Didactica limbii si literaturii romane

Didactica limbii si literaturii romane

Limba romana, ca limba nationala, de stat, este atat mijlocul principal de comunicare intre toti cetatenii tarii, cat si suportul gandirii, al instruirii si educarii lor de-a lungul intregii vieti.

Datorita functiei deosebite care o are in formarea si dezvoltarea intelectuala a omului, limba, ca disciplina scolara, detine in continuare o pondere importanta din numarul de ore prevazut in planurile de invatamant. Pe buna dreptate ea este considerata sufletul invatamantului, deoarece pe a ei cunoastere se bazeaza insusirea celorlalte stiinte.

In cadrul obiectului Limba si literatura romana , planurile de invatamant prevad unele discipline cu obiective instructv-educative specifice, care asigura pregatirea elevilor in domeniul insusirii, cunoasterii si folosirii corespunzatoare a limbii.

Didactica limbii si literaturii romane este o disciplina inscrisa in sfera didacticilor specifice, domenii dinamice, orientate dopotriva teoretic si practic

Divergentele in abordare rezulta din accentuarea diferita a celor trei componente. O prima perspectiva este centrata asupra raportului profesor-elev si asupra procesului de predare invatare. Viziunea diminueaza rolul jucat de cunostinte in configurarea parcrsului pedagigic si considera didacticile speciale drept aplicatii, la nivelul materiilor de studiu, ale didacticii generale. Cea de-a doua perspectiva accentueaza rolul cunostintelor in proiectarea si desfasurarea actiunii educative si scoate didactica specialitatii de sub incidenta didacticii generale. Conform acestei viziuni, invatarea unei discipline este dictata prioritar de logica ei interna, de textura ei conceptuala si de procesele cognitive care au intemeiat-o ca stiinta si in functie de care continua sa se dezvolte.

Diferentele de viziune pot fi reduse prin instituirea unei perspective ce urmareste constant deschiderea si nuantarea ariei conceptuale a didacticilor specifice: o perspectiva orientata spre toate componentele triunghiului didactic si in consecinta, spre toate disciplinele de referinta. In cazul didactici limbii si literaturii romane disciplinele de referinta pot fi grupate in doua domenii distincte, si anume: domeniul reprezentat de stiintele limbii si literaturii si domeniul reprezentat de stiintele educatiei si psihologia educationala.

Privita in dinamica culturii contemporane, limba romana continua sa intruchipeze ideea de pastrare si transmitere a spiritualitatii omenesti, de tezaur al valorilor culturale ale umanitati, ea ramane un simbol al memoriei vii a omenirii ce inregistreaza si conserva fapte si idei, simtaminte si atitudini, expresii ale inteligentei si sensibilitatii geniului uman. Nu exista nici un domeniu al cunoasterii omenesti care sa nu se materializeze in litera de aur a cartii.

Inainte de a contura o posibila definitie a disciplinei, consider necesare cateva precizari legate de influenta exercitata de diciplinele de referinta. In primul rand, faptul ca, in didactica limbii romane, reflectia a fost si este determinata prioritar de natura fenomenelor propuse spre studiu: fenomenul lingvistic si cel literar. Specificul lor a impus nu numai selectarea si adaptarea algoritmilor propusi de pedagogie, ci si conturarea unor parcursuri si metode specifice. In al doilea rand, faptul ca schimbarile survenite in cadrul disciplinei au fost si sunt provocate, in mod semnificativ, de modificarile de paradicma din stiintele literaturii si de lingvistica.

Problematica didacticii limbii si literaturii poate fi circumscrisa prin urmatoarele intrebari:- de ce se preda disciplina?

- este cardinala; ea subintinde fundamentele si finalitatile intregului proces de predare-invatare, iar modul in care este rezolvata influenteaza raspunsul la majoritatea celorlalte intrebari: Acestea sunt: ce se preda, cum se preda, cui se preda, unde si cand se preda.

Rolul prioritar al continuturilor in abordarea proceselor predarii-invatarii este de a infirma opinia conform careia didactica maternei nu este decat o didactica generala aplicata.

Pornind de la precizari, conturez statutul disciplinei ca disciplina de frontiera, disciplina orientata deopotriva teoretic si practic.

In plan teoretic, didactica limbii si literaturii romane analizeaza finalitatile materiei de studiu si realizarea lor in cadrul procesului educativ.