Virgil Teodorescu
Poem in leoparda,
exemplar unic, 1940, Diamantul conduce
mainile, in colab. cu P. Paun si D. Trost, Blanurile oceanelor, 1945, Butelia
de Leyda, 1945, Critica mizeriei,
1945, in colab. cu Gellu Naum si Paul Paun, Spectrul longevitatii, 1946, in colab. cu Gellu Naum, Au lobe du sel, 1947, La provocation, 1947, Eloge de Malombra, en colab. avec
Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Paun et D. Trost, 1947.
De la o varsta imatura, cu o
precocitate surprinzatoare, Virgil
Teodorescu (1909-1988) a urmat, intr-un limbaj revolutionar din unghi
retorico-stilistic, linia suprarealismului. A acelui suprarealism care a dus
eliberarea constiintei in directia unui anarhism aliat cu
dogmatismul fanatic, politic, comunist. Asa cum era ilustrat de Aragon sau
Eluard. Diferit de dogmatismul estetic, anticomunist, al lui Breton.
Virgil Teodorescu a militat
publicistic pentru directionarea politica a suprarealismului impotriva
capitalismului imperialist, ideologiilor si practicilor fasciste, intr-un
timp in care foarte multi, fie ignorau democratia, fie o substituiau
cu stanga extrema, aflata la putere in Rusia sovietica din 1917.
De la inceput, suprarealismul sau a fost
utopic. In dublu sens, estetic si ideologic. Ideologic pentru ca urma
ideologia totalitara de extrema stanga. Si estetic, pentru ca implica
o practica literara a interioritatii profunde, a subconstientului, in
realitatea exterioara, pretins obiectiva, printr-un suprarealism ce ajungea
realism ideologic dogmatic. Faptul poate avea o explicatie de ordin
istoric general. Dar in particular, pentru literatura, el ramane o
directie nefasta, slujind o ideologie, dar mai ales o estetica, nu doar
contradictorii, dar chiar esential eronate.
