Relatii sintactice din limba romana. Privire generala

Relatii sintactice din limba romana. Privire generala

In privinta relatiilor⁶ sintactice, directiile interpretative inregistreaza urmatoarele orientari:

a) gramaticile clasice mai vechi sustin existenta a doua «raporturi » sintactice -  de coordonare si de subordonare⁷

b) gramaticile clasice mai noi (cu incepere din a doua jumatate a secolului al XX-lea pentru limba romana) augmenteaza numarul acestora, admitand, pe langa cele doua tipuri de relatii invocate, si relatia de inerenta, mixta, intermediara-explicativa, apozitiva, de dubla subordonare si de incidenta⁸;[1]

Taxinomia exhaustiva a relatiilor sintactice se explica prin eterogenitatea criteriilor de identificare a acestora, fenomen prezent in lingvistica sincronica si, in special, cea diacronica⁹.

Daca prin relatiile sintactice se inteleg «raporturile», marcate lingvistic, in care sunt implicati constituentii unitatilor sintactice¹⁰ (partea de propozitie, propozitia, fraza, substitutul de propozitie - fraza, textul¹¹), consideram oportuna coroborarea elementelor de continut si de forma¹² necesare pentru identificarea relatiilor sintactice, care, impreuna, sa configureze modelul sintactic de dependenta, nondependenta sau interdependenta dintre unitatile sintactice.

Continutul relatiiior sintactice reprezinta planurile¹³ in care se afla termenii intrati in raport si importanta¹⁴ unitatilor sintactice date in cadrul planului respectiv. [2]

Nota

Pentru evitarea contradictiilor de metalimbaj, se impune distinctia dintre conceptul de plan si importanta, prin plan vizandu-se raportul logic dintre comunicarea propriu - zisa, in cadrul careia unitatile sintactice sunt fie principale, fie secundare, si comentanile privitoare la aceasta, care se constituie ca insertiuni incidente (C Dimitriu, GES, p. 113 - 114); termenul de importanta are in vedere calitatea unitatilor sintactice de a se realiza. in cadrul fiecarui plan, ca unitati sintactice principale, intermediare sau secundare (C Dimitriu, GES, p. 126). Verificarea importantei unitatilor sintatice relationate se realizeaza cu modalitati diferite de transformare (L. Bloomfield, Language, 1935, Londra, [Bloomfield, Language], J. Lyons, Introducere), de omisiune (Valeria Gutu Romalo, Sintaxa limbii romane. Probleme si interpretari, 1973, EDP, Bucuresti, [Gutu Romalo, Sintaxa]), expansiune (A. Martinet, Elemente) sau de schimbare a topicii (Serban, Topica).

Criteriul formei relatiilor sintactice vizeaza marcile - segmentale sau supra-segmentale - prin care se concretizeaza relatiile dintre unitatile sintactice. Deoarece obiectul cercetarii noastre ii constituie cuvantul relator (cuvantul marca pentru relatii sintactice), ne vom preocupa de identificarea relatorilor segmentali., eventualele redundante - seg­mental - suprasegmental - fiind doar semnalate. Intre continutul relatiilor sintactice si microsistemul relatorilor care le materializeaza exista o unitate indestructibila, deoarece, in limba romana, acelasi conectiv poate aparea la doua sau mai multe tipuri de relatii sintactice. Selectionam, pentru argumentare, relatemul cand, care poate marca:

a) relatia de subordonare.
           Exemplu:

'Concretismul, care este de obicei confundatcu realismul, este dinamic, mai ales cand exprima  lupta dintre vechi si nou.'

(P. Tutea, Philosophia perenis, p. 170)

b) relatia de coordonare.

Exemplu:

' De cate ori ma uit pe fereastra

ii vad

Cand cu frunzele-n cer,

Lucrare: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Lucrare: Boala lui parkinson

Cand cu ele-n pamant '

(M. Sorescu, Roata, p. 28)

c) relatia de incidenta
Exemplu:

"E atat de rar sa intalnesti un barbat cu adevarat vesel,(cand nu se exprima prin racnete si rasete cu gura pana la urechi, decat dorinta de a fi vesel)"

(M. Preda, Marele singuratic, I, p. 42)

d) relatia mixta.

Exemplu: L-am vazut acolo si cand s-au inmanat premiile.

Reiterand trasatura esentiala a sistemului - structura normata, independenta de manifestarile individuale - vom considera ca orice demonstratie gramaticala trebuie sa se conformeze unor reguli de eliminare a contradictiilor, care constituie norma limbii literare. Din norma limbii literare derivand uzajul. opozitia fundamentala este intre norma si uz , deoarece norma rezulta din uz iar actul vorbirii este o concretizare a uzului.

Urmand acestor considerente, vom opina ca intr-un exemplu ca:

"Nu stiu prin cine,el insusi isi formase o parere nu tocmai rea despre intentiile mele si despre ce as fi in stare sa fac."

(N. Iorga, O viata de om, II, p. 178)

Conjunctia coordonatoare si indica o relatie de coordonare intre doua unitati sintactice apartinand aceluiasi plan, in care sunt secundare, dar nu si aceluiasi nivel sintactic¹⁵  (prima unitate este o parte de propozitie, cea de-a doua este o propozitie).

In baza raportului dintre norma si uz, admitem, provizoriu, ca relatia sintactica este de coordonare in absentia, intre doua propozitii, ca expresie a uzajului normei¹⁶ (pentru un punct de vedere detaliat si, consideram, elecvent in aceasta privinta).

Eterogenitatea si valabilitatea relativa a criteriilor necesare pentru identificarea relatiilor sintactice a generat acceptarea in cadrul aceleiasi relatii de coordonare a unor structuri controversate. In exemplele:

a) "Desi esti diavol, dar ti-e tigva goala.'

(apud GLR, II p. 249)

b) "Caruta lui, desi era ferecata cu teie, cu curmeie, insa era o caruta buna.'

(apud. Al. Graur, Pentru o sintaxa)

se considera ca intre unitatea sintactica regenta si subordonata sa se instituie o relatie de coordonare¹⁷ sau o relatie de coordonare si subordonare in acelasi timp¹⁸. Fata de aceste opinii, avansam solutia unei relatii de subordonare pentru urmatoarele argumente: in planul frazei T1 = desi esti diavol (a) si T2 = desi era ferecata cu teie, curmeie (b), avand importanta redusa, pot fi comutati cu zero, ceea ce le fixeaza statutul de unitati sintactice secundare; conectivele dar si insa de la T2 = dar (i-e tigva goala (a) si T2 = caruta lui insa era o caruta buna (b) sunt doar aparent coordonatoare, deoarece, contextual, primesc conotatii semantice, putand fi substituibile prin adverbul totusi.

Asemantismul unor conjunctii romanesti nu este, de cele mai multe ori, un datum, ceea ce inseamna ca ele nu sunt aprioric moneme functionale; semantizarea lor contextuala impune si asumarea unei functii sintactice (aici de complemente circumstantiale concesive), fapt care le exclude din clasa conjunctiilor coordonatoare. in acest caz, relatia de subordonare intre Tl/T2 de la a) si b) se realizeaza sincretic prin relatorii subordonatori desi, la care se asociaza pauza si intonatia¹⁹.

Consubstantialitatea continut - forma in identificarea relatiilor sintactice acceseaza calificarea si descrierea cuvintelor raportuale, in functie de relatiile sintactice pe care le concretizeaza. Operationalizand aceste criterii, vom lua in discutie relatiile sintactice care au constituit obiectul atentiei lucrarilor de lingvistica din ultimul timp (de coordonare, de subordonare, inerenta, mixta, intermediara - explicativa si de incidenta), urmand ca punctul nostru de vedere privitor la numarul acestora, la terminologia si subclasificarile adoptate in problema relatiilor sintactice sa il etalam dupa comentarea opiniilor din literatura de specialitate. Organizarea demersului vizeaza constituirea unei baze teoretice in functie de care va fi prezentat materialul faptic pe care l-am avut in vedere in studiul de fata.[5]