PESTERA HUDA ORBULUI
Sinonimii. Pestera din Paraul Orbului.
Localizare si cai de acces. Dupa ce a trecut de catunul Casa de
Piatra, Valea Gardisoarei primeste pe stanga un afluent viguros,
denumit Valea Vulturului, al carui versant drept este intrerupt la 1,5 km
amonte de confluenta de taietura pe care o formeaza Paraul
Orbului. Pestera se deschide in locul numit "Sub Fata
Calinesei", la baza unui perete de calcar ce strajuieste valea
la o departare de aproximativ 1 km de gura acesteia. Deoarece ea este
situata in afara oricarui marcaj turistic, cea mai sigura cale
de acces este reprezentata de drumul forestier care urca in lungul
Gardei Seci din comuna Garda si pe care se merge pana la Valea
Vulturului (10,5 km) ; de aici, urmarindu-se firul vaii, se ajunge
usor la Paraul Orbului si apoi la pestera. Aceasta se
afla foarte aproape si de Casa de Piatra si poate fi
vizitata in aceeasi tura cu Coiba Mare, dar, pentru a putea fi
gasita, este bine sa se ceara ajutorul localnicilor.
Date istorice. Descoperita in anul 1962 de Matei Dumitru, paznicul
Ghetarului de la Vartop, Huda Orbului este cercetata in premiera
de I. Viehmann, Gh. Racovita si I. Salajan in
noiembrie 1963 si cartata pe o lungime de 280 m. Explorarile ulterioare,
intreprinse indeosebi de L. Valenas, fac sa creasca
progresiv lungimea cunoscuta a cavitatii, care ajunge in 1977 la
607 m.
Descriere. Huda
Orbului constituie un ponor clasic, care dreneaza apele din cursul
superior al vaii precum si zona dolinara care se intinde spre
vest. Ea se compune dintr-o galerie larga, cu traseu sinusoidal, a
carei intrare de mari proportii este curand ingustata de un con
inalt de daramaturi. Cursul subteran nu apare decat dupa vreo 60
m, dintr-o conducta laterala foarte stramta, si curge
printre plaje de pietris si nisip in mare masura acoperite
de cruste stalagmitice. Pe alocuri, apele au indepartat stratul de
aluviuni si aceste cruste au ramas suspendate pe pereti,
devenind marturii ale diferitelor faze de umplere si de excavare prin
care a trecut golul subteran. Dupa 120 m de la aparitia sa, paraul
formeaza o cascada de 8 m inaltime, urmata curand de
doua marmite etajate, dincolo de care pestera are un cu totul alt
aspect. Galeria se ingusteaza pana la 2-3 m si devine din ce in
ce mai joasa, obligand in cele din urma la un taras pana in
fata unui sorb prin care apele dispar definitiv. Resturile de cetina
lipite de tavan arata limpede ca acest sector este deseori complet
inundat in perioadele de viituri. Aval de cascada, cursul de apa primeste
din dreapta un mic afluent care poate fi urmat pe o galerie puternic
ascendenta pana in Sala Mare si apoi printr-un culoar foarte
jos, pe care se mai poate inainta taras inca 78 m.
Terasa
actuala constituita din material aluvionar apare cand pe un mal, cand
pe celalalt, la o inaltime de 20 cm in apropierea
insurgentei si de 50 cm la resurgenta.
Terasa
superioara se gaseste la 2-3 m deasupra nivelului apei,
constituind platforme cu perete abrupt si acoperite cu argila
fina (amestecata cu guano, care urca in panta inca l-2
m. La nivelul acestei terase se deschid cateva diaclaze perpendiculare pe
cursul subteran, care au peretii stalagmitati. Materialul fin, depus
pe terasa superioara, arata existenta unui curs lin sau de
apa stagnanta, dupa care a urmat o perioada de activitate
intensa a apei, indicata de peretii abrupti pana la
cursul actual. Bolta pesterii de la resurgenta este inalta
de 10 m, cu o largime la baza tot de 10 m, fiind orientata spre
sud. Apa raului Jupaneasa, la iesirea din pestera, formeaza
o cascada pe sub podul de cale ferata. Vizitatorii pot
parasi cursul subteran pe la resurgenta, urcand
povarnisul de 5 m de pe marginea estica a boltii. Fauna actuala este
reprezentata de cateva neve
Conditii de vizitare. Pana la cascada nu sunt necesare decat
eventual cizme de cauciuc. Vizitarea integrala a pesterii, necesitand
echipament speologic complet si o scara speologica, nu se
recomanda turistilor decat pana la cascada.
Bibliografie. M. Bleahu si col. (1976), L. Valenas
si col. (1977).
