Caracterizarea personajului principal Ion din romanul Ion, de Liviu Rebreanu

Caracterizarea personajului principal

Modificarile aduse de autorul abstract evenimentelor reale, traite de autorul concret sunt: inlocuirea flacaului nepriceput la muncile campului cu unul harnic, motivarea realista a seducerii fetei si configurarea Anei ca victima a iubirii si a relatiilor sociale. Protagonistul este personaj eponim, sintetizand comportamentul tipic al taranului fara pamant. Ca instanta realista, tipica, Ion este indice metonimic al mentalitatii sociale, conform careia, demnitatea este dependenta de starea materiala. Este un 'caracter' in transformare, dinamic, adaptandu-se circumstantelor. Personaj unitar, ,,rotund' (E. M. Forster), cu reactii imprevizibile, Ion surprinde convingator, cititorul.

G. Calinescu il considera pe Ion 'o bruta' lipsita de inteligenta, cu 'o viclenie instinctuala'. Eugen Lovinescu crede ca Ion are o 'inteligenta ascutita', 'o viclenie procedurala' si 'o vointa imensa'. Nicolae Manolescu il considera o 'bruta ingenua', cu o  'ereditate nefasta'', care 'traieste in preistoria moralei, intr-un paradis foarte crud'.

Complexitatea lui Ion se construieste prin tehnica pluriperspectivismului. El este caracterizat direct de catre naratorul omniscient, Ion este sarac, dar harnic si iute, 'fiind cel mai iubit elev al invtatorului Herdelea'. Vasile Baciu il numeste 'sarantoc', 'talhar' si 'hot. Doamna Herdelea il considera un baiat cumsecade', 'muncitor', 'saritor' si 'istet. Preotul vede in Ion doar 'un strict, 'un bataus', 'un om de nimic'. Eroul se autocaracterizeaza prin monolog interior. Framantarile sufletesti sunt declansate de obsesia pamantului, dar si a implinirii afective. Dezumanizarea si moartea lui Ion sunt consecinta unui destin implacabil, dar si a ignorarii ordinii rituale a satului.

Ion este caracterizat indirect prin fapte, gesturi, limbaj, portretul reiesind din scene semnificative:

1.        Scena horei indica orgoliul lui Ion dar si posibilitatea de a-si infrana pornirile instinctuale. Ele sunt abil canalizate impotriva instaritului George Bulbuc, dorit ginere de Vasile Baciu.

2.       Scena intrarii cu plugul in brazdele lui Simion Lungu indica obsesia recuperarii pamantului pierdut, dar si absenta unui plan prestabilit de imbogatire.

3.       Scena sarutarii pamantului dezvaluie emblema semantica a eroului. Dorinta de a avea pamant este marca distinctiva a comportamentului eroului. Din cauza pamantului, Ion renunta la scoala, dar si la Florica. Pamantul Ti ispiteste ca o 'ibovnica', patima fiind defulata intr-un sarut simbolic, 'un ritual mistic al posesiunii. Nicolae Manolescu vorbeste despre un 'senzualism cosmic'. Atitudinea lui Ion fata de pamant este duala: initial, "sluga credincioasca', 'vierme' vs "stapanul falnic si neindurator', 'urias (scena cosirii), apoi stapan vs ibovnica.

4.       Scena iubirii dintre Ion si Ana pune in evidenta atitudinea duplicitara a eroului. Obsesia pamantului si a iubirii determina trairi contradictorii: gingasie - brutalitate, naivitate - viclenie. Deciziile sale sunt contradictorii, indicand _nzvarcolirile' interioare. El promite casaaoria Floricai, cand constata ca Ana nu raspunde insistentelor lui George, dar cedeaza in favoarea Anei, dezamagit de prevederea saraciei alaturi de Florica.

5.       Scena uciderii lui Ion proiecteaza sfarsitul actunii dincolo de planul etic. Ion traieste tragic, sub fatalitatea patimii pentru pamant. Nu-si poate depasi destinul. Prin uciderea lui nu este sanctionata dorinta de a avea pamant, ci mijloacele de a-l obtine.

La inceputul romanului,i se constituie un portret favorabil.Desi sarac,este"iute si harnic,ca ma-sa",iubeste munca"Munca ii era draga,oricat ar fi fost de aspra"si pamantul:"pamantul ii era drag ca ochiidin cap".Dorinta patimasa de a avea pamant este motivata:"Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata daca n-are si el pamant"

Istet,silitor si cuminte,trezise simpatia invatatorului,care il considera capabil de a-si schimba conditia:"a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea".Baiatul renunta insa la scoala,pentru ca pamantul ii e mai drag decat cartea.Pentru ca il stiu impulsiv si violent,este respectat de flacaii din sat si temut de tigani,care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora,desi George plateste.

Insultat de V.Baciu in fata satului,se simte rusinat si manios,dorind sa se razbune.Vasile ii reproseaza ca umbla dupa fata lui,fiindca este sarac si il numeste sarantoc,talhar si hot.Orgolios,lipsa pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane.Dupa bataia cu George,preotul il dojeneste la biserica,dupa slujba.Ion,revoltat,se hotaraste"sa fie cu adevarat netrebnic".Dupa o scurta ezitare,alege zestrea Anei si renunta la iubirea pentru Florica.Lacomia de pamant si dorinta de razbunare se manifesta cand intra cu plugul pe locul lui Simion Lungu pe motiv ca inainte fusese al Glanetasilor:"inima

ii tremura de bucurie ca si-a marit averea".

Este viclean cu Ana:o seduce ,apoi se instraineaza,iar casatoria o stabileste cu Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului.Este naiv,crezand ca nunta ii aduce si pamantul,fara a face foaie de zestre.

Este randul lui Vasile Baciu sa se arate viclean.Dupa nunta,incepe cosmarul Anei,batuta si alungata de cei doi barbati.Prin interventia lui Belciug,Ion primeste pamanturile.Acum brutalitatea fata de Ana e inlocuita de indiferenta.Instinctul de posesie asupra pamantului fiind satisfacut,lacomia lui raspunde altei nevoi,patima pentru Florica.Asa cum ravnise la averea altuia,acum ravneste la nevasta altuia.Tot viclenia ii dicteaza modul de apropiere de Florica:falsa prietenie cu George.Avertismentul Savistei aduce deznodamantul:George il ucide pe Ion cu lovituri de sapa.Dominat de instincte,in afara oricarei

morale,incalcand succesiv toate normele satului,aflat sub semnul fatalitatii,Ion este o victima a lacomiei si a orgoliului sau.

Naratorul prezinta initial biografia personajului,iar pe parcursul romanului,elemente de portret moral:"mandru si multumit ca orice invingator,Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet".Caracterizarea directa realizata de alte personaje se subordoneaza tehnicii pluralitatii perspectivelor:"e harnic,saritor ,istet"(doamna Herdelea);"esti un stricat si un bataus"(preotul Belciug).

Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul interior:"Ma molesesc ca o baba neroada.Parca n-as mai fi in stare sa ma scutur de calicieLas'ca-i buna Anuta!".

Relatia fundamentala se stabileste intre protagonist si un personaj simbolic,pamantul,vazut ca o ibovnica:"Il cuprinse o pofta salbatica sa imbratiseze huma,s-o crampoteasca in sarutari".Pamantul-stihie striveste in final omul,care nu intamplator este ucis de o sapa.