Cosbuc cunoscuse greul muncii de pe ogoare. Exista, de altfel, dupa cum s-a putut observa in baladele si idilele sale, o realitate umana a satului, diferentiata si sub  aspect moral si economic. Dispretul fata de omul bogat din Dusmancele sau Numai una, capata glas de manie, devine incendiar in alte poezii.

Poet militant, Cosbuc a facut adesea din versurile sale o arma de lupta impotriva exploatarii, atat in Ardealul subjugat imperiului habsburgic, cat si in Romania burghezo-mosiereasca.

Poezia Ex ossibus ultor exprima increderea poetului in triumful cauzei iobagimii ardelene. Legenda spune ca un imparat tanar a facut dreptate, smulgand de la tirani averile si puterea. Tiranii coalizati l-au ucis si l-au ingropat intr-o padure indepartata, interzicand poporului sa-l jeleasca. Dar un fulger alb arata groapa tainuita si o prevestire spune ca din o seminte se va ridica razbunatorul, ex ossibus ultor: "Iesi-va mortul imparat, /Si-n iadul lor, de-unde-au plecat, /S-or prabusi tiranii iarasi ". Nu este exclus ca poetul sa se fi gandit la Horea _________, adica imparatul tanar.

Intr-un gazel, Lupta vietii, Cosbuc isi facuse un catehism al activitatii, condamnand plansul si lipsa de ideal. El intelegea sa lupte nu numai pentru el, dar pentru intreaga colectivitate:" O lupta-i viata; deci te lupta /Cu dragoste de ea, cu dor. Pe seama cui ? Esti un nemernic /Cand n-ai un tel hotarator. /Tu ai pe-ai tai! De n-ai pe nimeni; /Te lupti pe seama tuturor. ".

Un astfel de exemplu de lupta "pe seama tuturor " este poemul Noi vrem pamant!, scris cu ocazia rascoalelor taranesti din 1894 si publicat in revista "Vatra". Unica prin violenta acuzarii, poezia exprima raspicat atitudinea scriitorului in problema taraneasca. In poezia lui, Cosbuc vorbeste despre un taran "flamand si gol, far' adapost", saracit, umilit si batjocorit de stapanirea ciocoiasca, poetul exprimand totodata uriasa forta pe care o reprezinta masele asuprite.

In prima strofa, mizeria in care se zbatea taranimea "flamanda" si "goala" este raportata la un singur exponent al ei, "scuipat" si "batut" de ciocoi, folosit ca vita de povara. Apoi revolta se generalizeaza, "eu" devine "noi", pentru ca revendicarea "noi vrem pamant" sa se repete de cateva ori pana la sfarsit. Prin gura taranilor razvratiti, Cosbuc demasca oranduirea silnica burghezo-mosiereasca, statul constituit ca instrument de exploatare si opresiune in mainile celor tari: "Ati pus cu totii juramant /Sa n-avem drepturi si cuvant; /Batai si chinuri, cand tipam, /Obezi si lant, cand ne miscam, /Si plumb, cand istoviti strigam /Ca vrem pamant".

Glasul obijduitilor trece de la expunerea obiectiva a situatiei intolerabile la invocarea umanitatii: "Voi ce-aveti ingropat aici? /Voi grau? Dar noi stramosi si tati, /Noi mame si surori si frati! /In laturi venetici !/Pamantul nostru-i scump si sfant, /Ca el ni-e leagan si mormant, /Cu sange cald l-am aparat, /Si cate ape l-au udat /Sint numai lacrimi ce-am varsat /Noi vrem pamant ".

Pamantul se identifica cu tara, cu istoria ei, udata cu sange de taran si cu lacrimi de suferinta. Aceasta este ideea ce motiveaza si amenintarea prevestitoare de inevitabila rasturnare a ordinii sociale, mania robilor ce nu mai pot rabda: "Cand nu vom mai putea rabda, /Cand foamea ne va rascula, /Hristosi sa fiti, nu veti scapa /Nici in mormant!

Radacinile Shintõismului / Kami-no-michismului sunt adanc implantate in mitologia, in preistoria / istoria populatiei ainu, in ideile / credintele religioase ale "paleojaponezilor", putand fi revelate in spirala spiritualitatii arhipelagului cu mai bine de un mileniu si jumatate inainte de aparitia "analelor" Kojiki, datand din anul 712 e. n. si Nihongi, datand din anul 720, "anale" care au fost "vectorizate" dupa "model" chinez, in evidentierea «genealogiei comune a fiintelor divine si a dinastiei imperiale» (SCJT, 31). Pana in secolul al VIII-lea e.n., se poate vorbi despre un "chip vechi" al Shintõismului; din secolul al IX-lea incoace, istoria religiilor nipone a inregistrat "noul chip" al Shintõismului, vectorizat de relieful spiritual "nou" al arhipelagului ultimului mileniu "interferential-civilizatoriu".

Dimensiunea shintõista a existentei impresioneaza in spatiul nipon prin trairea in sublim in demnitate, prin mandria de a fi sub soare, intru afirmarea inaltului spirit justitiar, intru triumful Binelui / Luminii asupra Raului / Intunericului (Genunii), intru biruinta ratiunii in fata violentei, intru iubire si armonie teluric-celesta. Eroismul poporului nipon, in ultimele doua milenii, se releva si prin "implementarea" in dimensiunea shintõista a existentei