Relieful dezvoltat pe structuri sedimentare

Relieful dezvoltat pe structuri sedimentare

Rocile sedimentare precumpanitor s-au format in bazine lacustre, marine sau oceanice unde s-au produs acumulari succesive de materiale aduse de rauri sau provenite din scheletele animalelor acvatice sau precipitarea diferitelor saruri. Ca urmare, aici au rezultat strate cu alcatuire si grosimi variabile. Exondarea lor este determinata de factorii tectonici care fie ca ridica pe ansamblu regiunea determinand o pozitie usor deranjata a stratelor in raport cu ceea ce a fost initial fie ca le impune o cutare mai larga sau mai stransa. De aici cele patru tipuri de structuri simple specifice unitatilor sedimentare de care se leaga si forme de relief distincte. Acestea sunt:

structura orizontala (tabulara) la care stratele sunt nedeformate;

structura monoclinala - unde stratele sunt inclinate de la cateva grade la verticala;

structura cutata - cu strate ondulate mai larg sau mai strans;

structura in domuri cu strate boltite din loc in loc.

Pe fiecare dintre acestea actiunea combinata a agentilor externi a determinat dezvoltarea unor reliefuri catracteristice. Amplasarea si pastrarea lor sunt conditionate de grosimea stratelor care opun rezistenta si de alternanta lor cu altele mai putin dure. Ca urmare, punerea in evidenta a anumitor caracteristici va fi legata de manifestarea diferentiata a proceselor de modelare.

Structura tabulara (orizontala) si relieful dezvoltat pe ea:

Caracteristici generale. Structura se remarca prin doua trasaturi-stratele sunt  orizontale sau foarte slab inclinate si grosime si alcatuire diferite. Acestea au o desfasurare deosebita in regiunile de podis si de campie si doar local in cele de munte. Ca urmare specificul reliefului dezvoltat in aceasta structura este impus de trei lucruri - simetria formelor, energia de relief relativ redusa si un grad de complexitate diferit determinat de frecventa alternantei stratelor dure si moi (fig. 45).

Forme de relief. Prin fragmentarea unei regiuni cu structura tabulara de catre o retea hidrografica se ajunge la dezvoltarea de interfluvii, vai si versanti care au caracteristici determinate de structura orizontala. Adancirea acestora va fi rapida in roci cu rezistenta mica, grea in cele dure si sacadata in conditiile unei alternante de strate cu caracteristici diferite, unde se va manifesta primordial eroziunea selectiva.

Vaile sunt astfel:

simetrice si inguste in strate din roci dure si omogene; rezulta chei, defilee, canioane etc.;

simetrice si largi in strate alcatuite din roci moi

simetrice cu versanti in trepte in structura cu strate ce au rezistenta diferita.

Interfluviile - vor fi plate in regiunile de podis cand precumpanesc stratele groase din roci dure (Podisul Dobrogei de Sud) si rotunjite cand abunda cele cu rezistenta mica (nordul Podisului Getic). In cazul campiilor unde fragmentarea este redusa specifice vor fi cele plate (campurile); cand acestea abunda se foloseste termenul de campie tabulara (ex.Baraganul). Tipice pentru aceasta structura, la nivelul interfluviilor sunt:

platourile structurale extinse pe strate din roci dure care se termina prin cornisa abrupta;

platouri structurale plate sau rotunjite pe strate din roci cu rezistenta mai mica pe ele apar martori de eroziune aplatisati;

platouri la nivelul unui strat dur si martori de eroziune daca stratul superior este alcatuit din roci moi.

Versantii, in roci omogene dure sunt abrupti (taie stratele) in roci omogene moi sunt lini (drepti sau usor concavi) iar, daca alterneaza strate dure cu strate moi au caracter complex. In lungul lor eroziunea diferentiala a creat: trepte structurale (brane, terase), pe stratele dure; surplombe - in dreptul stratelor moi cuprinse intre strate dure si glacisuri pe strate moi groase aflate la baza. Stratele dure groase la partea superioara a versantului si abundente celor moi catre baza imprima un profil abrupt sus cu cornisa si a unuia usor concav (glacis) in sectorul inferior. O structura inversa va conduce la o panta convexa sus si una abrupta jos.

Structura monoclinala si relieful dezvoltat pe ea:

1. Caracteristici generale. Structura este alcatuita din strate care inclina intr-o directie, caderea acestora variind de la cateva grade pana la verticala. Prin fragmentare de catre reteaua hidrografica sunt puse in evidenta doua tipuri de pante - cele din lungul suprafetei stratului (predominant cu valori mici) si cele de pe capul de strat (in general mai accentuate). De aici si asimetria formelor majore ale reliefului principal. In amanunt intervin si alti factori precum alternanta de strate de roci moi si dure, desfasurarea retelei de paraie in raport cu sensul caderii stratelor, energia de relief etc. care diversifica caracteristicile reliefului si multiplica formele cu dimensiuni reduse.

Forme de relief - Sunt specifice podisurilor monoclinale unde au dimensiuni mari; local pot fi identificate si in regiuni deluroase, de campii monoclinale inaltate, in unele masive muntoase (pe flancurile unor sinclinale fragmentate etc.). Se gasesc in stadii diferite de evolutie (cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai fragmentate) si au o configuratie variata in functie de alcatuirea, grosimea si frecventa stratelor ce intra in structura.

Cuesta (coasta) este interfluviul specific structurii monoclinale, el punand cel mai clar in evidenta asimetria - drept principala caracteristica a reliefului dezvoltat in aceasta structura (fig. 46).

Elementele cuestei sunt:

- suprafata structurala, adica podul interfluviului la care suprafata topografica coincide cu suprafata stratului; este neteda si slab fragmentata pe rocile dure;

- fruntea de cuesta - reprezentand versantul care taie in cap stratele; este cu atat mai inclinata cu cat rocile sunt mai dure. In functie de alcatuirea petrografica configuratia este deosebita - abrupta cand este formata din roci dure, prelunga si cu inclinare mai redusa pe roci moi si in trepte cand alterneaza strate cu rezistenta diferita. De asemenea alcatuirea conditioneaza dinamica si tipul proceselor morfogenetice si in final configuratia si stadiul de evolutie. Frecvent pe cele heterogene ca alcatuire se produc alunecari, siroiri, torenti si rezulta cea mai variata infatisare morfologica.

- muchia cuestei - linia care realizeaza racordul dintre cele doua suprafete; poate fi continua, arcuita sau in zigzag in functie de alcatuirea geologica si gradul de fragmentare; este elementul care sufera cele mai multe modificari in timp.

Tipurile de cueste sunt numeroase, gruparea realizandu-se dupa diferite criterii:

- dupa inclinarea stratelor - sunt apropiate (stratele sunt inclinate puternic) si departate (stratele au inclinare mica);

- dupa dezvoltarea pe verticala  corelata cu desfasurarea si grosimea stratelor formate din roci dure. Sunt cueste simple si cueste etajate;

dupa geneza sunt - tectonice (in lungul unor falii), de eroziune (pe flancurile sinclinalelor suspendate), pe vaile subsecvente versantii care taie capetele stratelor etc.).

dupa extinderea lineara sunt fronturi de cuesta (versanti pe capete de strat cu dimensiuni foarte mari avand lungimi de kilometri si diferente de nivel de mai multe sute de metri), cueste locale (zeci sau sute de metri lungime).

: Olimpiada de Biologie - clasa a VII a, faza judeteana : Anatomia aparatului locomotor

dupa gradul de fragmentare care reflecta atat nivelul evolutiei cat si rezistenta la atacul agentilor externi dependenta de alcatuirea petrografica sunt fronturi de cuesta, cueste fragmentate, cueste in retragere cu martori din faze mai vechi.

Vaile in structura monoclinala Se disting mai multe tipuri conditionate prin raportarea directiei lor de desfasurare la cea a inclinarii stratelor (fig. 46).

vaile consecvente (cataclinale) la care sensul desfasurarii vaii coincide cu cel al caderii stratelor; sunt simetrice , largi si rareori cu praguri in talveg;

vaile obsecvente (anaclinale), au directia de dezvoltare opusa sensului caderii stratelor; se afla pe fruntile de cuesta si ca urmare sunt simetrice, inguste (mai ales daca taie capete de strat dure) scurte si cu praguri;

vaile subsecvente (ortoclinale), au sensul dezvoltarii perpendicular pe directia caderii stratelor; este o vale asimetrica cu un versant cu panta mare (frunte de cuesta) si un versant domol (pe suprafata structurala); reprezinta tipul specific acestei structuri.

Hogbackul - este o cuesta aparte, un interfluviu structural relativ simetric. Situatia este determinata de inclinarea mare a stratelor (peste 60⁰) ceea ce face ca atat suprafata structurala cat si cea care reteaza stratele sa inregistreze caderi similare. Forma de relief este evidenta cand stratele sunt alcatuite din roci rezistente si au o desfasurare importanta in lungime (ex. cuesta Pietrei Craiului).

Depresiunea subsecventa - se dezvolta in structurile monoclinale in care stratele de roci mai dure si mai departate au intre ele strate moi cu grosimi mari iar inclinarea lor este redusa. Prin retragerea frontului de cuesta favorizata de rezistenta mai mica a pachetului cu roci moi se ajunge la detasarea unei forme negative (depresiuni) asimetrice. Procesul este accelerat cand eroziunea  laterala a raului trece pe primul plan (daca albia raului se afla la nivelul unui strat gros cu rezistenta ridicata sau daca raul a ajuns la profil de echilibru).

Alte forme de relief legate de structura monoclinala Sunt conditionate de directia de desfasurarea vailor in raport cu cea a inclinarii stratelor, de o dubla cadere a suprafetelor de strat, de contractul exhumat al unei structuri vechi cu una noua sedimentara acoperitoare, de existenta unor versanti care reteaza capetele de strat si care au ca revers suprafete cvasistructurale etc. Rezulta pe distante reduse forme de relief asemanatoare care in literatura sunt fie inglobate la cele specifice structurii fie considerate ca secundare, derivate sau chiar ca pseudocueste etc. In prima situatie sunt sectoare de versanti cu trasaturi de frunti de cuesta care pot sau nu (cueste false) sa se continue ca suprafete structurale, in a doua exista, limitat ca intindere, cueste cu dubla orientare sau cueste false, in a treia se poate sustine denumirea de cuesta numai daca versantul in intregime se dezvolta pe capetele stratelor sedimentare iar in ultima se poate vorbi doar de versant structural (cuesta falsa).

Geneza si evolutia formelor de relief in structura monoclinala. In lucrarile clasice de geomorfologie, plecand de la analize regionale ale reliefului de cuesta s-a ajuns si la interpretari evolutive pe mai multe etape. Astfel pentru a se putea ajunge la un relief in structura monoclinala era necesara exondarea unei platforme litorale prin inaltarea uscatului, mai intensa spre continent. Ca urmare stratele sedimentare capatau o anumita inclinare. Acelasi lucru era legat de inaltarea unei campii piemontane sau a unui sinclinal suspendat. Intr-o noua etapa se produce dezvoltarea formelor de relief specifice structurii. Ea incepe prin realizarea mai intai de vai consecvente. Prin adancirea si dezvoltarea lor se ajunge la individualizarea vailor subsecvente si indirect la detasarea de interfluvii de tipul cuestelor; fruntile de cuesta sunt fragmentate de rauri rezultand vai obsecvente. In final prin evolutia tuturor acestor forme se produce fragmentarea reliefului, retragerea fronturilor de cueste si nivelarea generala.

Structura cutata si relieful dezvoltat pe ea.

3.1. Caracteristici generale

Cutele sunt ondulari mai largi sau mai inguste ale stratelor sedimentare care au fost realizate de catre miscarile tectonice. Elementele specifice sunt: anticlinalul (bucla cutei orientata in sus), sinclinalul (bucla orientata in jos), axul cutei (linia care trece prin centrul boltirii convexe sau concave si care corespunde planului cutei), flancurile (sectoarele laterale ale cutei), inaltimea (amplitudinea dezvoltarii masurata intre creasta anticlinalului si talpa sinclinalului) etc. Exista o mare varietate de cute plecand de la cele simetrice, simple (flancuri egale si ax pe centru) la cele asimetrice (flancuri inegale). In functie de desfasurare cutele pot fi largi (flancuri slab inclinate, amplitudine  redusa) si inguste (inaltime mare si flancuri inclinate accentuat), cute faliate, cute solzi, cute diapire etc. (fig. 45)

Formele de relief dezvoltate in ansamblul unei structuri cutate au  dimensiuni, desfasurare si evolutie diferite impuse fie direct din caracteristicile structurii fie indirect prin fragmentarea acesteia. In ambele situatii un rol important il au rocile din care sunt alcatuite stratele ele accentuand sau diminuand influenta structurii in fizionomia reliefului rezultat.

Formele de relief sunt numeroase intrucat exista si o diversitate de aspecte pe care strcuturile geologice cutate le au si in care agentii externi actioneaza selectiv. Se separa forme dezvoltate pe structuri cutate simplu, pe domuri, pe  ansambluri structurale cutate de tipul panzelor de sariaj, pe structuri cutate vechi, nivelate si reinaltate (tip appalassian).

Relieful dezvoltat in simple structuri cutate Este numit in lucrarile clasice de geomorofologie ca relief jurasian intrucat in acesti munti el are o dezvoltare mai mare. Structura este alcatuita din sinclinale si anticlinale largi, bine dezvoltate si in mica masura faliate.

Formele de relief dezvoltate sunt influentate astfel de stilul cutarii impus de tectonica si de alcatuire petrografica a stratelor care determina o eroziune diferentiala. In timp rezulta o multitudine de forme de relief ce pot fi incadrate in doua grupe in functie de rolul pe care l-au avut tectonica si eroziunea.

Formele de relief de concordanta directa sunt cele care au rezultat in principal prin interventia tectonicei. Ca urmare, configuratia acestora este o reflectare a tiparului tectonic. Cele mai importante sunt:

Valea de sinclinal (in terminologia franceza "val") - este axata in lungul sinclinalului; ca urmare in profil transversal are desfasurarea cutei (simetrica sau usor asimetrica) iar in cel longitudinal o panta relativ mica.

Depresiunea sinclinala - este un culoar dezvoltat in lungul unui sinclinal larg sau a unui sinclinoriu (Cracau, Tazlau). Evolutia laterala a versantilor ce coincid cu flancurile cutei conduce la extinderea depresiunii in detrimentul culmilor vecine (la racord apar glacisuri). Depresiunea se pastreaza in conditiile in stratul din vatra ei este alcatuit din roci dure si are grosime mare. Invers, cand precumpanesc rocile moi tiparul general intersecteaza diverse strate  din versanti (de pe flancurile structurii) iar in vatra se dezvolta terase si lunci extinse.

Ruzurile sunt vai dezvoltate pe versantii (flancuri ale cutelor) culmilor inscrise pe anticlinale. Ca urmare, ele sunt vai consecvente dezvoltand un profil transversal simetric mai ingust sau mai larg in functie de rezistenta rocilor.

Culmile de anticlinal (mont)  - sunt interfluvii desfasurate in lungul unui anticlinal sau a unui anticlinoriu; sunt simetrice si au partea superioara neteda sau convexa. In functie de inclinarea stratelor si rezistenta lor versantii vor avea pante mai mari (in Culmea Plesu) sau mai mici (Culmea Pietricica din Subcarpatii Moldovei).

Saua de anticlinal - reprezinta sectoare transversale joase din lungul unor culmi de anticlinal care nu se datoresc eroziunii ci tectonicei.

Cluse - sunt sectoare inguste apartinand unor vai care traverseaza aceste sei trecand dintr-o structura sinclinala in alta.

Formele de relief derivate rezulta in timp prin actiunea eroziunii. Se ajunge ca structura initiala impusa de tectonica sa fie modificata radical incat formele de relief pozitive sa se inscrie pe cutele sinclinale si invers (se vorbeste de forme de inversiune).

Butoniera (combe in franceza) reprezinta o depresiune creata in  lungul axului culmilor de anticlinal. Ele corespund bazinului de receptie, ale vailor de tip ruz unde prin adancirea ogaselor si ravenelor (de obarsie) se produce asa numitul proces de "golire" al anticlinalului si de extindere a formei negative, situatie favorizata de existenta unor strate de roci moi. Daca "combe" defineste o depresiune alungita pe creasta anticlinalelor mai stranse, "butoniera" care are o forma mai rotunda apare pe anticlinalele mai largi si mai putin pronuntate. In unele situatii depresiuni de tip combe se pot dezvolta pe flancurile (versantii culmei) anticlinalului, dar ele vor fi asimetrice (combe de flanc). Prin evolutia butonierelor, vatra acestora poate ajunge la strate de roci mai dure. Eroziunea se va manifesta diferentiat (mai rapid in rocile mai laterale si mai slab pe cele dure din mijloc). Ca urmare, in timp va rezulta o depresiune cu aspect inelar in jurul unei creste centrale. Atat la butoniere cat si la combe se dezvolta pe flancuri frunti de cuesta ce au o desfasurare simetrica si au o pozitie "fata in fata". In functie de alcatuirea stratelor versantii cuestelor vor avea inclinari si vor suferi procese de alunecare, siroire etc. diferite ca intensitate. De asemenea pot aparea trepte la nivelul unor strate rezistente. Daca inclinarea stratelor este mai mare se poate ajunge la individualizarea unor creste secundare pe marginile depresiunilor.

Valea de anticlinal - este o vale dezvoltata in lungul axului unui anticlinal sau anticlinoriu. Se impun prin largime, simetrie si versanti cu caracter de frunti de cuesta. Rezulta prin dezvoltarea si unirea mai multor butoniere situatie insotita de captari si realizarea unui rau colector principal. De asemenea se dezvolta prin inscrierea in regiunile cutate si nivelate de eroziune a unor rauri in lungul axului cutelor anticlinale. Se mai pot forma prin individualizarea si extinderea pe axul cutei a unor afluneti ai raurilor care traverseaza culmile anticlinale. Prin adancirea rapida ele "golesc" anticlinalul dand vai largi (daca rocile sunt moi) sau inguste (daca precumpanesc rocile dure).

In situatia structurilor retezate de eroziune se poate ajunge la diverse adaptari ale retelei de rauri in acord cu panta si litologia si de aici dezvoltarea unor reliefuri noi. Astfel, daca stratele de roci din miezul anticlinalului formeaza un areal dur iar lateral de aceasta se afla capetele stratelor mai moi atunci talvegurile raurilor de pe suprafata de eroziune pot urmari fie benzile de roci moi fie sa treaca relativ perpendicular pe ele. Rezultatele vor fi in primul rand dezvoltarea unor vai longitudinale pe flancurile anticlinalului ce vor fi paralele cu miezul acestuia care va fi detasat in culme secundara. In a doua situatie valea transversala pe anticlinal va fi ingusta in sectorul central (dur) al anticlinalului capatand caracter de (clisura, cluse).

Sinclinalul suspendat constituie un interfluviu individualizat pe o cuta sinclinala larga sau pe un sinclinoriu. Partea superioara va fi alcatuita din suprafete structurale (platorui structurale) iar versantii vor avea caracter de frunti de cuesta. Daca acestea au o dezvoltare mare capata caracter de fronturi abrupte sau de cueste polietajate (daca exista o alternanta de strate dure si moi - ex. in M. Bucegi). Daca tectonica deformeaza cuta ridicand mult un flanc al ei incat stratele ajung aproape vertical se ajunge la individualizarea unor creste de tip hogbaks cu lungimi de mai multi kilometri.

Formarea sinclinalului suspendat este conditionata de adancirea si largirea vailor de anticlinal incat spatiul dintre ele (pe cuta sinclinala) devine un interfluviu. Se ajunge frecvent la aceasta evolutie in regiunile cutate ce-au suferit nivelari. Reinaltarea acestora conduce la dezvoltarea unei retele hidrografice noi care poate crea vai in lungul stratelor  mai putin rezistente din axul anticlinalelor care vor fi incadrate de interfluvii secundare pe structuri sinclinale.

Ca urmare a acestei evolutii  se ajunge ca vaile ca forme negative sa se desfasoare pe cute convexe (anticlinale) iar interfluviile sa se inscrie pe cute concave (sinclinale). Acestea definesc asa zisele "inversiuni de relief".

Fragmentarea tectonica si o mare varietate petrografica produc o diversitate de modalitati de manifestare a eroziunii urmate de individualizarea de forme cu dimensiuni variate. De aceea in ansamblul reliefului dezvoltat pe structuri cutate formele primare sunt tot mai putine in raport cu cele derivate din evolutia acestora.

Relieful dezvoltat in structura in domuri. Domurile constituie boltiri largi ale stratelor pe areale extinse care uneori se impun in peisaj prin culmi bombate cu desfasurare circulara intre care exista spatii negative. De cele mai multe ori sunt reflexul la suprafata al jocului pe verticala (ridicari, coborari) al blocurilor ce alcatuiesc baza (fundamentul) unei suprastructuri sedimentare sau ascensiunea unor samburi de sare (diapiri) aflati in adanc (Podisul Transilvaniei).

Pe un astfel de relief primar se instaleaza o retea hidrografica care initial are doua componente - paraie pe flancurile domului care dau vai cu dispozitie radiala si rauri colectoare care urmaresc spatiile joase dintre domuri (fig. 45).

Culmea boltita si vaile de pe flancurile ei - ruzuri - constituie forme de concordanta. Evolutia ulterioara determina individualizarea altor forme de relief intre care:

butoniere - depresiuni circulare sau alungite realizate prin "golirea" boltirei domului de catre ogasele de la obarsia ruzurilor;

cueste circulare sau "fata in fata" pe flancurile butonierei;

martori de eroziune in mijlocul butonierei individualizati de eroziune pe strate mai dure;

butoniere duble dezvoltate in conditiile in care in centrul structurii domului eroziunea raurilor intersecteaza strate dure. Aici selectiv pe stratele dure se va dezvolta o culme interioara iar lateral prin adancirea raurilor se vor crea depresiuni butoniere inelare;

Domul cupola - reprezinta un interfluviu pe o structura de tip dom alcatuita din roci moi. Pe flancurile sale nu se dezvolta ruzuri ci complexe de alunecari ce-si fixeaza rapele la partea superioara a domului.

Cand intr-un podis structurile de acest gen nu sunt accentuate si ele nu se reflecta in forme de relief specifice (culmi, dealuri, maguri) dezvoltarea retelei hidrografice poate conduce la crearea de vai care taie partial sau in intregime domurile. In acest caz se ajunge la punerea in evidenta a unor forme de relief secundar (cueste, versanti structurali, polite structurale etc.).

Structura sariata si relieful dezvoltat pe ea.

Miscarile tectonice determinate de deplasarea placilor tectonice produc nu numai cutarea simpla a formatiunilor sedimentare din depresiunile de tip orogen dar si fragmentarea si bascularea lor uneori pe  distante de zeci de kilometri. Prin acest proces tectonic se realizeaza atat deformarea structurilor initiale dar si incalcarea unora de catre altele. In acest mod a rezultat o structura complexa cu cel putin doua componente - structura din baza (autohtonul) si una care o acopera (panza). Cele mai importante structuri de acest gen se realizeaza in intervale lungi de timp (zeci de milioane de ani) si cuprind atat formatiuni cristaline si magmatice cat si depozite sedimetare vechi (in Carpatii Meridionali exista Panza Getica peste Autohtonul Danubian). In formatiunile sedimentare flisoide panzele au o extindere mare dar incalecarea este redusa (cativa kilometri).

Fragmentarea acestor unitati duce la conturarea a doua tipuri de forme de relief. Astfel exista reliefuri majore individualizate la nivelul panzei, autohtonului si mai ales in lungul contactului dintre ele si forme de relief secundare, derivate din fragmentarea unor sectoare ale panzei sau autohtonului (fig. 45).

In prima situatie la marile sariaje (Carpatii Meridionali, Podisul Mehedinti) fragmentarea si inlaturarea unei parti din panza de catre eroziune releva uneori aspecte diferite. Astfel unitatea autohtona compacta cu infatisarea de podisuri si munti mai josi, unitatea cu caracter de panza este redusa la martori (din roci mai dure) sau culmi muntoase mai inalte. Adesea contactul dintre ele este relevat de versanti abrupti pe care morfodinamica este activa. In regiunile de flis unde sunt mai multe unitati structurale sariate pe distante diferite, evidente sunt: aliniamentele panzelor sub forma de culmi relativ paralele (mai ales cand in alcatuire intra roci cu rezistenta mai mare), contactul dintre unitatile structurale (liniile de incalecare) reflectat de sectoare de vai si uneori depresiuni de eroziune diferentiala (Carpatii Orientali), inlaturarea locala a unor portiuni din panza si scoaterea la zi a autohtonului (asa numitele ferestre tectonice - vezi flisul extern al Carpatilor Orinetali) situatie reflectata in peisaj printr-un relief de culmi mai joase, uneori depresiuni si concentrari de retea hidrografica.

Formele de relief derivate au desfasurare in general redusa si o dispozitie izolata. Astfel pe flancuri de cute apar versanti structurali, cueste cu dimensiuni variabile, mici sinclinale suspendate, martori de eroziune (din roci calcaroase, granitice) de tipul klippelor si olistolitelor, creste simetrice si asimetrice etc.

Structura appalassiana si formele de relief individualizate pe aceasta.

Structura este specifica muntilor vechi (frecvent hercinici) care au suferit o intensa modelare ajungand uneori la stadii de campii de eroziune (peneplene sau pediplene). In acest fel s-a ajuns la miezul structurii cutate unde ondularea stratelor este foarte stransa incat acestea au o pozitie aproape verticala; se adauga unele corpuri magmatice vechi de tipul lacolitilor sau batolitilor. Ca urmare, o astfel de campie se va caracteriza printr-o succesiune de benzi petrografice mai late sau mai inguste ce au rezistenta deosebita la atacul agentior externi. Miscarile neotectonice pozitive pot ridica campia la altitudini variate creand podisuri si masive. Pe acestea se va dezvolta o retea hidrografica specifica iar procesele diferitilor agenti se vor manifesta selectiv (in functie de rezistenta  rocilor) rezultatele conturand un relief aparte. Se impun aliniamentele de creste si platouri la nivelul interfluviilor separate de vai asociate in retea dendriculara cu sectoare inguste (chei, defilee) si sectoare largi (culoare de vale cu terase, lunci extinse sau depresiuni)

Evolutia incepe prin instalarea unei retele hidrografice in sensul pantei generale dar se vor adanci si extinde mai repede raurile de pe faciesurile moi sau din lungul faliilor. In timpul aceasta si afluentii se vor dezvolta diferit in functie de concordanta sau neconcordanta ca pozitie in raport cu benzile de roci cu alcatuire deosebita. Vaile primordiale isi vor pastra in cea mai mare masura directia initiala taindu-si sectoare inguste in cele mai dure si largi in cele cu rezistenta mica. Afluentii acestora insa se vor dezvolta cu predilectie perpendicular si oblic pe aliniamentul rocilor vecine facilitand impunerea unei retele cu caracter dendritic. Intre acestea vor ramane interfluvii sub forma de creste (pe rocile dure), culmi rotunjite (pe rocile moi), platouri (unde stratele rezistente au grosime mare si extindere), aliniamente de varfuri si sei (pe fasii cu alternante de strate cu duritati diferite), versanti abrupti sau cu trepte structurale in defilee etc.

Deci relieful appalassian (numele provine de la sistemul montan hercinic din America) rezulta pe o structura cutata, erodata, inaltata si pe care reteaua de vai si modelarea s-au adaptat la particularitatile litologice. Pe ansamblu constituie un sistem de vai si interfluvii in retea rectangulara pe care se inscriu numeroase forme structurale cu dimensiuni mici.