ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, INTERBELIC: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu

ROMANUL MODERN, SUBIECTIV, PSIHOLOGIC, INTERBELIC: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" de Camil Petrescu

Contextul aparitiei; incadrarea operei intr-o specie, intr-o epoca, intr-un curent literar:

In perioada interbelica, modernismul este promovat de criticul literar Eugen lovinescu, adept al sincronismului si al teoriei imitatiei, si ilustrat de mari romancieri printre care se numara si Camil Petrescu.

Noua estetica a romanului sustinuta de acesta se bazeaza pe autenticitate (ilustrarea realitatii prin propria constiinta), substantialitate (conceptia conform careia literatura trebuie sa reflecte esenta concreta a vietii: iubirea, gelozia, orgoliul, cunoasterea, dreptatea, adevarul), sincronizare (armonizarea literaturii cu filozofia si psihologia epocii), luciditate (intelectualii sunt analitici, introspectivi, hipersensibili: "cata luciditate, atata drama"), naratiune la persoana I (timpul este subiectiv, aduce in prezent ganduri, fapte trecute, subordonate memoriei involuntare: "Eu nu pot vorbi onest decat la persoana I"), relativism (mai multe puncte de vedere asupra aceluiasi obiect), anticalofilism (impotriva scrisului frumos), promovare a jurnalului, a confesiunii.

Romanele lui Camil Petrescu se remarca totodata prin: patrunderea in zonele adanci ale subconstientului; proustianism (metoda proustiana, specifica autorului francez Marcel Proust); monolog interior; drama intelectualului dominat de absolut, hipersensibil, superior, intransigent, lucid, victima a propriului ideal; identificarea autorului cu personajul principal.

"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", aparut in 1930 (perioada interbelica) este un roman modern, subiectiv, psihologic prin: actiune relativ redusa, desfasurata in mediul citadin, prin eroul principal, un intelectual, prin nerespecrarea cronologiei faptelor, naratiunea la persoana I, apelul la memoria involuntara, elementele de jurnal, de confesiune, de analiza psihologica profunda.

Perspectiva narativa: romanul este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a protagonistului, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente diferite: dragostea si razboiul.

Naratiunea la persoana I, cu focalizare interna, viziunea "impreuna cu", presupune existenta unui narator implicat, identitatea dintre planul naratorului si al personajului. Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului-narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa cunoasca despre ele atat cat stie si personalul principal.

Fictiunea se construieste pornind de la o sursa autobiografica: jurnalul de campanie al autorului din timpul Primului Razboi Mondial, insa personajul-narator este o instanta a comunicarii narative a carei intruchipare nu se confunda cu existenta reala a scriitorului.

Insusi Camil Petrescu recunoaste ca partea intai a romanului, despre povestea de dragoste a eroului, este o fabulatie, o nascocire, pe cand, cea de-a doua parte, despre razboi, este construita pe baza memorialului sau de campanie.

Viziunea despre lume a scriitorului este ilustrata in noua estetica a romanului pe care el insusi o teoretizeaza si o reflecta in operele sale. Este viziunea unui spirit reflexiv, cu preocupari filozofice si literare, Stefan Gheorghidiu.

Camil Petrescu respinge romanul de tip traditional si opteaza pentru romanul modern, subiectiv, psihologic, de tip proustian, bazat pe estetica autenticitatii. Pentru acest scriitor, actul de creatie este un act de cunoastere, autorul descrie realitatea propriei constiinte, exprima cu sinceritate experiente de viata adevarate, prin confesiune, analiza, autoanaliza lucida, prin refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil).

Tematica romanului este sugerata de titlu: iubirea si razboiul, doua experiente majore de cunoastere, traite de eroul principal. Prima parte reprezinta istoria iubirii ratate dintre Stefan si Ela, a doua parte, relateaza sub forma jurnalului de campanie, experienta de pe front, din timpul Primului Razboi Mondial.

Titlul romanului sugereaza temele; cuvantul "noapte" din structura lui simetrica marcheaza sfarsitul unei experiente erotice framantate, esuate si inceputul unei etape a vietii la fel de bulversanta, in care imaginea razboiului este tragica, absurda.Titlul ilustreaza dubla drama traita de protagonist: a intelectualului dornic de dragoste absoluta, dominat de incertitudine si de gelozie si a omului care se confrunta cu moartea intr-un razboi inuman, apocaliptic. Titlul face referire si la timpul psihologic, subiectiv, al iubirii si la timpul obiectiv, cronologic.

Astfel, cel dintai capitol evidentiaza cele doua planuri temporale ale discursului narativ: timpul nararii, cel cronologic, al prezentului de pe front, si timpul narat, cel psihologic, al trecutului povestii de dragoste.

Capitolul intai si sase din prima parte a cartii cuprind evenimentele contemporane cu momentul nararii, prezentul amintirii.Capitolele doi si cinci sunt o retrospectiva a iubirii, reprezentand aproape doi ani si jumatate din viata eroului. In capitolul sase se revine in prezent, reluandu-se firul cronologic intrerupt prin retrospectiva si cuprinde doua zile chinuitoare pentru Stefan (drumul la Campulung, cearta cu sotia, intoarcerea pe front).Capitolele sapte-doisprezece cuprind relatari din razboi. In ultimul capitol se revine la povestea de dragoste, evidentiind schimbarea personajului, care se elibereaza de gelozie, renunta la Ela definitiv si-si schimba perspectiva asupra vietii, mortii si, desigur, asupra iubirii.

Referat: Trunchiul cerebral si creierul mic - cerebelul Referat: Subcuctisul - hipodermul - retea bogata de fibre de colagen si elastice

Incipitul romanului, din primul capitol "La Piatra Craiului in munte", fixeaza cu precizie realista timpul (primavara anului 1916) si spatiul (Valea Prahovei, intre Busteni si Predeal). Protagonistul, Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, se afla concentrat ca sublocotenent in Primul Razboi Mondial, asteptand intrarea Romaniei in conflictul militar.

La popota ofiterilor, el asista la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers preluat din presa, din care reiese ca un barbat si-a ucis sotia necredincioasa si ca tribunalul l-a achitat.

Discutia dintre ofiteri declanseaza memoria afectiva a eroului care isi aminteste de casnicia sa cu Ela.

Intre incipit si final sunt deosebiri: in vreme ce incipitul precizeaza coordonatele temporale si spatiale, finalul este deschis, supus interpretarilor diverse, fiind un final specific unui roman analitic. Gheorghidiu se desparte de Ela lasandu-i "tot ce e in casa, de la obiecte de pret, la carti . de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul". Ultimele cuvinte sugereaza eliberarea eroului de incertitudini, de gelozie, de o dragoste care nu a fost asa cum si-a dorit-o, absoluta, ci una ratata, nefericita.

Conflictul romanului este interior (psihologic), produs in constiinta personajului-narator, Stefan Gheorghidiu, care are stari sufletesti zbuciumate si este marcat de gelozie, in relatia lui cu Ela. Cuplul se destrama pentru ca partenerii ajung sa pretuiasca valori umane diferite.

Conflictul exterior evidentiaza raportul personajului cu societatea, Stefan Gheorghidiu facand parte din categoria inadaptatilor social. De exemplu, el nu are spirit de intreprinzator, nu reuseste sa dezvolte o afacere, preferand sa ramana in lumea cartilor.

Subiectul operei se axeaza pe etapele iubirii si pe drama razboiului.

Cel de-al doilea capitol "Diagonalele unui testament" incepe cu retrospectiva iubirii dintre Stefan si Ela: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala".

Stefan, atunci student la Filozofie, se ataseaza de Ela si o iubeste din admiratie, din duiosie, dar si din orgoliu: "eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri".

Cei doi tineri se casatoresc si duc un trai modest, dar fericit. Insa soarta lor se schimba radical in urma mortii unchiului Tache, un avar bogat, care lasa o mostenire consistenta nepotului sau "favorit", Stefan. Ela se implica in discutiile despre bani, ceea ce sotului ei nu-i place, crezand ca ea trebuie sa fie in afara acestor discutii "vulgare". Curand femeia se simte atrasa de viata mondena, de lux, de bani si astfel relatiile cuplului incep sa se deterioreze. Mai mult, episodul excursiei de la Odobesti, demonstreaza ca Ela este frivola, cochetand cu domnul G., un avocat, un dansator, tipul donjuanului, pe care Stefan il crede amantul sotiei sale.

De fapt, eroul lui Camil Petrescu traieste macinat de indoiala, de incertitudine si de un obsesiv sentiment al geloziei chinuitoare.

Dupa excursia de la Odobesti, relatia cuplului serios afectata, trece prin momente de separari si impacari. De exemplu, Stefan se intoarce de la Azuga si nu o gaseste pe sotia sa acasa, prilej de noi banuieli si chiar de despartire, dar, dupa un timp, descopera un bilet din care reiese ca , in noaptea cu pricina, Ela fusese la verisoara lui, la Anisoara, casatorita cu bogatasul Iorgu, ceea ce il determina sa se impace iar cu ea.

Apoi, in timp ce Stefan este concentrat pe Valea Prahovei, este chemat de Ela la Campulung in scopul de a-l convinge sa treaca pe numele ei o suma de bani de la banca, pentru a-si asigura existenta in situatia in care el ar pieri pe front. Sotul este cu atat mai bulversat cu cat il zareste in oras pe domnul G. Izbucnirea razboiului insa il impiedica sa verifice daca Ela il insela cu adevarat.

Ca participant direct la luptele de pe front, eroul principal al romanului are parte de o noua experienta dramatica. Razboiul inseamna haos, masuri absurde, oameni mutilati, ingroziti, moarte. Imaginea este apocaliptica asa cum reiese din capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu". Viata luptatorilor tine de hazard, eroismul este inlocuit de frica teribila a mortii. "Nu mai e nimic omenesc in noi" concentreaza starea de spirit a individului si a colectivitatii.

Ultimul capitol "Comunicat apocrif" (apocrif inseamna care este atribuit altui autor decat cel adevarat sau a carei autenticitate este indoielnica) ilustreaza schimbarea interioara a eroului. Ranit si spitalizat. Gheorghidiu primeste o permisie si revine acasa, la Bucuresti, unde gaseste o scrisoare anonima din care reiese ca Ela il insala. Acum el este insa alt om, detasat, indiferent, care renunta definitiv la sotie.

Finalul este deschis interpretarilor: cititorul nu este lamurit daca Ela isi insela sau nu sotul si daca acesta,care nu-si incheiase misiunea de pe front, se va mai intoarce teafar.

Protagonistul, Stefan Gheorghidiu, personajul-narator, reprezinta tipul intelectualului lucid, al inadaptatului, insetat de dragoste absoluta.

Ela, personajul feminin, este"creatia integrala a mintii personajului masculin" (D. Micu), deoarece tot comportamentul ei este mediat de viziunea sotului.

Cititorul isi construieste o perspectiva asupra Elei, dar este perspectiva lui Stefan: femeie schimbatoare sub influenta banului, superficiala, mondena, interesata de lux, de distractie, dornica de a flirta cu un barbat cuceritor, domnul G.

Relatia dintre cei doi parteneri se naste din orgoliu si se destrama din acelasi motiv.

Stefan Gheorghidiu analizeaza lucid aspecte ale planului interior, din fluxul constiintei (trairi, sentimente) si ale planului exterior (fapte, relatii cu alte personaje), prin introspectie (autoanaliza), monolog interior, confesiune (tehnici ale analizei psihologice).

Personajul este caracterizat, mai ales, in mod indirect, prin fapte, ganduri, gesturi, limbaj, atitudini, reactii, relatii cu celelalte personaje.

O trasatura de caracter a acestui erou este orgoliul, manifestat nu doar in relatia de cuplu, ci si in alte situatii: de pilda, invitat la masa de catre unchiul sau Tache, Stefan trebuie sa-l infrunte pe celalalt unchi, pe Nae, care ii ia in deradere tatal, pe Corneliu, care n-a facut si n-a lasat avere, casatorindu-se din dragoste, ceea ce avea sa faca si fiul sau.

Stefan apara memoria parintelui acuzandu-i pe toti cei care se casatoresc din interes, pentru bani.

Dupa ce primeste mostenirea de la Tache, Stefan este dezgustat de procesul intentat de familia lui Nae pentru avere si de atitudinea Elei care se implica in discutiile despre bani.

Insusi unchiul Nae il caracterizeaza pe nepot: "N-ai spirit practic . Ai sa-ti pierzi averea . Cu filozofia dumitale nu faci doi bani".

Intr-adevar, lui Stefan ii lipseste spiritul pragmatic: experienta sa in domeniul afacerilor este un esec. El nu-si gaseste locul intr-o societate mediocra, supusa banului. El nu este un intreprinzator, cu spirit de afacerist, ci un intelectual orgolios, lucid, consecvent cu sine insusi, onest, integru, inflexibil, extrem de sensibil, un tip reflexiv, care prefera lumea cartilor, a filozofiei, fiind in totala contradictie cu rudele sale avide de bani si de putere.

Autocaracterizarea, ca modalitate de caracterizare directa, poate fi ilustrata prin exemplele: "Eram inalt si elegant"; "Lipsit de orice talent . fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as fi putut realiza . decat intr-o dragoste absoluta".

Trairile, framantarile interioare sunt evidentiate prin tehnici specifice romanului analitic: introspectia: "Niciodata nu m-am simtit mai . nenorocit"; autoanaliza: "Slabisem intr-un mod care ma despera" ceea ce arata ca suferea din cauza femeii iubite; "Simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amandoi, si aveam sa pierim la fel amandoi", marturisire care evidentiaza idealul sau de iubire absoluta.

Analiza lui Stefan se indreapta si catre comportamentul Elei careia ii studiaza fiecare gest, fiecare miscare, fiecare cuvant.Episodul excursiei de la Odobesti pune in lumina zbuciumul interior al protagonistului si comportamentul Elei, atent analizat de sot. Plimbarea declanseaza criza de gelozie a lui Stefan care remarca faptul ca Ela flirteaza cu domnul G.: "In cele trei zile, cat am stat la Odobesti, am fost ca si bolnav . " marturiseste eroul. El incearca sa para vessel, se preface ca se simte bine, dar, de fapt, sufera cumplit vazand cum sotia danseaza cu acel barbat pe romanta lor preferata. Gheorghidiu sufera din orgoliu, deziluzie, neputinta, este mistuit de o gelozie chinuitoare.

El este, de asemenea, constient de drama sa launtrica, viata alaturi de femeia care l-a deceptionat devenind " o tortura".

Macinat de indoielile sale in legatura cu infidelitatea nevestei, traieste drama iubirii. A vazut in ea idealul sau de dragoste si feminitate si ea l-a dezamagit, nereusind sa se ridice la nivelul asteptarilor sale, lasandu-se coplesita de snobism, lux, bani, relatii mondene, devenind vulgara, superficiala, cocheta.

Stefan nu poate fi socotit un invins, deoarece depaseste conditia unui gelos incurabil, dezumanizat, capabil sa-si ucida sotia, renuntand la Ela si supravietuind cu demnitate experientei erotice neimplinite.

Personajul feminin ramane invaluit intr-o aura de mister, cititorul nefiind lamurit in privinta infidelitatii ei. Tradarea ei nu este evidenta, ci se constituie dintr-o suita de imprejurari interpretate de Stefan in maniera proprie. Daca e s-o creada cititorul pe Ela, ea nu a facut nimic reprobabil, s-a comportat ca si celelate femei ("toate femeile fac la fel") atunci cand a acordat atentie domnului G. Ea considera ca Stefan este hipersensibil, iar comportamentul ei este normal pentru o femeie care ia parte la viata mondena.

Opinia mea este ca evolutia relatiei lui Stefan cu Ela reprezinta simbolic evolutia relatiei cu lumea. Intelectualul foarte sensibil, insetat de absolut, care se simte bine in lumea ideilor, nu se poate adapta in lumea reala, din care face parte Ela, deci relatia cuplului se caracterizeaza prin incompatibilitate.

Eroina l-a iubit pe Stefan cat timp a fost mandra de valoarea lui intelectuala. Dar cand averea i-a daruit un alt statut social, ea s-a integrat lumii reale, cercului de prieteni mondeni si sotul nu i-a mai trezit admiratia. Iar el a ramas fidel principiilor si aspiratiilor sale. Asa se explica gestul hotarator din finalul romanului: Stefan ii lasa Elei bunuri materiale care pentru el nu au valoare, dar, mai mult ii lasa "amintirile si tot trecutul", deci absolut tot ce ar fi putut avea vreo legatura sentimentala, afectiva, cu sotia sa.