Pestera ratei

PESTERA RATEI

Localizare si cai de acces. Pestera Ratei se deschide in versantul stang al paraului Ratei, un important afluent al Ialomitei, la altitudinea de l 080 m. Din soseaua asfaltata ce merge pe valea Ialomitei prin Pietrosita si Moroieni, se desface drumul forestier ce urca pe sub banda transportoare de calcar pana la cariera Lespezi. Din acest drum, o ramificatie se desface spre Valea Rateiului, ajungand dupa cateva sute de metri la numai 150 m de intrarea in pestera. Distanta Moroieni-Ratei, cca 12 km.

Se poate ajunge aici venind si dinspre Sinaia, pe la cabana Valea Dorului si Sanatoriul Moroeni, de unde soseaua coboara in serpentine pana in Valea Ialomitei. De aici, traversand podul, se merge pe drumul de Lespezi.

In apropiere nu exista conditii favorabile de ramanere peste noapte.

Date istorice. Pestera Ratei a fost remarcata pentru prima data de Al. Orescu, in 1904, cu ocazia realizarii captarii paraului subteran din pestera pentru alimentarea cu apa a localitatii din nordul judetului Dambovita.

Facand cercetari geologice in zona, geologul D. Patrulius a patruns in etajul inferior al pesterii, publicand apoi in lucrarea Geologia Masivului Bucegi cateva interesante observatii, inclusiv parerea ca sistemul subteran poate fi foarte mare. Pe baza acestei informatii, Cercul speologic bucurestean "Focul Viu" intreprinde intre 1970-1972 explorari sistematice, ce conduc la cartarea a 5160 m galerii si la publicarea unui prim studiu (I. Povara, C. Lascu, C. Goran, W. Herdlicka si M. Jiboteanu, 1971).

Datorita complexitatii sale si a relativei accesibilitati. pestera a devenit un loc frecventat saptamanal de speologii amatori bucuresteni si ploiesteni. Aceste expeditii au adaugat noi galerii, astfel ca lungimea sa este acum de cca 7 000 m.

Descriere. Este o pestera complexa, polietajata, activa.

Paraul Ratei a valorificat un sistem rectangular de falii pe care s-a adancit in faze succesive, ce au lasat in pereti adanci terase de coroziune. Evolutia hidrografica a acestei retele, ajutata de o tectonica recenta activa, a condus la realizarea mai multor captari carstice. De la intrarea consolidata intr-o incinta de beton, care protejeaza captarea, inaintam 25 m pe jgheabul de beton si intalnim un sifon penetrabil. Pentru a-1 evita alegem o varianta ce pleaca spre dreapta si dupa ce parcurgem mai mult taras sau aplecati cam 180 m, regasim paraul subteran, care ne va ghida in continuare. Ne aflam intr-o galerie de 2-5 m inaltime si l-2 m latime, cu palieri, septe si polite de eroziune, a carei podea este udata pe toata latimea. Mergand mai departe, dupa alti 100 m, intalnim un afluent ce vine din stanga. Mergand in sus pe acesta atingem curand punctul in care caile apei devin impenetrabile pentru om. Deasupra insa un horn ne conduce in sus, printr-o portita in forma de stea, intr-un scurt culoar superior, unde se afla un foarte frumos planseu stalagmitic.

Ne reintoarcem la activul principal, pe care inaintam inca 150 m, pana in punctul in care paraul iese dintr-un sifon. De aici, catre dreapta, Galeria de Acces, ingusta si inalta, ne conduce la Salita Confluentei, un punct de popas mai larg, cu nisip fin. Trei directii principale de inaintare ni se deschid in acest punct: spre nord, Culoarul Meandrelor, una dintre cele mai frumoase galerii meandrate din pesterile noastre, depasita doar de Marele Meandru Racovita din Pestera Vantului. Dupa ce "meandram" cca o ora prin galeria ingusta si inalta, prin care curge un mic parau, o diaclaza puternic ascendenta permite accesul intr-un nivel superior, corespunzator baltii Meandrelor. Aici peisajul este complet schimbat. Tavanul Galeriei Marianei, perfect orizontal, ne tradeaza o excavare in regim freatic. Cateva stalagmite si stalactite rosii impodobesc aceasta zona argiloasa.

O alta directie de inaintare, avand punctul de plecare Sala Confluentei, este spre sud, spre Galeria cu Gururi, numita astfel deoarece spre capat aceasta are podeaua bogat ornamentata cu "ziduri chinezesti", iar peretii captusiti cu curgeri de calcit.

In sfarsit, cel mai lung si mai variat traseu este cel ce porneste spre vest. Mergem mai intai foarte comod pe Galeria Dreapta spre capatul careia se aude chemarea unei caderi de apa. Este o cascada ce coboara in trepte intr-un put, peste care trebuie sa trecem cu grija, in ranonaj (Atentie ! Loc periculos). Uncand pe vijeliosul afluent intalnim mai intai o mare umbrela de calcit (Meduza), in dreptul careia, urcand in peretele drept, parasim apa si ne angajam pe Galeria Noua. Ne asteapta un drum anevoios si lung, mai intai un taras de cca 100 m, care ia sfarsit la Poarta Norocului. Dupa inca 20 minute atingem Sala Mare, lunga de 30 m si inalta de 10, un spatiu urias in comparatie cu galeriile inguste cu care ne-a obisnuit pestera. Locul este foarte salbatic, mai ales prin bolovanii instabili, pravaliti haotic.

Mentionam ca o diaiclaza abrupta, ce coboara din portiunea terminala a galeriei inainte de a atinge Sala Mare cu cca 100 m, permite accesul in Galeria cu Argila, anevoioasa la inceput, apoi relativ comoda, care, in capatul celalalt, intalneste Galeria Marianei, permitand astfel efectuarea unui circuit.

Timpii de parcurgere pentru aceste trasee sunt: de la intrare pana la Sala Confluentei, 1 ora ; de la Sala Confluentei pe Culoarul Meandrelor, pana la Galeria Marianei si retur, 2 ore ; de la Sala Confluentei la terminusul Galeriei cu Gururi si inapoi, l ora, de la Sala Confluentei la Sala Mare si inapoi, 4 ore. Pentru a vizita intreaga pestera avem deci nevoie de cca 8 ore, presupunand ca nu intervin rataciri, popasuri lungi sau incidente tehnice neprevazute.

Conditii de vizitare. Pana nu demult accesul era posibil doar cu aprobare eliberata de I.G.O. Pucioasa, ca masura suplimentara de protectie sanitara a izvorului Ratei. Din informatiile detinute in acest moment conditiile de vizitare au devenit mai putin severe.

Pentru vizitare sunt recomandate cizme de cauciuc si imbracaminte de lana, deoarece pestera este rece (6-10°) si foarte umeda. Sunt necesare surse sigure de lumina, rezerve de carbid si baterii.

Pentru amatorii de peisaje subterane inedite, Pestera Ratei este generoasa. Speleotemele sunt putine, in schimb formele de eroziune din Culoarul Meandrelor compenseaza aceasta lipsa.

Iubitorii de fotografii subterane au conditii vitrege de transport si de lucru, din cauza apei si a spatiilor inguste, unghiurile sunt pretentioase, dar geometria perfecta a calcarelor modelate, cascadele si diaclazele furnizeaza subiecte iesite din comun.

Bibliografie. D. Patrulius (1969), I. Povara, C. Lascu, C. Goran, W. Herdlicka si M. Jiboteanu (1971), M. Bleahu si col. (1976).