Harap-Alb - caracterizarea personajelor, craiul, spanul, fata imparatului Ros

Harap-Alb este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult.

Semnificatia numelui reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in acela de sluga a Spanului: 'D-acum inainte sa stii ca te cheama Harap-Alb, aista ti-i numele, si altul nu.' Numele lui are sensul de 'rob alb', deoarece 'harap' inseamna 'negru, rob'

Faptele eroului raman si ele in limita umanului, probele care depasesc sfera realului sunt trecute cu ajutorul celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. intalnirea cu spanul este punctul de plecare, cu multiple semnificatii, in devenirea personajului. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care greseste pentru prima oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Nesocotirea acestei restrictii, ce venea din experienta de viata a tatalui sau, este momentul care declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase, care-i pun deseori viata in primejdie: ' thta mi-a dat in grija, cand am pornit de acasa, ca sa ma feresc de omul ros, iara mai ales de cel span, cat oi putea; sa n-am de-a face cu dansii nici in clin, nici in maneca; si daca n-ai fi span, bucuros te-as tocmi. () Din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata si tocmindu-te pe tine, parca-mi vine nu stiu cum'.

Mezinul craiului, lipsit de experienta, se teme mai ales pentru ca incalcase promisiunea de a se feri de omul span, simtindu-se vinovat, deoarece el fusese deprins sa asculte sfaturile adultilor care-i voiau binele, asa cum respectase intocmai indrumarile pe care i le daduse cersetoarea.  Devenit sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, intrucat jurase pe palos.-El devine robul-tigan, desi era alb, nedumerind astfel chiar; pe unchiul sau, imparatul Verde, precum si pe fetele acestuia, care simt pentru el o simpatie spontana. Cu toate acestea, flacaul nu-si incalca juramantul facut spanului, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide
educatii capatate in copilarie, de a fi integrasi demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui: 

Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului stralucea' atat de tare, incat multi crai si imparati il rugara sa-i 'deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i deie fata si imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat calea fara s-a clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, 'mai nu-i venea s-o duca' spanului.

Probele la care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-1 pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie. Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cel mai bun prieten al sau, calul fabulos si de Sfanta Duminica, cea care ii daduse primele sfaturi in evolutia maturizarii sale. in trecerea acestor probe, Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din experienta cu spanul. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun, dragostea pentru albine si furnici il fac sa le ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sa',ğ,^chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa zaboveasca pepV-ji a le constfhi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intolice atunci cand el insusi se afla in impas, craiasa furnicilor si cea a albinelor salvandu-i, de asemenea, viata.

O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal. Calatoria spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de initiere a flacaului, deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat ori de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Fiecare dintre aceste personaje, conturate uneori cu elemente grotesti, semnifica omul dominat de o trasatura de caracter, viciile pe care oricine le poate avea si pe care flacaul, ca si Ion Creanga insusi, le priveste cu o intelegere bonoma si jovialitate. De aceea, Harap-Alb are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute in orice imprejurare [dificila a vietii sale, acestia folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie -  adevarate talente: 'tot omul are un dar si un amar, si unde prisoseste darul, nu se mai baga in sama amarul'.

Document online: Artificial life (sau A-life) si organismele vii Lucrare: Analizatorul vestibulo-cochlear - urechea externa, mijlocie si interna

in aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie_ care _A este unul. din repereje, finale, ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-1 din morti.

Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, viitorul imparat care isi poate asuma raspunderea inchegarii unei familii si conducerii unei gospodarii, intrucat experienta capatata ii confera statutul de adult pregatit pentru viata.

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.

Craiul, tatal lui Harap-Alb este un personaj de basm prin motivul imparatului aflat in impas. Ion Creanga scoate insa in evidenta trasaturile taranului-tata, in ipostaza lui pedagogica. Pentru a verifica daca fiii lui au depasit varsta infantilismului, el se deghizeaza intr-o piele de urs, se ascunde pentru a-i observa, iar limbajul sau este tipic humulestean, cu pilde si proverbe populare: 'lac de-ar fi, broaste sunt destule!', 'fiecare pentru sine, croitor de pane' etc. Ironia amara a tatalui dezamagit de fiii lui este tot de natura taraneasca, umana: ' rusinea unde o puneti? Din trei feciori cati are tata, nici unul sa nu fie bun de nimica? Apoi drept sa va spun, ca atunci degeaba mai stricati mancarea, dragii mei Sa umblati numai asa de frunza frasinelului toata viata voastra si sa va laudati ca sunteti feciori de crai, asta nu miroasa a nas de om'. Om trecut prin viata, cu o experienta solida, el nu-si pune in pericol fiii, pana <t nu se convinge ca sunt in stare sa invinga piedicile iminente unei calatorii in necunoscut, fce verifica nu numai curajul, cutezanta, ci si istetimea de a face fata intamplarilor. Sfatul pe care-1 da mezinului, acela de a se feri de omul span si de omul ros,   se dovedeste esential pentru maturizarea flacaului, care trebuia totusi sa treaca personal prin aceasta experienta.

Imparatul Verde, fratele craiului si unchiul lui Harap-Alb, strabatuse in tinerete acelasi drum initiatic pana la statutul actual de conducator recunoscut, energic, care isi castigase dreptul de a sedea la ospete, inconjurat de oameni de vaza, de a colectiona pietre pretioase scumpe, de a organiza mese luxoase, cu fast. Mandru de imparatia sa vestita in toata lilniea* Tsi educase fetele in respectul cuvenit parintilor, chiar daca acestea aveau alte opinii, ele nu indrazneau sa incalce poruncile tatalui. Pastrator al traditiilor strabune, imparatul Verde apeleaza la fratele lui pentru a-i trimite un fiu care sa-i urmeze la tron, intrucat el avusese numai fete. Ospitalier si increzator in oameni, el primeste cu cinste pe nepotul sau, pe fata imparatului Ros si se comporta necrutator cu minciuna, atunci cand este demascat spanul.

Sfanta Duminica este un personaj fabulos prin aparitiile ei ciudate, o data ca cersetoare, apoi locuind pe o insula misterioasa, in ipostaza Sfintei Duminici. Ea este menita a face sa invinga binele, ajutand pe cei care merita, care au calitatile necesare sa razbata in viata.

Ea este in acelasi timp femeia inteleapta a satului, la sfaturile careia apeleaza taranii atunci cand se afla la ananghie. La inceput, Harap-Alb este neincrezator, 'Ia lasa-ma-ncolo, matusa, nu ma supara', desi ea ii da un sfat, devenit adevar universal-valabil, 'nu te iuti asa de tare, ca nu stii de unde-ti poate veni ajutor'. Sub infatisarea unei babe garbovite, 'care umbla dupa milostenie', Creanga sugereaza umilinta inteleptului care vazuse destule in viata lui si sub care se ascunde harul prorocirii, dezvaluindu-i lui Harap-Alb destinul si secretul reusitei, prin reconsiderarea si valorificarea traditiilor stramosesti, pe care tinerii le ignora.

. A doua oara, Harap-Alb este dus la batrana de catre prietenul sau cel mai devotat, calul, dar de data aceasta ea se afla intr-un cadru mirific, aparte, intr-un 'ostrov mandru', locuind intr-o 'casuta singuratica' acoperita cu 'muschi pletos () moale ca matasea si verde ca buratecul'. De aceasta data, Ha^ap-Alb afla alta valoare existentiala, aceea ca 'puterea milosteniei si in^feğra cea buna' ajuta omului sa reuseasca in viata.

La a treier intalnire, Harap-Alb pare deprimat, deznadajduit si Sfanta Duminica il imbarbateaza in stil pedagogic, 'parca nu te-as fi crezut asa slab de inger, dar dupa cat vad, esti mai fricos decat o femeie!', ghicindu-i parca viitorul: 'Pan-acum t-a fost mai greu, dar de acum inainte tot asa are sa-ti fie, pana ce-i iesi din slujba spanului, de la care ai sa tragi multe nacazuri, dar ai sa scapi din toate cu capul teafar, pentru ca norocul te ajuta'. Ea ii explica apoi ca atunci cand flacaul va ajunge 'mare si tare' va crede celor 'asupriti si nacajiti', pentru ca el avusese ocazia sa stie si 'ce e nacazul'.

Fata imparatului Ros este la fel de faimoasa ca si tatal ei, se spunea despre ea ca e 'farmazoana' (vrajitoare, sireata - n.n.), ca din pricina ei imparatul facea atatea jertfe, ca stia sa poarte 'lumea pe degete', dar din toate aceste vorbe, nu se dovedise care 'este cea adevarata'. Ea pare 'o zgatie de fata' sau 'un drac bucatica rupta tata-sau in picioare, ba inca si mai si', dar atunci cand se convinge de vrednicia lui Harap-Alb, 'fata imparatului ingenunche dinaintea tatane-sau' cerandu-i binecuvantarea si devine supusa: 'trebuie sa merg cu Harap-Alb si pace buna!'. 

Indragostindu-se de ea ca un nebun, fata ii pare lui Harap-Alb 'un boboc de trandafir din luna lui mai, scaldat in roua diminetii, dezmerdat de cele intai raze ale soarelui, leganat de adierea vantului si neatins de ochii fluturilor'. Ion Creanga transpune idila pastorala in basm, evidentiind ideea ca Harap-Alb, ca un flacau din Humulesti, o vede ca pe o fata de la tara: 'cum s-ar mai zice la noi in taraneste, era frumoasa de mama focului: la soare te puteai uita, iar la dansa ba' si 'o prapadea din ochi de draga ce-i era'. Fata il indrageste si ea pe voinic, simtind in adancul sufletului 'vreun dor ascuns', vorba cantecului: 'Fugi de-acolo, vina-ncoace!/ Sezi binisor, nu-mi da pace!'. Calatoria li s-a parut scurta, pentru ca asa 'e omul cand merge la drum cU dragostea alaturea'. Tot din iubire, fata ghiceste adevarul despre Harap-Alb si-1 dezvaluie imparatului Verde, apoi, pentru ca fusese prevazatoare, adusese cu ea cele trebuincioase (smicelele, apa moarta si apa vie) reuseste sa-si salveze barbatul, atunci cand spanul il ataca pe neasteptate.

Spanul intruchipeaza forta raului in basm, un fel de Zmeul-Zmeilor care seamana in lume teroare, rautate si violenta.

Omul span este prin nastere un om rau, 'vita de boz tot ragoz', viclean peste masura, nu se da in laturi sa pacaleasca un 'boboc' (nepriceput, lipsit de experienta -n.n.) cum era mezinul craiului si-1 atrage in capcana din fantana prin minciuni si tentatii ce dovedesc o buna cunoastere de oameni.

Principiul dupa care se conduce este al stapanului tiran, ca slugile seamana cu animalele, 'ca si intre oameni, cea mai mare parte sunt dobitoace care trebuiesc tinuti din frau, daca ti-i voia sa faci treaba cu dansii'. Din proprie experienta, stie ca 'Sa te fereasca Dumnezeu, cand prinde mamaliga coaja', deoarece el, cum vede ca 'i s-au prins minciunile de bune' si ca este primit cu toate onorurile de catre imparatul Verde, devine amenintator cu sluga, ii da o palma, cu scopul 'sa faca pe Hatap-Alb ca sa-i ieie si mai mult frica'.      

Vazarfdu-se ajuns urmas la tronul imparatesc, spanul devine arogant si laudaros, toate meritele lui Harap-Alb si le insuseste el, pentru ca stie sa fie stapan adevarat si sa-si struneasca slugile, astfel ca acestea sa indeplineasca intocmai toate poruncile, oricat ar fi de greu de dus la bun sfarsit: 'Nu stiti dumneavoastra ce poama-a dracului e Harap-Alb aista. Pana l-am dat pe brazda, mi-am stupit sufletul cu dansul. Numai eu ii vin de hac. Vorba ceea: frica pazeste, bostanarja. Alt stapan in locul meu nu mai face branza cu Harap-Alb cat ii lumea si pamantul'.

Adept al principiului 'sluga-i sluga si stapanu-i stapan', spanul este dictatorial si aspru cu supusii, ca 'nu-mi sufla nimene in bors; cand vad ca mata face marazuri (nazuri, mofturi - n.n.), t-o strang de coada de mananca si mere padurete, caci n-are incotro'.

Obraznic si infatuat, spanul nu se sfieste sa-i spuna imparatului Verde ca daca o vrea Dumnezeu 'sa ma randuiesti mai degraba in locul dumitale' o sa schimbe regulile acestuia care, 'prea intri in voia supusilor', iar imparatia nu va mai arata atat de pasnica, 'n-or mai sedea lucrurile tot asa moarte, cum sunt', pentru ca 'omul sfinteste locul'.