ION LUCA CARAGIALE - scurta monografie

Ion Luca Caragiale

- scurta monografie

Ion Luca Caragiale s-a nascut la 30 ianuarie 1852, intr-o modesta taranie gospodareasca din satul Haimanele, judetul Prahova, sat care astazi ii poarta numele. Este fiul lui Luca St. caragiale, secretar la manastirea Margineni, si al Ecaterinei, fiica lui Luca Chiriac Caroba, negustori companist din Brasov. Trei ani mai tarziu, se naste, in acelasi sat, sora sa Elena, careia ii vor spune Lenci.

Prima sotie a lui Lua s-a numit Madam Caliopi. Aceasta era actrita si cantareata. Cu Ecaterina Caraboa, nu exista documente care sa dovedeasca faptul ca s-a casatorit legitim si se considera ca Ion Luca Caragiale ar fi un copil natural, ca si sora sa Lenci. La randul sau, sora sa va avea un fiu in afara casatoriei, numit Matei.

In 1860, familia se stabileste la Ploiesti, unde Luca exercita profesiunea de avocat. Aici copilul incepe invatatura cu dascalul bisericii Sfantul Gheorghe, slovenind si tragand clopotele. Invatamantul primar il face la Scoala Domneasca din Ploiesti. In clasa a III-a il are ca invatator pe Bazil Dragosescu de la care pastra cele mai bune amintiri. "Era un om rigid in privinta virgulelor si a ordinei gramaticale, pe care o restabilea la scolari cu ajutorul unei mieluse". Ion Luca invata apoi la gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel", situandu-se si aici printre elevii cei mai buni.

Stiind ca fratii tatalui sau, Iorgu si Costachi s-au dedicat teatrului si fiind si el pasionat de acest domeniu, copilul visa de pe acum la o cariera in acest sens. Cand venea trupa de teatru in oras sarea "ulucile" inauntru daca nu avea bani, pentru a putea vedea spectacolul. La Ploiesti se tinea supa oameni si le imita umbletul si gesturile.

Ion Luca urmeaza apoi Conservatorul din Bucuresti. Se inscrie in clasa de mimica si declamatie a unchiului sau Costache, apoi il intalnim in trupa unchiului Iorgu, ca sufleor si copist.

In 1870 tatal sau il duse copist la Tribunalul Prahova, unde de la 10 septembrie, cand muri tatal sau, nu mai calca. Astfel el ramane timp de 15 ani singurul sustinator al mamei si al surorii lui.

Din 1871, 1872 intra sufleor si copist la Teatrul National. Debuteaza in cariera jurnalistica ca "girant responsabil" la o gazeta liberala. "alegatorul liber" aparuta la 23 ianuarie 1875 dupa ce in 1874 colaborase cu "Ghimpele". Il intalnim apoi ca si corector la "Unirea democratica", iar in 1877, scoate, impreuna cu Frederic Damé, ziarul "Natiune romana", ziar suprimat dupa sapte numere datorita stirii false despre caderea Plevnei. Colaboreaza apoi pentru scurt timp cu "Romania libera" ca foiletonist, apoi se angajeaza la "Timpul" unde ii va avea colegi pe Eminescu si Slavici. De asemenea, incepe sa frecventeze cenaclul "Junimea", unde in 1878 citeste prima lui piesa de teatru, "O noapte furtunoasa". Pe scena debuteaza tot in acest an, cu o traducere dupa Alexandru Parodi, "Roma invinsa". In "Convorbiri literare" ii vor aparea publicate opera dramatica si creatii prozastice ca "O faclie de Paste", "25 de minute", "Grand Hotel".

Pentru agonisirea existentei se imparte intre scris si feluritele slujbe si functii: revizor scolar, agent al unei societati de asigurari, functionar la Regia Monopolurilor, director general al teatrelor, profesor la o scoala de regie. O cunoaste pe Maria Constantinescu de la care il va ave in 1885, pe Matei, primul lui copil.

In timpul cat este directorul teatrului national o cunoaste pe Alexandrina Burelly, una din fetele arhitectului Gaetani Burelly, cu care se va cununa la 7 ianuarie 1889, intrand, cu aceasta ocazie, in relatie cu importanti oameni de societate. In urma ruperii de Junimea, se avanta in politica, trecand prin ambele partide (liberal si conservator), dar activand mai ales la cel radical, al lui Gh. Panu. Isi incearca norocul, cu proaste rezultate si in negustorie. Salvarea materiala o aduce decesul, in 1885, al unei matusi bogate "Momoloaia". Gratie unei parti din imensa ei avere, obtinuta in urma unor procese intinse pe aproape doua decenii, fericitul mostenitor se stabileste in 1905 la Berlin, cu sotia si copii Matei, Luki si Tuschi. Totusi exilul nu-l instraineaza de tara, ci continua sa colaboreze cu periodice romanesti, urmareste viata culturala si politica din patria sa si colaboreaza cu o serie de prieteni. De asemenea face vizite studentilor romani din Budapesta precum si lui Goga, in inchisoarea din Seghedin. In 1907, zguduit de rascoalele taranesti, publica intr-un ziar german articolul 1907 "Din primavara pana in toamna", unde denunta crimele savarsite asupra taranimii, clasa cea mai veche si mai umilita a poporului roman.

Ion Luca Caragiale trece in nefiinta la 9 iunie 1912. De acolo e adus si inhumat la cimitirul Bellu, alaturi de Eminescu.

Ca si scriitor, ion Luca Caragiale e inclus in epoca marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu, ion Creanga si Ioan Slavici.

Opera sa cuprinde momente si schite, dramaturgia si nuvelele. Dramaturgul si-a desfasurat vocatia in doua directii, una tragica si una comica. In cea tragica se inscrie drama "Napasta" iar in ce-a de-a doua directie de inscriu cele patru comedii care I-au adus consacrarea: "O noapte furtunoasa" (1879), "Conul Leonida de fata cu reactiunea" (1880), "O scrisoare pierduta" (1884), "D-ale carnavalului" (1885).

Comediile sunt inspirate din viata burgheziei romanesti, din a II-a jumatate a secolului al IX-lea. Prin aceste piese, scriitorul face o caricatura a lumii moderne, a simtamintelor omenesti, manifestate sub forma unei spoieli de civilizatie occidentala. Operele prezinta porniri si pasiuni omenesti, desertaciunea iubirii, goana dupa castig, probleme politice, lumea mahalalei, cu tot ce are mai caracteristic.

"O noapte furtunoasa" trateaza problema triunghiului conjugal, si e construita pornind de la gelozia unui sot care porneste pe o pista gresita in timp ce adulterul se petrece chiar in casa sa. Jupan Dumitrache se cred un cetatean zelos, respectabil, si un sot care tine la "onoarea sa de familist" insa se dovedeste a fi un biet analfabet care nu intelege ceea ce citeste in ziare si pe care, sotia sa, Veta il inseala cu Chiriac, care este omul sau de incredere.

In "Conul Leonida fata cu reactiunea" un pensionar de mahala isi instruieste consoarta despre avantajele regimului republican. Acesta sustine ca, in republica, datoriile tuturor sunt anulate, nimeni nu are voie sa plateasca impozit si, pe langa pensii, se da "o leafa buna pe luna", la "toti intr-o egalitate", iar cand vine vorba de resursele folosite pentru indeplinirea acestor obiective, e "treaba satului". Auzindu-se impuscaturi, batranii intra in panica, vor sa se ascunda in dulap, sa sara pe fereastra, crezand ca e revolutie. Se linistesc abia cand le spune servitoarea ca fusese un chef, si politaiul se amuzase tragand focuri de arma.

In "O scrisoare pierduta" actiune are loc in capitala unui judet de munte, in timpul campaniei electorale, pentru alegerea de deputati. Nae Catavencu vrea sa fie propus candidat in locul lui Farfuridi si de aceea ameninta cu santaj pe prefectul Tipatescu. Santajul consta intr-o "scrisoare de amor" trimisa de prefect doamnei Zoe Trahanache, sotia "venerabilului" sau prieten si protector, Zaharia Trahanache. Cucoana e speriata cand aude ca Nae Catavencu vrea sa publice scrisoarea in ziarul sau, insa reuseste sa obtina promisiunea celor doi barbati din viata ei de a-l propune pentru candidatura pe Catavencu.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Comedia ne prezinta "binefacerile unui sistem constitutional" care se caracterizeaza aici in violare de domiciliu, santaj, companie electorala corupta, discursuri fara sens, cu fraze incoerente si vorbe goale. In final deputatul e numit de la centru iar victoria lui e asigurata de politie. Totul se termina cu urale, imbratisari si sarutari acelor a celor care cu o zi - doua inainte se certasera si batusera ca orbii.

In "D-ale carnavalului", mica burghezie incearca sa imite lumea buna, varfurile societatii, insa personajele copiaza doar elemente de suprafata si forme exterioare care ii pun in situatii ridicole. Autorul arata in acest mod pericolul unei civilizari prin imitatie. Piesa e dominata aproape in intregime de probleme amoroase ca aceea a Mitei Baston s ia amantului ei de inima, Nae Girimea.

Personajele lui Caragiale, conform lui Garabet I. Braileanu "fac concurenta starii civile". Ele sunt create tipologic si Pompiliu Constantinescu a grupat personajele din comedii in noua categorii tipologice: Pampon Cracanel, Jupan Dumitrache, Trahanache, reprezinta "tipul incornoratului"; Nae Girimea, Chiriac, Rica Venturiano, Tipatescu, sunt "tipul amorezului"; Didina Mazu, mita Baston, Veta, Zita, Zoe - "tipul cochetei si al adulterinei"; Rica Venturiano, Tipatescu, Catavencu, Farfuridi, Branzovenescu, Trahanache, Dandanache - "tipul omului politic si al demagogului"; Ipingescu, Conu Leonida, cetateanul turmentat - "tipul cetateanului"; Iordache, Spiridon, Chiriac, Pristanda - "tipul confidentului", Spiridon si Pristanda - "tipul raisoner-ului", chelnerul din "D-ale carnavalului", feciorul din "O scrisoare pierduta", Spiridon, Safta - "tipul servitorului"; Ipingesu, Pristanda - "tipul functionarului".

Caragiale foloseste in comedii diferite surse care provoaca rasul. Categoriile de comic intalnite in piesele sale sunt comicul de situatie, de caracter, de intentie, de nume si de limbaj.

Comicul de situatie reiese, dupa cum arata chiar numele din situatii surprinzatoare, coincidente care duc la incurcaturi. In "O noapte furtunoasa" comicul de situatie este provocat de numarul casei - 9 - care este batut invers, devenind numarul 6. Acest incident il determina pe Rica sa intre intr-o casa gresita provocand o serie de incurcaturi.

Comicul de caracter pune in evidenta deosebirea dintre realitate si ceea de vor sa para personajele. Scriitorul creeaza caractere comice, tipuri de caractere dominate de trasaturi morale negative. Astfel, Mita Baston din "D-ale Carnavalului" e tipul cochetei si al adulterinei.

Comicul de intentie ilustreaza atitudinea scriitorului fata de personaje si situatiile in care acesta acestia actioneaza. El isi iubeste personajele, le priveste cu simpatie, insa ceea ce nu iarta sunt trasaturile care ii fac pe oameni ridicoli, si de aceea ii pune sa actioneze in situatii prin care ironizeaza ipocrizia, coruptia sau incultura protagonistilor.

Comicul de nume reiese din semnificatia numelor eroilor, nume care pun in evidenta trasatura negativa dominanta. Astfel, numele cu aluzii culinare ale lui Farfuridi si Branzovenescu sugereaza lipsa oricaror calitati politice.

Ion Luca Caragiale e scriitorul cu cel mai pronuntat simt al limbii, de aceea, la el comicul de limbaj e foarte diversificat. El sesizeaza toate greselile de limba de a provoca rasul. Se poate vorbi de o limba a eroilor lui Caragiale in masura in care marea lor majoritate nu vorbesc o limba literara si diverse variante gresite ale acesteia. Acest tip de greseli pornesc din dorinta eroilor de a vorbi neologic, crezand ca astfel dovedesc ca au un nivel de cultura ridicat, sau ca fac parte dintr-o patura sociala mai inalta. Deseori protagonistii nu inteleg sensul neologismelor si le distribuie intelesuri nepotrivite. Ei fac greseli gramaticale, au ticuri verbale sau vorbesc incoerent, dovedindu-si astfel incultura. Sugestiv este discursul de la centru Agamemnon Dandanache din "O scrisoare pierduta", care dovedeste lipsa de claritate in vorbire nereusind sa se faca inteles sau sa termine ceea ce are de spus: "eu, care familia mea de la patruzsopt in camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa zica. cum am zite. in sfarsit sa traiasca".

In ce priveste directia tragica a dramaturgiei autorului poate fi amintita drama "Napasta". "Napasta" este o drama in doua acte publicata in 1890. Este o fresca de moravuri, o poveste pasionala din mediul rural cu crima, razbunare si rataciri al mintii. Ion e batut si osandit pentru o crima pe care nu o facuse. Fostul padurar cade astfel intr-o nebunie mistica. Anca e o femeie care, pentru a-si razbuna barbatul e in stare sa se casatoreasca cu Dragomir, Adevaratul ucigas, sa traiasca 10 ani cu el, si apoi sa-l trimita la ocna din razbunare pentru o alta crima pe care nu o facuse. Iesit din ocna, unde a ispravit fara vina crima lui Dragomir, el devine unealta inocenta a cruzimii Ancai.

In dramaturgie, Caragiale este un deschizator de drumuri. Creatiile sale se citesc si azi cu cea mai mare placere. Efectul comic al operei lui se simte si azi, deoarece punerea in scena a comediilor provoaca rasul publicului.

Scriitorul isi continua opera comica prin momente si schite. In acestea el evoca viata Bucurestiului, cu tot ce are mai caracteristic. Pe autor il intereseaza orasul cu atmosfera strazilor, freamatul din gari, conversatii le si micile intamplari din trenuri, vizitele de curtoazie sau de interes, discutiile incinse in berarii, taifasurile din saloane sau agitatiile din presa.

Schitele si momentele pun in evidenta contrastul dintre esenta si aparenta unei burghezii parvenite, prezinta mofturile si pe moftangii la toate nivelurile vietii sociale si la toate varstele.

Putem observa ca fiecare "moment" e o piesa de teatru in miniatura. Formulele schitelor sunt diverse: "Amici", "C.F.R." sunt scenete, "Triumful talentului" e o povestire, "Proces - verbal" e un raport, "Urgent" reprezinta o antologie de scrisori. Caragiale pune accentul pe dialog iar povestirea o reduce la minimum. Ea joaca deseori rol de indicatie scenica prezentand cadrul, decorul, miscarile sau mimica.

Schita "Urgent" e alcatuita dintr-o serie de scrisori adresata primarului dintr-un anumit judet de catre directoarea Scolii de fete Numarul 1, Aglae Poppesco. Inca din luna octombrie directiunea scolii a solicitat o cantitate de lemne pentru incalzit pe perioada iernii. Desi se mentiona nevoia urgenta, lemnele au fost trimise abia in luna martie dupa ce problema s-a discutat in Camera Deputatilor.

Schita "Five o'clock" prezinta vizita scriitorului in salonul unei din doamnele de societate, vizita care are loc odata pe saptamana, la orele cinci. Doamnele insa, incep sa barfeasca, sa vorbeasca fleacuri, ceea ce-l determina pe autor sa plece scarbit. In drum spre iesire intalnindu-se cu Mitica spune:

"Eu: Unde te duci?

Mitica: La five o'clock la madam Piscopesco.

Eu: Fugi nenorocitule!"

Exista o serie de schite care au ca personaje principale mici functionari din Bucuresti. Ei pot purta numele de Mitica.

Mitica e "bucuresteanul par excellence" pe care "il intalnim atat de des - in pravalii, pe strada, pe jos, in tramvai, in tramcar, pe bicicleta, in vagon, in restaurant, la Gambrinus - in fine, pretutindeni". Acesta e un tip sociabil care nu poate trai fara amici. Fie ca il cheama Lache sau Mache, fie ca i de spune, in "momente", Costica, Nae sau pur si simplu Mitica, personajul nu suporta singuratatea. Mache "sade la o masa in berarie si asteapta sa pice vreun amic: e vesel si are pofta de conversatie". La o bere, "bucuresteanul par excellence" isi poate da drumul, demonstrand ca "e cineva".

Lui Mitica ii place sa calatoreasca ("Tren de placere"), sa citeasca, sa scrie gazete ("Ultima ora", "Reportaj", "O cronica de Craciun", "Dumineca Tomii", "Succes"), iubeste pacalelile de 1 aprilie, scrisorile anonime; ii place barfa ("Amici").

Eroul traverseaza cele mai diferite medii, se introduce in toate cercurile, este in permanenta informat, e la curent cu tot ce se produce in "politica, finante, moda, navigatie fluviala, maritima si aeriana, industrie, arte, teatru, muzica, sport". De asemenea este intimul multora dintre cele mai diferite personalitati.

Mitica poseda de asemenea, o arta de a nu face nimic, aratandu-se tot timpul ocupat si grabit. Cum timpul ii e cronometrat, nu isi poate permite sa astepte chelnerul pentru a-si plati consumatia: "Am doua halbe si un corn. plateste tu!". Cat despre bani, daca este intrebat "Ai bani Mitica?" raspunde "Nu, nu umblu cu metal; mi-e frica de traznet".

O preocupare importanta a personajului este cultivarea relatiilor. Tembelul Mitica Dascalescu din "Lantul slabiciunilor" stie sigur ca va trece clasa "tine la el atata mamita-sa Dascaleasca, la care tine Piscupeasca, la care tinea Ioneasca, la care tin foarte mult eu, la care. ". Totul in lumea lui Caragiale se poate aranja prin interventii, prin "diplomatia" sotiilor, carora nu le rezista nimeni si nimic, pana si scriitorul marturisind a se fi lasat "tradus" odata de o frumoasa, Mita lui nea Manache. ("Diplomatie").

Desi sunt laudarosi, falsi, corupti, personajele "momentelor" sunt au o voiciune, o frumusete aparte prin care isi rascumpara partial defectele. Farmecul incomparabil al schitelor este dat de comicul de limbaj, care este principalul mod de caracterizare a personajelor. Ele folosesc neologisme sau barbarisme stalcite, forme verbale folosite aiurea, diferite formule care ii particularizeaza: "parol", "ma-ntelegi", "rezon" , "soro" sau inlocuiesc conjunctia "sa" cu "pentru ca sa" (ex: "pot pentru ca sa zis").

Prin structura si caracterul lor, schitele si momentele stau la cumpana dintre comedii si nuvele fiind o incununare a lor".

La granita dintre comic si tragic exista o zona de trecere in care pot fi amintite nuvelele. "Inspenctiunea", "Doua loturi", "Canuta, am sucit". Aici comicul si tragicul se intrepatrund.

In doua loturi, domnul Lefter Popescu a castigat loturile cele mari de cate 50000 lei, la doua loturi si acum, cand norocul l-a atins, nu gaseste biletele. "Dupa multa disperare si mult zbucium, eroul gaseste biletele insa sufera alt soc. Fara a mai examina lucrurile isi da demisia din slujba sa. La bancher i se arata insa ca numerele lui castigasera, intr-adevar, dar invers, deci loturile lui erau necastigatoare. Lefter nu mai poate suporta socul si inebuneste. Protagonistul parcurge treptat gama starilor sufletesti tragice: bucurie exagerata, cautare disperata a biletelor norocoase, destramarea iluziilor, disperarea, nebunia. eroul e comic pana la un punct prin gesticulatia si limbajul sau, insa e tragic pentru ca se implica prea mult in acest "joc" care il duce la nebunie.

Nuvelele psihologice urmaresc fenomene si aspecte din spatiul rural. Ele evidentiaza situatii care au generat obsesia, nebunia, crima. Putem mentiona aici nuvelele "O faclie de Paste", "Pacat", "In vreme de razboi". Deznodamantul acestor povestiri capata diminsiuni inspaimantatoare.

In "O faclie de Paste" hangiul Leiba Zibol e amenintat cu moartea de fosta sa sluga, Gheorghe. Acesta i-a promis ca se va razbuna pe ele in noaptea de Inviere. In noaptea cu pricina sluga vine si incearca sa deschida poarta, insa Leiba Zibol ii prinde mana intr-un lat si i-o arde cu lampa apoi innebuneste.

In nuvela "Pacat" fata preotului Nita are o legatura amoroasa cu fratele ei vitreg, copilul nelegitim al preotului. Dupa ce tatal le spune adevarul, instiintandu-i ca sunt frati, ei isi continua aventura de dragoste. In aceste conditii tatal hotaraste sa-i ucida pe amandoi, apoi isi curma si el viata.

"In vreme de razboi" prezinta drama lui Stavrache, a carui frate, popa Iancu din Podeni, este capetenia unei bande de hoti. Stavrache isi sfatuieste fratele, care e in pericol de a fi prins, sa se inroleze in armata, si sa plece pe frontul din Balcani, pentru a i se pierde urma. Popa Iancu urmeaza sfatul fratelui sau, iar averea sa ii ramane lui Stavrache atunci cand acesta primeste o scrisoare prin care este anuntat de moartea fratelui sau. Sunt prezentate apoi obsesiile si cosmarurile protagonistului iscate din teama ca fratele sau nu ar fi murit si ca s-ar putea intoarce sa ii ia averea. Intoarcerea lui Popa Iancu din final provoaca nebunia personajului principal.

Nuvelele psihologice urmaresc deci, evolutia obsesiilor personajelor principale pana la nebunie; ele ne prezinta cauzele aparitiei obsesiei, crizele de constiinta si de comportament ca intr-o adevarata fisa medicala.

Dintre nuvelele fantastice putem aminti: "La hanul lui Manjoala", "Calul dracului", "Kir Ianulea", ele au ca element comun si fantastic diavolul, care ia chip de om. In povestirea "La Hanul lui Manjoala" personajul principal e o hangita despre care se crede ca are o legatura cu diavolul. Intamplarile se petrec in vesnicul han, locul rascrucilor si al tuturor tainelor. Un tanar ajunge la han si e dus de stapana intr-o camera unde lipsesc icoanele si crucea. In timp ce mananca, printre picioarele lui trece un animal negru. Desi vremea se strica, tanarul isi ia caciula din mana femei si pleaca mai departe la drum spre logodnica lui. In noapte el are impresia ca vede animalul din camera, are senzatia ca-l strange caciula, calul sau este agitat, iar dupa o ratacire de cateva ore pe furtuna el se trezeste tot la poarta hanului unde hangita il astepta cu farmecele ei.

"Calul dracului" se bazeaza pe o credinta populara care spune ca baba e calul dracului. Conform acestuia , baba poate face un pact cu diavolul, si daca il duce in spate noaptea, sufletul ei apartine diavolului, care in schimb ii reda tineretea si frumusetea.

In unvela ne este prezentata o baba care sta la marginea orasului si roade un covrig. La un moment dat un tanar intra in vorba cu batrana. Baba vede ceva in neregula cu el. Isi da seama ca e diavolul, si are loc pactul, insa cantatul cocosului anunta sfarsitul noptii, iar pactul nu e terminat. Baba ramane astfel in acelasi loc, mancand din covrigul ei.

"Kir Iamulea" trateaza povestea lui Aghiuta, un dracusor care e trimis de diavol pe pamant cu bogatii din visteria iadului. Sub forma unui bogat negustor el se casatoreste cu o localnica din Bucuresti care ajunge sa-l stapaneasca pe deplin.

Prin scrierile fantastice sau psihologice, Caragiale a demonstrat ca este si un excelent prozator. Comediile sunt cele care I-au adus consacrarea iar momentele si schitele dau un farmec incomparabil creatiei lui.

Caragiale e un scriitor obiectiv care prezinta realitatea asa cum e ea, cu defectele si meschinariile ei. El demonstreaza o atitudine critica fata de societate. Putem spune deci ca e un scriitor realist. Prozatorul se apropie de asemenea de naturalism prin violenta descrisa in cele mai mici detalii sau prin redarea cat mai amanuntita a manifestarilor nebuniei. Caracteristicile nebuniei demonstreaza ca Ion Luca Caragiale este si un scriitor clasic.

Titu Maiorescu si-a exprimat increderea ca opera lui va rezista peste ani. "Comediile demnului Caragiale, dupa parerea noastra, sunt plante adevarate, fi tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai". Acest lucru este valabil nu doar pentru comedii ci si pentru intreaga creatie literara a scriitorului , deoarece ea a ramas pana acum si se citeste si azi cu o deosebita placere.

Bibliografie

Ion Luca Caragiale  -O scrisoare pierduta

Momente

Nuvele

Dumitru Nicu - Istoria literaturii romane

George Calinescu - Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent

Vasile Fanache - Caragiale

Literatura romana - compediu