Iluminismul european si iluminismul romanesc. Scoala Ardeleana

Iluminismul european si iluminismul romanesc. Scoala Ardeleana

1. Sfarsitul secolului al XVIII-lea

1.1. Iluminismul in cultura europeana

In multe din tarile europene, secolul al XVIII-lea a fost numit secolul luminilor, pentru a se defini astfel raspandirea cunostintelor prin luminarea maselor. Iluminismul (sau luminismul) este un curent de gandire, cu multiple consecinte pe plan politic, istoric si artistic, care tinde sa emancipeze omul din pozitia in care fusese fixat pentru a-l face prin munca si cultura mai bun. Expansiunea iluminismului trebuie pusa in legatura cu dezvoltarea unei noi clase sociale, receptiva la schimbari, anume burghezia. Secolele anterioare tinusera in ignoranta societatea si omul. Acum insa, popoarele se aratau dornice de cunoastere, de lumina. Asadar, se impun raspandirea culturii si masuri in favoarea burgheziei in ascensiune. Luminismul poate fi considerat un curent ideologic critic, al carui ultim scop era inlaturarea piedicilor din calea progresului.

El s-a manifestat intai in Anglia si in Tarile de Jos, a trecut in Franta, unde a dat nastere Enciclopediei, si ulterior s-a propagat spre estul Europei. Iluminismul are un caracter antifeudal si antidespotic. Institutii precum monarhia absoluta, biserica, justitia sau scoala sunt supuse unor critici severe. Ganditori iluministi ca John Locke, Montesquieu, Voltaire, Jean-Jacques Rousseau cer anularea privilegiilor feudale, limitarea puterii monarhului si acordarea de libertati sociale si politice intregului popor. Argumentele lor fundamentale se bazau pe principiile de egalitate si libertate, pe ideea dreptului natural si a contractului social, potrivit carora oamenii au dreptul de a-l izgoni pe monarh daca acesta nu le protejeaza drepturile si libertatile.

A doua trasatura importanta a iluminismului o reprezinta spiritul sau rationalist si laic. Ca urmare a dezvoltarii stiintelor se propune o noua interpretare a vietii, una materialista, iesita de sub tutela bisericii. In acest climat se dezvolta si o literatura iluminista, manifestata prin specii cum ar fi romanul filosofic, teatrul idei, comedia satirica sau drama burgheza. Prin alegorie, parabola sau fabula se satirizeaza fanatismul religios si se denunta abuzurile tiraniei feudale, promovandu-se ideea de toleranta si egalitate intre oameni.

1.2. Iluminismul in cultura romana. Precursorii Scolii Ardelene

Tarile Romane nu raman izolate de efervescenta acestei epoci, desi patrunderea ideilor iluministe la noi a fost intarziata de dominatia straina si de feudalismul autohton. Cel dintai nucleul iluminist il constituie Transilvania. Din 1688, Ardealul trece sub dominatia habsburgilor, iar pentru a-si consolida puterea, Viena cauta o apropiere culturala si spirituala a popoarelor supuse. Trecerea unei parti a romanilor la catolicism (1700) nu va fi urmata de respectarea promisiunilor materiale, insa va oferi tinerilor greco-catolici posibilitatea de a studia in centre universitare apusene. Dintre ei se va recruta prima promotie de carturari romani transilvaneni, precursorii Scolii Ardelene. Cel mai cunoscut dintre ei, Ion Inochentie Micu Klein, a intervenit ca membru al Dietei, pentru acordarea de drepturi pentru romani. Protestele si memoriile sale au ramas insa fara efect, iar el a fost nevoit sa plece in strainatate. Forma suprema de protest a constituit-o Supplex Libellus Valachorum (1791), redactat de intelectualii romani din Transilvania. Este un program de lupta prin care se cerea ca romanii sa nu mai fie considerati natiune tolerata si sa li se acorde drepturi egale cu ale celorlalte nationalitati. Argumentele pe care se bazeaza semnatarii lui sunt vechimea poporului roman in Transilvania, numarul mare de locuitori si indatoririle numeroase care le revin romanilor.

2. Scoala Ardeleana

In plan cultural, lupta romanilor s-a concretizat prin activitatea Scolii Ardelene. Corifeii miscarii sunt Samuil Micu (1745-1806), Gheorghe Sincai (1754-1816), Petru Maior (1760-1821) si Ion Budai-Deleanu (1760-1820). Primii trei scriu lucrari de factura teologica, lingvistica si istorica, in vreme ce Budai-Deleanu este singurul scriitor propriu-zis. Scoala Ardeleana este o miscare de eliberare nationala si sociala care foloseste principii, argumente si idei iluministe in scopul obtinerii de drepturi pentru romanii din Transilvania. Activitatea ei se manifesta in doua directii. Prima are un pronuntat caracter iluminist si urmareste emanciparea oamenilor (mai ales a taranilor) prin infiintarea de scoli in limba romana si publicarea de carti de popularizare a stiintelor. Cea de-a doua directie, stiintifica, mai elaborata, consta in studii religioase, istorice, filologice si beletristice.

2.1. Scrieri istorice

In ceea ce priveste stilul, Samuil Micu este cel mai aproape de cronicarii moldoveni. Scopul scrierilor sale istorice este de a-i face pe romani sa se mandreasca cu originea lor. Istoria, lucrurile si intamplarile romanilor se remarca nu prin documentarea exhaustiva, ci prin indemnul la lupta pentru pastrarea identitatii nationale.

Si Gheorghe Sincai sustine continuitatea si latinitatea romanilor in Hronica romanilor si a mai multor neamuri, lucrare care incepe cu prezentarea etnogenezei romanilor, mentionand luptele dintre Decebal si Diomitian, din anul 86. Victoria lui Traian asupra dacilor este vazuta in latura ei pozitiva si echivaleaza cu impunerea unei civilizatii superioare. Retragerea aureliana este admisa, dar nu si aceea a colonilor. Sincai respinge si ideea cuceririi romanilor de catre maghiari, lansata de cronicarul anonim al regelui Bella. Spre deosebire de ceilalti reprezentanti ai Scolii Ardelene, el isi argumenteaza ideile prin trimitere la lucrari istorice romanesti si straine pe care le cunostea bine. Hronica romanilor. este moderna prin conceptia rationalista si prin spiritul sau critic. Sincai se pronunta pentru cunoasterea directa a manuscriselor si pentru obiectivitate. Din scrupulul de a fi exact, el corecteaza greselile acolo unde le intalneste. Intalnim in lucrare si idei luministe cum ar fi simpatia pentru iobagi si dispretul fata de nobili. Meditand la soarta neamului sau, Sincai gaseste ca suferintele romanilor se datoreaza dezbinarii si neintelegerilor de tot felul. Desi bogata in continut, cartea este rareori citita, iar unii o considera chiar inexpresiva.

Cartea care l-a facut celebru pe Petru Maior este Istoria pentru inceputul romanilor in Dachia, cu cincisprezece capitole si doua adaosuri Disertatie pentru inceputul limbii romane si Disertatie pentru literatura cea veche a romanilor. El abordeaza aceeasi problema a originii poporului roman. Lucrarea are caracter politic, urmarind sa demonstreze drepturile romanilor. Informatia relativ redusa este compensata prin violenta raspunsurilor impotriva istoricilor germani Erder, Engels si Röesler, care sustineau ca romanii nu sunt urmasii romanilor si ca au venit in Transilvania de la sud de Dunare, in secolul al XIII-lea. Pe acestia, Maior ii numeste "fiare salbatice", iar teoria lor i se pare "o fabula".

2.2. Scrieri lingvistice

Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (1780) poate fi socotita prima gramatica romaneasca tiparita la noi. Lucrarea adopta ca ortografie sistemul etimologic din dorinta de a demonstra si grafic latinitatea limbii romane. Considerand ca suntem mostenitorii latinei clasice, Micu exagereaza ca si atunci cand incearca sa demonstreze permanentizarea tuturor formelor gramaticale din latina in romana.

Mai aproape de adevar se dovedeste Petru Maior, care poate fi socotit un precursor al filologiei romanice. El stabileste originea limbii romane in latina populara, citand in acest sens inscriptii pastrate pe teritoriul tarii. Aduce in discutie si influenta slava asupra romanei timpurii, dar face precizarea ca ea nu a afectat structura limbii care era deja formata. Totodata, el militeaza pentru scrierea cu alfabet latin in cartile laice.

In filologie se simte tendinta carturarilor de a dovedi cu orice chip ca majoritatea cuvintelor romanesti sunt de origine latina si de a elimina ramasitele slavone. Ei ortografiaza etimologic si construiesc o scriere artificiala. "adica" devine "adeque", iar "care", "quare". Fanteziste se dovedesc si etimologiile. Spre exemplu, "tanguire" vine de la "tundere", fiindca jeluitorii se tund.

Maior a participat si la redactarea Lexiconului de la Buda, inceput de Samuil Micu, dar terminat abia in 1825, dupa moartea sa.