Lucrare metodico-stiintifica pentru obtinerea gradului didactic i - contribuȚia activitaȚilor practic-aplicative la dezvoltarea creativitaȚii la varsta preȘcolara

UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA

INSTITUTUL DE PREGATIRI DIDACTICE

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGATIREA PERSONALULUI DIDACTIC

FILIALA TARGU -MURES

LUCRARE METODICO-STIINTIFICA PENTRU OBTINEREA GRADULUI DIDACTIC I

CONTRIBUȚIA ACTIVITAȚILOR PRACTIC-APLICATIVE LA DEZVOLTAREA CREATIVITAȚII LA VARSTA PREȘCOLARA

CUPRINS

INTRODUCERE

ARGUMENT

CAPITOLUL I - FUNDAMENTE TEORETICE ALE LUCRARII

I.1- Rolul gradinitei in stimularea proceselor psihice ale copi-

lului prescolar;

I.2-Dezvoltarea psihomotricitații

I.3-Dezvoltarea curiozitații,imaginației și creativitații

CAPITOLUL II - ROLUL ȘI LOCUL EDUCATIEI PENTRU SOCIETATE    IN CURRICULUM-UL PREȘCOLAR

II.1- Activitati practice si elemente de activitate casnica;

II.2- Obiective cadru , obiective de referinta , urmarite in ac-

tivitatile practice si elemente de activitate casnica;

CAPITOLUL III-CERCETAREA PEDAGOGICA

III.1-Ipoteza de cecetare

III.2-Obiectivele cercetarii

III.3-Metode de cercetare

III.4-Organizarea cercetarii

4.1-Etapa constatativa(pre-test)

4.2-Etapa de intevenție

4.3-Etapa de evaluare (post-test)

CAPITOLUL IV -CONTRIBUȚIA ACTIVITAȚILOR PRACTIC -APLICATIVE LA DEZVOLTAREA CREATIVITAȚII LA PREȘCOLARI

IV.1. Lucrari si jucarii realizate in gradinița

CAPITOLUL V-REZULTATE ȘI CONCLUZII

CAPITOLUL VI-BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL VII- ANEXE

INTRODUCERE

˝Sa nu-i educam pe copii pentru lumea de azi.Aceasta lume ,cand ei vor fi mari,nu va mai exista și nimic nu ne va permite sa știm cum va fi lumea lor.Atunci sa-i invațam sa se adapteze"

Maria Montessori

Noul curriculum pentru invatamantul prescolar se bazeaza pe valorile pedagogiei prescolare universale , pe specificul national , pe rezultatele cercetari pedagogice si psihologice. De asemenea se bazeaza pe respectarea drepturilor copilului si pe o noua existenta a invatamantului preprimar , aprofundeaza relatiile si disponibilitatile concrete ale practicii educatoarei din unitatile prescolare. Deprinderile și cunoștințele dobandite devreme favorizeaza dezvoltarea lor ulterior, iar deficiențele de cunoștințe și deprinderi produc in timp deficiențe mai mari, oportunitați de invațare ratate sau slab valorificate.

,,Viitorul aparține școlii inovatoare,unor rețete de instituții educaționale conectate la programe comune de experimentare a predarii, invațarii, gestionarii și promovarii calitații. Mai mult ca oricand,școala moderna cauta sa identifice și sa dezvolte structuri de invațare alternative,cu parcursuri multiple, adaptabile și eficiente in contexte formale, nonformale și informale active pe durata intregii vieți sociale și profesionale" Vasile Chiș(2007), Tradiții,valori și perspective in științele educației,Casa Carți de Stiința Cluj Napoca,pag.17

Pentru atingerea finalitaților educației timpurii este necesar a pleca de la urmatoarele coordonate :

a)     educatia prescolara sa se orienteze catre dezvoltarea personalitatii copilului si intaririi drepturilor si libertatilor lui ;

b)     copilul este o personalitate in formare , are dreptul la o atentie speciala ;

c)      familiei ii revine datoria de a realiza educatia copilului , iar gradinita are rolul de a completa si dezvolta aceasta educatie.

Ritmul accelerat in toate domenile de activitate impune scolii gasirea formelor si alegerea actiunilor prin care copilul sa dobandeasca capacitatea de integrare rapida si functionala in viata sociala. Orice activitate umana , indiferent de nivelul la care se desfasoara , implica interventii si cunostinte din diferite sectoare. Pentru a le pune de acord sunt necesare cunostinte de mare diversitate , o cultura tehnica si stiintifica de mare profunzime. Aceasta nu se poate realiza numai prin prelungirea duratei invatamantului , ci trebuie realizata prin gasirea unor noi tehnici si metode care sa solicite mai mult ratiunea si activitatea psihica.

Un factor esential de care trebuie sa se tina seama este asigurarea legaturii dintre diferitele trepte ale invatamantului , pe linia tuturor disciplinelor de invatamant. Școala trebuie sa cultive generatiilor capacitatile si aptitudinile de pregatire continua si sistematica , sa fie in permanenta deschisa fata de achizitiile si modalitatile cunoasterii din toate domenile de activitate. Noua calitate pe care trebuie sa o atinga scoala romaneasca in urmatorii ani impune nu numai continua modernizare a continutului si tehnologiei didactice , a bazei tehnice - materiale si a sistemului de evaluare , ci si stilul de munca a cadrelor didactice si a elevilor.

Efortul educatoarelor de a realiza cu prescolarii activitati cu un puternic caracter formativ , realizeaza pentru viitorii scolari un impresionant volum de cunostinte si deprinderi , un bun inceput pe lungul drum al invatarii , pregatirii pentru scoala si viata. Evoluția sistemului de invațamant preșcolar inregistrata in ultimi ani(deschiderea catre abordarea Metodei proiectelor, a activitaților integrate, a metodelor interactive de grup etc.) aduce in atenția cadrelor didactice urmatoarele componente: finalitațile, conținuturile, timpul de instruire, domeniile experențiale. Domeniile experențiale in cadrul curriculumului pentru invațamantul preșcolar sunt:

• Domeniul estetic creativ (activitațile muzicale, activitațile artistico-plastice)
• Domeniul limba și comunicare
• Domeniul științe (activitați matematice și cunoașterea mediului)
• Domeniul psiho-motric
• Domeniul om și societate

Profesiunea de educator pusa in slujba celei mai nobile misiuni , aceea de a forma oameni , ocupa un loc de cinste intre profesiuni. Aceasta pentru ca pe langa competenta , generozitate si daruire , omul de la catedra exploreaza toate dimensiunile posibile ale personalitatii , cerceteaza , stimuleaza , instruieste , cultiva , modeleaza caractere in consens cu imperativele umanismului.

Din dragoste pentru copii si pasiune pentru cercetare , intentionez sa relev un aspect important al pregatirii pentru scoala și sa demonstrez ca activitațile practice contribuie la dezvoltarea creativitații preșcolarilor, avand in vedere ca prescolarul reprezinta cea mai sensibila si receptiva fiinta la tot ceea ce inseamna competenta profesionala .

ARGUMENT

˝Marea arta a unui educator consta in utilizarea manierelor si in formarea mintii ; el trebuie sa sadeasca in elevul sau bunele obiceiuri si principalele virtuti ale intelepciunii , sa-i dea treptat o viziune asupra omenirii si sa dezvolte in el tendinta de a iubi si de a imita tot ceea ce este excelent si demn de lauda.˝

JOHN LOCKE

Anii prescolaritatii sunt dominati de o mare sete de conoastere , este perioada asa numita ˝foamea intelectuala˝ , varsta ˝de ce-urilor˝ , atingand recordul curiozitatii copilaresti.

Pornind de la ideea ca imaginatia are un rol esential in viata emotionala si intelectuala a copilului , ea fiind ˝latura proiectarii constintei umane˝¹ , in cadrul activitatilor practice pe care le-am realizat am urmarit sa canalizez imaginatia spre produse care sa-si gaseasca utilitatea in sala de grupa , pe holurile gradinitei sau in casa parinteasca. Ideea ca nu poti sa comanzi natura daca nu-i cunosti legile ne-a condus la respectarea principiului accesibilitatii , la utilizarea jocului ca parghie eficienta in educatia prin si pentru munca , in cadrul activitatilor practice organizate fie respectand prevederile programei (ca fundament stiintific) fie practicand activitati in afara acesteia , stimuland activitatea creatoare a copiilor. De exemplu in cadrul activitatilor liber-alese(ALA), pe centre s-au organizat jocuri de rol cu caracter de munca: ˝de-a florarii˝ , ˝de-a gradinarii˝ , ˝de-a padurarul˝ , etc. , copiii realizand o munca utila in grupa , cu efect evident - stransul frunzelor uscate la coltul naturii , saparea pamantului in ghivece in vederea afanarii , udarea zilnica a florilor , etc.

¹M. Garboveanu- Modele de stimulare a imaginatiei creatoare la prescolari , in "Educatia copilului prescolar" pag.68

Cunostintele si deprinderile practice le vor folosi toata viata. De aceea mi-am ales ca tema de cercetare activitatile practice incercand sa demonstrez cum contribuie acestea la dezvoltarea creativitații.

Jucandu-se , copiii pot fi atrasi in actiune, mai ales aceia care nu reusesc sa-si centreze ideeile pe un subiect , deoarece nu cunosc atributele uneltelor , propietatile materialelor dar nici modalitatile de utilizare a acestora. Pentru a indrepta aceste situatii am realizat activitati aplicative: de observare , de colectionare , de confectionare. In mod special am organizat jocuri menite sa-i familiarizeze pe copii cu proprietatile unor materiale , fructe , seminte , frunze , flori ca si a unor deseuri textile: stofe , matasuri , bumbac , in , canepa , etc., ca de exemplu "Ce stii sa spui despre mine?" , "Ce sunt , cum sunt?" , etc.

Activitatile practice au o coloratura afectiv-emotionala deoarece creaza cadrul propice afirmarii initiativei lor , ofera camp larg creativitatii mintii celor aflati la varsta atat de frageda , dornici sa invete sa creeze lucrari pe care sa le expuna , cu care sa se joace si pe care sa le daruiasca celor dragi.

Materialele ne ajuta la toate activitatile din gradinita. La matematica copiii le grupeaza dupa forma , marime , culoare , grosime , asperitate , etc. La cunoasterea mediului invata despre radacina , tulpina , frunze , flori , fructe , despre pene , blana , etc.

Colectionarea materialelor este o actiune colectiva. Ea apropie mult pe copii de realitate , mareste puterea de sugestie , iar participarea lor alaturi de educatoare la asemenea activitati practice cultiva dragostea si respectul fata de natura , fata de munca , iar satisfactia este cu atat mai mare cu cat au depus mai mult efort. In cadrul acestor activitati le dezvoltam sentimentul de solidaritate , de aderenta la munca in grup , le dezvoltam spiritul de harnicie , de cooperare si intrajutorare , calitati necesare copilului in vederea integrarii in viata sociala.

In scopul stimularii creativitatii in cadrul activitatilor practice am antrenat copiii la colectarea , selectionarea si utilizarea materialelor din natura in lucrari personale , cu teme preferate aplicand procedee personale de lucru.

Procedand astfel s-a ajuns ca in cadrul activitatilor practice copiii sa manifeste indemanare , inteligenta practica , antrenandu-se activ in actiunea directa cu obiectele si materialele , raspunzand comenzii sociale cu privire la legarea invatamantului de practica , la utilizarea judicioasa a materiilor prime , a materialelor din natura in procesul instructiv- educativ.

CAPITOLUL I - FUNDAMENTE TEORETICE ALE LUCRARII

I.1- Rolul gradinitei in stimularea proceselor psihice ale copilului prescolar

1. Legea Invatamantului (nr. 1/2011) stipuleaza ca ideal educational al scolii romanesti dezvoltarea libera , integrala si armonioasa a individualitatii umane , in formarea personalitatii autonome si creative. Acest ideal se intemeiaza pe traditiile umaniste , pe valorile democratiei si pe aspiratile societatii romanesti , avand o contributie importanta la pastrarea identitatii nationale (art.3 , alin. 1 si 2). In acest context , invatamantul asigura cultivarea dragostei fata de tara , fata de trecutul istoric si de traditiile poporului roman (art.4 , alin.2).

Finalitatea educationala a invatamantului romanesc se realizeaza , in viziunea Legii Invatamantului , prin urmatoarele mijloace:

-insusirea cunostintelor stiintifice , a valorilor culturii nationale si universale;

-formarea capacitatilor intelectuale , a disponibilitatilor afective si a abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste , stiintifice , tehnice si estetice;

-asimilarea tehnicilor de munca intelectuala necesare instruirii si autoinstruirii , pe durata intregii vieti;

-educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului , al demnitatii si al tolerantei , al schimbului liber de opinii;

-cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana , fata de valorile moral-civice , a respectului pentru natura si mediul inconjurator;

-dezvoltarea armonioasa a individului prin educatie fizica , educatie igenico-sanitara si practicarea sportului;

-profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati utile , producatoare de bunuri materiale si spirituale.

2.Prin lege , invatamantul prescolar este inclus in structura sistemului national de invatamant cu grupele: mica , mijlocie si mare. Grupa pregatitoare a trecut la școala. De asemenea se prevad urmatoarele:

-invatamantul prescolar se organizeaza pentru copiii in varsta de 3-6 ani , in gradinite cu program normal , prelungit si saptamanal;

3.Legea Invatamantului a creat cadrul pentru atingerea unor obiective educationale concrete ale reformei vizand:

-un invatamant diversificat care permite si stimuleaza rute individuale de pregatire;

-un invatamant care incurajeaza competitia si favorizeaza innoirea;

-un invatamant cu standarde ridicate , orientat spre cercetare stiintifica;

Document online: Exclamatie retorica - o figura stilistica literara Document online: Proza de avangarda - urmuz

-un invatamant compatibilizat cu sistemele europene si , in acest sens , internationalizat;

-un invatamant orientat spre valori.

4.Unul dintre obiectivele concrete ale reformei este reevaluarea continuturilor de predare-invatare , deci a programelor scolare si compatibilizarea acestora cu programele scolare moderne ale altor tari. Acest lucru implica si convertirea invatamantului dintr-un invatamant predominant reproductiv , intr-unul , in esenta , creativ.

5.Reevaluarea programelor scolare a dus la clarificarea finalitatilor pe trepte de invațamant. Finalitatile invatamantului prescolar sunt:

Dezvoltarea libera, integrala și armonioasa a personalitații copilului, in funcție de ritmul propriu și de trebuințele sale, sprijinind formarea autonoma și creativa a acestora.

Dezvoltarea capacitații de a interacționa cu alți copii,cu adulți și cu mediul pentru a dobandi cunoștințe, priceperi, deprinderi, atitudini și conduite noi. Incurajarea explorarilor, exerciților, incercarilor și a experimentarilor, ca experiențe autonome de invațare;

Descoperirea de catre fiecare copil a propriei identitați, a autonomiei și dezvoltarea unei imagini de sine pozitive. Sprijinirea copilului in achizionarea de cunoștințe, capacitați deprinderi și atitudini necesare acestuia la intrarea in școala pe tot parcursul vieții. .

I.2- Cerinte ridicate in fata unitatilor de invatamant prescolar

In abordarea noului curriculum pentru invatamantul prescolar , unitatile de invatamant trebuie sa ia in considerare modalitatile de armonizare a politicii educationale cu cerintele si nevoile comunitatii locale.

Unitatile prescolare trebuie sa aiba in vedere schimbarile sociale generale , precum si cele cu caracter local: somajul , dar si aparitia de noi profesii ; modificari in structura claselor sociale si aparitia clasei de mijloc ; impactul tehnologiilor moderne in viata societatii si in procesul de invatamant ; cresterea diversitatii culturale in cadrul societatii si dezvoltarea culturilor minoritare.

Aspectele legate de cerintele sociale nu trebuie sa diminuieze cu nimic atentia speciala acordata individului , in acest caz , copilului de varsta mica - prescolar.

Ca urmare , personalul didactic si managerul unitatii de invatamant prescolar trebuie sa cunoasca si sa inteleaga:

-Legea Invatamantului si politica educationala a statului roman;

-documentele oficiale care reglementeaza aplicarea obiectivelor de politica educationala;

-directile generale ale reformei actuale a invatamantului;

-caracteristicile psihologice ale perioadelor de varsta cuprinse in invatamantul prescolar dar si modul sau specific de manifestare , in vederea unei aplicari diferentiate a continuturilor programei;

-considerarea, in conditiile respectarii diversitatii, a continuitatii in realizarea obiectivelor educationale pe intreaga perioada de varsta prescolara;

-metodele specifice de predare-invatare la copilul prescolar.

Aceste norme necesita, pe langa cunoastere si intelegere , o respectare a lor, atenta si constienta, in practica imediata.

Elementele fundamentale care trebuie sa ghideze comportamentul didactic si managerial sunt:

-considerarea copilului in evolutia sa specific individuala si oferirea sprijinului educational dar si uman in fiecare etapa a dezvoltarii sale; un comportament didactic adecvat inseamna a intelege ca un copil invata atunci cand este pregatit , suficient de matur pentru activitatea respectiva si nu in functie de niste reguli exterioare , prestabilite pentru o varsta sau alta;

- flexibilitatea si creativitatea in abordarea situatiilor didactice , evitarea rutinei si actionarea in directia transformarii invatamantului bazat pe informatie si reproducerea ei intr-un invatamant global , integrat si creativ care are la baza educatia.

I.3-Dezvoltarea curiozitații,imaginației și creativitații

"Copilul care se joaca isi dezvolta perceptiile , inteligenta, tendinta de a-si exprima instinctele sale sociale"

J. Piaget

Invatamantul prescolar contribuie la dezvoltarea armonioasa a copiilor, la stimularea gandirii si inteligentei , la insusirea unor cunostinte necesare pentru scoala , la formarea trasaturilor de caracter si de comportare civilizata.

Perioada prescolara imprima cele mai profunde , durabile si fructoase amprente asupra individualitatii copilului. Sub influenta factorilor ambientali are loc expansiunea potentialului creativ al copilului , rasar mladitele "eului" cognitiv-afectiv-actional , se constituie si se consolideaza trasaturile de personalitate.

Gradinita asigura dezvoltarea normala a copilului si totodata satisface nevoile vitale ale prescolarului , prin variate forme si procedee de activitate in contextul relatiilor interpersonale (verticale si orizontale) de tipul "educatoare- copil" , "copil-educatoare" , "copil-copil".

In gradinita , clasa dulcilor emotii , a primelor amintiri placute , orele trebuie sa fie insorite de bucuria implinirii depline a copilariei fericite , de constinta raspunderilor iar unda de romantism trebuie sa fie vesnica.

Cadrul in care se desfasoara activitatea trebuie sa aiba o inzestrare aparte; o anumita vibratie interioara care sa intampine cu bucurie, cu dragoste si delicatete pe micile fiinte, sa li se deschida ca o floare, inmiresmandu-le dintr-odata inimile si privirile, sa-i imbratiseze din prima clipa.

In gradinita , copilul , aceasta fiinta vie , cu o "lume proprie" , aceasta fiinta activa , polivalenta totodata , aflata intr-o permanenta schimbare , trebuie sa fie "redescoperit" mereu de catre educatoare , in dinamica "ipotezelor" mereu inedite ale individualitatii in devenire.

Aici e locul in care invatamantul e slujit de elemente incercate si dezvoltate , nu cu pripeala fugitiva a orelor , aici e lacasul in cel sensul mai bogat al cuvantului unde dragostea se revarsa din belsug de fiecare in parte si intr-o armonie deplinacu menirea timpului ce-l traim.

Educatoarea este bine sa dispuna de capacitatea de intelegere a copilului , sa traiasca impreuna sentimente puternice , sa creeze situatii care sa imbogateasca constiinta copilului (venit din medii diferite) cu anumite reprezentari si obisnuinte , sa-si transforme ocupatia intr-o frumoasa misiune. La temeinica pregatire profesionala , largului orizont cultural ale educatoarei se adauga sentimentele sincere de dragoste fata de copil , fata de profesiunea aleasa. Cinste si sinceritate , principialitate , puritate de cristal i se cer educatoarei. Ea trebuie sa dispuna de o remarcabila stradanie a vietii spirituale , sa sadeasca in inimile copiilor dulci emotii , maine , la anul , peste ani. Sensibilitatea si delicatetea o ajuta sa simta si sa se manifeste cu caldura fata de copil. Calmul , echilibrul , stapanirea de sine contribuie in mod eficient la crearea celor mai bune conditii pentru dezvoltarea prescolarilor. Dragostea fata de copii nu inseamna , desigur , dulcegarii , sentimentalisme. Exteriorizarea mai intensa a sentimentelor, tonul, timbrul vocii, mimica, atitudinea egala fata de copii, increderea in acestia, vioiciunea, atmosfera de voie buna , afectivitatea maresc eficienta activitatii.

Copilul , aceasta "entitate vitala" , acest "unicat" cu particularitati "originale" riguros individualizate , trebuie sa beneficieze de atentie si in jurul acestuia sa graviteze toate interventiile formative ale educatoarei , sa se dezvolte frumos , sub scutul rabdarii si al cugetarii iubitoare. Cresterea lui cere paza si grija. El trebuie alimentat inainte si lasat sa lucreze in libertate: libertate in gandire, libertate in miscari, dar sa fie observat, incurajat, indrumat si indemnat sa se manifeste sub forma de lectie sau joc, ocupatie. Aceste "nimicuri" scumpe copilului sunt pentru el ceea ce pentru floare este soarele , apa si aerul. Educatoarea are o sfanta datorie de a se cobori la nivelul copilului ,de a-l intelege , a-l iubi si a-l ajuta nesilit in dezvoltarea lui.

Rolul gradinitei este sa pregateasca copilul pentru o viata completa; sa nasca in spiritul fiecaruia din copii ideea ca ei au sarcini de indeplinit.

Tinand seama ca dezvoltarea psihica a copilului nu constituie un proces uniform este necesar ca educatoarele sa-si formeze o imagine cat mai fidela despre "realitatea psihologica , despre "stadiile normale ale vietii copiilor" despre procesele interactionale ale socializarii si umanizarii naturii biologice a fiintei umane in devenire.

Odata intrat in gradinita copilul devine obiectul unor influente , mai complexe si mai bine organizate. Toate acestea creaza conditii pentru noi achizitii si progrese in sfera cognitiva , afectiva si psihologica.

Automatizarea si personalizarea copilului devine posibila de indata ce el invata in gradinita sa perceapa , sa recunoasca si sa actioneze, nu in rolul de simplu "actor" , ci de "autor" al propriei sale impresii si gandiri, trairi emotionale si fapte de conduita. Educatoarea pe aceasta linie, trebuie sa incurajeze modalitatile de exprimare personal-originale ale copilului: motrice, muzicale, grafice-figurale, imaginativ-constructive, verbal-orale, etc. Copilul insa trebuie sa fie lasat sa actioneze nu sa fie actionat, sa aiba o traire afectiva deplina. Sentimentele copilului prezinta o mare varietate si complexitate, de la trairile afective cu caracter biologic mai pronuntat, legate mai ales de activitatea centrilor subcorticali (emotii) pana la sentimentele estetice, morale. Sentimentele sunt provocate de catre obiectele si fenomenele lumii reale, in functie de semnificatia acestor obiecte si fenomene pentru viata si activitatea copilului. Acele obiecte si fenomene care corespund trebuintelor copilului, produc sentimente de placere, bucurie, dragoste, admiratie, etc. Acestea apar si se dezvolta sub influenta conditiilor de viata si activitate a copilului, dar in acelasi timp sentimentele, la randul lor, influenteaza viata si activitatea copilului. Astfel egoismul brutal, invidia, frica in fata greutatilor il impiedica pe copil sa vada si sa actioneze just , pe cata vreme sentimentele dragostei fata de munca, al iubirii de tot ce-l inconjoara, toate aceste sentimente ajuta copilul sa lupte cu succes impotriva greutatilor.

Relatia pozitiva sau negativa dintre copil si realitatea inconjuratoare este determinata , in primul rand , de consecintele sau efectele actiunii lui , de efectele unor stimulenti. Astfel copilul incepe sa manifeste neplacere fata de o activitate in care a avut de mai multe ori insucces, dupa cum un succes intr-o anumita directie duce la dezvoltarea unei atitudini pozitive a copilului (interes, placere, etc.), in directia respectiva.

Dragostea de copii, increderea in posibilitatile de afirmare ale fiecaruia pentru un viitor loc de munca, util siesi si societatii, daruire, modestie, cumpatare, rabdare, indulgenta, model de comportare, afectivitate sunt calitati ce se cer aceluia ce preia stafeta de la clasa dulcilor emotii. Dragostea este o forta si o garantie. Cel ce nu gandeste la altii si nu traieste decat pentru sine, probeaza o mare saracie sufleteasca, este un om sterp, un om nenorocit, caci nu are nimic de dat. Totul dar, prin dezvoltarea sentimentelor altruiste si a energiei voluntare, prin zambet, suras si ras, prin dragoste de semeni

CAPITOLUL II- ROLUL EDUCATIEI PENTRU SOCIETATE IN

CURRICULUM-UL PREȘCOLAR

"Proastele deprinderi sunt cel mai greu de stapanit:

cu cat a trebuit mai multa vreme sa le insusesti ,cu atat

radacinile au avut timp sa patrunda cat mai adanc"

Lucio D`Ambrara

Din punct de vedere psihologic orice individ uman reprezinta o personalitate. Procesul de educare si dezvoltare a personalitatii se intinde cel putin in ceea ce priveste unele laturi ale sale de-a lungul intregii sale vieti.

Cu toate acestea cercetatorii au identificat organizarea structurii (primare) a personalitatii inca de la varsta de 3-4 ani , respectiv conturarea unor tendinte si atitudini caracteristice , a unui mod propriu de conditii la solicitarile mediului ambiant. Astfel o seama de trasaturi temperamentale individuale identificate la copii in primii 7 ani , au fost reconfirmate si dupa 15 ani.

La varsta prescolara (3-6 ani), copilul devine abilitat, manifestand aptitudini. Muzica, desenul, pictura, colajul, modelajul, etc., sunt abordate de copii cu succes. Multi autori leaga constituirea si dezvoltarea trebuintei de expresie creativa de constituirea "sinelui" - ce este plasata in jurul varstei de 4-5 ani. De aici comportamentele copilului devin unitare, coerent. Ierarhizarea si stabilirea motivelor constituie conditia esentiala afirmarii personalitatii prescolarului.

Cat priveste tipul de comportament individual ca mod de manifestare a aspectelor personalitatii in conduite si atitudini unitare acestea se constituie in principal din etapele personalitatii conturand inca de la 3-4 ani autentice "stiluri personale" in modul de a fi al copiilor.

Esenta profilului psihologic al acestei etape de dezvoltare se exprima prin trezirea sentimentului de "personalitate". Acesta este relevat de o anumita "atitudine de opozitie" cum spune Wallon - "spirit de opozitie si de obraznicie", apoi printr-o anumita "parada a eului" relevata prin agilitatea copilului, de asemenea prin imitarea adultului, pe care copilul o practica in jocurile sale sub forma identificarii cu persoane pe care le socoteste apropiate.

Din cele de mai sus reiese cu pregnanta faptul ca, prin tot ceea ce fac educatoarele, persoanele care intra-n contact cu copiii prescolari, trebuie sa contribuie in cat mai mare masura la formarea personalitatii acestora. In aceasta directie activitatile practice au un rol hotarator.

Pentru succesul acestor activitati se impune:

-modele oferite , foarte bine realizate (este varsta imitatiei);

-modul de desfasurare a activitatilor sa permita o cat mai mare libertate de actiune, realizarea unor produse creative cat mai originale, cat mai diferite de ale colegilor;

-copiilor mai talentati sa li se dea sarcini suplimentare, mai dificile;

-in aprecierea lucrarilor sa se tina seama de calitatea acestora, de caracterul lor inedit si in al doilea rand de cantitate;

-sa se compare performantele copiilor.

Activitatile practice permit si dezvoltarea creativitatii si a principalilor ei factori: sensibilitate fata de probleme, fluiditate, flexibilitate, originalitate, aptitudinea de a redefini, capacitatea de analiza si sinteza, imaginea creatoare.

Activitatile practice sunt deosebit de atragatoare pentru marea majoritate a copiilor. Prin intermediul lor precum si cu prilejul unor activitati de autoservire si gospodaresti copiii iau contact cu unele forme simple de munca fizica. Imbinarea muncii fizice cu cea intelectuala, realizata in cadrul activitatilor practice permite dezvoltarea atat a capacitatilor fizice ale copiilor cat si a celor intelectuale. Prin intermediul lor se asigura familiarizarea copiilor cu unele elemente simple ale activitatii de productie, precum si formarea unor deprinderi practice de munca.

Activitatea practica stimuleaza activitatea de cunoastere a copiilor, permite aplicarea in practica a cunostintelor insusite la alte discipline, consolidarea si aprofundarea lor.

Prin intermediul activitatilor practice se educa si dezvolta procese psihice (perceptia, spirit de observatie, reprezentarile, atentia, memoria, gandirea, imaginatia, etc.) si bazele unor insusiri de personalitate (spiritul de initiativa, increderea in posibilitatile proprii, dorinta de a lucra in colectiv, atitudinea creatoare fata de frumos, simtul estetic, atitudinea justa fata de munca si rezultatele ei, perseverenta, sarguinta, harnicia, etc.).

In concluzie putem afirma ca activitatile practice contribuie la formarea personalitatii copilului prescolar daca educatoarea stie sa aleaga din multitudinea de activitati pe acelea pe care copiii le pot realiza cel mai bine in conditiile concrete ale grupei cu care lucreaza si chiar a fiecarui copil in parte, asigurand material atractiv.

II.1.Activitati practice si elemente de activitate casnica

Aceste categorii de activitati raspund pe deplin nevoilor de cunoastere, de actiune si de exprimare a copiilor prescolari.

Pentru executarea si impletirea elementelor de activitate practica cu elementele de activitate casnica se realizeaza apropierea cu mediul familial copiilor (familie - gradinita - mediul inconjurator) , fapt ce favorizeaza valorificarea potentialului psihic si fizic de care dispune , permitand imbogatirea capacitatii acestora de a intra in relatie cu ceilalti copii si cu adultii.

Intr-o ambianta optima si cu orientare afectiva, copiilor li se cultiva capacitati intelectuale si disponibilitati practice care le permit:

-sa recunoasca, sa denumeasca si sa identifice diferite materiale si unelte de lucru;

-sa actioneze cu materialele si sa analizeze prin explorari, incercari, exercitii;

-sa realizeze lucrari practice inspirandu-se din natura, din viata cotidiana dupa o tema propusa de educatoare sau aleasa de el;

-sa creeze lucrari practice dand frau liber imaginatiei si originalitatii proprii;

-sa invete tehnici variate de lucru: rupere, indoire, rulare, rasucire, bobinare, insirare, lipire si tratarea suprafetelor, taiere, impletire, innodare, snuruire, legare si sa le imbine pentru obtinerea unor lucrari;

-sa foloseasca cuvinte specifice: taiere, lipire, indoire, innodare, cusut, tesut, insurubare, tamplarie, gatit, greblat, etc.;

-sa recunoasca , sa denumeasca si sa execute anumite actiuni casnice si de gospodarie ca: maturatul, spalatul, stergerea prafului, tesutul, cusutul, udarea florilor, hranirea animalelor si a pasarilor, ingrijirea copiilor mai mici, gatitul, etc.;

-sa valorifice lucrarile executate in scopul decorarii mediului ambiant si/sau sa le utilizeze in activitati si in jocuri.

II.2.Obiective cadru, obiective de referinta urmarite in activitatile practice si elemente de activitate casnica

ACTIVITATI PRACTICE

OBICTIV CADRU:

OBIECTIVE DE REFERINTA:

Copilul va fi capabil:

-sa recunoasca diferite materiale de lucru din natura sau sintetice;

-sa sesizeze modificarile materialelor in urma prelucrarii lor.

OBIECTIV CADRU:

OBIECTIVE DE REFERINTA:

Copilul va fi capabil:

-sa identifice, sa proiecteze si sa gaseasca solutii pentru realizarea temei propuse in cadrul activitatilor practice;

-sa efectueze operatii simple de lucru cu materiale din natura si sintetice;

-sa realizeze lucrari practice inspirate din natura si viata cotidiana, valorificand deprinderile de lucru insusite.

OBIECTIV CADRU:

OBIECTIV DE REFERINTA:

Copilul va fi capabil:

-sa se raporteze la mediul inconjurator contribuind la imbogatirea acestuia prin lucrari personale.

ELEMENTE DE ACTIVITATE CASNICA

OBIECTIV CADRU:

OBIECTIVE DE REFERINTA:

-sa dobandeasca comportamente si atitudini igienice corecte fata de propria persoana si fata de alte fiinte si obiecte;

-sa capete abilitatea de a intra in relatie cu cei din jur, respectand norme de comportament corect si util celorlalti;

-sa-si formeze deprinderi practice si gospodaresti;

-sa se comporte adecvat in diferite contexte sociale.

II.3. Metode didactice utilizate in activitațile practice

Metodele de invatamant reprezinta caile folosite in gradinița de catre educatoare in a-i sprijini pe preșcolari sa descopere viata, natura, lucrurile, stiinta. Ele sunt si totodata mijloace prin care se formeaza si se dezvolta priceperile, deprinderile si capacitatile preșcolarilor de a actiona asupra naturii, de a folosi roadele cunoasterii transformand exteriorul in facilitati interioare, formandu-si caracterul si dezvoltandu-si personalitatea.

Contactul cu natura fructifica puterea creatoare, largeste orizontul de cunoastere al preșcolarului, determina o confruntare si evaluare a modului sau de a gandi in fata unor realitati, creste experienta de viata si intensifica trairile afective.

Metodologia educației pentru societate include metodele si procedeele prin care se realizeaza instruirea preșcolarilor și formarea deprinderilor practice. In vederea realizarii unor lucrari practice, educatoarea poate apela la explicatii, demonstratii, exercițiul, studiul produselor activitatii, etc. Bineinteles, selectarea uneia sau alteia dintre aceste metode se va realiza prin luarea in considerare a particularitatilor de varsta si individuale ale preșcolarilor.

Metodele si procedeele utilizate in cadrul activitaților practice reprezinta maniera de lucru, modul practic de desfasurare a activitatii. Orice metoda are un caracter instrumental, reprezentand o modalitate practica de informare, interpretare, actiune.

Termenul de metoda provine din cuvantul grecesc "methodos" care inseamna "cale".

"Metodele didactice de invatamant reprezinta un ansamblu de procedee si mijloace integrate la nivelul unor actiuni implicate in realizarea obiectivelor pedagogice concrete ale activitatii de instruire/educatie proiectate de educatoare"¹

Cristea, S, (1998), Dictionar de termeni pedagogici, E.D.P., Bucuresti

Metodele de invatamant sunt pe de o parte modalitati de lucru ale educatoarei, de predare de transmitere de noi cunostinte si de organizare a asimilarii acestora si anume: instruire, invatare, aplicare in practica, munca independenta, formarea priceperilor si deprinderilor, evaluarea rezultatelor obtinute.

In activitațile practice metodele si procedeele nu se folosesc izolat, ci intotdeauna integrate intr-un sistem de metode. Astfel se imbina metodele traditionale cu cele moderne. Metodele moderne, bazate pe descoperirile recente ale psihologiei copilului, contribuie la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si indeosebi a gandirii prescolarilor. Metodologia moderna - conjugata celorlalte directii de modernizare si perfectionare a procesului de invatamant - contribuie la formarea unei personalitati cu anumite atribute proeminente, care sa se adapteze societatii de azi si de maine, caracterizata printr-un dinamism accelerat. Intr-o activitate devine preponderenta o metoda didactica sau alta in functie de grupa la care se desfasoara activitatea, de obiectivele urmarite si de specificul si continutul temei.

Daca continutul invatamantului cuprinde o varietate de notiuni, fapte, caracteristici, procese, fenomene, legi ce sunt selectate dupa criteriile logicii didactice, atunci invatarea lor poate fi facilitata si printr-o mai buna alegere a metodelor,procedeelor. Practica proiectarii activitaților arata ca, daca determinarea continutului nu ridica probleme deosebite, alegerea metodelor corespunzatoare implica o preocupare majora a educatoarelor.

Valoarea formativ-educativa a acestor metode depinde de priceperea educatoarei de a le folosi, de intelegerea specificitatii metodelor pe aceasta treapta de invatamant, de determinarea in coditii optime a particularitatilor

activitatilor desfasurate, de folosirea rationala a materialului didactic si in general a mijloacelor de invatamant.

Gratie caracterului activ al metodologiei moderne, educatoarele activeaza copilul in procesul instructiv-educativ, contribuind la dezvolatarea capacitatilor lui intelectuale, a gandirii, a inteligentei, a spiritului de observatie, a curiozitatii, a spiritului de investigatie a creativitații, a trasaturilor de caracter.

Imprimarea unui caracter activ metodologiei moderne nu poate fi gandita in afara conceptiei unui nou tip de relatie educatoare-copil, caracterizata prin dominarea activitatii prescolarului in actul invatarii si activizarea copilului sub aspect intelectual. Acest sistem metodologic euristic (euristica, in sensul larg pe care-l indica etimologia cuvantului inseamna "arta de a gasi") orienteaza intreaga activitate a copilului, astfel incat acesta, prin eforturi proprii sa dobandeasca cunostinte noi, sa-si formeze priceperi si deprinderi, largind neintrerupt orizontul sau de cunostinte, adaptandu-se cerintelor impuse de viata.

In procesul de predare-invatare a cunostintelor, metodele didactice trebuie astfel combinate incat sa constituie strategii de invatare, instrumente de munca ale preșcolarilor in procesul de cunoastere si dobandire de noi cunostinte. Unele metode servesc mai mult la predarea cunostintelor, altele la invatare.

Actul invatarii este cu atat mai eficient cu cat stabilesc o relatie nemijlocita intre copil si obiectul cunoasterii, dandu-i posibilitatea sa observe, sa compare, sa retina esentialul. Asemenea actiune il angajeaza pe copil in cautarea adevarului, deteminandu-l sa formuleze ipoteze si sa le verifice, sa caute solutii pentru diferite probleme, sa utilizeze materialul din natura. Acest lucru conduce la ideea ca varietatea de actiuni desfasurate in gradinița se organizeaza in asemenea conditii, incat sa solicite efort intelectual pe o linie ascendenta, cu consecinte asupra gandirii si in general asupra proceselor intelectuale, cat si asupra largirii si imbogatirii cunostintelor.

Metodele de invatamant constituie instrumente de lucru in care sunt corelate, in mod organizat, eforturile educatoarei cu ale preșcolarilor, fapt ce angajeaza acest cuplu intr-o munca activa, asidua si creatoare.

,,Caracterul creator al metodelor consta deci in folosirea cu maxima eficienta a virtutilor cognitive, activizatoare, stimulatoare, si productive,,.¹

¹ Fluieras, V, (2005), Teoria si practica invatarii prin cooperare, Editura Casa Cartii de Stiinta, Cluj-Napoca

Se cuvine sa extragem anumite concluzii:

Numai cunostintele dobandite prin activitate pot fi utilizate in orice situatie si in noi conditii. Cu cat preșcolarul isi formeaza mai multe asemena structuri de actiuni si operatii, cu atat el reuseste sa cunoasca realitatea mai bine, sa-si faca o vedere de ansamblu asupra lumii. A invata nu inseamna a privi, a asculta si a-ti insusi de-a gata notiunile, ideile ci de a dispune de o anumita experienta personala.

Activitatea de explorare a realitatii, de cautare, de cercetare, de descoperire, care creeaza situatii problematice, care anticipeaza intregul curs al actiunii la care sunt solicitati copiii, are cel mai bun randament asupra dezvoltarii intelectuale a copiilor.

Gradarea actiunii in multiple planuri se poate realiza prin elaborarea noilor metode didactice sau prin activizarea metodelor clasice din invatamant.

II.3.1 Observația

Activitatea de cunoastere cea mai importanta si mai eficace, in cadrul careia imbinarea tipica dintre intuitie si cuvant apare evidenta, este observatia. Ea este activitatea de baza, mijlocul prin care educatoarea comunica date din lumea inconjuratoare si cuvinte noi legate de aceasta, pe care prescolarii trebuie sa le cunoasca. Observatia este mijlocul principal de transmitere al cunostintelor noi. Prin observari, prescolarii dobandesc cunostinte elementare despre unele fenomene din natura, despre succesiunea anotimpurilor, despre unele elemente ale mediului social si cultural, despre plante si animale, despre mediul social și cultural, despre plante si animale, despre mediul inconjurator si protejarea lui. Preșcolarii incep sa sesizeze si sa explice unele transformari petrecute in natura odata cu schimbarea anotimpurilor, unele legaturi intre fenomene.

Cunostintele preșcolarilor se reactualizeaza, se adancesc, se sistematizeaza, ceea ce duce la organizarea memoriei, la dezvoltarea ei. In egala masura, prin efortul pe care il cere preșcolarilor de a se concentra mai mult timp asupra unui obiect, observatia contribuie la dezvoltarea atentiei voluntare,a gandirii cu operațiile ei(analize, sinteze, comparatii, abstractizari, generalizari) și a imaginației creatoare.

Metoda observatiei angajeaza preșcolarii in perceperea activa, directa, sistematica a obiectelor.

Dupa ce am observat natura (plante,animale) și am adunat materiale din natura putem sa le utilizam in realizarea unor lucrari practice.

Trebuie sa invatam copilul sa priveasca, sa observe, caci multi se multumesc numai sa vada. Observatia trebuie sa fie insa condusa cu tact si rabdare, deoarece copilul nu trebuie lipsit de bucuria descoperirii personale, generatoare de entuziasm. Primul nostru scop va fi, deci sa-l invatam sa observe, astfel va castiga un instrument de munca de care se va servi toata viata si pe care il va perfectiona.

Observarile in mediul natural necesita deplasarea copiilor in afara gradiniței si in aceste cazuri, ele se organizeaza in cadrul plimbarilor, vizitelor. Scopul principal ale acestor observari il constituie asigurarea contactului direct al preșcolarilor cu obiectul propus in mediul lui de viata. De aici copiii aduna materiale pe care le utilizeaza in activitațile practice.

II.3.2. Convorbirea

Conversația, este o metoda care raspunde unei sarcini instructiv-educative mai importante, mai complexe, conducerea si desfasurarea ei implicand dificultati deosebite pentru educatoare. Prin intermediul metodei conversatiei contribuie la rezolvarea unor sarcini de baza ale cunoasterii mediului inconjurator si anume: fixarea, precizarea, aprofundarea, sistematizarea, verificarea cunostintelor, precum si la imbogațirea experientei directa a prescolarului.

Intrebarile folosite de educatoare trebuie corect formulate, corect si logic inlantuite, incat sa determine actualizarea si sistematizarea reprezentarilor pe care le au copiii in legatura cu tema convorbirii. Reprezentarile insuficient conturate, sarace, isi largesc si isi precizeaza continutul.

Conversația contribuie la cresterea calitativa a posibilitatii de exprimare a copiilor. Intrebarile educatoarei sunt un exemplu de vorbire clara, corecta si precisa. Conversația ii obliga pe copii sa foloseasca adecvat cuvintele, sa-si controleze vocabularul, sa caute cuvinte potrivite pentru a reda cele gandite cat mai real si intr-o forma corecta și le stimuleaza exprimarea coerenta, vorbirea inchegata, logica.

II.3.3. Demonstratia

Demonstratia este o metoda concreta prin care se prezinta preșcolarilor obiectivele si fenomenele realitatii cu scopul de a asigura activitati de invatare pe o baza perceptiva (concret senzoriala) si o documentare mai bogata, mai sugestiva.¹

Demonstratia consta in prezentarea unor obiecte, procese sau reproduceri, mai mult sau mai putin schematice ale acestora, precum si executarea sau producerea in fata copiilor a unor actiuni, fenomene, experiente in vederea acumularii de informatii despre ele si a familiarizarii cu executarea corecta a actiunilor respective.

Scopul fundamental urmarit este formarea unui bagaj cat mai bogat de imagini si reprezentari in vederea prelucrarii si elaborarii generalizatorilor, precum si familiarizarea elevilor cu efectuarea si indeplinirea corecta a actiunilor motorii(realizarea unor lucrari din material din natura).

Taiban, M, (1979), Cunostinte despre natura si om, E.D.P., Bucuresti

La baza demonstratiei se afla intotdeauna o sursa sau un model intuitiv (obiecte sau procese naturale, material figurativ, simbolic, grafic, experiente, mijloace tehnice, modelul unei actiuni concrete). Cuvantul poate constitui si el o sursa intuitiva atunci cand reuseste sa trezeasca in mintea copilului anumite imagini si reprezentari despre obiecte, fenomene si procesele din realitatea prezenta sau trecuta care nu pot fi percepute in mod nemijlocit. Deoarece prin metoda demonstratiei copiii au o atitudine pasiva, de simpla intiparire a imaginilor sau de familiarizare cu modelul de executie al actiunii(lucrarii), se impune cu necesitate imbinarea demonstratiei cu alte metode si procedee active care sa suplineasca aceste neajunsuri.

Materialul ales pentru demonstratie (obiect, planta, model, ilustratie sau tablou) trebuie sa intruneasca anumite calitati care sa asigure reusita activitatii. Materialul demonstrativ poate fi prezentat in orice etapa a activitatii, alteori poate fi prezentat concomitent cu explicarea cunostintelor noi pentru ilustrarea celor spuse, prezentate. Pentru ca demonstratia sa asigure realizarea obiectivelor propuse, educatoarea trebuie sa respecte urmatoarele cerinte:

sa stabileasca de la inceputul activitatii principale puncte de reper (idei, probleme) ce urmeaza sa orienteze perceptia;

sa prezinte modelul, sa imbine prezentarea materialelor intuitive cu explicatia care poate sa preceada, sa insoteasca sau sa urmeze demonstratia si sa asigure intelegerea legaturilor cauzale;

Tomsa, G, coord.,(2005), Psihopedagogie prescolara si scolara-definitivat si gradul II didactic, supliment al revistei invatamantului prescolar, Bucuresti

II.3.4. Experimentul

Spre deosebire de metoda observatiei , in cadrul careia copiii observa anumite obiecte si fenomene, in cazul experimentului se provoaca, se reconstituie si se modifica unele forme si procese, sub indrumarea educatoarei, cu scopul acumularii de manifestari ale lor sau pentru a concretiza adevarurile transmise.

,,Experimentul se defineste ca o actiune prin care se provoaca un fenomen in scopul observarii lui,,. ¹

Este o metoda de invatare bazata pe actiune, pe experienta traita. Copiii sunt pusi in situatia de a practica un anumit gen de operatii cu scopul de a provoca,de a observa, a dovedi, a verifica etc., acest lucru contribuind la asimilarea de noi cunostinte. Folosirea acestei metode dezvolta spiritul de observatie, suscita curiozitatea copiilor si stimuleaza dezvoltarea gandirii logice. In acest context trebuie sa li se explice copiilor detaliat, modul de organizare si conditiile in care are loc fiecare experiment, pentru ca treptat sa se poata contura unele reguli generale in ceea ce priveste utilizarea ecestei metode.

Experimentul reprezinta o metoda de investigatie prin excelenta activa si creatoare, deschide noi posibilitati de invatare prin intermediul unor activitati de cautare si descoperire. Indrumarea de catre educatoare se realizeaza prin instructajul prealabil pe care il efectueaza, prin indicarea principalelor etape ce urmeaza(algoritmul de lucru) a fi parcurse, prin intrebarile pe care le adreseaza pe parcurs pentru a orienta atentia copiilor si a-i conduce spre concluzii și lucrari valide.

Nicola, I, (1996), Tratat de pedagogie scolara, E.D.P., Bucuresti

Prin intermediul experimentului copiii sunt familiarizati cu demersul investigatiei stiintifice: punerea problemei, formularea de ipoteze, elaborarea unui plan experimental, desfasurarea experimentului, inregistrarea si prelucrarea datelor, formularea concluziilor si argumentarea lor.

Experimentul contribuie la dezvoltarea capacitatilor de cunoastere ale copiilor, a interesului pentru cunoasterea mediului inconjurator, a unei motivatii superioare a invatarii si le dezvolta importante trasaturi morale: spiritul de ordine, perseverenta.

Experimentul are o functie informativa, intrucat prescolarii descopera noi cunostinte si o functie formativa, deoarece contribuie la formarea unor priceperi si deprinderi psihomotorii si intelectuale, se asigura cunoasterea cailor, metodelor si tehnicilor de investigare a realitatii, se dezvolta gandirea, spiritul de observatie, capacitatea de a experimenta, de a gandi critic, stiintific. Cunostintele astfel dobandite sunt mai durabile si se transforma usor in convingeri stiintifice.

Lucrarile experimentale pot fi impartite in trei categorii:

Lucrari frontale. Toti copiii efectueaza concomitent aceeasi experienta(lucrare din ghinda). Ritmul de lucru este comun pentru toti. Ele sunt posibile cand fiecare poseda cate o trusa de instrumente. Educatoarea urmareste activitatea, putand interveni cu recomandari si precizari individuale.

Lucrari pe grupe. Se pot desfasura in doua feluri, toate grupele efectuand aceeasi tema sau fiecarei grupe fiindu-i repartizate sarcini diferite(unii realizeaza greierele, alți furnica, alții copaci,flori).

Lucrari individuale. Sunt lucrari unde fiecare copil, folosind material din natura si instrumente adecvate, indeplineste o sarcina concreta diferita de a celorlalti.

Cunoscand curiozitatea copilului il deprindem sa caute explicatia fiecarei transformari, a fiecarui fenomen din natura si societate si astfel ii dezvoltam interesele cognitive, increderea in fortele proprii, bucuria si satisfactia descoperirii adevarului.

Referindu-se la curiozitatea copilului, J.J.Rousseau ne indeamna: "Apropie-l de probleme si lasa-l sa raspunda singur, sa-si intemeieze ceea ce stie, nu pe ce i-ai spus tu, ci pe ceea ce a inteles el; sa nu invete stiinta, ci s-o gandeasca. Sa-i mentinem treaza curiozitatea, conditie de a-l apropia de lumea stiintei. Sa-i starnim pe copii sa observe, sa cerceteze si sa descopere". ¹

II.3.5. Metode interactive adecvate educatiei pentru societate

Metodele interactive de grup sunt modalitati moderne de stimulare a invatarii si dezvoltarii personale inca de la varstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizeaza interschimbul de idei, de experiente, de cunostinte.

Interactivitatea presupune o invatare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii si argumente, creeaza situatii de invatare centrate pe disponibilitatea si dorinta de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directa si activa, pe influenta reciproca din interiorul microgrupurilor si interactiunea sociala a membrilor unui grup.

Brainstormingul stimuleaza creativitatea, provoaca si solicita participarea activa a copiilor, dezvolta capacitatea de a trai anumite situatii, de a le analiza, de a lua decizii, optimizeaza dezvoltarea relatiilor interpersonale. Un principiu al brainstormingului este: cantitatea genereaza calitatea. Conform acestui principiu, pentru a ajunge la idei viabile si inedite este necesara o productivitate creativa cat mai mare.

Tehnica ,,Ciorchinele" - aceasta tehnica stimuleaza realizarea unor asociatii noi si permite cunoasterea propriului mod de a intelege o anumita tema.

Obiectivul aplicarii acestei metode este completarea cu noi informatii a volumului de cunostinte deja acumulate de copii.

Exemplificare: Se pune urmatoarea intrebare copiilor: ,,Ce se afla in padure?(fructe,semințe,frunze) . Ca produs final, copii vor realiza un poster ciorchine ,,In padure se gasește ghinda,flori,.."

Metoda cubului - este folosita in cazul cand se doreste expolorarea unui subiect / a unei situatii din mai multe perspective-ofera posibilitatea de a dezvolta competentele necesare unei abordari complexe si integratoare. Aceasta metoda implica folosirea unui cub pe ale carei fete se noteaza cuvintele: descrie, compara, asociaza, analizeaza, aplica, argumenteaza. Se anunta tema/subiectul pus in discutie, apoi se imparte grupul in sase subgrupuri, fiecare subgrup rezolvand una dintre cerintele inscrise pe fetele cubului. Lucrarea in forma finala poate fi desfasurata pe tabla.

Avantajele acestei metode sunt ca permite diferentierea sarcinilor de invatare, stimuleaza gandirea logica, sporeste eficienta invatarii ( elevii invata unii de la altii).

Rousseau, J,J, (2001), Emile sau despre educatie, Editura Best publishing, Bucuresti

Turul galeriei - este folosita la evaluarea lucrarilor(produselor activitații). In cadrul acestei metode copiii se plimba, observa, analizeaza, compara toate lucrarile cu modelul educatoarei, cu lucrarea proprie argumentand de ce le place o anumita lucrare.

CAPITOLUL III-CERCETAREA PEDAGOGICA

III.1-Ipoteze de cercetare

III.2-Obiectivele cercetarii

III.3-Metode de cercetare

III.4-Organizarea cercetarii

4.1-Etapa constatativa(pre-test)

4.2-Etapa de intevenție(formativa)

4.3-Etapa de evaluare (post-test)

Pornind de la tendintele de modernizare si perfectionare a activitatii scolare, a cresterii rolului sau in pregatirea pentru viata si subliniind importanta activitaților practice de a face parte din cultura generala a fiecarui om, ajutandu-l sa-si dezvolte gandirea in sens larg, sistemul de valori, responsabilitati si atitudini necesare construirii unei societati durabile, mi-am propus ca in aceasta lucrare sa evidentiez metodele si mijloacele de realizare a activitaților practic-aplicative care contribuie la dezvoltarea creativitații la copiii preșcolari.

III.1. Ipotezele cercetarii:

Utilizarea in activitațile practice a materialului din natura dezvolta la preșcolari creativitatea

Se dezvolta la preșcolari spiritul de investigatie utilizand metode stiintifice de cercetare;

Culegand material din natura li se dezvolta dragostea fața de natura și dorința de a o pastra curata.

III.2. Obiectivele cercetarii:

Stabilirea nivelui de cunostinte al preșcolarilor despre materiale din natura

Dezvoltarea deprinderilor practic-aplicative

Proiectarea si desfasurarea activitatilor practice in așa fel incit sa dezvolte creativitatea copilului

III.3. Coordonate majore ale metodicii cercetarii

Locul de desfasurare a cercetarii

Experimentul psihopedagogic s-a desfasurat in localitatea Gurghiu, cu o grupa mare de la Gradinița cu Program Normal, alcatuita din 18 prescolari, fiind grupa experimentala.

Grupa de control a fost alcatuita din 18 scolari, de la Gradinița P.N.Orșova.

Perioada de cercetare

Testarea ipotezelor cercetarii a impus organizarea si desfasurarea unui sir de experimente didactice pe parcursul anului scolar 2012 -2013.

Esantionul de participanti

Stabilirea grupei experimentale si a celei de control s-a realizat in urma testului de evaluare initiala, avand rolul constatator a nivelului la care se aflau grupele in momentul initial.

Pentru determinarea constatativa a nivelului celor doua grupe in momentul initial am aplicat urmatorul test de evaluare utilizand metoda testelor si a altor probe de evaluare scrisa avand sarcini bine stabilite.

Esantionul de continut

Experimentul didactic a constat in proiectarea, organizarea si remedierea de experimente de invatare la grupa experimentala prin introducerea variabilei independente pentru testarea ipotezei de lucru.  

III.4. METODOLOGIA CERCETARII

Observatia independenta si experimentul s-au utilizat pe tot parcursul cercetarii, insotind si sprijinind realizarea experimentului psihopedagogic si valorificarea celorlalte metode de cercetare pedagogica prin inregistrarea si interpretarea evenimentului observat.

Instrumente de cercetare utilizate

Principalele instrumente utilizate au fost testele de evaluare utilizate in etapa initiala si finala.

Testarea ipotezei cercetarii a impus organizarea si desfasurarea unui sir de experimente didactice si parcurgerea a trei etape:

etapa preexperimentala / pretest

etapa experimentala / experimentul formativ

etapa postexperimentala / etapa de control / posttest

verificarea la distanta / retest

Conditia esentiala in etapa preexperimentala / pretest a experimentului a constituit-o asigurarea echivalentei intre grupa experimentala si grupa de control, a unor nivele aproximativ egale, astfel incat sa poata fi considerate initial comparabile in toate aspectele.

In etapa experimentala / experimentul formativ s-a urmarit formarea deprinderilor practic-aplicative in conformitate cu noul curriculum utilizand metode si procedee variate.

In etapa postexperimentala / etapa de control / postest au fost efectuate probe de evaluare, identice pentru cele doua grupe de prescolari: experimentala si de control, fiind realizata compararea datelor si a rezultatelor finale cu cele initiale, stabilindu-se relevanta diferentelor dintre rezultatele obtinute si stabilindu-se eficienta noii modalitati de lucru.

Etapa a IV-a, verificarea la distanta / retest are rolul de a stabili, la un interval de timp mai mare, soliditatea si trainicia achizitiilor dobandite in perioada experimentului formativ, scolarii urmand sa fie monitorizati pe parcursul anului scolar 2013-2014.

1. Etapa preexperimentala / pretest

S-a desfasurat la inceputul anului scolar, in perioada 15 septembrie-30 octombrie, perioada in care s-a realizat aplicarea unei probe privind cunoasterea materialelor din natura și stadiul de dezvoltare a deprinderilor practic-aplicative. Mentionez ca obiectivele si continutul probelor de evaluare au respectat prevederile Noului curriculum si au vizat punerea in evidenta a nivelului cunostintelor, deprinderilor, priceperilor, capacitatilor preșcolarilor de la inceputul experimentului.

In aceasta etapa am urmarit

alcatuirea esantionului de continut care a constituit obiectul cercetarii

alcatuirea esantionului de copii, in vederea selectarii grupei experimentale si a celei de control prin aplicarea fiselor de evaluare initiala determinand astfel nivelul general si a structurii valorice a grupelor testate

alcatuirea de grupe echivalente care sa poata fi considerate initial comparabile pentru a fi sesizate efectele variabilei independente introduse in analiza comparativa a testelor finale.