Titlu operei - cartea de identitate a operei literare

Titlu

(lat. titulus "inscriptie", "semn", "denumire", "drept")

Titlul este cuvantul, sintagma, ori, mai rar, propozitia / fraza, care functioneaza ca "nume propriu" in "cartea de identitate" a fiintarii unui text destinat cicuitului "fara frontiere" in lumea Logosului.   

Un titlu "bine ales" ca sa stea in fruntea unui articol, a unui studiu, a unei carti, a unei sculpturi, picturi etc., rezuma, sugereaza, oglindeste ca esenta, holografic, "intregul" atat dinspre "fata-opera", cat si dinspre "chipul-creator / autor"; el se comporta "etimologiceste" ca "semn" / "marca", "pecete", "inscriptie", "eticheta" etc.

In cumplitele vremuri de cenzura, titlurile dintr-o cultura, la o cercetare de suprafata a stilurilor functionale, indeosebi a celui beletristic si a celui publicistic, par a fi "vestejite"; la o cercetare atenta insa, se observa si marile rafinarii stilistice - putine, desigur, dar incandescente -, angajate de autori impotriva cenzurii; izbanzile apartin numai autorilor militanti, inzestrati cu talent / geniu, cu superioara capacitate intelectuala fata de cenzorii ce, in Romania anilor 1965 - 1989, aveau alese studii universitare si "inalte specializari" postuniversitare. In ciuda cenzurii, exista si nenumarate cazuri de scriitori ce, in jocul "de-a soarecele-autor si cenzura-pisica" (exercitandu-se "direct" prin redactorul de carte), au reusit sa-si impuna titlul dorit; Ilie Rad, ocupandu-se de cenzura comunista in perimetrul titlurilor de carti, ne incredinteaza: «cartea lui Nicolae Balota, "Literatura absurdului" (1971), s-a numit initial "Lupta cu absurdul", ceea ce putea fi o aluzie discreta la absurdul epocii comuniste. Romanul lui Romulus Guga, "Nebunul si floarea" (1970), s-a intitulat "Iisus si ceilalti" (titlu care a ramas imprimat in subsolul unora din paginile interioare ale cartii).

Desigur, intr-un stat ateist, un asemenea titlu religios nu mergea.» (RadSt, 102). "Vanatoarea de vocabule" din sfera religiei se desfasura si mai acerb in 1988, cand autorul prezentului dictionar a reusit sa publice, in ciuda cenzurii, al saptelea volum de versuri, Verbul de margarint, la Editura Facla (director: Ion Marin Almajan; redactor: Marcel Tolcea), din Timisoara; chiar daca distinsa cenzura imi taiase versuri cu metafore ca «manastiri de polen», «fotonii-preoti» etc., in ceea ce priveste titlul, «Verbul de margarint», desemnand, de fapt, "Mantuitorul de margaritar", a reusit sa insele vigilenta "ochiului de gheata al inimii" executantului ceausist, chiar daca se stia ca, la crestinii catolici, Verbul (Le Verbe) inseamna Iisus Hristos (Isus Cristos / Christos - cf. «Dictionar francez-roman», Bucuresti, Ed. Stiintifica, 1967, p. 810). Holopoemul «Noul Turn Babel» (pe care l-am scris de prin mai 1965 si pana in 24 ianuarie 1967) are o istorie interesanta, direct-proportionala cu polivalenta sa lirico-semantic-sincretica, "in sapte nuclee"; il reproducem si pentru a ilustra faptul ca titlul - Noul Turn Babel este sintagma care functioneaza ca "nume propriu" in "cartea de identitate" a fiintarii acestui poem trecut prin cenzurile a peste doua decenii de totalitarism ceausist: IN ULTIMA STARE A MATERIEI: Cer striat al sfintei mele ciuperci, / miriapozi cat fulgerele si-aceleasi / furnici de crom, / si spuma laptelui, printre argele, / si nuferii negurii / pe limba vinetie a norului de duminica, / si-aceiasi fotoni din lanternele zeilor / interfereaza spre cetos periciclu, / printre corturi vremuite, intrate-n izana, / sa trec vamile ierbii / in ultima stare a materiei CUIE DE-ARAM~ COCLIT~: Apele-mi canta in fluiere lungi, de piatra, / fulgere se-ncaiera-n cutii solide, ermetice, / meridianele trec / prin inimile de aur ale Muntelui, / unde bubuie sangele, / zidari escaladeaza ceruri / pe scripeti ficsi, de soare, pe rotile de luna, / printre heliocentrice reptile / muschii le zvacnesc pe mandibule si parietale, / circula pe liniile de tramvai ale tibiilor / fara sa bage in seama / semafoarele macilor din rotule; / zidesc umbrele sotiilor / care nu mai vin cu mancare prin ploi cu spume; / tamplarii rastignesc in ferestre fecioare, / batandu-le-n sani cuie de-arama coclita STELELOR GRAVIDE: Pajuri supersonice cu mii de inimi si aripi / cara muntii-n gheare, la stavilarele umbrei, / poarta-mi deschid, spre Salmos, / printre coloanele unui infinit paduros, de uraniu, / de-a lungul oului pasarii cu strigat inalt, rascolitor, / deasupra cerbilor, unde constelatia sevelor / urca-n brazi cu paine si lapte; / de la pupitre de comanda, / sondorii, minerii, geologii, medicii abisului / iau pulsul si temperatura planetelor; / garile curcubeielor / saluta entuziaste, pe geamanduri, viitorul torid; / poetii poarta colivii cu granguri de crom / trimit stoluri, jerbe de fluiere, / inaintea catargului ce duce-n galaxii de narcise / cocorita din craniul piramidei; / galactopitecantropii / fac respiratie artificiala la noua argele, / implantandu-si arterele-n campuri magnetice, / dirijeaza astrii sterpi / in orbitele stelelor gravide TRADI[II SOLARE ABORIGENE Prin megafoane intergalactice / se-aude ultimul ordin de zi: / «Pana la terminarea zidirii prea-ntarziate / a Turnului Babel, / conform Inaltului Plan de Perspectiva Cosmica, / n-aveti voie sa ramaneti in urma ! / Chiar daca inima va paraseste / si-i penurie de combustibili, / ori de lumina noastra cea de toate zilele: / trimiteti-va scheletele-nainte ! / Nu va lasati amagiti / de luxuriante zapezi, de muzici ingeresti ! / Nu vanati / forfotitoare pasari de ceata / cu-aripile-nhamate la carul tragic / Lumina sublima tasneste din ochii savantilor / aplecati asupra tainelor ce-si arunca ancorele / in porturi terestre-radare, / cu invitatii de nunta si de botez / de pe insulele fertile numite Alfa-Centauri, / in sunetul unor traditii solare aborigene // IN VREME CE MUN[II SE OU~ In Spinteca-Norul, in fata oglinzilor, / in Spinteca-Aurul, pe mese de portelan, / stau la dispozitia copiilor / vaci de sticla rumegand luminoasa iarba / ugerele-s doldora de lapte. / Ma cuprind / fotonice brate de entuziasm / din ochii marunti ai racaneilor / intruchipari dorintelor vegetale / cand holde manoase sorb torente de-ozon / prin ploi albastre de ioni, de sunete calde. / Moastele martirilor-sfinti / inviaza-n mustul plaiurilor, / in sangele nestatornicilor navigatori / prin portile uraniului domestic. / Pe Calea Lactee trec ultimele / autocisterne galbene cu steaguri negre. / Clopotei se zbat / sub zapezile ochilor mei / si Salmos mangaie cu sapte degete / domnisoara de Floarea-Soarelui / in vreme ce muntii se oua! DIN EL INSUSI.. Carele serii se retrag / in cerul dedesubt, impodobit / cu piei de soboli scurmand inca apusuri. / Turnul celest respira-n fantani, / si-n balcoane / flutura cearceafuri instelate, / luminandu-ti calea spre mine: / poti veni / sa-mi speli osemintele-n flacari ! / Turnul, noul Turn Babel, / gheizer cu pasari-phoenix, / putere a zborului din proprie cenusa, / chiar daca-l sugruma lujerii stelelor / rama taiata peste mijloc, / iarasi taiata, / continuandu-si expansiunea / in toate directiile / pana nu se mai vede / din El insusi INAINTEA INCEPERII AUTODEVOR~RII, SINISTRA Casa ne este / sublimul arbore cosmic, / noul Turn Babel / si nu cunoaste decat doi timpi: / devorarea si autodevorarea. / Dar acum, iubito, / e ziua a saptea: / autocontemplarea, incantecul se cuvin / ca un iepure de papadie / pe harfa campiei de rosa canina / numai de n-ar incolti prea iute in mine / cancerul fotonilor, / ca nici un fruct nu mi-a fost oprit / si singura morala admisa a fost a bunei lumini / fereastra in moarte, / inaintea inceperii / autodevorarii, sinistra Pe la inceputul lui februarie 1967, am trimis «Noul Turn Babel» si inca un poem («Destinatii confidentiale») criticului Vl. Streinu, pe adresa redactiei revistei bucurestene «Luceafarul», unde sustinea saptamanal rubrica «Distinguo». Desi modernismul resurectional era in plin avant, m-au surprins totusi promptitudinea raspunsului dat de marele critic si generozitatea aprecierilor de sub titlul «Ghiocei», din «Luceafarul», numarul din 18 martie 1967; despre «Noul Turn Babel», sublima metafora a absurditatii constructiei societatii socialiste multilateral dezvoltate, sortita esecului, dupa cum dovedit-a istoria, in anul 1989, desigur, cu prudenta, marele critic scrie: «Imaginea arbitrara, dar uneori si revelatoare, rotatia timpilor si a spatiilor intr-un valmasag obscur, desi pe alocurea constelat, propulsia lirica neobosita, avand totusi ca punct de gravitatie din nou pamantul dacic, sant de asemenea de retinut din Noul Turn Babel De data aceasta, o lume de mesteri-schelete, zidari, dulgheri si salahori, nesupravegheati de nici un arhitect, construiesc turnul, care e poate al unei sublime absurditati. In amandoua poemele, gestul liric larg, expresia vociferanta si haotismul impresiilor par sa provina din declamatia super-hugoliana a lui Lautréamont, dupa cum, de la noi, Constant Tonegaru este prezent in ton, in fantasticitatea reprezentarilor si in recurenta apostrofei (SPcl, IV, 92). Pentru secventa a IV-a, Traditii solare aborigene, unde sageata tinteste clar discursul dictatorului, cenzura nu a permis publicarea holo-poemului in volumele: «Munte» (Bucuresti, Ed. Eminescu, 1972), «Incantece» (Buc., 1979), «Zoria» (Buc., Ed. Cartea Romaneasca, 1980), «Lilium breve» (Buc., Ed. Eminescu, 1981), «Peregrinul in azur» (Craiova, Ed. Scrisul Romanesc, 1984); dar dupa 17 ani de la semnalarea de catre Vl. Streinu, holopoemul «Noul Turn Babel», integral, a vazut lumina tiparului in revista «Transilvania» (Sibiu - redactor sef: Mircea Tomus -, anul XIII / XC, nr. 6, iunie 1984, p. 30 sq.); in volumul «Verbul de margarint» (1988), cenzura a admis doar publicarea secventei a 6-a, «din El insusi», dar numai sub titlul «Carele serii». Din istoria titlurilor de carti supuse cenzurii ceausiste, Ilie Rad ne mai dezvaluie: «Acelasi lucru s-a intamplat si cu lucrarea lui Mircea Iorgulescu, Marea trancaneala, devenita Eseu despre Caragiale (reeditarea postdecembrista a restabilit titlul initial).

Filmul lui Sergiu Nicolaescu, consacrat lui Mircea cel Batran, s-a numit Mircea cel Mare. Ideologii regimului si-au dat seama ca doar Nicolae Ceausescu putea fi asociat cu un asemenea calificativ, astfel ca titlul filmului a fost cenzurat, ramanand doar Mircea. In fine, piesa lui Teodor Mazilu, Prostii sub clar de luna, a aparut pe afise doar in varianta Sub clar de luna pentru ca nu cumva cineva sa faca vreo legatura intre "prosti" si "iubitii conducatori" ai Romaniei» (RadSt, 102) Deosebit de interesanta - "in materie de titlologie" - este si bogata tipologie a titlurilor, din care semnalam: titlul clasic (sau traditional - care atrage atentia receptorului asupra continutului: «Ciocoii vechi si noi sau ce naste din pisica soarici mananca» de N. Filimon), titlul-citat («I. P. S. Bartolomeu Anania: "Biserica nu va face politica, insa va ajuta ca politica tarii sa fie facuta de cei mai buni" - apud RadSt, 107 titlul-derutant («Ozeneul din Padurea Verde»), titlul-pancarta («Mohora si cu Verdet / Au un viitor maret !»), titlul-parafraza (dupa un proverb / zicala: «Cine compenseaza azi un ou, maine compenseaza un bou» - apud RadSt, 110; «Apa trece, bivolii raman», «Unii tot cu sapa, altii tot cu mapa» etc titlul pseudo-incriptat («Manastirea Secu», talmacindu-se in "manastirea securitatii ceausiste", in "colaborarea intre clerici si securisti" - cf. RadSt, 106; «Pedeserizarea tarii» - de la initialele partidului de guvernamant: PDSR) etc.

Abordarea semiotica (si pragmatica, din perspectiva receptarii), este, dupa cum s-a vazut, perfect adecvata si jus­tificata. Dar teatrul a fost dintotdeauna legat si de ritual, chiar de ritualul religios. De aceea, o alta abordare posibila a mesajului teatral, antropologia spectacolului, va avea in vedere alte opozitii: magico-religios si laic/ secular (profan), cult (elitist) si popular; de asemenea, intereseaza din nou, dar din alta perspectiva, comprehensiunea mesajului din partea receptorului, efectul asupra publicului, care e si beneficiar al unui ritual sacru, mai general spus, functia teatrului in viata comunitatii. Originea teatrului grec se gasea, dupa cum se stie, in cultul dionisiac, in serbarile recoltei si ale fertilitatii. Obarsiile teatrului roman se leaga si ele, cum vom arata, de ritualuri si ceremonii religioase sau magice, prin care comunitatea incerca sa induplece zeii. In lumea antica, functia spectacolului trecea dincolo de intentia de delectare, de divertisment, si chiar dincolo de intentia moralizatoare. Societatea contemporana, la randul ei, este, cum o numea Guy Debord, fondatorul "situationismului", o "societate a spectacolului"; se vorbeste tot mai mult de subminarea "iluziei refe­rentiale"si a mimezei, de imprecizia granitelor intre real si simulacru, viata si arta (artificiu) /spectacol, formele de teatru interactiv exprimand foarte bine aceasta tendinta. Intalnim si surogate moderne ale ceremonialului si festivitatii: hap­pening, arta strazii, teatrul underground, improvizaTeoria literaturii - studiaza din punct de vedere teoretic "arta cuvantului'