Iluminismul - premisele aparitiei iluminismului, noile valori ale iluminismului, reflectii ale iluminismului in cultura

Iluminismul

Premisele aparitiei iluminismului

La sfarsitul secolului al XVII-lea, situatia Batranului Continent este deosebit de complexa, intrucat acum au loc numeroase evenimente extrem de importante pentru viitorul continentului: dupa ce respinge ultima incercare din exterior de a fi ingenuncheata in anul 1683, Europa evolueaza in plan politic spre un absolutism monarhic intolerant in state precum Franta, Spania, Rusia, dar pe langa acestea exista si guvernari tolerante Olanda, si dupa 1689 Anglia. Progresele inregistrate pe plan economic sunt numeroase, mai ales datorita actiunii unui complex de factori, printre care se numara burghezia din vestul continentului. Aceasta clasa sociala dinamica si foarte bogata, dorea sa i-a parte la guvernare (in Olanda si Anglia realizasera acest deziderat), sprijinirea activitatilor ei economice de catre stat si o noua pozitie in stat, care sa corespunda cu puterea ei economica. Burghezia a realizat ca aceste schimbari sunt posibile numai daca reuseste sa impuna in societate principii si valori, in cadrul unei conceptii generale despre lume, care sa se raspandeasca pe intreg cuprinsul continentului. Cei care vor elabora aceasta conceptie si o vor raspandi nu vor fi teologi cum s-a intamplat in cazul Reformei, ci vor fi filosofiii secolului XVIII, francezi in mare parte, care pornind de la cuceririle teoretice ale secolelor precedente (ratiune, cunoastere, experienta, drepturi naturale), acestia le folosesc in studiul si explicarea omului, a societatii, a nedreptatilor din organizarea sociala si chiar din biserica. Acum nu numai natura era supusa examinarii Ratiunii devenite intre timp judecator suprem, cum se intamplase pana in secolul XVII, ci si lumea omului, societatea cu toate componentele ei. Mai mult decat atat, omul inzestrat cu ratiune putea si trebuia sa primeasca luminile cunoasterii si culturii, adica sa fie luminat si eliberat astfel de prejudecati, sa accepte schimbarile sociale facute in folosul sau. Chiar suveranii unii adevarati despoti ar trebui sa accepte binefacerile ratiunii si luminarii, schimbandu-si metodele de guvernare in favoarea supusilor, devenind, din despoti absoluti, despoti luminati.

Noua Epoca va purta denumirea de Epoca Luminilor si reprezinta o perioada de real progres al spiritului uman, remarcandu-se printr-o importanta efeverscenta culturala si ideologica. Luminile si luminarea de la care se asteapta schimbarea, innoirea, dar abia la sfarsitul secolului un mare filosof, Kant, incearca sa explice Ce este luminarea? Aceasta fiind intrebarea care domina constiinta europeana in aceasta perioada.

Iluminismul avea un caracter antifeudal, rational si antiabsolutist imprimat de schimbarile economice, sociale si de mentalitate produse in Europa apuseana in sec. XV-XVIII. Astfel, clasa mijlocie burghezia, fiind interesata de afacerile comerciale si manufacturiere nu era multumita de privilegiile nobilimii, care opreau activitatile sale economice. Descoperirile geografice aratasera ca in celelalte continente exista societati in care oamenii traiau in pace si intelegere fara prezenta unor regimuri monarhice, ceea ce ridica in mintea unor ganditori intrebari despre posibilitatea existentei si a altor sisteme de guvernare eficiente. Descoperirile stiintifice, mai ales in mecanica, au dus la ideea ca Universul poate fi cunoscut, iar evolutia sa sa poata fi anticipata pe baza unor legi, cu ajutorul carora era posibil, dupa cum declarau ganditorii epocii, ca si comportamentul oamenilor sa poata fi descris de legile descoperite de stiinta, asadar si sistemele de conducere ar putea fi analizate si modificate pe baza unor legi. Exemplul englez reusise sa demonstreze ca o monarhie limitata (constitutionala) se dovedeste a fi mai eficienta decat monarhia absoluta.

Iluminismul a luat nastere in Franta secolului XVIII, fiind reprezentat de cele mai stralucite minti ale vremii: Voltaire, Diderot, Montesquieu, D'Alembert etc. A reusit sa se raspandeasca in intreaga Europa chiar si in America de nord si in Tarile Romane, unde este treprezentat de Scoala Ardeleana, Chesarie Ramniceanul si Dinicu Golescu.

Denumirea de iluminism este explicata prin faptul ca reprezentantii acestui curent dovedeau incredere in ratiunea umana si in capacitatea ei de a lumina lumea. ,,Ratiunea si progresul universal , spunea Voltaire, ,,imping inainte mersul istoriei . Luminarea se realiza, in conceptia lor, prin intermediul culturii, cunoasterii si educatiei, de aici rezultand si rolul important care era acordat scolii in Epoca luminilor.

S-a spus ca iluminismul s-a adresat in general societatii, nu doar unor elite sociale. De altfel, in Franta, cu precadere la Paris, se raspandeste moda lecturarii unor fragmente sau opere in intregime in cadrul saloanelor mondene. Saloanele de lectura s-au extins si in alte tari europene, unde au reusit sa genereze insa un cosmopolitism prin impunerea culturii si a limbii franceze.

Noile valori ale iluminismului

Caracterul rational al iluminismului a reusit sa conduca la critica sistematica a societatii pe plan politic, religios, economic si social. Institutia care se dovedea a fi cea mai atasata valorilor traditionale este Biserica (l'Ancien Regime) care este criticata acum de scriitorii iluministi, intrucat iluminismul poseda si un caracter antibisericesc. Datorita acestui considerent, o serie de ganditori o serie de ganditori ai epocii imbratiseaza diferite conceptii religioase diferite de cele oficiale. Aceste conceptii se manifesta sub forma deismului. Existenta lui Dumnezeu, principiul ultim al naturii, este pusa la indoiala dupa parerea filosofilor iluministi. Iluminismul nu reprezinta insa un curent ateu ci incita la indoiala si reflectie, indeamna la toleranta in ideea ca religia este o problema a constiintei individului. Deistii recunosteau existenta lui Dumnezeu, dar numai drept cauza primordiala a universului si negau interventia divinitatii in desfasurarea ulterioara a evenimentelor, acestea desfasurandu-se dupa anumite legi ale naturii. Respingeau dogmele religioase, cautand sa descopere in credinta un nucleu rational, care sa il apropie pe om de natura. Cei ce erau adeptii unor astfel de idei cereau respectarea libertatii de constiinta a oamenilor. Sustineau ca legile din fiecare stat sunt precedate de dreptul natural, care prevede faptul ca oamenii sunt egali prin nastere. Sunt difuzate astfel in aceasta perioada ideile deismului englez, curent ce sustinea ratiunea umana, nega posibilitatea revelatiei si se pronunta impotriva dogmatismului si a intolerantei. Richard Simon a aplicat metoda critica in elaborarea unei analize a celor mai vechi variante ale Bibliei, transformand astfel textele sacre in obiecte de studiu. Bayle, in Dictionar istoric si critic (1697), arata ca nu se poate demonstra faptul ca Dumnezeu exista iar Fontanelle, in Istoria oracolelor, respinge credinta in miracole si schiteaza o morala independenta de valorile religioase.

Drepturile naturale ale individului, la viata, libertate si proprietate, trebuiau sa fie in conceptia iluministilor, protejate in vederea existentei unei societati care sa tinda spre perfectiune. Ierarhiile sociale si cele religioase care erau tipice unei societati tipice feudale aflate in declin, acestea erau criticate deoarece erau bazate pe privilegii mostenite prin nastere. In efortul sau de a descoperi sisteme de guvernare mai eficiente, critica viza chiar si institutia monarhiei absolute. Progresele inregistrate in domeniul stiintei in special in cel al mecanicii, au drept rezultat aparitia unor conceptii materialiste, conform carora rolul divinitatii in cadrul dezvoltarii naturii si societatii este exclus.

Ideile iluministilor erau dezbatute in saloane de lectura cu participarea ganditorilor, filosofilor, scriitorilor, care alcatuiau mediile savante ale Epocii Luminilor. Astfel de saloane erau deschise in marile capitale europene precum Paris, Londra, Berlin, Viena, Sankt Petersburg. Spiritul cosmopolit care caracteriza discutiile era dat de varietatea parerilor si a conceptiilor, ce isi aveau originea in toate marile centre culturale ale Batranului Continent, mai ales la Paris. Conceptiile si ideile iluministilor erau raspandite prin intermediul cartilor (Enciclopedia lui Diderot si d'Alembert), a presei, a diferitelor societati si asociatii cu caracter cultural educativ (una dintre acestea este francmasoneria care a aparut in Anglia, si ai carei adepti sustineau realizarea unei fraternitati intre oameni dincolo de deosebirile existente intre ei). Cunoasterea limbii franceze de catre elitele sociale din diferitele state europene a facilitat raspandirea ideilor iluministe pe intreg cuprinsul continentului si chiar in America de nord.

Eforturile pentru realizarea unei societati rationale a determinat si preocuparile pentru oameni din cadrul unor categorii sociale defavorizate. Astfel, scriitorii iluministi sustineau ca statul reprezentat de monarh are responsabilitati fata de cei defavorizati. Au aparut asociatii filantropice care au fost sprijinite chiar si de monarhi care sprijina noile valori impuse de iluministi care vin in sprijinul celor saraci.

Montesquieu sustine progresul cunoasterii stiintifice bazate pe ratiune si manifesta scepticism fata de explicatiile de tip religios oferite pentru explicarea unor fenomene din natura sau din societate. Era de parere ca omul poate fi schimbat in bine, prin educatie si experienta, iar ratiunea ii ofera argumentul pentru a accepta necesitatea traiului in societate si bazele moralitatii.

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Rouseau este de parere ca omul este bun de la natura, firea omului este blanda, curata, miloasa, dar societatea il face dependent de altii si, prin urmare, ii slabeste puterile. In consecinta, omul devine rau pentru ca orice rautate vine din slabiciune. Se contureaza urmatoarele principii, pornind de la aceasta premisa: exista raul (societatea si institutiile ei) si binele (individul); institutiile si organizarea sociala sunt criticate radical, daca societatea il corupe pe individ, ea trebuie criticata, apoi reformata; individul este o victima a rautatii, care exista datorita societatii; desi e de acord cu ideea de bogati si saraci, lanseaza ideea egalitatii sociale, astfel proprietatea privata reprezinta sursa raului social; statul apare precum o conspiratie de aparare a intereselor private; principiul reconstructiei sociale complete, adica nu reforme si schimbari treptate, ci o schimbare radicala si construirea a ceva nou viitoarea revolutie.

Gandirea politica

Scriitorii iluministi reprezinta ganditori de exceptie care s-au preocupat de cele mai diverse probleme ale epocii lor, inclusiv de alcatuirea rationala a institutiilor politice in concordanta cu interesele burgheziei aflata in ascensiune. Reflectia asupra statului si a societatii se afla in centrul filosofiei iluministe. Teoriile politice engleze apartinand lui Hobbes, Locke patrund acum pe continent, in special prin intermediul operelor tiparite in Olanda care sunt traduse in diferite limbi, deoarece Olanda reprezinta cel mai tolerant stat al vremii. Ideea contractului natural ajunge acum sa inspire intreaga gandire politica europeana. Ganditorii pun sub semnul intrebarii fundamentele statului absolut care se voia urmas al lui Dumnezeu pe Pamant, pentru eternitate si incontestabil.

De o deosebita importanta se bucura opera lui Montesquieu (1689-1775) care provenind dintr-o mica familie de nobili intra in politica si reuseste sa devina presedintele Parlamentului din Bordeaux. Sustine progresul cunoasterii stiintifice bazate pe ratiune si manifesta scepticism fata de explicatiile de tip religios oferite pentru explicarea unor fenomene din natura sau din societate. In 1721 a publicat Scrisorile persane, in care doua personaje imaginare, persani calatoresc in Europa si critica realitatile pe care le vad pe continentul nostru: intoleranta religioasa, institutiile culturale si de stat, inclusiv monarhia absoluta. Calatorind in Anglia, Montesquieu a fost impresionat de functionarea monarhiei constitutionale din aceasta tara si drept urmare scrie in 1748 cartea opera intitulata Spiritul legilor, in care teoretizeaza principiul separarii puterilor in stat, critica despotismul, acestea dupa modelul monarhiei constitutionale engleze, pentru a permite clasei de mijloc o participare mai activa la decizia politica. Considera ca cea mai eficienta forma de guvernamant este monarhia constitutionala, in care puterea executiva, cea legislativa si cea judecatoreasca sa fie independente una fata de cealalta. Incearca sa dea o definitie libertatii, analizand libertatea politica in raport cu legea.

Reprezentantul cel mai de seama al iluminismului, simbolul secolului XVIII este Voltaire (1694-1778). Membru al Academiei Franceze si istoriograful oficial al lui Ludovic al XV-lea, Voltaire era nascut exact pentru a intriga, a ironiza si a da de gandit. Opera sa extrem de vasta, cuprinde nuvele, satire, poezii, piese de teatru, lucrari de istorie, filosofie etc., toate acestea indreptandu-se impotriva inechitatilor sociale, superstitiilor, intolerantei religioase. A devenit faimos pentru campaniile sale de reabilitare a unor victime condamnate pe nedrept datorita abuzurilor si intolerantei. Opunandu-se puterii, bogatiei si privilegiilor Bisericii catolice, a militat pentru libertatea cuvantuluui si a gandirii si egalitatea cetatenilor in fata legii. A sustinut ideea unei monarhii puternice, sprijinite de o elita de nobili educati. Intr-o astfel de guvernare, monarhul ar fi condus cu intelepciune, cu toleranta, puterea bisericilor si a clericilor fiind controlata. Presa libera, desfiintarea servitutilor feudale si egalitatea in fata legilor ar fi incununat un astfel de regim politic, ce seamana foarte mult cu cel al despotilor luminati. In timpul exilarii sale scrie Scrisori filosofice in care ataca absolutismul, clerul si fiscalitatea, opunand regimului despotismului francez regimul parlamentar englez. Cea mai importanta opera filosofica a sa este Dictionarul filosofic. De asemenea cultivarea tuturor genurilor literare este realizata in urmatoarele genuri precum poemul (Henriada), lirica galanta de salon, oda, epopeea comico-satirica (Fecioara din Orleans), romanul filosofic (Candid), tragedia (Zaira, Mahomed). La adresa bisericii s-a exprimat foarte dur, iar despre existenta lui Dumnezeu a spus cinic: Daca Dumnezeu nu ar exista, atunci ar trebui inventat. Biserica ii va refuza inmormantarea crestineasca, dar autoaprecierea lui Voltaire asupra activitatii sale ramane valabila si emotionanta: Am facut un pic de bine, iata opera mea cea mai de seama. A fost foarte citit in epoca sa, bine cunoscut in Europa, unde se vorbeste si astazi despre un spirit voltarian, adica rationalist, sceptic fata de sentimentalisme, ironic fata de ridicol si prostie, dar un pasionat al marilor probleme, un luptator cu nedreptatea, misticismul, intoleranta si abuzul.

Opera politica a lui Jean-Jacques-Rousseau (1712-1778) are o mare influenta si raspandire, desi multe din ideile sale sunt lipsite de originalitate. Prin modul cum le interpreteaza, Rouseau devine precursorul direct al Revolutiei Franceze si al doctrinelor de stanga din epoca moderna. Considera ca forma de guvernamant care imbina nazuinta spre libertate a oamenilor cu necesitatea conducerii societatii este democratia directa, participativa, desi este constient ca era aproape imposibil de aplicat in statele mari, cum era Franta timpului sau. Nu agreeaza parlamentele, pledand pentru participarea directa la guvernare. Ori acest lucru este posibil numai in statele mici. Declaratia facuta la inceputul operei sale Contractul social, ,,Omul s-a nascut liber, dar peste tot este in lanturi'' va naste nemultumiri si apoi revoltari. Rouseau dezvolta in aceasta opera, teoria suveranitatii inalienabile si indivizibile a poporului si teoria dreptului natural.

Gandirea iluminista priveste omul ca prototip (,,omul universal'' al lui Pascal) si societatea ca intreg, ca un corp. Rezulta din aceasta un interes larg pentru toate tipurile de societate, cum reiese din lucrarea lui Voltaire, Eseu asupra Spiritului popoarelor. Fundamentele economice ale acesteia sunt definite de fiziocratul Francois Quesnay in Tabloul Economic (1758), care face o analiza coerenta a notiunii de clasa sociala ce pleaca de la importanta sociala a muncii agricole. Curentul fiziocrat aplica astfel, in cadrul societatii ideile filozofiei naturale. Noua viziune asupra societatii se regaseste si in studiile  de teoria dreptului ale lui Beccaria.

Enciclopedismul

In cadrul popularizarii ideilor iluministe, sinteza intelectuala care joaca un rol determinant este elaborata cu scopul de cuprindere a mintii umane de catre Denis Diderot in colaborare cu d'Alembert, impreuna cu majoritatea marilor ganditori ai epocii in 28 de volume reunite in Enciclopedia, prin care sunt cunoscute ideile revolutionare ale iluminismului. Tema comuna care ii reuneste pe autorii acestei opere este increderea in ratiunea umana, care poate sa descopere adevarurile fara interventia religiei. Suma cunostintelor omenesti, asa cum erau ele oferite publicului cititor in secolul XVIII, reprezinta o replica la pretentiile bisericii catolice de a detine monopolul cunoasterii. Fericirea si virtutea in conceptia lui Diderot, erau legate de o buna informare. Intr-un veac dominat de rationalism, aceasta opera popularizeaza notiunile stiintifice si tehnice, ambitionandu-se ,,sa formulze un tablou general al eforturilor spiritului uman in toate directiile si in toate secolele''(Diderot)

In paginile Enciclopediei, rationalismul a putut combate ideile mistico-religioase si absolutismul. Desi reprezinta o opera innegala, Enciclopedia concentreaza noile idei ale secolului si le transmite marelui public intr-o forma accesibila. Aceasta opera are un imens ecou in cercurile intelectuale din intreaga Europa si pregateste pe plan ideologic marile rasturnari cauzate de Revolutia franceza.

In ciuda faptului ca este interzisa de Ludovic al XV-lea si condamnata de catre papalitate, lucrarea se bucura de o apreciere generala extraordinara, avand sustinatori in cadrul tuturor straturilor societatii si contribuind la formarea opiniei publice. Un exemplar al acestei lucrari a patruns si in spatiul romanesc, unde se citea Montesquieu si Voltaire, fiind adusa de episcopul Chesarie Ramniceanul, in 1773.

Reflectii ale iluminismului in cultura

Ideile luminilor se raspandesc pe intreg cuprinsul continentului, chiar si pe teritoriul altor continente. Operele filosofilor, cartile de popularizare, Enciclopedia si publicatiile periodice (unele cu caracter stiintific, altele de informare) sunt cerute de curtile monarhilor, de academii, de cercurile savantilor sau pur si simplu, de oameni intruiti, care vor sa se informeze. Limba folosita in aceste lucrari este franceza, acum chiar vorbindu-se despre o Europa franceza in sec. XVIII, dar este cunoscuta si germana (mai ales in centrul si estul continentului) , engleza si uneori latina.

Nobilii impresionati de ideile luminilor, savanti, burghezi care fac un fel de mecenat cultural sau chiar monarhii luminati formeaza o elita culturala care datoreaza foarte mult educatiei si se constituie in adevarate medii savante, atat in capitale, cat si in provincie.

Se calatoreste foarte mult, nu numai pentru afceri, dar si pentru informare si pentru propria placere. Personalitatile aflate in calatorie nu ocolesc aceste medii savante, unde isi expun parerile si, surprinzator, se simt ca acasa, sunt intelesi si bine primiti. Se contureaza astfel o tendinta generala a acestor elite spre cosmopolitism, membrii lor devin cetateni ai Europei sau cetateni ai lumii.

De altfel, un mare savant de la inceputul secolului, Leibniz, a spus-o, dar spre sfarsitul secolului fenomenul este tot mai raspandit, iar Rouseau aduce acestor suflete cosmopolite un elogiu, pe care il scrie in cinstea lor.

Epoca Luminilor reuseste sa cunoasca o deosebita efeverscenta in toate domeniile. Astfel, literatura, teatrul, poezia reflecta ideile de libertate, toleranta, egalitate intre oameni si dezvaluie inechitatile socioale.

Remarcabili se dovedesc cei doi scriitori englezi Jonathan Swift (Calatoriile lui Gulliver) si Daniel Defoe (Robinson Crusoe, Moll Flanders), care prezinta in operele lor problemele cu care se confrunta societatea engleza intr-o perioada de schimbari profunde, cauzate de trecerea la stadiul de dezvoltare modern.

S-a dezvoltat o literatura in limba germana de mare valoare artistica, au aparut noi modalitati de explorare a universului cunoasterii in opera filosofica a lui Immanuel Kant. De asemenea relectiile culturale ale iluminismului s-au resimtit si in Europa rasariteana, unde s-a incercat gasirea unor raspunsuri la problemele cu care se confruntau popoarele din aceasta zona (inapoierea Rusiei, lupta pentru drepturi a romanilor din Transilvania).

Aparitia opiniei publice

In Epoca luminilor isi face aparitia si o noua conceptie despre societate, opinia publica. Filosofii au raspandit noile principii si valori si au luat atitudine impotriva nedreptatilor din societate. Consecinta reprezinta aparitia unei stari de spirit critice in cadrul publicului ce recepta aceste idei ale luminilor. Aceasta stare de spirit a reusit sa cuprinda treptat si categorii mai largi de oameni, mai ales prin lectura gazetelor, prin circulatia caricaturilor etc. guvernantii au inceput sa tina seama de aceasta stare de spirit si de cei care i-au dat nastere, incercand sa anihileze aceasta tendinta spre critic sau prin intermediul a diferite reforme infaptuite. Cert este ca aceasta stare de spirit exista in epoca si era perceputa ca un fapt semnificativ. Cei care scriau despre guvernare au incercat sa descrie si sa defineasca fenomenul, oprindu-se la notiunea de opinie publica. In mod firesc, primele abordari au fost in Anglia, unde Hobbes si Locke fac referiri in operele lor la opiniile cetatenilor despre guvernarea statului. Un prestigios om politic englez, Edmund Burke, scrie ca puterea legislativa, care in Anglia avea o traditie de functionare democratica de aproape un secol, nu poate fi exercitata fara sa se tina seama de opinia generala a celor care trebuie sa fie guvernati, iar observatiile sale despre opninia publica in Anglia sunt remarcabile si explica in partede ce aici nu s-a produs in 1688 o revolutie propriu-zisa. In 1781, Dictionarul Oxford inregistra termenul de public opinion.

In limba franceza, conceptul de opinion publque a fost de la inceput legat de critica, iar un rol semnificativ in impunerea lui l-a avut Pierre Bayle. Cel care vorbeste in 1750 de opinia publica este Rousseau, care in Contractul social sustinea ca fiecare individ isi subordoneaza persoana si bunurile, ca si toate drepturile comunitatii, pentru ca prin intermediul vointei comune sa poata exercita drepturile si datoriile tuturor. Aceasta vointa generala este inscrisa mai mult in inima cetatenilor decat in mintea lor, adica ar fi subordonata mai mult sentimentelor decat ratiunii. Rousseau precizeaza ca este vorba de opinia poporului, pe care el o vedea pusa in practica in cazul unui public restrans, fiind adeptul luarii deciziilor de catre intreg poporul, prin vot, direct, de aceea sistemul sau era viabil numai in cazul statelor mici.

Opinia publica reflecta modul de gandire cel mai raspandit intr-o societate cand este vorba de ivirea unei probleme sau cand nu se gaseste o explicatie la un anumit lucru. Aparitia opiniei publice a fost stimulata de discutiile purtate in saloane, de articolele din presa, de circulatia cartilor, de interesul din ce in ce mai manifest al indivizilor pentru rezolvarea problemelor societatii. Desi numarul ziarelor a crescut fata de secolul XVII, momentul cand debuteaza presa moderna, activitatea acestora este obstructionata de cenzura impusa de organele statului absolut. Totusi, inca din 1766, Suedia beneficia de o lege a libertatii presei. La sfarsitul veacului XVIII in Franta exista o opinie publica suficient de matura, incat sa joace un rol esential in desfasurarea evenimentelor vietii politice.

In timpul revolutiei franceze, rolul capatat de opinia publica in cadrul triumfului ideilor revolutionare va fi recunoscut in mod explicit de troata lumea.

Incepand cu aceasta epoca, acest fenomen va fi tot mai prezent in viata popoarelor si a statelor, luand forme si infatisari deosebite de la o tara la alta, dar, in mod indiscutabil, jucand un mare rol in secolele urmatoare. Reprezinta un mare castig al luminilor.

Raportul dintre iluminism si politica

Luminile au reusit sa patrunda si la curtile monarhilor. Daca unii dintre ei au simtit ca puterea pe care o detin este amenintata, altii au manifestat interes fata de noile idei. Pornind de la ele, dar tinand cont de conditiile concrete din statele lor, acesti monarhi au conceput si promovat o politica reformatoare in favoarea supusilor lor. Se urmarea adoptarea unor masuri in diferite domenii care sa contribuie la modernizarea statelor respectivesi la imbunatatirea vietii locuitorilor. Aceasta politica s-a numit absolutismul luminat, pentru ca era sustinuta de monarhul absolut si era impregnata de unele idei iluministe. Promotorii acestei politici vor fi cunoscuti de posterioritate precum despoti luminati, desi ei nu s-au numit asa in timpul domniei lor era tot una absoluta.

Acesti monarhi absoluti guvernau pe baza doctrinei dreptului divin. Conform acestui principiu, regii sunt investiti de Dumnezeu sa conduca destinul popoarelor, din vointa lui Dumnezeu si in numele Lui. Drept urmare popoarele trebuie sa asculte intru totul de monarhi, alternativa fiind starea de haos. Schimbarile economico-sociale survenite in societatea apuseana aduc schimbarin si in teoria si practica de guvernare a conducatorilor in directia unui reformism care sa nu atinga bazele societatii feudale.

Datorita acestor conditii, in secolul XVIII; a aparut un grup de monarhi in Prusia, Austria si Rusia, care au fost influentati de scriitorii iluministi, incercand sa puna in practica unele dintre ideile acestora. Politicile lor cuprind o serie de importante modificari precum, unificarea si modernizarea legislatiei; incurajarea dezvoltarii economiei prin reducerea impozitelor si prin investitii realizate de stat; dezvoltarea si imbunatatirea invatamantului; sprijinirea artelor, culturii, literaturii; etc.

Acesti despoti luminati au actionat cu scopul de a evita declansarea unor miscari revolutionare sau rascoale si de a-si pastra intacta puterea absoluta pusa in discutie in scrierile autorilor iluministi.

Unul dintre acestia este Frederic al II-lea care obligat de severul sau tata sa suporte o educatie rigida, militara, Frederic va fi atras de ideile iluministe, facandu-si o reputatie de om instruit. I s-a spus chiar regele-filosof. Ajuns pe tron, contrar asteptarilor, nu se va dedica numai artelor, ci va continua politica tatalui sau de intarire a armatei, incepand chiar cu un sir de razboaie carre vor zgudui Europa, dar vor reusi sa faca din Prusia o tara mult mai intinsa si o mare putere. Va intretine relatii cordiale cu Voltaire, pe care-l va avea ca oaaspete. Desi era un om educat, a luat masuri moderate pentru dezvoltarea invatamantului, iar in privinta serbiei, desi a condamnat-o, nu a desfiintat-o. A sprijinit imigratia in Prusia, a incurajat dezvoltarea economiei si a impus un sistem de impozite neschimbat, ceea ce ii va aduce o suma mare pentru vitierie. In domeniul religios s-a dovedit tolerant si a acordato mare atentie organizarii administratiei si justitiei. Atentia principala a acordat-o armatei, in care nobilimea care ii era devotata detinea toate functiile importante.

A crezut pana in ultima clipa cu tarie ca destinul monarhului era sa se implice in toate actele de guvernamant, fiind pentru supuusi sai un fel de parinte.

In 1780 urca dupa moartea mamei sale Iosif al II-lea urca pe tronul Imperiului Austriac, care va cunoaste in perioada urmatoare, in timpul domniei sale dezvoltare impresionanta aproape toate doeniile. Adopta varianta germana a iluminismului, mai conservatoare si mai adecvata stadiului de dezvoltare a Imperiului Austriac. A dorit sa impuna reforme radicale precum desfiintarea manastirilor, egalitatea cultelor, egalitate sociala, libertatea cuvantului, unificarea legilor.

Cea mai importanta reforma este cea a domeniului religios, Edictul de Toleranta din 1781, prin care se mentinea primatul religiei catolice, dar era acceptata libera practica celorlalte religii, se deschidea astfel necatolicilor, in mare parte protestantilor, drumul spre functii, proprietati, industrii, intrare in orase.

Din 1781, Iosif al II-lea trece la organizarea administrativa prin care statul era impartit in circumscriptii, avand in frunte comisari subordonati imparatului. Astfel, erau afectate comitatele, nobilimea avand acolo importante privilegii. In acelasi an desfiinteaza iobagia pe domeniile imperiale, sperand ca nobilii vor face acelasi lucru. Reforma judiciara din 1782 a creat cadrul legislativ necesar modernizarii imperiulu, s-a renuntat, de pilda, la pedeapsa cu moartea si la tortura. Totodata, monarhul a scos cenzura de sub tutela clerului si a modernizat invatamantul.

Rusia reprezinta de asemenea un model original de despotim luminat. De altfel, chiar Montesquieu considera ca, datorita climatului, despotismul reprezenta o formabuna de guvernare pentru o populatie care nu reactiona decat la forta. Ecaterina a II-a cea Mare (1762-1796) a ocupat tronul dupa moartea sotului ei, Petru al III-lea. Fiind de origine germana aceasta primise in copilarie o educatie inspirata de modelul iluminist. A reusit sa infaptuiasca o serie de reforme menite sa creeze un nou echilibru intre marea nobilime si noile forte politice, pastrand insa vechea structura feudala si serbia.

In anul 1767 convoaca o mare adunare reprezentativa care are rolul de a face propuneri pentru revizuirea legilor, redactand ea insasi dispozitii pentru aceasta.

Aceasta imparateasa reprezinta intru totul un exemplu adecvat pentru despotii luminati, mai ales datorita educatiei si intentiilor ei, deoarece cele mai multe dintre reforme nu au fost aplicate. In plus, ea nu a desfiintat serbia, luand chiar o serie de masuri care au agravat situatia taranilor. De altfel, multe dintre reformele ei au fost anulate de succesorul ei.

Eforturile monarhilor europeni de a realiza o serie de reforme prin care statul sa se dezvolte esueaza, deoarece acestia guverneaza in state care au ramas in urma iar recuperarea este grea deoarece nu realizeaza ca cea mai buna cale era o reformare reala a sistemului politic, ci prin cresterea eficientei sistemului politic, acesta fiind motivul principal pentru care cei mai multi dintre ei nu renunta la absolutism si centralizare, acum rolul statului in societate crescand mult datorita realizarii acestor reforme, conducatorii realizand in cele din urma ca societatea existenta trebuia schimbata radical pentru ca era depasita de noua etapa istorica prin care va trece societatea, acest lucru fiind marcat in mod decisiv de iluminism si de catre despotii luminati, care au un rol decisiv in cadrul acestor schimbari.