Jocul ca modalitate de integrare a copilului hiperactiv in gradinita

JOCUL CA MODALITATE DE INTEGRARE A COPILULUI HIPERACTIV IN GRADINITA

Suntem inconjurati de enigme si nu putine: ne nastem la o anumita data din parinti pe care nu ni-i putem alege, intr-un anumit loc mai mult sau mai putin atractiv, avem dascali pe care nu-i putem selecta, suntem foarte jucausi, curiosi, agitati, fricosi, timizi si cate si mai cate. Toate aceste de unde ne vin si de ce suntem atat de diferiti?

De ce unii se joaca linistit si pasnic, iar altii distrug, trec repede de la un joc la altul, de la o jucarie la alta si sunt permanent nemultumiti?

De cele mai multe ori, copilul hiperactiv, caci despre el este vorba, este catalogat drept "rau" caci face tot posibilul pentru a-i necaji pe copiii de langa el si pentru a exaspera adultii din jurul lui: educatoare, parinti, bunici.

"Este neastamparat, nu sta o clipa linistit, nu e atent atunci cand i se explica ceva, nu termina ceea ce a inceput, e uituc, imprastiat si calitatile ar putea fi multe", ne spune mama.De cand sunt mici putem observa daca urmeaza sa fie mai activi sau mai domoli, mai vorbareti si buni de gura ori mai tacuti. Lucrul acesta se poate schimba in timp, dar ramane totusi o oarecare tendinta.

Din primele zile de viata copilul "se joaca", este vrajit de miscarea in alb-negru a degetelelor, are loc un ritual de descoperire a sinelui. Acesta evolueaza, misterul se amplifica, unda de cunoastere se largeste iar jocul devine prieten de nedespartit al copilariei.

Jocul detine un rol important in viata copilului incepand de la doi-trei ani pentru ca ii satisface nevoia de miscare, de colaborare cu altii.

Jocul o sa-i introduca in cunoasterea lumii complexe in care traiesc, pentru copil sunt multe necunoscute, sunt taine care-l asteapta pe el, pe el copilul plin de energie, vesnic in cautare, care incearca sa patrunda cu neastampar, cu sete de cunoastere: strica si desface, demonteaza apoi incearca sa recladeasca intregul, dar nu-i mai iese, uneori este dezamagit, n-a gasit ceea ce cauta si se infurie. Mama il cearta, tatal striga si atunci cine sa-l mai inteleaga. El si asa are destule "probleme". In astfel de situatii mamele se simt singure, cred ca problemele lor sunt unice, se simt instrainate de alti parinti, dau dovada de neincredere, isi pierd speranta, se citeste deznadejdea pe chipul lor.

Este momentul cand parintii sesizeaza existenta unei "probleme".

CRITERII DE DIAGNOSTIC

Diagnosticarea copiilor cu ADHD se face de catre specialisti. Simptomele acestei tulburari trebuie sa persiste cel putin 6 luni, sa se depisteze inainte de varsta de 7 ani si sa se manifeste in mai mult de o singura situatie de viata pentru a discuta despre hiperactivitate.

Frecventa si severitatea simptomelor hiperactivitatii variaza de la un copil la altul si de la o situatie la alta. In general, simptomele se diminueaza atunci cand copilul este sustinut de catre adult in activitatile pe care le face. Simptomele se agraveaza atunci cand copilul trebuie sa se concentreze si sa se organizeze de unul singur, sa realizeze efort sustinut sau atunci cand situatia este lipsita de interes si de noutate pentru el. In ciuda comportamentelor perturbatoare pe care le manifesta, ei sunt sociabili, afectuosi si capabili de atasament. Ei au dificultati pronuntate in controlarea activitatii motrice, in special in sarcinile complexe, in a rezista tentatiilor si a suporta intarzieri in obtinerea satisfactiei, au dificultati de organizare a gandirii si de control al emotiilor negative. In cazul copiilor hiperactivi, manifestarile specifice sunt nelinistea si agitatia psihomotorie, fiindu-le greu sa se joace in liniste si sa aiba rabdare. Pentru ca la gradinita actioneaza asupra copilului mai multi stimuli distractori decat in familie, manifestarile hiperactive devin mai evidente. Prescolarii se remarca prin crize de furie exagerate, nerespectarea regulilor, regresii la nivelul limbajului si in coordonarea miscarilor. Mediul familial si cel din gradinita influenteaza manifestarea simptomelor si evolutia interioara a comportamentului unui copil hiperactiv. Din cauza nelinistii si a impulsivitatii, acesti copii chiar daca inteleg regulile si limitele, ei nu sunt capabili sa le respecte. Ei nu reactioneaza ca si ceilalti copii la masurile educationale obisnuite, motiv pentru care parintii, cadrele didactice ajung intr-o situatie dificila. Deseori se naste un cerc vicios datorita avertismentelor si a limitelor impuse de parinti, limite pe care copilul nu le ia in seama sau le respecta pentru o perioada scurta de timp. Astfel, experientele pozitive din familie si de la o gradinita devin tot mai putine, iar manifestarile hiperactive devin din ce in ce mai intense. Copilul ajunge sa se simta singur impotriva tuturor, sa simta ca nu este inteles, sa creada ca intr-adevar este un copil "rau", fara valoare ajunge sa nu mai aiba incredere in el, intelegand ca singura modalitate prin care mai poate primi atentie din partea celorlalti si aceea - de cele mai multe ori negativa, este sa provoace in continuare situatii neplacute.

CE POT FACE PARINTII pentru copilul lor?

Parintii trebuie sa constientizeze ca copilul lor are nevoie de mai mult ajutor. Ei vor putea face fata situatiilor dificile legate de educarea copilului lor daca inteleg natura problemei copilului si vor reusi sa puna in aplicare strategii mult mai eficiente. Ele constau in a identifica pe rand comportamentele problematice si a pune in aplicare metode care contribuie la modificarea lor.

Comportamentele problematice trebuie definite in termeni care sa permita identificarea frecventei, duratei sau intensitatii lor.

La copiii cu ADHD este necesar sa facem distinctia intre disciplinare si pedeapsa. Pedeapsa se naste din razbunare. Parintele ajunge sa recurga la pedeapsa cand simte ca nu mai are resurse. Dar din pedeapsa nu invata nimic decat ca trebuie sa evite situatiile in care este pedepsit. Nu va invata sa nu mai faca unele lucruri, ci sa evite pedeapsa. A evita pedeapsa la varsta prescolara inseamna a ascunde faptele rele de ochii parintilor. De aceea se recomanda disciplinarea insotita de dragoste iar acest lucru implica fermitate si nici intr-un caz agresivitate.

Recompensa si lauda, aprecierea unui comportament pozitiv constituie o modalitate miraculoasa in intarirea comportamentului dorit si in perseverarea acestuia.

Incurajarea comportamentului dorit va duce la scaderea comportamentelor indezirabile. Este remarcabil efectul pe care il are acest lucru in comportamentul problematic al copilului.

Dar nu este suficient sa-l incurajam pe copil atunci cand face ceea ce dorim, aceasta este o conditie necesara pentru a schimba repede si de durata comportamentul, aceste incurajari sa fie insotite de recompense pe placul copilului: sa fie dus la zoo, la spectacol, teatru de papusi, sa se joace mai mult decat de obicei cu cel mai bun prieten, sa i se citeasca o poveste inainte de culcare, sa se culce mai tarziu cu 15-25 minute, etc.

Stabilirea unor reguli clare ii vor ajuta pe parinti sa evite impactul negativ al observatiilor pe care le fac copilului, iar acestea sa fie realizate in colaborare cu copilul, in acest fel se faciliteaza respectarea lor de catre copil. Nu trebuie sa existe prea multe reguli, alese cele importante.

Parintii trebuie sa fie modele de comportament pozitiv, copilul este oglinda relatiilor din familie, daca parintii nu pastreaza ordine, curatenie in camera, bucatarie, cu greu il vor putea convinge pe copil sa fie ordonat chiar daca il vor recompensa atunci cand acesta va face ordine.

Parintii copiilor cu hiperactivitate trebuie sa depuna un efort mai mare pentru punerea lor in aplicare, sa aiba mai multa rabdare pentru ca rezultatele la acesti copii apar dupa foarte multe incercari.

Document online: Exclamatie retorica - o figura stilistica literara Document online: Proza de avangarda - urmuz

Pentru acesti copii recompensa cea mai eficienta este cea materiala sub forma de obiecte, jucarii specifice varstei. E o mare greseala sa fie ignorat comportamentul pozitiv deoarece se pierde sansa de a fi consolidat. Satisfactia resimtita de copil la aprecierile pozitive ale parintilor devin o motivatie pentru repetarea acelui comportament. El are nevoie sa fie sustinut si sprijinit.

In procesul terapeutic este nevoie sa fie implicati toti cei care relationeaza constant cu copilul: parinti, bunici, educatoare, psiholog, etc. Se impune un acord in privinta principiilor pedagogice si educationale vizate de cele doua medii: gradinita, scoala si familie.

In privinta disciplinei, daca exigenta cadrului didactic nu are deschidere si colaborare cu familia, nu vor exista progrese. Este de dorit sa existe o solicitare echilibrata a copilului de ambele parti.

In disciplinarea copilului, regula de aur o constituie consecventa in aplicarea regulilor, cerintelor. Altfel copilul va profita de inconsecventa parintelui, bunicilor si copilul va profita de acest lucru, prinde slabiciunea unuia dintre membrii familiei si este mai greu de controlat comportamentul copilului intr-o astfel de situatie. Pentru ca este dezordonat, imprastiat, atentia ii poate fi distrasa cu usurinta, de aceea copilul trebuie obijnuit sa respecte un program zilnic. Daca dorim sa-l disciplinam, trebuie sa-l determinam sa-si insuseasca un anumit ritm si in final sa se organizeze pe cat posibil singur. Avem de facut pasi mici, cu consecventa, pentru a realiza ori a ne indrepta spre un urcus cat de cat palpabil. Desi va fi dificil iar el va incerca sa saboteze munca adultului nu trebuie disperat, ci cu perseverenta sa-i cerem sa respecte orele de trezire-culcare, activitate, joaca, masa, etc. E nevoie de timp si multa rabdare si dragoste pentru formarea deprinderilor iar pentru a accepta acest lucru va fi necesar sa invatam sa cunoastem limitele copilului.

Copilul hiperactiv va fi solicitat sa faca lucruri realiste. El are probleme si nevoi speciale, dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim indulgenti cu el. Il vom invata sa-si asume responsabilitati, acestea vor fi adoptate la posibilitatile lui reale. Nu este drept sa ceri unui copil hiperactiv sa stea linistit atata vreme cat el nu poate face aceasta si se va agita mai devreme sau mai tarziu. Aceasta nerespectare a regulii impuse, chiar daca nu este pedepsita, il va face sa se simta rau si ii va diminua respectul fata de sine, prin greseala pe care a comis-o fata de cei pe care ii iubeste si ii respecta. Solicitarile realiste sunt uneori greu de determinat, dar pot fi discutate chiar cu copilul.

Este important alcatuirea unui program de activitati care urmeaza sa fie facute impreuna cu copilul. El are nevoie de ajutorul adultului in actiunea pe care o intreprinde, aceasta trebuie sa fie simpla si usor de realizat. Indicatiile trebuie sa fie clare si precise. De exemplu, un obiectiv pe termen lung este insusirea deprinderii de a fi ordonat. Pe termen scurt poate fi incurajarea comportamentului de aranjare a hainelor lui in dulap. Daca este dezordonat si isi lasa hainele prin toata camera, dorim sa-l invatam sa le stranga si sa le aseze in dulap. Ar fi nerealist sa-i cerem la inceput sa le si aranjeze, acesta va fi un pas ulterior. Avem de a-i arata practic ce trebuie sa faca: la inceput ne va urmari pe noi, atat cat poate sa o faca, cum strangem si aranjam hainele in dulap. Apoi il ajutam sa faca si el acest lucru. Cu timpul va face singur acest lucru, doar cu supraveghere. E o sarcina care trebuie fragmentata, demonstrata practic si repetata pana copilul si-o insuseste. E un inceput pentru toate. Este important sa fie incurajat si laudat pentru orice incercare a sa, chiar daca rezultatul e departe de a fi cel dorit.

Atentia copilului hiperactiv e distrasa foarte usor de obiectele, jucariile din jur sau zgomote. De aceea este bine sa-l ajutam sa se concentreze atat prin crearea unui ambient simplu si placut cat si prin asigurarea calmului si linistii din jurul lui. Il vom solicita sa se concentreze asupra unei singure activitati, pe masa lui se vor gasi doar materialele de care are nevoie la o singura activitate: planseta, plastilina, daca urmeaza sa modeleze.

In educatia oricarui copil este esential sa-i orientam resursele energetice in directii constructive si creative, si nicidecum sa-i limitam sau sa-i inhibam manifestarile spontane si naturale de "descoperire" a mediului din jur, a lumii ce-l inconjoara.

O solutie eficienta de folosire a energiei este practicarea unui sport: dansul sportiv, tenis, inotul, sah, plimbarea, alergarea; toate acestea au ca rezultat cresterea capacitatii de concentrare a atentiei, determina un mai bun autocontrol al miscarilor, au un efect relaxant si ridica nivelul stimei de sine, atat de fragila la acesti copii.

Daca parintele se va implica activ in desfasurarea unei activitati fizice castigul va fi dublu pentru caz, pe de o parte, se "imblanzeste" hiperactivitatea copilului, iar pe de alta parte, se poate profita de pe urma interactiunii dintre parinte si copil.

CUM VOM ACTIONA NOI, EDUCATOARELE in cazul acestui copil?

Si pentru ca in grupa pe care o conduc am avut o astfel de situatie - prezenta copilului hiperactiv - am incercat inca din primele zile de frecventare a gradinitei sa ma apropii cu drag de el, facandu-i complimentele referitoare la aspectul ingrijit pe care il avea si la frumusetea lui fizica. Ochisorii jucausi si neastamparati l-au dat repede de gol, tot ceea ce-l inconjura il provoca si nu stia de unde si de ce sa se apuce.

Jocul este activitatea conducatoare la prescolarului si totusi ascunde reguli si cerinte, imaginatie, perseverenta, restrictii, actiuni mintale si cate altele.In timpul jocului copilul invata sa inteleaga "pe viu", si de aceea o sa-i fie mai usor, ce este "bine" si "rau", ce are voie si ce nu are voie sa faca. La inceput este foarte greu. Aprecierea, autocontrolului actioneaza mult in jocul copilului. Copilul hiperactiv iubeste colectivitatea si se lasa usor antrenat in acestea. Am solicitat prezenta lui in roluri care sa le poata duce cu usurinta la bun sfarsit si am gradat sarcinile.La inceput acestea au fost usoare, si le-am urmat de aprecieri in fata grupei de copii, aceasta latura am exploatat-o gradual.

Problema disciplinei preocupa toate cadrele didactice, disciplina este greu de obtinut. Capacitatea de inhibitie este deficitara, excitatia este mult mai puternica iar echilibrul excitatie-inhibitie se stabileste greu.

Jocul sau elementul de joc poseda calitatea de a potenta eficienta actiunii educative exercitata asupra copilului, facand ca sarcina didactica ce i se prezinta sa capete o forma atractivt care ii declanseaza dorinta de a o indeplini si de a depune efortul cerut fara sa fie simtita ca o constrangere sau povara.

Eu am folosit jocuri de miscare ca "De-a ascunsul", "Zboara-zboara", "La cine-i margica?" - jocuri in care copilul era nevoit sa accepte regulile pe nesimtite. Am pus copilul in rolul "locomotivei" care trebuie sa porneasca si sa opreasca la semnal. In acest mod dezvoltarea proceselor de inhibitie se desfasoara intr-o forma placuta, am antrenat cooperarea spontana a copiilor pentru a obtine o eficienta mai mare a tuturor jocurilor de miscare. Prin joc

l-am determinat sa retina sarcini accesibile, simple, sa invete, sa afle lucruri noi, sa se autoconduca, sa se deprinda a coopera civilizat cu alti copii castigand in acest mod increderea in sine si in ceilalti.

In cadrul jocurilor de miscare spatiul delimitat pentru joc a suferit restrangeri, in sensul ca la grupa mica "puisorii" isi cautau mancare intr-un spatiu generos, la fel era conceputa si "casuta" unde se adaposteau mai tarziu, in grupa mare si pregatitoare regulile de joc il vor solicita mai mult, il vor directiona intr-un spatiu mai restrans. De exemplu: "Cine aduce cel mai repede mingea?", "Cine a aruncat mai departe?", "Nimereste la tinta!" - aceste jocuri o sa-l antreneze in exersarea miscarilor, invingerea obstacolelor, intervine dibacia, intrecerea.

Educatoarea are multe posibilitati de a implica eficient copilul hiperactiv in intreaga activitate pe care acesta o desfasoara in gradinita.

Prin fiecare joc de miscare am solicitat copilul sa rezolve sarcini pe masura posibilitatilor sale, nu l-am lasat niciodata sa "leneveasca". In acest mod copilul se concentra pe intelegerea continutului regulii, raporta pe plan mintal regula la caracterul miscarilor. Toate acestea determinau activizarea gandirii, el e stimulat sa compare, sa analizeze si sa sintetizeze.

Jocul de miscare solicita din partea lui reactii prompte, hotarari neintarziate, miscari ca la "comanda". Toate acestea nu se pot realiza fara orientarea si concentrarea activitatii psihice asupra tuturor momentelor in desfasurarea jocului.

Prin jocul de miscare am creat conditii favorabile pentru dezvoltarea flexibilitatii si distributiei atentiei. Avand in campul perceptiv toate "episoadele" jocului ce se desfasoara la un moment dat, copilul este solicitat sa-si comute atentia cu promptitudine in raport cu situatiile create. Solicitarea unei atentii incordate de scurta durata a dat roade prin jocul "Mereu la panda!". O mare putere de abtinere, de autocontrol, cere si jocul: "Sa stii sa taci!". Sensul jocului consta in cautarea unui obiect ascuns. Dupa ce l-a gasit, copilul nu trebuie sa se dea de gol prin vreun gest sau mimica. Venind la educatoare el ii spune in soapta pentru a nu fi auzit de altii unde se afla obiectul. In acest joc puterea de stapanire a copilului este pusa nu numai la o grea incercare, dar si la un exercitiu eficient. El trebuie sa-si autoregleze impulsurile, sa astepte pana soseste momentul potrivit pentru a spune, a divulga "secretul". Am urmarit schimbarea atitudinii fata de respectarea exigentelor, a sarcinilor, sa treaca de la aspectul distractiv si sa evidentiez posibilitatea de a-si pune in valoare iscusinta, agilitatea, ingeniozitatea. Regulile vor fi mai complexe, iar exigenta in ce priveste respectarea lor sporeste sensibil.

Jocul de miscare a fost exploatat la maxim, zilnic am gasit momente potrivite pentru solicitarea si inviorarea atmosferei din clasa. Ele m-au ajutat sa stabilesc prietenii solide intre copii, sa cimentez colectivul grupei, sa le starnesc initiativa, hotararea, stapanirea de sine, perseverenta, tenacitatea, spiritul de disciplina. Copilul hiperactiv s-a conformat cu usurinta, s-a acomodat incetul cu incetul si cu regulile jocului. Deci, unde nu este regula, consecventa in respectarea ei, jocul nu mai e joc. Esti scos afara din joc si e rusine! Asa e la gradinita, asa e in viata si asa a fost de cand lumea.

Viata e un joc cu reguli.

Iata un exemplu de copil hiperactiv pe care l-am avut la grupa:  

X.X. locuieste impreuna cu parintii in apropierea gradinitei. Ambii parinti au locuri de munca, iar copilul se bucura in familie de un climat educativ, organizat favorabil cresterii si educarii lui.

Tabloul copilului

Copilul este nascut in data de 07.05.2004. Frecventeaza gradinita de la varsta de 3 ani - an scolar 2007/2008. X.X are un aspect fizic placut, este normal dezvoltat pentru varsta lui, dar este exploziv in miscari.

Acasa

Stand de vorba cu parintii am constatat, ca acasa acest copil se manifesta ca un copil rasfatat, mereu este in conflict cu parintii. Se enerveaza daca parintii ii impun anumite reguli, de pilda: aranjarea lucrurilor, a jucariilor in camera lui, culcarea la ora 21, luarea mesei la orele cuvenite. Are momente de furie si agresivitate. Manifesta conduita de rautate si razbunare necontrolate. De multe ori este nelinistit si producator de neliniste, are un stil dezordonat si se adapteaza greu la schimbarile din mediul familial.

La gradinita

X.X. prezinta urmatoarele manifestari: are un comportament impulsiv in clasa, in timpul activitatilor de instruire, invatare, evaluare, precum si in cele de joc, dublat de hiperactivitate si neatentie. De multe ori intrerupe activitatea prin interventii necontrolate, afectand grupul de copii. Trece usor de la o activitate la alta, fara motiv, neavand rabdare sa duca la bun sfarsit sarcina data. Poseda o deosebita imaginatie creatoare, spirit de observatie, fantezie, reusind sa compuna povesti, sa fabuleze, sa relateze intamplari din viata lui. Are prieteni, dar este adesea nemultumit de acestia si frecvent are tendinta de a-i jigni sau chiar lovi, generand situatii de conflict la nivelul grupei.

PLAN DE INTERVENTIE EDUCATIVA - STRATEGII SI METODE

In urma observarii repetate si a cunoasterii in particular a copilului avand si sprijinul parintilor, s-a incercat sa se corecteze cu multa blandete, caldura, rabdare, comportamentul acestui copil, prin diferite strategii si metode educationale:

Asezarea copilului in fata grupei de copii in timpul activitatilor, sub pretextul ca el este ajutorul educatoarei si impreuna trebuie sa asiguram controlul celorlalti copii si solicitarea copiilor la activitati;

Asigurarea stabilitatii atentiei prin executarea exercitiilor de focalizare: de exemplu, jocuri de atentie: "Cauta greseala", "Ce lipseste?", "Potriveste corect";

Incurajarea, evidentierea, stimularea faptelor bune prin acordarea bulinelor rosii la panoul grupei: "Fapte bune/Fapte rele";

Exemplificarea faptelor pozitive cu exemple din viata reala sau din povesti, basme si compararea faptelor bune cu cele rele si prezentarea consecintelor lor;

Evidentierea calitatilor acestui copil si incurajarea progresului in activitatea personala;

Atribuirea anumitor responsabilitati in colectivul de copii: distribuirea materialului didactic la copii, responsabil cu linistea, etc.;

Acordarea recompenselor la orice progres, fie el cat de mic;

Afisarea lucrarilor individuale la panoul grupei;

Orice aptitudine a copilului trebuie stimulata pentru a obtine succes.

CONCLUZIE

Acordand o atentie aparte acestui copil, impreuna cu familia, cu copiii din grupa, consider ca se va integra in activitatea scolara.

Prescolaritatea sau cea de-a doua copilarie se caracterizeaza printr-o deosebita receptivitate la influentele mediului si prin ritmuri accelerate de dezvoltare/psihica.
          Parafrazandu-l pe Jean Jack Rousseau, incercam sa intelegem si sa gasim modalitati eficiente de exprimare a sentimentelor fata de copii, totodata intelegandu-i ' cautati sa va intelegeti mai bine copiii, deoarece cu siguranta nu-i cunoasteti; este bine sa actionati cu calm si prudenta atunci cand copilul are o problema, iar atunci cand apar conflictele, trebuie depus un efort in plus pentru a stapani situatia, cerand sa fie respectati, dar in acelasi timp acordand copilului respectul pe care el il solicita si la care el are tot dreptul'.