Junimea si Titu Maiorescu

Junimea si Titu Maiorescu

In toamna anului 1863, sub guvernarea democratica a lui Alexadru Ioan Cuza, un grup de tineri dornici de a da un alt curs culturii si literaturii romanesti infiinteaza la Iasi o asociatie libera cu numele "Junimea". Initiatorii sunt: Petre Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu.

Programul politic al acestei asociatii (majoritatea membrilor intemeietori constituiau aripa stanga a Partidului Conservator) va fi subordonat celui cultural, teoretizat de conducatorul grupului, Titu Maiorescu. Junimistii au criticat puternic Revolutia de la 1848, pe care o considerau un exemplu graitor de imitare grabita si nejustificata a modelului francez. Ei nu se impotriveau schimbarilor si nici culturii occidentale, pe care o pretuiau foarte mult, dar insistau asupra faptului ca schimbarile trebuiau infaptuite lent, pe masura ce societatea romaneasca era pregatita sa le primeasca.

La 1 martie 1867, din initiativa lui Iacob Negruzzi si sub redactia lui, pe care o va pastra timp de 27 de ani, apare la Iasi revista "CONVORBIRI LITERARE", bilunar pana in 1885 si lunar dupa aceasta data, la Bucuresti.

Activitatea Junimii se desfasoara pe mai multe etape:

1.     o etapa in care se elaboreaza principiile estetice ale societatii.- 1863-1874- Este vremea in care Junimea provoaca cele mai multe reactii adverse, dar si aceea in care, prin succesul polemicilor ei, prin adeziunea lui Vasile Alecsandri, prin descoperirea lui Eminescu, prestigiul incepe sa-i fie asigurat.

2. o etapa in care sedintele din Iasi incep sa fie dublate de acelea de la Bucuresti (1874-1885). In 1885, Iacob Negruzzi se muta la Bucuresti luand cu sine si revista a carei directie o pastreaza singur pana in 1893.
3. dupa 1885 este perioada in care principiile estetice ale junimismului se dezvolta in mod deosebit. Aceasta etapa a gruparii si chiar a revistei are un caracter universal. Activitatea Junimii va inceta in 1916, la Bucuresti.

Prin Titu Maiorescu se afirma constiinta inchegarii unei directii culturale creatoare, delimitata de un spirit critic neadormit si de un sentiment puternic al valorilor. Junimea a realizat si a impus o astfel de directie, aducand in atmosfera produsa de unirea romanilor din 1859 un climat de noua intemeiere, simetrica in planul culturii, cu eforturile de consolidare politica, sociala si economica incepute de Alexandru Ioan Cuza si de ministrul sau Mihail Kogaliceanu, omul de idei al epocii pasoptiste, dar si al celei urmatoare. Junimea a determinat o directie noua si in literatura: fundamental romatica in perioada pasoptismului, literatura romana evolueaza in a doua jumatate a secolului al XIX-lea spre clasicism, un clasicism de esenta

In plan cultural, obiectivele Junimiii au fost foarte limpezi:

a)     raspandirea spiritului critic

b)     incurajarea progresului literaturii nationale

c)      sustinera independentei intelectuale a poporului roman (educarea publicului prin prelectiuni populare)

d)     sustinera originalitatii culturii si a literaturii romane prin punerea problemei unificarii limbii romane literare si prin respectul acordat literaturii

e)     crearea si impunerea valorilor.

T. Maiorescu a avut un rol definitoriu in cadrul societatii Junimea, impunandu-se ca adevaratul ei conducator, iar in cadrul epocii drept indrumatorul cultural si literar. Domeniile de manifestare ale spiritului critic maiorescian sunt numeroase : limba romana, literatura, cultura, estetica, filozofie.

In 1867, Maiorescu publica studiul O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867. Din ratiuni metodologice, criticul isi imparte articolul in doua parti : Conditiunea materiala a poeziei si Conditiunea ideala a poeziei. In conceptia lui, spre deosebire de stiinta care este chemata sa exprime adevarul, « poezia este arta de a pune fantezia in miscare prin cuvinte », frumosul fiind «  ideea manifestata in materie sensibila ». De aceea poezia trebuie sa aiba doua conditiuni : una materiala realizata prin cuvinte ca « organ de comunicare » - figuri de stil, licente poetice, expresivitate, poetul trebuind sa aleaga mereu « cuvantul cel mai putin abstract », iar cealalta, ideala, are in vedere sentimente si pasiuni exprimate, caci : « ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune si niciodata o cugetare exculsiv intelectuala. »

In 1868, apare studiul In contra directiei de astazi in cultura romana, in care este formulata teoria formelor fara fond. Maiorescu se revolta aici impotriva « vitiului » existent in epoca de a imprumuta forme ale culturii apusene fara a le adapta conditiilor existente. Aceasta teorie cuprinde multe exagerari, dar prezinta si un aspect pozitiv in sensul ca respinge imprumuturile exagerate, neselective si imitatiile fara valoare. In realitate Titu Maiorescu si junimistii pledau pentru ridicarea fondului autohton la inaltimea formelor imprumutate.

Afirmatiile lui critice sunt patrunzatoare, exacte si adeseori memorabile. Ecoul lor in epoca a fost enorm, iar in posteritate profund, influentand numeroase generatii de critici si cititori. Ideile sale referitoare la limba si literatura sunt edificatoare.

Principalele idei lingvistice:

1 -> alfabetul latin

2 -> ortografie fonetica

3 -> combaterea etimologismului

4 -> imbogatirea vocabularului cu neologisme

5 -> combaterea stricatorilor de limba prin respingerea traducerii literale a expresiilor idiomatice si prin ridiculizarea betiei de cuvinte.

Aceste idei apar in studiile : Despre scrierea limbei romane, Limba romana in jurnalele din Austria, Betia de cuvinte, Neologismele, etc.

In analiza operelor literare, Maiorescu pune accent pe forma artistica, raportandu-se la conttnutul ei. Originalitatea si autenticitatea, conditii primordiale ale valorii operei de arta, sunt definite de particularitatile creatoare individuale si de asimilarea in creatie a specificului national.

Dintre studiile reprezentative in acest domeniu, putem enumera: 'Directia noua in poezia si proza romana', 'Eminescu si poeziile lui', 'Asupra poeziei populare', 'Poeti si critici', 'Comediile d-lui Caragiale', 'Povestirile d-lui M.Sadoveanu', etc.

In articolul « Directia noua in poezia si proza romana » , il considera ca reprezentant de frunte al generatiei pasoptiste pe V. Alecsandri, dupa care il plaseaza pe Eminescu, pe care il considera dupa numai 3 poezii «  poet in toata puterea cuvantului ». Studiul « Comediile d-lui Caragiale trateaza tema moralitatii in arta si a inaltarii impersonale, pornind de la moralitatea in raport cu opera comica a lui Caragiale. Maiorescu combate prin acest studiu criticile care resprinsesera comediile lui Caragiale pe motiv ca ar fi imorale.

Studiul « Eminescu si poeziile lui » defineste totodata profilul geniului in general si personalitatea lui Eminescu . Ideea de la care se porneste este aceea ca: «  Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut, care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc. » Sunt evidentiate notele caracteristice ale personalitatii sale : «  Ceea ce caracterizeaza mai intai personalitatea lui Eminescu este o asa de covarsitoare inteligenta, careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa " si este subliniata pasiunea lui pentru cunoastere : «  Era omul cel mai silitor, vesnind cetind, meditand, scriind ». In finalul partii intai, Maiorescu atrage atentia asupra faptului ca poetul vede in femeia iubita « copia imperfecta a unui prototip nerealizabil », cautandu-si refuzul « intr-o lume mai potrivita cu el, in lumea cugetarii si a poeziei. »

In partea a doua a studiului, pe langa bogatia de idei si sentimente pe care o cuprind poeziile lui Eminescu, se arata si forma frumoasa sub care ele se prezinta. Criticul releva inrudirea cu poezia populara, de unde Eminescu a preluat armonia uneori onomatopeica a versurilor. Sunt prezentate cateva procedee de realizare a unor rime neobisnuite: asezarea in rima a unor cuvinte familiare, a unor cuvinte precsurtate sau a numelor proprii.

Studiul se incheie cu o afirmatie care a capatat de-a lungul timpului valoarea unie profetii: "Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui. Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al 20-lea sub auspiciile geniului lui, si forma limbei nationale, care si-a gasit in poetul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi, va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti."

Asadar, filozof, critic literar, estetician, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai importante personalitati ale culturii romane.