In ultima etapa a liricii argheziene configuratia sufleteasca a
poetului este acceasi ca mai inainte. Framantarea, necontenita ciocnire de atitudini contradictorii isi
gasesc reflectarea in egala masura in creatiile din ultimele volume de versuri
ale poetului. Asistam la o lupta intre inepuizabilele resurse sufletesti
mereu improspatate si sentimentul ca varsta inaintata il duce, inevitabil, spre un final al propriei
existente. Neputinta de a invinge legile naturii ii
creaza adeseori poetului stari sufletesti depresive. De cele
mai multe ori insa in poezii din ciclul Ritmuri domina sentimentul satisfactiei
implinirilor.
Astfel, in poezia De ce-as fi trist, T. Arghezi parca vrea sa cuprinda, in
sufletul lui, toate lucrurile oferite de viata si de natura. De aceea
intrebarea "De ce-as fi trist? care se repeta de
trei ori la inceput de strofe, il chinuie obsesiv pe poet, gasindu-si singur,
in cele din urma, un raspuns sau mai degraba o consolare in elementele naturii si
ale vietii din jur. De ce-as fi trist? ca toamna tarzie mi-e frumoasa? Poetul este constient ca
varsta la care a ajuns "toamna tarzie" ii este frumoasa si linistita, ca a
cunoscut lucrurile vietii si ale implinirilor: "Pridvoarele-mi sunt cosuri cu
flori, ca de mireasa", casa ii este frumoasa si indestulata: "Fereastra-mi este
plina/ De iederi impletite cu vine de glicine./ Beteala si-o desface la mine si
mi-o lasa./ Cand soarele ramane sa-l gazduiesc in casa/ O prospetime noua surade si invie/ Ca de botez, de nunta si ca de feciorie".
Mediul
in care traieste l-a imbiat la viata, i-a dat sperante in viitor. "De ce-as
fi trist? ca pacea duioasa si blajina/ Ma duce ca o luntre prin linisti de
lumina?/ E un suras si-n vraful de carti, sa ma alinte./ Vieti noi tresar vioaie din
foste oseminte ./ Vad frunza ca scoboara
din ramuri cate una./ Le ruginise bruma ,/ Le argintase luna ./ Aud si ganguritul de dragoste cu jele./ Oprit cu porumbeii pe coama casei
mele".
Si totusi, poetul se simte singur, singuratatea "doarme culcata-n
somn" alaturi de el, "De-alungul, intre paturi".
Finalul
poeziei sugereaza adevarata realitate morala a poetului, teama de moarte: "De ce-as fi trist? ca nu stiu mai bine
sa framant/ Cu sunet de vioara urciorul de pamant? / Nu mi-e cladita casa de sita peste Trotus ,/
In pajistea cu cranguri? De ce-as fi trist? Si totusi . "
Sensul
grav al poeziei este reliefat si de faptul stilistic,
foarte semnificativ, poetul incheind fiecare vers printr-un punct. Versurile astfel concepute imprima o tonalitate grava,
corespunzatoare sentimentului dominant din poezie.
Intalnim
in poezie, epitete "toamna tarzie", metafore "pridvoarele-mi sunt cosuri cu
flori", comparatii "cosuri cu flori, ca de mireasa", personificari "soarele
ramane sa-l gazduiesc in casa", "e un suras si-n vrafuri de carti",
interogatii retorice "De ce-as fi trist? esti tot aici
cu mine si tot cu mine-inchis?", repetitii: "De ce-as fi trist?".
