Androgin
(gr. androginos
Prin androgin se
intelege o faptura fabuloasa, bisexuata, infatisandu-se ca un "om dublu", cu
puteri periclitand pozitia olimpica a zeilor, ceea ce a atras hotararea lui
Zeus de a injumatati - pe cale chirurgicala - astfel de fiinte, anihilandu-le
capacitatea / fortele, dandu-le puteri umane, bineinteles, sub rezerva, sub
amenintarea unei noi injumatatiri, "injumatatirea jumatatii", in caz de
nesupusenie fata de tronurile divine.
Descrierea sacrului eveniment chirurgical olimpic o datoram lui
Platon («Banchetul», 190 a - e / 191 d): «Trei genuri de oameni au fiintat
la-nceput, nu ca azi: barbat si femeie; era si-al treilea sex, avand cate ceva
comun cu fiecare din celelalte doua. Astazi doar numele a mai
ramas dintr-insul; fiinta insasi a disparut. Acest gen
se numea pe-atunci androgin, caci si infatisarea lui continea, ca numele, cate
o parte de barbat si femeie. Acum numele sau nu-i altceva decat o
porecla aruncata cuiva spre a-l jigni. Afara de asta, intregul corp al fiecarui
om era de o infatisare rotunda; spatele si coastele in
forma de cerc. Aveau patru maini si tot atatea picioare. Aveau si doua chipuri,
exact la fel, asezate pe un gat rotund, un singur cap, pe care erau asezate
cele doua fete opuse una alteia, patru urechi, doua organe de procreatie si, in
sfarsit, toate celelalte pe care, prin comparatie cu acestea, le puteti lesne
reconstitui. Umblau drept, ca noi, si se-ndreptau in orice
directie ar fi dorit s-o apuce. Cand insa voiau sa
iuteasca pasul, se sprijineau consecutiv pe cele opt membre si-si luau fuga
intr-o grabita rostogolire, intocmai ca ai de fac tumbe, cazand mereu in
picioare. Iata acum si cauza pentru care aceste trei
genuri de oameni se deosebeau intre ele. Sexul barbatesc era, dintru inceput,
pruncul Soarelui, cel femeiesc - al pamantului, iar ambigenul - al Lunei, caci
si ea se impartaseste din Soare si Pamant. Acesti oameni
aveau formele rotunde si miscarile circulare, ca ale parintilor.
Haraziti cu o putere si-o vlaga miraculoasa, cu o trufie fara de margini,
intocmai cum spune Homer despre Efialte si Otus, ei s-apucara sa se suie-n cer ca sa se instapaneasca pe zei. Atunci Zeus
si ceilalti zei s-au sfatuit ce trebuie sa faca, si nu
erau in stare sa ia o hotarare. Nu era cazul, in adevar, nici sa-i ucida, nici
- trasnindu-i ca pe giganti - sa stearga de pe fata
pamantului neamul lor. Asa ceva ar fi insemnat pentru dansii sa
desfiinteze onorurile si daniile ce le vin din partea oamenilor. Dar nu le puteau ierta nici cutezanta. Dupa
oarecare gandire, Zeus se hotari in sfarsit. Luand deci cuvantul, zise:
"Cred c-am gasit mijlocul de a sili pe oameni sa-si curme nesabuinta. Ii voi
face mai slabi. Iata, am sa-i tai in doua pe fiecare
si-au sa se faca pe data mai neputinciosi; ba ne-or fi si mai spornici, din
cauza numarului mai mare. Si vor umbla drepti, pe doua
picioare. Dar daca si asa se vor arata cutezatori, nevoind sa se
potoleasca, iarasi am sa-i tai in doua - zise dansul - ca sa umble pe-un singur
picior, sarind ca schiopii . Spunand asta, Zeus taie
in doua pe oameni, cum taiem noi scorusele pentru a le pune la uscat, sau cum
despica unii ouale cu firul de par. Cum il facea pe
cate unul in doua, ii si poruncea lui Apolo sa-i intoarca fata si-o jumatate a
gatului spre partea unde era taietura, pentru ca omul, vazand-o, sa devina mai
modest. Cat priveste celelalte parti, Zeus porunci lui Apolo sa
le vindece. Apolo intoarse atunci fata; si, cum strangi la gura o punga, asa
aduna el toate pelitele, peste ceea ce numim acum
pantec. N-a lasat decat o deschizatura, stransa in mijlocul burtii, intr-un
punct ce se numeste
buric. netezi si celelalte cute, destul de multe,
intocmi pieptul, folosindu-se de-o unealta asemenea celeia pe care o intrebuinteaza
cizmarii spre a netezi pielea incaltamintelor pe calapod. Nu lasa decat prea
putine creturi in preajma pantecelui, langa buric, pentru a pastra doar
amintirea vechii pedepse. De vreme ce fiinta era
taiata in doua, fiecare jumatate dorea sa se alipeasca jumatatii celeilalte. Se
prindeau in brate si se strangeau atat de tare, ca-n dorul lor de contopire
uitau de mancare si de tot, devenind incapabile pentru oricare treaba, intrucat
una fara alta nu mai vroia sa se apuce de nimic. Cand
una dintre jumatati murea, partea ramasa singura cauta impreunarea cu alta jumatate parasita, fie ca dadea peste jumatatea unei
femei intregi (ceea ce noi numim astazi "o femeie"), fie ca era jumatatea unui
barbat. Rasa mergea inainte spre stingere. Atunci Zeus se milostivi de neamul omenesc si inventa alt leac.
Stramuta in fata organele creatoare, caci pana aici oamenii
le aveau in partea dinafara. Ei zamisleau si nasteau
nu prin conlucrarea acestor organe, ci in pamant, ca greierii.
Mutandu-le Zeus in fata, nasterea s-a facut de-acum incolo numai printr-insele:
barbat cu femeie. Datorita acestei oranduieli, daca barbatul
se uneste cu o femeie, zamisleste; si astfel, neamul se pastreaza. ()
Eros este cel ce impreuneaza franturile vechii naturi;
el isi da si osteneala sa faca din doua fiinte una singura; el incearca sa
vindece nefericirea fiintei umane» (PB, 36 - 39)
