambia, ZANU, fondat 1963 de Robert Mugabe (contesta moderatia ZAPU), lider al populatiei shona, prosovietic, A.N.C., Congresul National African al episcopul metodist de Salisbury, Abel Muzorewa, - moderat - si reverendul Nabatingi Sithole, fost ZANU. Dupa independenta Mozambicului, 1975, grea lovitura pentru Smith, miscarile negrilor se intaresc cu ajutorul guvernului marxist de la Maputo. In 1976, ZANU si ZAPU se unesc sub numele de "Patriotic Front"). Incep negocierile de la Victoria Falls, la granita cu Zambia, 1976-77. 1978-1979: compromisul lui Ian Smith cu Abel Muzorewa, duce la alegerile din aprilie 1979, boicotate de ZANU+ZAPU. Muzorewa este numit prim ministru al statului bi-rasial Zimbabwe-Rhodesia, ceea ce nemultumeste ZANU si ZAPU. Acordurile de la Lancaster House, 21 dec. 1979, rezolva disputa si aduce reconcilierea - o victorie a lui Margareth Theacher. Rhodesia redevine, formalmente, timp de sase luni, la statu quo ante, de colonie britanica: guvernator, lordul Sinclair, nepotul lui Churchill. Martie, 1980: noi alegeri sub garantie britanica: ZANU si ZAPU pe liste separate. Mugabe, votat de toti "shona", dar si de unii "matabele", e invingator, cu 63%, Nkomo, 24%, Muzorewa - 3%, restul - albii lui Ian Smith, din "R. F.", 20 mandate la sub 5% din populatie. Proclamarea pasnica si consensuala a Rep. Zimbabwe (18 aprilie 1980), stat pluralist, este o premiera in Africa epocii inca dominate de sovietici. Salvgardarea pluralismului politic si a libertatilor, intr-o Africa monopartid (Partidul lui Ian Smith, tot cu initialele R.F., acum, "Frontul Republican" - ca si alte partide albe, precum disidenta lui Andrew Holland, au garantata prezenta in Parlament, prin discriminare pozitiva, pentru doua legislaturi, situatie intrerupta insa inainte de vreme, in 1987. Dupa o scurta paranteza monopartid, Patriotic Front reconstituit, din 1990, se trece din nou la multipatitism), cind inca exista URSS pre-Gorbaciov, pastrarea economiei de piata si a societatii de tip occidental avansat reprezinta un succes fara precedent pentru Occident si conving majoritatea colonilor albi sa ramina, ceea ce a facut sa nu se prabuseasca economia, ca in Angola sau Mozambic. 1980 - 1988: Mugabe e prim ministru, rev. Canaan Sodindo Banana (personalitate de rangul II), presedinte formal. Disputa cu Joshua Nkomo, liderul populatiei matabele, cu fief in al doilea oras ca marime, Bulawayo, se exileaza (1982-1987). Revine 1987 si se unifica ZANU cu ZAPU in "ZANU - Patriotic Front".. Din 1988, Mugabe transforma Zimbabwe in stat prezidential si devine presedinte, Nkomo, vice-presedinte (1987-1999, pina la deces).. Zimbabwe constituie o exceptie, ce nu urmeaza calea celorlalte tari africane. Teoretic, Zimbabwe trebuia sa fie model si pentru Africa de Sud. Guvernarea Mugabe in contratendinta - de la modelul "in bine", rezonabil si responsabil, din 1980, la o involutie catre autoritarism, confiscarea abuziva a unor proprietati (paradoxal, mai ales dupa 1999-2000 - cind toata Africa a ajuns, atit de greu, la pluralism, economie de piata, etc!- exclus din Commonwelth, 2002, pentru repetate fraudari de alegeri - diferenta dintre putere si opozitie fiind extrem de redusa - , intimidari de oponenti si jurmalisti, arestari, etc.), etc.

Bibliografie:

- Cursul dictat.

- S. BERNSTEIN si P. MILZA, Istoria sec. XX, Bucuresti, All, 1998,

- Jean-Fr. - SOULET, Istoria comparata a Statelor comuniste, Iasi, Polirom, 1998.

- Francois FEJTO, Histoire des Démocraties Populaires, Paris, Seuil 1992 (nedisponibil in editie romaneasca).

- Jan PALMOWSKI, Dictionar Oxford de Istorie Universala Contemporana, Editura All, Bucuresti, 2006 (vol. I si II).