Titu Maiorescu, Junimea si "Convorbiri literare""

Autoritatea incontestabila, bazata pe cultura, pe inteligenta si pe caracter, exercitata de Titu Maiorescu toata viata, s-a manifestat inca de timpuriu, recunoscuta fiind de colegii de generatie precum P. P. Carp, V. Pogor, I. Negruzzi, T. Rosetti, care se strang in jurul lui, la putin timp dupa intoarcerea din strainatate, de la studii, spre a crea acea societate literara al carei spirit si a carei actiune aveau sa-si lase amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din literatura noastra.

Junimea", o data constituita, criticul avea sa fie mentorul ei, imprimandu-i un spirit de seriozitate in discutarea problemelor li-terare, lingvistice, filozofice sau istorice si un discernamant in ju-decarea estetica aplicata creatiilor literare ce aveau sa directioneze una din orientarile cele mai importante si mai statornice ale culturii romane din ultimele decenii ale secolului trecut.

Simpla lui prezenta la sedintele "Junimii", impune respect si moderatie in comportamentul membrilor societati, altfel mari amatori de farse si anecdote, iar articolele lui Maiorescu reprezinta formularea cea mai clara si mai profunda a ideilor junimiste. Spiritul teoretic a lui Maiorescu si marele lui talent de expresie a dominat intreaga societate de doctori, militari, matematicieni, filologi, istorici, profesori, avocati si economisti.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

De buna seama, adevarul se afla undeva la mijloc. Analizand versurile scrise in aceasta epoca in slavona, latina, greaca, polona sau italiana, vom observa totusi ca intaii nostri autori se straduiesc sa imite modele literare europene. Fara pretentii de originalitate si, uneori chiar fara intentie artistica, asemenea texte merita totusi retinute ca manifestari ale spirtului romanesc. Un Nicolaus Olahus scrie elegii si epitafuri in care deplange disparitia unor prieteni si cunoscuti sau se revolta impotriva stricarii moravurilor (Catre secolul de acum). Si alti autori precum Petru Cercel, Udriste Nasturel sau Petru Movila compun versuri la stema sau imnuri in care canta faptele domnilor. Toate aceste manifestari nu pot fi neglijate, contribuind totusi la nasterea poeziei romanesti.

CORPUS DE TEXTE

"Pripeale[5]

la toate praznicele Domnului

si ale Nascatoarei de Dumnezeu

si ale tuturor cuviosilor parinti,

mari si sfinti,

marilor si vestitilor mucenici si tuturor sfintilor deosebiti.

Se canta impreuna cu Psalmii alesi atunci cand se canta Polieleul,

Incepand dintr-a opta zi a lunii septembrie.

Facerea lui Filothei monahul,

Fost logofat al ui Mircea Voievod

I. La nasterea preasfintei Nascatoare de Dumnezeu se canta aceasta:

Bucura-te, Marie,

cea incarcata de bucurii,

Domnul este cu tine.

Aleluia!

II. La Inaltarea cinstitei Cruci:

Ai dat celor ce se tem de tine acest semn

sa fuga din fata arcului

Crucea ta,

Hristoase Dumnezeule!

XXXIII. La taierea capului lui Ioan Inaintemergatorul:

Veniti sa-l slavim pe Prietenul Logodnicului,

pe cel care l-a dat in vileag pe Irod

pe Ioan Inaintemergatorul."[6]

4. Istoriografia in limba slavona

4.1. Istoriografia in Moldova

4.1.1. Preambul

Ideea literaturii istoriografice trebuie sa fi aparut in legatura cu pomelnicele bisericesti, unde erau insemnati ctitorii si domnitorii. Exista, de asemenea, obiceiul ca in cancelariile domnesti sa se alcatuiasca liste cu domnitori si arbori genealogici. O alta ipoteza a aparitiei intailor texte cu caracter istoriografic trimite la Biblie, al carei capitol "Numeri" se aseamana, prin structura, cu Letopisetul anonim al Moldovei.

Indiferent ca se numesc letopisete, cronici sau anale, toate aceste texte, redactate initial in limba slavona, inregistreaza faptele petrecute de-a lungul timpului. Letopisetele se ocupa mai ales de perioade istorice glorioase, cum ar fi acelea ale lui Alexandru cel Bun sau Stefan cel Mare. Imbinand relatarea faptelor traite cu exprimarea nuantata si dramatizarea situatiilor, cronicarii curtilor domnesti pun bazele naratiunii, care a facut din cronica, asa cum considera Elvira Sorohan, genul major al literaturii noastre vechi.

Cronicele scrise in aceasta perioada se aseamana si pleaca de la un prototip comun, o cronica redactata la curtea lui Stefan cel Mare: Letopisetul anonim al Moldovei (1359-1507), pe care Ion Bogdan l-a publicat sub titlul Letopisetul de la Bistrita, si caruia P. P. Panaitescu, revizuind traducerea, i-a schimbat numele in Cronicele slavo-romane in secolele XV-XVI. Textul original nu s-a pastrat, dar se pare ca el continea trei foi despre Alexandru cel Bun si saptesprezece despre Stefan cel Mare. Manuscrisul cel mai apropiat se numeste Letopisetul de cand s-a inceput, cu voia lui Dumnezeu, Tara Moldovei. Se crede ca autorul sau era contemporan cu Stefan intrucat in legatura cu domnia lui Alexandru cel Bun exista cateva confuzii. Ipoteza este intarita si de un amanunt precum acela ca "Intr-acelasi an, august in 29, fost-au un mare cutremur peste tot pamantul, pe vremea cand domnul sedea la pranz.", care nu putea fi cunoscut decat de un apropiat al voievodului, care sa fi fost martor cand s-a produs seismul.

Letopisetul Moldovei s-a pastrat si intr-o prelucrare numita Cronica moldo-germana. Se presupune ca originalul ar fi fost dat de Stefan cel Mare unui sol, care il duce la Nüremberg unui medic. Acela il include in cosmografia pe care o redacta, iar originalul va porni inapoi spre Moldova, dar nu va mai ajunge niciodata la curtea domnitorului. Din aceeasi sursa se inspira Cronica moldo-rusa, care cuprinde in plus o legenda demna de luare aminte, despre Roman si Vlahta, corespondentii romanesti ai lui Romulus si Remus. De asemenea, exista o Cronica moldo-polona, scrisa in timpul domniei lui Alexandru Lapusneanu, care a servit unui diplomat polon.

4.1.2. Cronicarii calugari

Continuatorii cronicii lui Stefan sunt cronicarii-calugari: Macarie (care scrie din porunca lui Petru Rares), Eftimie (din porunca lui Alexandru Lapusneanu) si Azarie (din porunca lui Petru Schiopul). Cronicile lor infatiseaza 70 de ani din istoria Moldovei, intre faptele relatate existand o oarecare continuitate. Pentru redactare, cei trei au folosit, in principal, un cronograf al istoricului bizantin Constantin Manases.

Interesant este ca ei nu scriu din vanitatea de a fi scriitori, ci ". pentru a nu fi acoperite in mormantul uitarii lucrurile c

Titu Maiorescu a fost cel care a propus infiintarea unei reviste a "Junimii" si care a fost de acord cu titlul propus de Iacob Negru-zzi: "Convorbiri literare". Primul numar a aparut la 1 martie 1867, Titu Maiorescu a scris introducerea, semnata si de I. Negruzzi, in calitate de "redactor raspunzator"."