Domnul Trandafir - portretul fizic al dascalului

DOMNUL  TRANDAFIR

De Mihail Sadoveanu

"Domnul Trandafir" reprezinta un semn de adinca recunostinta adus de marele scriitor Mihail Sadoveanu invatatorului care i-a asezat condeiul in mina si l-a ajutat sa desluseasca graiul literelor.

Revenind in targul natal, dupa multi ani de absenta, neintrecutul povestitor isi aminteste cu emotie de "intimplarile luminoase ale copilariei asa de indepartate", de "surile derapanate pline de poloboace", unde se juca de-a ascunsa pina noaptea.

Tonul epistolar (de scrisoare) din prima pagina devine grav, facind sa vibreze de emotie inimile cititorilor, indata ce Mihail Sadoveanu, cu neintrecuta se arata de evocaror, reinvie chipul dascalului iubit, care a invatat generati de elevi" nu pentru ca trebuia si pentru cali se platea", ci pentru ca "avea un prisos de bunatate in el", pentru ca ii era drag sa-i invete.

Portretul fizic al dascalului este schitat in cateva cuvinte: era un om bine facut, putin chel in varful capului, cu ochi foarte blajini. Cind zimbea, se aratau sub mustata tunsa scurt niste dinti lungi, cu strunga mare in mijloc.

Portretul moral este luminat, de asemenea, cu un talent de pana lui Sadoveanu. Domnul Trandafir era o fire deschisa, care traia sincer fiecare clipa de viata. Cind ne invata cum sa spunem poeziile eroice, scrie Sadoveanu vorbea tare si inalta in sus bratul drept. Fiecare intalnire cu povestile lui Creanga il impresiona si, inainte de a le citi elevilor, ii privea bland cu un zambet linistit, tinand cartea la piept, in dreptul inimi. Pe elevi ii iubea ca pe copiii lui, iar datoria de dascal si-o facea din convingere, caci nimeni dintre cei mari nu-l tulbura.

In timpul lectiilor spunea lucruri care si pe el il misca si-l ajung la inima, iar strainilor le coboara alta lumina in ochi, incalzindu-i dintr-odata.

Puternica impresie pe care ne-o lasa lectura acestei povestiri se datoreaza, in mare masura, artei cu care Mihail Sadoveanu a reusit sa imbine cele trei moduri de expunere.

Astfel, in primele doua pagini si in ultima, locul principal il ocupa naratiunea (intamplarile din copilarie, cum se supara domnul Trandafir), dar nu lipseste nici descrierea, care insa se limiteaza la prezentarea sumara a unor aspecte din natura.

Alaturi de aspecte populare neaoste : "stii ca ai haz", "Nu fara saga", de epitetele semnificative: "colturi negre, adiere usoara, glasuri tinere, cladire noua, inalta si frumoasa, de caldura tonului, scena in care dascalul afla ca in saracia lui a sosit ministrul in persoana, vine sa sporeasca poezia nascuta din maiastra imbinare a cuvintelor.