Iluminismul - baroc, miscarea iluminista transilvaneana, iluminismul romanesc, tiganiada

Iluminismul

Caracterizat prin profunde schimbari in structura societatii, determinate de ascensiunea burgheziei care se afirma in numele unei noi conceptii despre lume, natura si societate, ca si prin efervescenta de idei produsa de cercetarile din domeniul matematicii si fizicii, secolul al XVIII-lea aduce in cele mai multe tari europene nazuinta puternica de innoire, existenta pe toate planurile culturii.

Iluminismul a pretins eliberarea fiintei umane de sub tutela sa autoindusa. "Tutela este incapacitatea fiintei umane de a-si folosi abilitatile cognitive in lipsa instructiunilor de la o alta persoana. Aceasta tutela este auto-indusa atunci cand cauza sa nu rezida in absenta ratiunii, ci in absenta hotararii si a curajului de a lua hotarari fara instructiuni de la o alta persoana. Sapere aude! Aveti curajul de a va folosi propriul simt al ratiunii!' - acesta este moto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).

Iluminismul este o replica la adresa barocului, care incearca sa inlature dogmele religioase si sa infiltreze luminarea maselor pe baza experientei proprii.

Baroc ( in italiana si portugheza Barocco, in franceza si engleza Baroque ) desemneaza simultan o perioada in istoria europeana, dar si un curent artistic care a fost generat in Roma, Italia, in jurul anilor 1600, migrand si fiind relativ rapid asimilat in celelalte tari si culturi europene, de unde a migrat apoi si in cele doua Americi, dar si in alte parti ale lumii. Stilul baroc se regaseste clar reprezentat in arhitectura, dans, filozofie, mobilier, muzica, literatura, pictura, sculptura si teatru. Indiferent de domeniul in care se regaseste, stilul baroc se caracterizeaza prin utilizarea exagerata a miscarii si a claritatii, respectiv a bogatiei folosirii detaliilor ce simbolizeaza lucruri ce se pot interpreta cu usurinta si lipsa de ambiguitate. Toate aceste elemente sunt folosite de catre artistii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanta si grandoare in privitor, ascultator si/sau participant la actul de cultura. Barocul a exprimat noi forme ale valorii, care sunt de multe ori, sintetizate prin utilizarea metaforei si a alegoriei, larg intalnite in literatura, poezia si filozofia barocului, precum si de ardenta dorinta a cautarii mirabilului. Folosind un termen italian adecvat, artistii cautau, inclusiv prin utilizarea a tot felul de artificii, sa uimeasca, sa produca profunda admiratie. Din acest punct de vedere, daca manierismul a fost prima ruptura serioasa fata de Renastere, atunci barocul este ruptura totala, poate chiar limbajul artistic total opus. Tema cunoscuta a Renasterii, suferinta psihologica a omului, tema intr-un fel abandonata dupa revolutiile in gandire provocate de Nicolaus Copernicus si Martin Luther, se regaseste in toate formele artistice in care barocul s-a manifestat, dar mai ales in literatura sa. In ceea ce priveste barocul literar se remarca preferinta acordata, in lucrari foarte diferite, formei exterioare in detrimentul continutului.

In multe tari europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se defini specificul unei epoci in care s-a pus accentul pe dezvoltare si raspandirea cunostintelor culturale, pe ideea "luminarii maselor".
Iluminismul sau luminismul este un curent de gandire, cu multiple consecinte pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din pozitia rigida in care il fixase filozofia traditionala, pentru a-l face obiectul propriei sale activitati: prin munca si cultura, omul este perfectibil, ca si societatea pe care el o construieste. Inlocuind conceptia statica despre om cu una dinamica, iluminismul e sustinut de ideologii claselor dinamice ale societatii, de burghezie in primul rand. De aceea, a aparut in tarile in care burghezia a aparut mai repede ( Anglia si Franta ) si s-a configurat mai tarziu acolo unde fortele feudale erau mai puternice ( de ex. in S-E-ul Europei ). Lupta de emancipare a acestei clase revolutionare s-a sprijinit pe un numar de idei orientate in intregime pe o directie antifeudala. Inca din 1688, in cadrul Revolutiei burgheze din Anglia, incepe sa fie pus sub semnul intrebarii tot ceea ce era specific epocii feudale. Treptat, se cristalizeaza o ideologie iluminista care va pregati Marea Revolutie Franceza din 1789.

Iluminismul a avut cateva trasaturi specifice:

- caracter antifeudal si antidespotic. Toate institutiile feudale erau supuse unei critici severe: monarhia absoluta, bazata pe ideea dreptului divin, biserica, justitia, scoala. Ganditorii iluministi cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului si acordarea de libertati sociale si politice intregului popor. Argumentele pentru justificarea acestor revendicari se bazau pe principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe ideea dreptului natural si a contractului social, conform carora oamenii se nasc cu aceste drepturi si traiesc pe baza unei intelegeri cu monarhul, pe care pot sa nu-l mai accepte daca nu este un om "luminat".

- spiritul rationalist, materialist si laic. In secolul XVIII s-a afirmat ratiunea, fenomenele vietii au cunoscut o interpretare materialista, iar problemele culturii si ale stiintei au inceput sa se separe de cele ale religiei, combatand fanatismul si misticismul. Declinul autoritatii ecleziastice asupra vietii publice nu a atras si revalorificarea mentalitatii magice. Practicile oculte nu au mai fost satanizate ( si condamnate juridic ), ci au inceput sa fie depreciate rational ( si luate in deradere). Magul nu mai este vazut ca un pactant cu diavolul, ci ca un sarlatan abuzand de credulitatea publicului.

- militeaza pentru emanciparea poporului prin cultura;

- incurajeaza tratarea problemelor sociale in literatura.

- genereaza o literatura cu caracter moralist.

In calitate de curent ideologic si cultural, iluminismul se defineste prin: promovarea rationalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului si a dogmelor, raspandirea culturii in popor, literatura preocupata de problemele sociale si morale; teme si motive literare promovate de literatura iluminista: « monarhul luminat », « contractul social », emanciparea poporului prin cultura; Genuri si specii: liric, epic ( povestire, nuvela, roman ), dramatic ( tragedie, comedie );

Aparuta la sfarsitul secolului al XVIII-lea, miscarea iluminista transilvaneana isi are radacinile si explicatia cu trei secole in urma. In 1437, dupa Rascoala de la Bobilna, cele trei natiuni - ungurii, sasii si secuii - semneaza pactul Unio trium nationum, prin care romanii, exclusi de la drepturile sociale, politice si religioase, deveneau o natiune tolerata in Transilvania. In 1784, Rascoala lui Horia, Closca si Crisan zguduie din temelii Imperiul Habsburgic, pretinzand schimbarea imediata si radicala a oranduirii existente. Suspectati de a fi pactizat cu rasculatii, corifeii Scolii Ardelene vor fi prigoniti de autoritati. Scoala Ardeleana à fost o miscare culturala complexa si neomogena, reflectand o perioada istorica: procesul de formare a burgheziei si a natiunii romane la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea.

Iluminismul romanesc se identifica in mare masura cu Scoala Ardeleana si cu ecourile ei in Moldova si Tara Romaneasca. Aceasta miscare, intemeiata sub semnul iluminismului european,  a stat in serviciul idealului national, la a carui fundamentare a contribuit hotarator, prin pretuirea istoriei, a istoriei limbii si a poporului. Iluminismul romanesc va recurge, la randul sau, la argumentele istorice in favoarea unor revendicari politice. Scoala Ardeleana a pus in miscare un amplu proces de afirmare nationala si culturala a romanilor din Transilvania in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si la inceputul secolului al XIX - lea. Carturarii acestui curent au adus argumente stiintifice pentru afirmarea drepturilor romanilor din Transilvania. Activitatea lor stiintifica s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

Scoala Ardeleana a fost o importanta miscare culturala generata de unirea mitropoliei romanilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolica, act in urma caruia a luat nastere Biserica Romana Unita cu Roma. Reprezentantii Scolii Ardelene au adus argumente istorice si filologice in sprijinul tezei ca romanii transilvaneni sunt descendentii directi ai colonistilor romani din Dacia. Aceasta teza este cunoscuta si sub numele de latinism. Diferenta fata de iluminismul francez este data de faptul ca Scoala Ardeleana nu a constituit un curent anticlerical, miscarea culturala transilvaneana pornind tocmai din sanul Bisericii Catolice.

Miscarea iluminista ilustrata de Scoala Ardeleana a evoluat in mai multe etape:

Etapa pregatitoare, prin lupta pentru revendicari politice si nationale dusa de Inocentiu Micu-Klein, episcopul romanilor uniti, care cere drepturi si libertati pentru romanii din Transilvania, in schimbul unirii cu biserica romana (Sinodul de la Blaj);

Etapa de elaborare si afirmare a ideologiei nationale: formularea crezului latinist extremist atat pe plan filologic cat si istoric, dezvoltarea invatamantului romanesc;

Etapa pronuntat iluminista (avand ca moment de varf Tiganiada, in care carturarii se opun actiunii de defaimare a romanilor intreprinsa de clasele feudale privilegiate).

Evolutia miscarii cunoaste doua directii mai importante: prima are un pronuntat caracter iluminist si urmareste emanciparea poporului, mai ales a taranilor. Se infiinteaza numeroase scoli in limba romana ( Gh. Sincai infiinteaza aproximativ 300 de scoli ), se scriu abecedare, aritmetici, catehisme, manuale etc. A doua este erudita si cuprinde tratate de istorie si de filologie, care urmaresc demonstrarea argumentata a originii romane a poporului roman si a continuitatii lui in Ardeal. Treptat, incepand cu ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, afirmarea constiintei nationale in partile vestice ale spatiului romanesc alimenteaza un program politic cuprinzator, incluzand scoala, biserica, aspectele general-culturale si, in primul rand, cultivarea limbii.

In ceea ce priveste argumentarea latinitatii poporului roman, carturarii Scolii Ardelene au incercat sa impuna ideea originii pur latine a poporului roman, vehiculand teoria exterminarii dacilor de catre romani. Samuil Micu, in lucrarea Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor dezvolta idei iluministe, moderne, dar relateaza sec evenimentele sau copiaza pasaje intregi din cronici. Gheorghe Sincai, in Hronica romanilor si  a mai multor neamuri dovedeste mai mult spirit critic si ofera o informatie mai bogata, opera sa incercand sa evidentieze adevaruri istorice. Petru Maior este autorul lucrarii Istoria pentru inceputul romanilor in Dacia, cu un pronuntat caracter polemic, mai curand un pamflet de idei decat o cronica, fara valente literare insa.

In directia lingvistica, carturarii scolii Ardelene au sustinut ideea originii pur latine a limbii romane, cerand scrierea cu alfabet latin si adoptarea scrierii etimologice. Samuil Micu si Gheorghe Sincai ( Elementa linguae daco-romanae sive valachicae ) fac o paralela intre latina si romana, propunand eliminarea cuvintelor de alta origine si inlocuirea lor cu neologisme latinesti. Lexiconul de la Buda este un dictionar colectiv care furnizeaza numeroase neologisme romanice, eliminandu-le pe cele de alte origini. Petru Maior afirma ca limba romana provine din latina populara ( disertatia de la finalul lucrarii istorie pentru inceputul romanilor in Dachia ).

Din punct de vedere literar, cea mai valoroasa opera pe care o da Scoala Ardeleana este epopeea lui Ion Budai - Deleanu,  Tiganiada.

Invatamantul a contribuit la raspandirea ideilor iluministe. Academiile domnesti, intemeiate in Tara Romaneasca intre 1678-1688, in Moldova la 1707, au reprezentat un insemnat focar de cultura al Rasaritului ortodox. O alta forma de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tiparirea de carti. Intre 1700 si 1800, s-au tiparit de catre romani 799 de carti dintre care 617 in romaneste, iar 182 in greceste, latineste, slava, etc. Procentul de carte laica a crescut necontenit, in dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de calatorie raspandeste idei iluministe si Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care in Insemnare a calatoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizatia tarilor vizitate si realitatile triste din patria sa. In Tara Romaneasca si in Moldova, Chesarie Ramniceanul si Leon Gheuca raspandisera idei iluministe datorate lecturilor din rationalistii francezi si, in special, din Enciclopedia lui Diderot.

Tiganiada

Autorul si-a declarat modelul in literatura antica  ( Homer, Batalia soarecilor cu broastele ). In Epistola inchinatoare catre Mitru Perea isi alcatuieste, ca Cervantes, o biografie fantezista de tigan supus austriac, care a participat la campania din Egipt a lui Napoleon si a ramas acolo. In finalul scrisorii parodiaza proiectele Scolii Ardelene de a evoca veridic trecutul national. Tiganiada a fost redactata in doua versiuni: prima, din 1800, este mai stufoasa si cu o actiune mai complicata, a doua, din 1812, mai echilibrata si mai artistica. Din pacate, ea nu a fost cunoscuta decat tarziu, publicata mai intai intr-o revista obscura, Buciumul roman in 1875 in prima varianta, iar in cea de-a doua abia in 1925. Eminescu nu a cunoscut-o.

Opera apartine genului epic in versuri, fiind o epopee eroi-comica. Este singura epopee romaneasca terminata, care are ca tema lumea pe dos, parodierea ordinii universale.

Subiectul. Cele douasprezece canturi urmaresc doua fire epice: pe de o parte se nareaza aventurile tiganilor inrolati in armata lui Vlad Tepes, iar pe de alta parte aventurile lui Parpangel, in cautarea iubitei sale Romica, furata de diavoli. Ca in orice epopee care se respecta, eroii pamanteni au dusmani si protectori supranaturali.

Autorul are simtul artei ca joc, subiectul si personajele fiind pretexte pentru o "comedie a literaturii" (N. Manolescu). De aceea, universului naratiunii ii corespunde un metaunivers, prezent in subsolul paginilor si alcatuit dintr-o armata de critici care supun "adevarul istoric" prezent in epopee unui tir de contestatii umoristice. Daca textul este o parodie, metatextul este de asemenea parodic, fictiunea amestecandu-se cu critica fictiunii, pentru ca autorul "are simtul artei ca joc, intuitia gratuitatii si a absurditatii" (N. Manolescu). Exista, deci, doua niveluri ale operei:

a) povestirea propriu-zisa, care este "epopeea fricii cronice si a preocuparii pentru stomac" (N. Manolescu), care parodiaza motive literare consacrate, ca ubi sunt (eroii vestiti de altadata), muza inspiratoare, devenita aici o femeie cartitoare cu gura mare si minte putina, sau lumea pe dos, caci epopeea incepe cu defilarea ordonata à tiganilor si sfarseste cu incaierarea acestora (intai ordinea, apoi haosul);

b) critica povestirii, ale carei personaje sunt intruchipari ale modalitatilor de receptare a textului: Onochefalos, care se mira ca Romica s-a putut transforma in tufa vorbitoare, reprezinta lectura literala; Idiotiseanu, care afirma ca nu toate cele ce se scriu sunt adevarate, reprezinta lectura naiva; Eruditian, care recunoaste imprumuturile de la alti scriitori, este lectura savanta.

Stilul. G. Calinescu a remarcat geniul verbal al autorului, care atenueaza lipsa talentului descriptiv. Inventia verbala incepe de la numele tiganilor, "un grotesc de sonuri" (Aordel, Corcodel, Cucavel, Parpangel, Gavan, Giolban, Goleman, Ciormoi, Dirboi etc.), trece prin inventii onomatopeice unele atat de firesti incat "trebuie un studiu deosebit pentru a vedea daca ele nu circula" si ajunge la modelarea lor in scopuri prozodice, schimbandu-le genul si terminatia pentru a le face sa rimeze (draca, palata, copace etc). In Istoria critica a literaturii romane, Nicolae Manolescu evidentiaza valoarea Tiganiadei printr-o comparatie: "Tiganiada este un Don Quijote al nostru, gluma si satira, fantasmagorie si scriere inalt simbolica, fictiune si critica a ei".