Testament

Testament

MODERNISM.

Modernismul este un curent literar initiat de Eugen Lavinescu, a carui doctrina porneste de la idea ca exista "un spirit al veacului" care impune sincronizarea  literaturii romane cu literature europeana cunoscut si ca principiul sincronismului. Aceasta directie este sustinuta in poezia de symbolism bacovian, de elemente expresioniste, prezente in poezia lui Lucian Blaga, prin estetica uratului promovata de lirica lui Tudor Arghezi, prin poezia ermetica a lui Ion Barbu.

Poezia "Testament" apartinand lui Tudor Arghezi se afla in fruntea primului volum de poezii "Cuvinte potrivite" (1927) si constituie o poezie programatica, o arta poetica. E situate intre traditionalism exprimat prin relatia cu trecutul, limbajul popular ca sursa de inspiratie, creatia ca forma de exprimare a revoltei si modernismul prin estetica uratului, discursul poetic bazat pe metafore.

Titlul poeziei are o dubla acceptie: ca sens denotativ "testament" desemneaza un act juridic; conotativ, in acceptie religioasa face trimitere la cele doua mari parti ale Bibliei,Noul Testament si Vechiul Testament in care sunt concentrate invataturile proorocilor adresate oamenilor. Astfel titlul devine o metafora simbol si se refera la mostenirea spirituala pe care scriitorul o lasa urmasilor.

Tema poeziei exprima conceptia despre arta a poetului si defineste programmatic intreaga creatie a lui in care cuvantul este atotputernic stapan absolute al universului, iar opera literara este rodul harului divin si al trudei.

Textul poetic conceput ca un monolog adresat de tata unui fiu spiritual caruia ii este lasata drept unica mostenire "cartea", metonimie care desemneaza opera literara.

Discursul liric are character adresat. Lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisa in mod direct si la nivelul expresiei prin marci ale subiectivitatii pronume personale si verbe la persoana I si aIIa singular "tine", "voi lasa", "asaz-o"

In poezie eul liric apare in mai multe ipostaze: eu/noi, tata-fiul, Robul- Domnul.

Textul poetic este structurat in 6 strofe cu un numar inegal de versuri nerespectarea normelor prozodice traditionale fiind o particularitate a modernismului.

Mesajul din titlu devine explicit inca din prima strofa si din primul vers printr-o constructie fatica "nu-ti voi lasa drept bunuri dupa moarte/Decat un numa adunat pe-o carte".

Metafora "seara razvratita" face trimitere la trecutul zbuciumat al stramosilor care se leaga de generatiile urmatoare prin "carte", actul creator, treapta prezentului "in seara razvratita care vine de la strabunii mei pana la tine". Exista un camp semantic al suferintei "rapi si gropi adanci", "pe branci" ce sugereaza drumul dificil al cunoasterii. Cartea reprezinta o treapta in desavarsirea cunoasterii.

In strofa a II a "cartea" creatia elaborate cu truda de catre poet este numita "hrisovul cel dintai", cartea de capatai a urmasilor.

Continuarea traditiei strabune constituie o treapta in evolutie spirituala a omenirii, simbolizata aici prin "fiule" o adresare directa care da operii un ton intim ce apropie generatiile. Ca mesager al trudei si durerilor strabunilor, eul liric aseaza cartea ca capataiul civilizatiei omenesti, cu indemnul de a respecta acest acest bun spiritual.

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu "machiavelacuri" si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli "scopul scuza mijloacele", pe care insa o atribuie "nemuritorului Gambetta". Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti. Demagog, parvenit, santajist grosolan, si totusi ambitios dar fara tenacitate, are o evolutie inversa fata de momentul initial. Pierzand scrisoarea se resemneaza rapid, se gudura pe langa Zoe si se supune imediat, intuind ca sansa de castig ramane tot femeia. (Catavencu cataveica = haina cu doua fete ipocrizie).

Farfuridi intra in aceeasi categorie a demagogului, dar este insa un prost de o teribila fudulie. Parerea despre sine este superlativa, si si-o marturiseste admirandu-se in ipostazele sale civice ("Eu am, n-am sa-ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ") si ideologice ("tradare sa fie, dar s-o stim si noi"). Insuficienta intelectuala a personajului, obtuzitatea mintii se releva  prin totala confuzie semantica si gramaticala a discursurilor, delicioase mostre ale umorului absurd.

Impreuna cu Branzovenescu, Farfuridi alcatuieste un cuplu comic, o pereche contrastanta. Temperamentului coleric al celui din urma i se opune firea domoala, precauta a lui Branzovenescu. Ambii traiesc cu spaima de tradare, vor sa anunte centrul de cele ce se petrec in judet, dar se tem sa nu li se "recunoasca slova la telegraf". Numele lor, cu rezonante culinare, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau romanesti.

Agamemnon Dandanache este un ticalos demagog, intruchipare a raului cel mai rau: "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu" (dupa marturisirea autorului). Santajul este pentru el o forma de diplomatie. Agamita e un stupid peltic, lovit de amnezie, mandru insa de familia sa de la "patruzsopt". Portretul sau e caricatural-grotesc, starnind deopotriva rasul si dezaprobarea, prin contrastul izbitor cu numele pe care il poarta.

Cetateanul turmentat este un tip realmente simpatic, dar nu inocent pentru ca inainte de a aduce scrisoarea "andrisantului", o citeste mai intai sub felinar. Staruinta lui in actiune este de fapt un tic profesional al unui fost postas. Devenit "apropitar", cetateanul are acum drept de vot, iar vesnica sa enigma este: "eu cu cine votez ?". prin replica lui: " . apoi, daca

Evolutia spirituala este ilustrata prin instrumentele pe care poetul le enunta in poezie, de la munca fizica "sapa" si "brazda" la munca intelectuala "condeie" si "calimara".

Poetul transforma "graiul lor cu indemnuri pentru vite", graiul popular in "Cuvinte potrivite", metafora ce se refera la ipostaza de poet artifex si desemneaza poezia ca mestesug, ca truda si nu ca act de inspiratie divina.

Inovatia stilistica face ca poetul sa valorifice cuvintele cu sens estetic, sa le dea o noua semnificatie intrucat "cuvantul" este omnipotent, el poate sa mangaie sau sa pedepseasca, sa aline sau sa ocarasca: "Le-am prefacut in versuri si-n icoane/Facui din zdrentze muguri si coroane".

Intr-o viziune a lui Arghezi, prin arta cuvintele se metaforizeaza pastrandu-si insa forta expresiva, idée sugerata prin oximoronul din versurile: "Veninul strans l-am prefacut in miere,/lasand intreaga dulcea lui putere". Noua maniera literara de a exprima frumosul este estetica uratului, dand o noua valoare cuvantului.

Strofa a IV a debuteaza cu o confesiune lirica: "am luat ocara si am torcand usure/ Am pus-o cand sa-mbie, cand sa injure". Poetul poate face ca versurile lui sa exprime imagini sensibile dar sa stimatizeze raul din jur "sa-njure", arta avand functie cathartica si in acelasi timp moralizatoare.

In strofa aVa apare ideea tranfigurarii socialului in estetic prin faptul ca durerea, revolta sociala sunt concentrate in poezie, simbolizate prin vioara, instrument mult mai reprezentativ decat clasica lira: "durerea noastra surda si amara/O gramadi pe-o singura vioara/ pe care ascultand-o a jucat/ stapanul ca un tap injunghiat.

Ultima strofa evidentiaza faptul ca "muza" arta comtemplativa, "domnita" pierde in favoarea mestesugului poetic: "Intinsa lenesa pe canapea/ Domnita sufera in cartea mea". Poezia este atat rezultatul inspiratiei, al harului divin "slova de foc" cat si al mestesugului "slova faurita": "slova de foc si slova faurita/ imparechiate-n carte se marita"

Conditia poetului este redata in versurile : "Robul a scris-o, Domnul o citeste". Artistul este un rob, un truditor al condeiului si se afla in slujba cititorului "Domnul".

Limbajul artistic, estetica uratului se individualizeaza prin modalitati inovatoare si originale: sintagme poetice "flori", "bube", "mucegaiuri", "noroi" metafore cuprinzatoare , "cuvinte potrivite","ciorchini de negi", epitete "durerea surda si amara".

In concluzie poezia Testament este un mic tratat de estetica in care autorul isi prezinta conceptia cu privire la procesul poetic, la creatie, la functia poeziei si la conditia creatoare intr-o maniere noua, modernista.